Ryanair amână planurile de extindere în România

Ryanair.jpg

 Mai acum vreo săptămână și ceva, am primit o invitație la un eveniment al Ryanair pentru a doua zi, e drept la o oră cam stranie – 9 dimineața. Mă rog, urma să fie un mic dejun. Mai întâi m-am mirat, apoi am aruncat o privire pe orarul Ryanair și am descoperit că era un zbor spre Dublin destul de dimineață. Și cum știam că respectiva conferință de presă trebuia să fie ținută de directoarea de marketing și de vânzări pe România care are biroul la Dublin, mi-am explicat imediat ora cam ciudățică.

Ajuns la ora aceea imposibilă de condus prin București, am descoperit că nu era exact o conferință de presă (Ryanair-ul le ține în general la “Cuca Măcăii”, la aeroport), ci un eveniment organizat de Bucharest Tourism Board. A, văzusem eu ceva în invitație și la sfârșitul anului trecut citisem vag pe net despre apariția Bucharest Tourism Board. Așa că urma să fie o conferință de presă interesantă.

Așa că am aflat că nu e o conferință de presă ca atare, ci o întâlnire tripartită organizată de Bucharest Tourism Board, care își dorește să organizeze în fiecare lună o astfel de întâlnire – între o companie aeriană, Bucharest Tourism Board și mass-media (bloggeri și ziariști). Iar cea cu Ryanair era prima. Mi s-a părut straniu că TAROM-ul, care este membru fondator al Bucharest Tourism Board, nu era primul invitat, dar ulterior am aflat că nici măcar nu a răspuns la mail. Iar Ryanair a răspuns.

Hai să vă zic ce a zis Ryan-ul. În primul rand, au anunțat că au patru rute din București – le știam, le anunțasem, nu era nimic nou, dar să le mai zic o data: Londra Stansted – de două ori pe zi, Madrid – zilnic, Bruxelles – zilnic și Dublin – de patru ori pe săptămână. Se pare că cei de la Ryan au ceva fetiș cu Bruxelles-ul că, de vreo câteva luni încoace, tot bagă prețuri de gen 10 sau 20 de euro (one-way). Cum vă relatam la un moment dat, nici Wizz-ul nu doarme și bagă și ei prețuri minuscule, de multe ori sub Ryanair. Bătaia asta pe Bruxelles nu o să dureze prea mult, așa că vă sugerez ca, dacă Bruxelles-ul se află pe lista voastră de obiective de vizitat, să o faceți acum, cât timp puteți prinde și bilete la 30 de euro dus-întors cu taxe incluse, fără bagaje (am aruncat o privire pe Wizz și am văzut tarife și la 27 de euro).

Booon, astea erau știri vechi mi-am zis, dar care sunt noutățile? Păi, noutățile sunt că Ryanair-ul nu se prea mai extinde din România pentru încă 6 luni, mai probabil 1 an. Motivul ? Lipsa de avioane. Se pare ca Boeingul nu a reușit să le livreze niște avioane la timp, dar din septembrie 2015 până în vara lui 2016 Ryanair-ul va primi 40 de avioane. Vreunul sau două vor ajunge să fie poziționate la București? În mod straniu, pentru stilul de comunicare bombastic al Ryan (mă rog, al lui Mr. O’Leary, șeful lui Ryan), doamna directoare de marketing nu s-a aruncat în a zice că au planuri minunate și că ne vom trezi cu zeci de avioane care să zboare din România spre toată lumea la prețuri de 10 euro. Nu (și am apreciat asta). Ne-a spus că România este o “hot market”, că Ryanair-ul va înmulți cursele, dar că nu acum. Poate, iarna următoare sau, mai degrabă, vara lui 2016. Dacă va mai apărea vreo oportunitate, poate vor crește frecvențele, poate și vreo rută nouă, dar nimic spectaculos. Mai avem de așteptat.

Evident, asta nu înseamnă că Ryanair-ul nu are “planuri minunate”. Ne-au spus că Ryanair este lider în multe țări europene, așa că vor să fie lideri și în România. Mă rog, să trăim să o vedem și pe asta, la câte avioane și rute au WizzAir și Blue Air (și bietul TAROM), Ryanair-ul trebuie să bage niște bani serioși în România. Și asta nu prea e în planurile lor pe termen scurt.

În schimb, mi s-a confirmat că există o schimbare de optică la Ryanair. Până cu puțin timp în urmă, Ryanair-ul voia să fie cea mai cea companie aeriană posibilă. Dacă găseau vreo pajiște mai dreaptă, o tratau pe post de aeroport și aterizau acolo, se fereau de aeroporturile principale ca de ciumă și găseau tot soiul de găselnițe pentru a trâmbița că sunt ieftini, ieftini, ieftini. Ei inventaseră și taxa de folosire a WC-lui care până la urmă nu s-a mai aplicat. În schimb, acum Ryanair vorbește de țintirea celor care călătoresc în interes de serviciu (deci, nu numai a căpșunarilor europeni și a backpackerilor) și a famililor, apărând tot soiul de facilități de neconceput până mai acum câțiva ani. Și, da, au hotărât să zboare în aeroporturi principale. Așa că, în România au renunțat la aeroporturi bântuite de guguștiuci gen Constanța sau Arad și operează pe Otopeni. Acum câțiva ani, aș fi pariat că ar opera pe aerodromul Strejnicu mai degrabă, decât pe Henri Coandă. Mă rog, dacă oamenii au ambiție să fie cea mai mare companie aeriană a lumii, nu poți să faci asta aterizând la Tulcea. Dovadă că unul dintre cele mai noi hub-uri ale lor este Copenhaga, un aeroport extrem de scump. Până acum, low costurile lor aterizau primprejurul companiei daneze, cum ar fi Malmo sau chiar Goteborg.

Deci, cam ăsta a fost mesajul lui Ryanair – venim, dar mai așteptați. Și când o să venim, o să fie vijelie. Să trăim și s-o vedem și pe asta.

De asemenea, am aflat lucruri interesante despre Bucharest Tourism Board. Ce este un Tourism Board? În ziua de azi, când turismul este una dintre cele mai mari industrii ale lumii, pentru a atrage turiști nu trebuie doar să ai palate mărețe, plaje idilice și prețuri mici, ci trebuie să și promovezi aceste destinații. Altfel, aceste destinații rămân complet necunoscute și doar un noroc întâmplător le poate muta în atenția generală. Așa că mai toate capitalele, orașele, regiunile lumii bagă bani în marketing sperând să atragă cât mai mulți turiști care să își lepede banii în hotelurile, muzeele și tavernele locurilor. Ei bine, în general acest efort de marketing nu se face la întâmplare, ci este făcut de cineva profesionist, de un, ați ghicit…, tourism board.

Bucureștiul, până mai astă iarnă, a fost probabil unica capitală din Euro-Asia care nu a avut un astfel de tourism board. Probabil, nici Kabul, Bagdad sau capitala Califatului Islamic nu au așa ceva, dar toate celelalte capitale au. Chiar și în România există niște asociații sau boarduri de promovare de regiuni – cum ar fi Asociația Bucovina sau Board-ul orașului Sibiu (care face niște lucruri faine) și mai sunt altele prin țară. Dar măreața noastră capitală, nema. Știu că au mai existat niște tentative, dar foarte discrete.

Ce face actualul Board, care sper că nu va fi încununat de aceleași “succesuri” ca până acum? În primul rând, se dorește a fi un parteneriat public-privat ca peste tot în lume – între Primărie și operatori turistici locali (hoteluri, restaurante, agenții de turism etc.). Dl. Pîrjol, președintele Bucharest Tourism Board, om cu mare experiență atât în turism, cât și în comunicare, ne-a spus că Primăria a promis un buget de 500.000 de lei pe lună. Adică, vreo 6 milioane de lei pe an, deci 1 milion și ceva de euro. Viena are un buget de 27 de milioane de euro, iar mai amărășteanul Belgrad bagă și el peste 3 milioane de euro. Bucureștiul – un mare zero. Chiar și ăștia 500.000 de lei pe lună încă nu au ajuns în conturile lui Bucharest Tourism Board și, până una-alta, sunt izmene pe călător. Dar, cum speranța moare ultima, să sperăm ca vom avea un Bucharest Tourism Board capabil să promoveze Bucureștiul și să atragă din ce în ce mai mulți turiști străini în București. Planuri sunt, rețete de succes sunt, cei care sunt în board sunt profesioniști, fonduri să fie. Ce înțeleg este că una dintre condițiile ca Bucureștiul să fie oraș-organizator al Campionatului European de Fotbal 2020 este să aibă și un Tourism Board care să fie implicat în marketingul evenimentului. Asta mă face să cred că onor Primăria va mai opri schimbarea anuală a bordurilor și va aloca niște bănuți și pentru promovarea turismului.

Am întrebat dacă există vreun program stabilit de promovare a Bucureștiului prin Ryanair (irlandezii sunt cunoscuți ca mari consumatori de fonduri de la birourile de promovare turistică ale orașelor unde zboară – uneori cu folos, alteori fără). Se discută, relația este “tânără”, dar până la vară vor apărea planuri concrete. Evident, vor apărea, dacă vor exista și bani.

Categorii:
Tips & Tricks

Comentarii

  • Aeroportul din Constanta este bantuit, din pacate, mai degraba de americani….

    ilie 2 martie 2015 10:03 Răspunde
  • Mai mare rusinea ! ca al doilealea oras ca importanta economica, turistica, etc…din Romania sa aiba doar 2 companii acre opereaza doar 2 destinatii mari si late…..ori aici sunt interese mai mari…Otp-ul , nato-ul….

    ilie 2 martie 2015 10:07 Răspunde
  • Sorry, dar Ryanair zboară la Charleroi, nu la Bruxelles (Zaventem), iar zborul de întoarcere este la o oră cam imposibilă… 🙁

    Florin 2 martie 2015 12:20 Răspunde
  • Astia de la Ryanair vor sa dea lovitura cand se va semna pactul euro-american, cu zboruri intercontinentale ieftine.
    De aceea nu au nimic spectaculos si de aceea Boeing nu poate sa le produca atatea avioane cate isi doresc ei.
    Oricum, la cate de mizerabile sunt avioanele lor, sincer, dupa miros si tinuta si metrourile astea pariziene arata mai bine, chiar de is aduse in romania si cara toata tiganimea de aici.

    Antal 2 martie 2015 16:37 Răspunde
  • Ryanair e o companie care practica preturi foarte bune. De exemplu in octombrie are 70 euro pretul biletului spre Dublin.

    Nadir 4 martie 2015 21:01 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii