Scurtă poveste despre pasiune, muncă și cazare în București

03. Camera rocazare.JPG

De când am început să călătoresc prin lume, am avut parte de numeroase întâlniri cu oameni care lucrează în turism, oameni care iubesc ceea ce fac, oameni care pun suflet în ceea ce fac și oameni pentru care zicala “Clientul nostru, stăpânul nostru” nu este doar un slogan de tipărit pe o hârtie și pus pe ușă. De fapt, întotdeauna mi-au plăcut oamenii care au crezut în “Clientul nostru, oaspetele meu”… și cred că mi-ar trece prin fața ochilor proprietari de pensiuni, șoferi de tuk tuk, ghizi… Și e greu să nu simți când un om pune suflet pentru că transformă o ședere într-un hostel ieftin într-o experiență mult mai memorabilă decât sejurul într-un hotel de 5 stele cu jde camere. Nu zic că nu poți da peste astfel de oameni și la 5 stele… dar, sincer, mai degrabă mi-aduc aminte de familia minunată de la hostelul din Leon, Nicaragua sau de patroana de la micul hotelaș din Chiang Rai decât de mai știu eu ce hotel de fițe în care am stat – și am stat în multe.

Acum câteva săptămâni, scriam despre cazarea de tip apart-hotel și povesteam despre experiențele mele din Kiev. Vă recomandam și un serviciu similar din București, care închiria apartamente pe termen mai lung sau mai scurt, numit rocazare.ro, și m-am gândit să îl și vizitez, ca să văd exact ce oferă. Că una e când vezi pe Internet și alta, când te duci la fața locului. Așa că am stabilit o întâlnire cu doamna Mariana de la rocazare.ro, să văd unul sau două apartamente din București, să mă lămuresc și eu care e treaba. Evident, nu să și dorm în ele, că doar locuiesc în București :).

Așa că m-am prezentat la ora stabilită în intersecția de la Calea Călărașilor cu Delea Veche, știți, cei care sunteți din București, e un “La Mama” pe acolo pe colț, troleibuzul se intersectează cu tramvaiul, iar eu am venit pe jos de la stația de metrou Piața Muncii, că era soare și bine. Sincer, nu mă așteptam la o întâlnire ieșită din comun. Urma să văd un apartament sau două, să fac niște poze, să schimb niște vorbe, eventual și vreo carte de vizită, și să plec. Dar nu a fost așa.

Pentru că am cunoscut niște oameni cărora li se aplică sloganul câștigător la alegeri – “România lucrului bine făcut” și care, dacă ar fi mai mulți în turismul românesc, ar fi fost departe. Pentru că am văzut în ochii lor mândria a ceea ce au realizat în ultimii zece ani, în condiții de semijunglă, și siguranța că oferă ceea ce au nevoie clienții. Și știți ce mi-au plăcut? Că recunosc când greșesc și învață… fiecare eroare a fost folosită să afle ce nu merge și să corecteze. Și nu este ușor să-ți recunoști “bârna” din ochi și să spui că clientul, cu “paiul din ochiul lui”, este un dobitoc și să mergi mai departe.

 

Dar haideți să vă zic și despre ce am văzut. În primul rând, am văzut un bloc nou de care habar n-aveam, fiind cumva mascat de blocul cu “La Mama” la parter. Un bloc nou-nouț, gata inaugurat și care este la toate standardele. Am văzut mai multe apartamente aflate toate în același bloc, iar fiecare apartament avea un aranjament interior de bun-gust, toate făcute, se vede, de mâna cuiva priceput. Am aflat că toate apartamentele respectă aceleași standarde – de curățenie, confort, accesibilitate.

Întreb pe unde sunt apartamentele – răspândite prin București, putând să răspundă la diverse cerințe – ai treabă pe la vreo firmă din zona corporatistă a Piperei, vii la vreun meci de fotbal sau concert, orice loc. În schimb, ce mi s-a părut cu adevărat deosebit este că aceste apartamente sunt concentrate în același bloc sau poate la scări diferite. Mi-aduc aminte că atunci când stăteam în apartamente în Kiev, marea problemă era cu primirea cheii, lăsarea cheii, plata etc., etc. Uneori, întârzia avionul, noroc că era șoferul agenției care se ocupa de tot… dar ar fi fost dificil dacă nu îl aveam. În cazul celor de la rocazare, centralizând apartamentele de închiriat, folosesc portarul de la imobil ca un soi de minirecepționist – dacă ajungi la destinație, primești cheia de la el, contractul și tot lui poți să-i lași cheia la plecare. Că veni vorba de contract, Mariana mi s-a părut cea mai relaxată persoană când rostești fatidicul cuvânt ANAF – de ani buni, de pe vremea când a da o factură și a face un contract era apanajul “proștilor”, ea dădea și factură, și contract. “Nu există apartamente închiriate fără contract. Și asta, de mult”.

Știu, unul dintre inconvenientele să stai la un apartament închiriat vs hotel este că în caz că se întâmplă ceva, se intervine mai greu. Plus, nici locuința nu ți-e curățată zilnic, nici patul aranjat etc. Nu e cazul celor de la rocazare. De altfel, când inspectam camerele, m-am ciocnit cu femeia de serviciu care făcea curat ca în cazul oricărui hotel, prin toate apartamentele, iar în cazul că apar probleme de orice natură, există întotdeauna cineva care vine prompt să-ți repare robinetul sau să-ți apese pe butonul-minune și obscur pentru mulți, de pe tabloul electric.

Îi întreb dacă sunt pe booking, pe airbnb sau alte site-uri. Da, sunt. Nu mai sunt pe booking, pentru că așteptările celor care fac rezervări pe booking sunt altele – imensa majoritate a clienților aștepta un hotel, dar rocazare.ro nu e un hotel, evident, cu particularitățile acestui tip de cazare. Cu avantajele sale clare (raport preț / calitate superior multor hoteluri) sau flexibilitate, dar și cu feeling-ul că nu te afli totuși într-un hotel sau lipsa micului dejun pentru unii (părerea mea este că e o falsă problemă, cel puțin în cazul blocului pe care l-am vizitat, întrucât, pe o rază de 100 de metri de la ieșirea din bloc, se aflau trei restaurante – “La Mama”, “Trattoria Il Calcio” și o pizzerie sau un Mega Image destul de mare).

Cum ziceam, apartamentele erau spațioase, fain mobilate (vezi și pozele de mai jos), cu frigider, bucătărie complet utilată, televizor și cu Internet care zbârnâie. Și cum ziceam, sunt mai multe apartamente în același bloc cu pază și loc de parcare. Am plecat zâmbind. Nu neapărat pentru că am văzut ceva nou, ci pentru faptul că și la noi avem “o țară ca afară”.

În caz că nu locuiți în București și aveți treabă (sau pur și simplu vă paște ideea unui city break) în capitala noastră, aruncați o privire și pe ofertele de pe rocazare.ro. Și nu o să regretați.

01. Bloc rocazare.JPG

Un bloc nou nout… aici sunt mai multe apartamente

02. Apartament - hotel in Bucuresti.JPG

Unul din apartamente

03. Camera rocazare.JPG

04. Bucatarie inclusa.JPG

Bucatarie moderna cu de toate

05. Baie rocazare.JPG

Baia

06. Apartament regim hotelier - Bucuresti.JPG

Un alt apartament care era inca liber

07. Apartament inchiriat termen scurt Bucuresti.JPG

Camera de zi

08. Dormitor rocazare.JPG

Dormitorul

09. Bucatarie rocazare.JPG

Bucataria

10. Restaurant La Mama.JPG

Cum iesi din bloc, o pizzerie si La Mama

11. Mega Image Calarasilor.JPG

 Sau vis-a-vis, un Mega Image

Categorii:
Europa · Romania

Comentarii

  • Buna ziua,
    Din pacate preturile pentru garsoniere ,de pilda suficient de mari !Nu ai ce sa comentezi,dar pentru o noapte pretul este cam piperat.

    fane 8 mai 2015 12:14 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii