De-a latul Africii de Est (ep. 6). Intalnirea cu fauna africana la Nakuru

25. Nakuru Flamingo

Cum am spus-o de nenumarate ori, te duci in Africa pentru frumusetile sale naturale, pentru jungla, pentru savana, pentru fauna sa, nu pentru orase. Exista si cateva orase care merita vizitate – cum ar fi Cape Town, unul dintre cele mai frumoase din lume, ori Stonetown, capitala Zanzibarului, dar cam atat. Africa inseamna natura, pentru calatori. Iar unele dintre cele mai frumoase parcuri nationale ale continentului se afla in Kenya, unde continua sa vietuiasca multe exemplare, mai mult sau mai putin primejduite, de rinoceri, hipopotami, elefanti, lei, zebre si multe altele. In 2006, am vizitat nu mai putin de 7 parcuri nationale din Kenya si Tanzania, dar in vara asta doar doua – Nakuru si Masai Mara. Iar primul a fost Nakuru.

Parcul National Nakuru are o suprafata destul de mica, dar are particularitatea lui care atrage vizitatorii – in mijlocul parcului se afla un luciu de apa – lacul Nakuru. Acesta este un lac alcalin si biologii spun ca asta favorizeaza dezvoltarea algelor… iar flamingo, superbele pasari roz, sunt mari consumatoare de alge. Uneori, pot aparea milioane de flamingo la Nakuru, daca sunt conditiile care trebuie si sunt destule alge. In 2006, nu stiu daca erau milioane, cert este ca am vazut de sus, de pe un deal, un colt de lac care era complet roz. Roz nu de la alge sau de la cine stie ce deversari, ci roz de la sutele de mii de flamingo. In ultimii ani, lacul a cam secat, dar se pare ca dupa 2013 sau 2014, din diverse motive, apele lacului au crescut spectaculos, dar nici situatia asta nu e prea buna, nici pentru arborii de pe malul lacului, nici pentru flamingo. Flamingo are nevoie de apa foarte putin adanca, practic nu mai mult de cateva zeci de centimetri, pentru a patrula si a culege algele, iar copacii inundati de apele alcaline ale lacului mor instantaneu. De aceea, am vazut mii de arbori in apa sau in proximitatea ei complet uscati – expansiunea lacului i-a ucis.

Parcul National Nakuru e, probabil, unul dintre cele simple, prin care sa navighezi chiar daca esti pe cont propriu. Te ghidezi in permanenta dupa lac, iar latimea din jurul lacului nu este prea mare. In plus, exista numeroase indicatoare spre principalele atractii din parc. Dar, din nou, nu le vei gasi pe cele mai rare (si de aceea cautate) animale, daca nu stii pe unde sunt sau daca nu ai un ochi ager. In cazul nostru, in masina s-a imbarcat si un ranger care stia locurile unde se gasesc animalele si ne-a mai dat cateva amanunte. Ma rog, nu la fel de multe ca un ghid specializat (cum am avut data trecuta in Kenya), dar orisicat.

Am dormit in orasul Nakuru la hotelul Genevieve. Hotelul, nici prea-prea, nici foarte-foarte, era linistit si OK pentru dormit o noapte, hai, doua. Se afla intr-un oras care, ca orice oras african, este un loc fara prea multe sclipiri – strazi prafuite, jeepuri cu turisti, matatu cu africani, sosele neasteptat de largi, cladiri cubice cu maximum doua-trei etaje Hotelul nostru avea o oarescare arhitectura care voia sa imite, probabil, arhitectura africana si arata intr-un fel.

Cand mergi in safari, trebuie sa te scoli la prima ora a diminetii, de fapt, chiar in puterea noptii. De aceea, cel mai bine este sa stai in parcul national (in interiorul lui Nakuru se afla niste lodge-uri scumpe, dar faine) sau in proximitatea lui, pentru a fi pe teren fie imediat inainte de rasaritul soarelui, fie chiar la rasarit. Atunci sunt animalele active. Apoi, cu cat soarele urca mai mult pe cer si apare caldura, cu atat animalele se ascund prin tufisuri si baga o siesta. Orasul Nakuru se afla insa in proximitatea parcului national, asa ca dupa vreo 20 de minute eram deja la intrarea in parc. Evident, au urmat parlamentarile si negocierile nenecesare si am intrat… Prima oara, am simtit ca suntem intr-un parc national cand am simtit hurducaielile drumului de pamant (Slava Domnului, nu au asfaltat parcurile nationale din Kenya, cum am auzit ca s-ar fi intamplat in Africa de Sud!), dar inca se vedeau cladirile orasului in soarele bland al diminetii.

Nu facem decat vreo doua minute si suntem intampinati de un reprezentant al parcului – o zebra! Fix in mijlocul drumului, fara vreun chef sa se dea la o parte si putin surprinsa de ce toata gasca o pozeaza cu frenezie. In fine, trecem si de zebra si ajungem sa rulam de-a lungul lacului. Pare o scena dintr-un film post-apocaliptic – peste tot, trunchiuri de copaci morti, adevarate schelete vegetale, contorsionate in fel si chip. Cum ziceam, lacul Nakuru a crescut si alcalinitatea sa a ucis primul rand de copaci.

Dar, evident, asta nu inseamna ca a ucis totul pe acolo. Dimpotriva… la prima oprire, dam de niste maimute macac care se plimba netulburate, cu o fata usor sictirita printre noi. Urmeaza tura prin parc – antilope elegante, pascand linistite, vegheate in permanenta de masculul turmei, scrutand cu responsabilitate orizontul de pe o inaltime. Apoi, zebre, turme de zebre, unele dintre cele mai frumoase erbivore ale savanei. O alta erbivora, waterbuck (nu stiu cum ii zice in romana), pozeaza ca un star. Din pacate, carnivorele parcului – lei, gheparzi sau leoparzi – nu isi fac aparitia. De altfel, nu prea am sperante sa vad vreun leopard in natura. Sunt extrem de greu de gasit – data trecuta, in doua saptamani de safari am vazut doar o coada de leopard atarnand departe, dintr-un copac.

Urcam pe unul dintre dealuri, pentru a admira panorama. Pff, pe unde or fi flamingo? Rangerul imi spune ca nu sunt chiar atat de multi… apele lacului au crescut, algele s-au imprastiat, flamingo s-au mutat in alte parti. Dar mai sunt, posibil cateva mii. Nu milioane, ca inainte. Ma rog, nici cand am fost eu nu erau milioane, dar zeci de mii cred ca tot erau.

Ajungem la un mal unde sa gasim flamingo. Da, sunt cativa, calcand elegant ca niste balerine, indepartandu-se sfios cand ne apropiem de mal. Printre ei, o serie de pelicani care isi fac si ei siesta. E insa o placere sa vezi flamingo zburand cu aripi larg deschise, roz sau rosii, aterizand ici si colo… e o placere.

Celalalt star al parcului – rinocerul – nu si-a semnalat prezenta decat mai incolo, spre sfarsitul zilei. Din pacate, nu a venit prea aproape de drum (in parcurile nationale nu ai voie sa circuli pe unde iti vine, ci doar pe drumurile marcate), l-am putut vedea doar prin zoomul de la telefon (de aceea e obligatoriu ca atunci cand mergi in safari sa ai un aparat foto cu zoom mare). In schimb, am avut noroc de lei – am dat peste o haita de leoaice tinere, aproape pui, facandu-si siesta la umbra… O placere sa vedem aceste pisici dragute, aproape iubitoare … ma rog, pana cand te apropii de ele si le e foame. Leul nu era prin zona, de multe ori se plimba solitar, doar leoaicele dormeau la umbra.

Dupa mai bine de o jumatate de zi de alergat dupa animale, grupul s-a impartit. Unii, mai putin interesati de safari, au zis „gata, hai in Nakuru” (ma rog, mare lucru nu era in Nakuru), altii au zis sa continuam. Mancasem ceva adus de la hotel (asa-numitul „safari lunch box”), dar parca ne-am fi dorit o mica pauza. De altfel, si animalele cam luasera o pauza. Asa ca am venit cu ideea sa mergem la un lodge. Stiu ca sunt cateva in parc. Care era cel mai apropiat? Ne-am luat dupa semne – Sarova Lion Hill Lodge.

Urcam pe un deal, masina opreste in fata unei receptii si suntem intampinati cu zambet, cu un suc natural si prosoape reci. Ah, asta imi aduce aminte de safariul din 2006. Atunci am stat doar prin lodge-uri sau tented camps in parcurile nationale si acesta era ritualul de primire. Si nici nu stiti ce fain era… dupa ore prin praful Africii, hurducaiti pe drumuri de pamant, scrutand orizontul dupa animale, sa fim primiti cu un prosop alb, moale si rece (care, dupa ce ne stergeam pe fata, devenea negru!) si cu un suc… uneori, luxul pica asa de bine! 🙂

Nu imi mai aduceam aminte daca aici am stat data trecuta, dar dupa ce am vazut piscina, mi-am amintit fulgerator. Da, in 2006, am stat aici, la Sarova, imi aduc aminte ce bine a picat o baie dupa o zi plina de aventuri :). De data asta, n-am mai sarit in bazin (evident, nu aveam costumele de baie la noi), in schimb, au picat bine o masa calda si buna si niste sucuri naturale – ma rog, sau ceva bere pentru doritori…

Dupa partea de fitze, a urmat o tura prin parc – poze zebrelor, copacilor cazuti, antilopelor. Nu am mai vazut nimic din animalele mai rare privirii, dar nu a contat. A fost o zi cu soare, o zi faina, cu zebre si lei, cu maimute haioase si antilope gratioase. Nu au fost prea multi flamingo, dar spectacolul zborului lor m-a incantat si un suc, si o masa intr-un cadru minunat si linistit, taman in momentul in care trebuie… Ce poate fi mai frumos?

A doua zi, urma sa plecam spre tatal tuturor parcurilor nationale africane – Masai Mara. Si mi-aduc aminte ca, data trecuta, drumul a fost lung si infiorator. Si nu auzisem ca Kenya si-ar fi imbunatatit prea mult infrastructura. Chiar si drumul de la granita ugandeza pana la Nakuru aratase tuturor ca soselele Kenyei sunt cele mai proaste din Africa de Est.

Imagini Nakuru

Prin oraselul Nakuru dis-de-dimineata

Intrarea in parcul national

Uraaaa, am intrat in parc !

In dubita aranjata pentru safari

Zebra care ne-a intampinat

Facoserul, micutul mistret african

Eleganta de antilopa

Servus !

Arborii care au ghinionul sa fie inghititi de ape mor …

Ce vrei ba ?

Si daca ma enervezi, plec

Coloratele pasari africane

 

Pasarile reprezentative ale lacului Nakuru – flamingo

si prietenii lor, pelicanii

 

 

Ora mesei

Panorama lacului Nakuru

Girafa, un animal superb

Chiar si o cascada

Si ne-am intalnit si cu Regele. Ma rog, cu o gasca de regi 🙂

 

 

 

In aterizare

Cafteala intre zebre

Bine ati venit la Sarova Lion Hill Lodge !

O oaza de lux si liniste

Piscina

La revedere, Nakuru !

Comentarii

  • Pot sa zic ca suntem norocosi in 2 săptămâni de safari in Kenya si Tanzania (6 parcuri nationale) am văzut 5 leoparzi, superbe exemplare. Cel mai mult mi-au plăcut cei din Serengheti care își făceau siesta in copaci. Poate in Masai Mara o sa aveti mai mult noroc cu leoparzi, noi am văzut unul acum 2 saptamani in zona air strip-ului, sigur rangerii sau ghidul vostru ar trebui sa știe zona si care este teritoriul leopardului, noi am prins si un river crossing, un leopard la vanatoare si gheparzi hrănindu-se, Mara in perioada asta a migrației e superba. Enjoy! Abia aștept articolul despre experiențele din Mara!

    Ana 4 septembrie 2017 23:14 Răspunde
    • Nu am fost in perioada migratiei de data asta, am fost acum 11 ani. Povestile istorisite sunt din prima jumatate al lui iunie… dar ai fost tare norocoasa (sunt gelos ;))

      Imperator 4 septembrie 2017 23:22 Răspunde
  • Waterbuck este antilopa de apă. Preferă mai mult zonele umede față de alte specii de antilopă

    Huc Marian 5 septembrie 2017 21:51 Răspunde
  • Salut, zi mi.si mie ce agentie ai folosit pt safari in nakaru?

    Mihai 27 septembrie 2017 10:57 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii