City Break Blue Air – Ce poti face in Londra, cel mai vizitat oras al Europei

Londra

Londra

Ajungand de vreo doua ori in ultimul an in Londra, m-am gandit ca este cel mai vizitat oras al Europei. Dar, sincer, nu eram sigur. Sentimentul acesta il aveam datorita avalansei de atractii noi, de investitii in tot soiul de atractii si de miniparcuri tematice − de la London Eye la London Dungeon, Harry Potter sau acvarii. M-am uitat insa pe o statistica si mi-am dat seama ca am perceput corect. Londra este pe primul loc in Europa (si pe 2 in lume, dupa Bangkok), cu 20 de milioane de vizitatori, urmat, destul de aproape totusi, de Paris, cu 16 milioane de turisti.

Londra a fost, timp de secole, capitala lumii. Fiind capitala unui imperiu unde soarele nu apunea niciodata, aici s-au intalnit de cateva secole culturi de pe toata Planeta si, chiar si in perioada in care imigratia era extrem de redusa, puteai gasi o atmosfera cosmopolita – fie datorita vizitatorilor veniti de peste mari si tari, fie datorita englezilor care se intorceau din colonii cu tot soiul de obiceiuri exotice. In plus, Londra acumuland toate bogatiile lumii, nu a facut economie in a investi in cladiri spectaculoase, monumentale, in a dezvolta un oras frumos. E drept, a mai fost un pic ravasit de Luftwaffe prin anii ’40, dar nimic semnificativ. Dupa ce a trecut de austeritatea postbelica si de prabusirea imperiului colonial, incet, incet, Londra si-a revenit si si-a redescoperit stralucirea din perioada de aur. Au urmat milioanele de turisti…

E greu sa spui ca poti vedea Londra intr-o zi. Sau intr-un weekend. Este, pur si simplu, imensa si sunt atat de multe lucruri de facut! Cand am intrat chiar si intr-un hotel modest de pe langa Heathrow, am fost „lovit” de zeci si sute de brosuri facand reclama la tot soiul de atractii pentru toate gusturile si pasiunile. Esti pasionat de adrenalina? Ai ce face. Esti iubitor de teatru? Berechet. Esti filatelist? Sigur vei gasi ceva!

Dar hai sa trec in revista ceea ce mi se pare ca e „the best of the best” in capitala Marii Britanii.

 

  1. Ia-o pe jos de-a lungul Tamisei. Ca in multe orase ale lumii, raul care strabate orasul a fost inima lui, de-a lungul careia s-au construit multe dintre cladirile importante ale urbei. Asta s-a intamplat si la Londra. Ultima data cand am fost prin Londra, era o zi neasteptat de calda si insorita si am luat-o la pas de la Palatul Parlamentului pana aproape de London Bridge. Am admirat Big Benul si Palatul Parlamentului, am fotografiat imensa London Eye, am descoperit numeroase alte cladiri si, intr-un final, am ajuns la Podul emblematic al Londrei, Tower Bridge, Povestea intregii excursii o poti gasi aici.
  2. Ia o croaziera pe Tamisa. Daca ti se pare ca mai multi kilometri pe jos sunt cam obositori, poti sa iei o croaziera pe Tamisa… eu am fost de la Greenwich pana la Palatul Parlamentului, dar poti sa gasesti tot soiul de optiuni.
  3. Vezi Londra de sus. Ai o sansa chiar din avion, pentru ca unele curse survoleaza Londra, chiar centrul, dar daca nu se intampla, ai doua optiuni mari – in primul rand, London Eye, aflat pe malul Tamisei, in apropierea Palatului Parlamentului, si, mai nou, poti urca in cea mai inalta cladire din Londra – The Shard – are 310 metri si 87 de etaje si a fost inaugurata in 2012 (pana la anul, va fi cea mai inalta cladire din UE). Exista puncte de panorama la etajele 68, 69 si 72, iar in zilele senine, poti vedea toata Londra. Biletele pot fi cumparate online aici, dar, atentie, Londra are o vreme tare pacatoasa; daca in momentul vizitei nu sunt vizibile cel putin trei mari atractii londoneze, poti sa te intorci oricand altcandva in urmatoarele trei luni! Gratuit, of course.
  4. Palatul Buckingham. Regalitatea britanica este una dintre atractiile cele mai mari ale Londrei. Lumea vine atrasa de faimoasa familie regala a lumii, iar autoritatile orasului folosesc dinastia de Windsor ca un carlig de marketing. Asa ca nu poti rata schimbarea garzii regale din fata palatului, care are loc in anumite zile, la ora 11:00. Ceremonia nu se desfasoara zilnic, asa ca e bine sa verifici zilele aici. Palatul poate fi, de asemenea, vizitat cand regina este plecata vara in vacanta, in Scotia.
  5. Turnul Londrei – atata istorie intr-o citadela cam mica. In plus, aici poti sa admiri unele dintre cele mai spectaculoase bijuterii ale lumii, bijuteriile Coroanei Angliei, inclusiv legendarul Koh-i-Noor. In apropiere, se afla si cel mai frumos pod al Londrei, Tower Bridge.
  6. British Museum – pff, aici poti sa stai o zi si sa vii si a doua zi, si a treia zi. Englezii au avut grija ca de pe unde au calatorit sau au cucerit sa aduca si bunuri culturale, asa ca vei descoperi colectii de arta din toate colturile lumii. Evident, multe sunt cerute inapoi in tarile de origine, dar poate cele mai cunoscute sunt frizele si cariatida de pe Acropole, obtinute in perioada in care Atena era parte a Imperiului Otoman. Tot aici, poti descoperi un imens bust al faraonului Ramses, dar si piatra Rosetta, care a ajutat la descifrarea hieroglifelor Egiptului Antic.
  7. Westminster Abbey – construita de penultimul rege saxon al Anglei, Edward Confesorul, biserica a fost martora incoronarii regilor Angliei incepand cu normandul William Cuceritorul (e posibil ca, totusi, primul rege incoronat aici sa fie nefericitul Harold II, ultimul rege saxon, invins si ucis de William cateva luni mai tarziu).
  8. Hyde Park. Este cel mai cunoscut parc al Londrei, pentru ca aici exista celebrul Speakers Corner – unde oricine poate veni si sustine ce vrea. Evident, in limitele legii, in ciuda legendei urbane ca aici iti poti exprima orice opinie, oricat de provocatoare ar fi, avand imunitate. Printre vorbitorii de aici s-au numarat de-a lungul anilor Karl Marx, Vladimir Ilici Lenin, primul presedinte al Ghanei si multi altii. Cand am trecut ultima oara, erau niste vorbitori care anuntau venirea sfarsitului lumii. Nu stiu care dintre ele, ca au fost multe in ultima perioada.
  9. Stadionul Wembley. Nu, nu mai exista templul fotbalului, istoricul stadion Wembley a fost demolat, dar si actualul merita vizitat :).
  10. Piccadilly Circus noaptea… cea mai luminata piata a Londrei si cea mai colorata. Te poti aseza pe treptele statuii lui Cupidon si sa urmaresti diverse minispectacole de strada – de la tot soiul de jonglerii pana la dans din buric! Soho este la doi pasi.

 

Ce sa vezi pe langa Londra

Stiu, e greu sa te rupi de Londra, sunt atatea locuri de vazut, dar daca, totusi, vrei sa te rupi:

  1. Stonehenge, celebrul monument neolitic construit din 30 de megaliti din piatra in cinstea zeilor. Imi e neclar daca in perioada constructiei existau druizi, celebrii preoti precrestini ai populatiei britanice, dar astazi este folosit pentru tot soiul de ceremonii ale cultelor neopagane, care devin din ce in ce mai populare in Anglia.
  2. Canterbury. Imensa catedrala, sediul Bisericii Anglicane, este unul dintre principalele monumente ale Angliei.
  3. Stratford-upon-Avon. Daca Hamlet, Romeo si Julieta sau Othello v-au impresionat profund, nu ar fi o idee rea sa vizitati locul de bastina al marelui Will. Faci cam doua ore cu trenul.

 

Cum ajungi la Londra

E greu sa nu stii cum sa ajungi la Londra. Practic, nu exista multe aeroporturi din Romania care sa nu aiba zboruri directe spre Londra. Doar cele in reconstructie si cele cam nefolosite.

Ultima oara, am venit de la Londra cu Blue Air, care opereaza pe aeroportul Luton. Veneam din Africa si, din cauza ca Dreamlinerul lui Kenyan Airways s-a stricat, am pierdut legatura spre Bucuresti. M-am culcat la un hotel langa Heathrow, neasteptat de ieftin – Heathrow Lodge. L-am rezervat pentru cazare imediat si costa doar 37 de lire pentru o single… Cand m-am dat jos din taxi, m-am lamurit de ce… era fix pe sub traiectoria de aterizare a avioanelor… cand ateriza unul ceva mai mare, gen B777 sau A380, ziceai ca e cutremur! Din fericire, e interzis sa se aterizeze pe Heathrow dupa miezul noptii si, in plus, in fiecare zi, se aterizeaza din alta directie. Asa ca dimineata a fost liniste si pace.

Blue Air a fost de departe cea mai ieftina optiune pentru biletul cumparat de pe o zi pe alta, asa ca am luat un shuttle spre aeroportul Luton si am zburat cu Blue acasa.

Blue Air zboara spre Londra Luton din Bucuresti, Iasi si Cluj-Napoca, iar pretul biletelor incepe de la 38 euro / 180 lei (Bucuresti), 20 euro / 94 lei (Cluj-Napoca) si 33 euro / 156 lei (Iasi). Biletele pot fi cumparate de pe site-ul Blue Air

Imagini Londra

. Deasupra Londrei

Centrul Londrei vazut din avion

Londra Palatul Parlamentului

Big Ben si Palatul Parlamentului

St Paul Londra

Catedrala St. Paul

Cantaret De Strada

Strazile din Londra sunt in permanent spectacol

Londra Moderna

Londra moderna

Croaziera Tamisa

Nu vrei sa mergi pe jos ? Poti sa iei o croaziera pe Tamisa

Tower Bridge Londra

Treci pe sub Tower Bridge

London Eye

London Eye – una dintre cele mai populare atractii turistice

The Shard

The Shard – cea mai inalta cladire a Londrei si a Uniunii Europene (pana in 2019)

Palatul Buckingham

Palatul Birmingham vazut din avion

Buckingham Londra

si din fata 🙂

Tower Bridge Londra

 

Big Ben

Simbolurile Londrei – Big Ben, autobuze cu etaj, taxiurile londoneze

Picadilly Circus

Picadilly Circus noaptea

Strip Tease London

Si dansatoare din buric gata de spectacol

blueair-logo

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii