Cum să economisești bani când călătorești – sau, mai precis, cum îți minimizezi cheltuielile

Economii

Trebuie să spun din capul locului că sunt și am fost dintotdeauna, și pe vremea când 5 mărci germane mi se păreau o avere, adeptul ideii de a economisi de la experiențe și vizite. Poate nu săream peste mese, poate dormeam în gară, dar niciodată, dar niciodată nu am zis – nu intru aici sau nu fac chestia asta pentru că e scump – evident, dacă sunt aberant de scumpe, dar stau să mă gândesc de două ori sau de șapte ori și decid dacă da sau nu. De exemplu, când bântuiam Europa că student în anii 90 și cheltuiam probabil cam 300 de dolari pe lună (plus biletul InterRail), am spart 80 de dolari să merg la EuroDisneyLand pentru că îmi doream foarte mult să ajung acolo. Nu, nu am pus în gură în ziua aia niciun colț de pâine (însă am stat până m-au dat paznicii afară), dar am fost în Disneyland și este una dintre experiențele mele cele mai faine. Mai recent, ajungând la Pokhara, în Nepal, am aflat că pentru 300 de dolari pot zbura la Annapurna Base Camp. Am calculat, m-am gândit de câteva ori și am zis că hai… și este probabil una dintre cele mai nemaipomenite experiențe pe care le-am avut în Nepal. Dar, evident, în călătorii poți întotdeauna să economisești bani – așa că m-am gândit să pun laolaltă o serie de sfaturi care să vă fie de folos.

Călătorește

  1. Fii flexibil cu datele de călătorie – apar o groază de oferte de bilete de avion (sau autobuz, mai puțin de tren) care te pot face să călătorești extrem de ieftin – nu zic să îți schimbi destinațiile după oferte (deși și asta e posibil – găsești o Roma la 10 euro dus-întors, zici hai), ci să vânezi prețurile bune – de exemplu, am văzut o Copenhaga la 51 euro dus-întors cu tot cu bagaj la Blue Air acum câteva săptămâni. Și cineva mi-a scris că îmi mulțumește de pont, a cumpărat imediat.
  2. Abonează-te la e-mailuri – de multe ori, poți primi în mail informații despre o promoție de care nu știi (nu poți să stai toată ziua călare pe promoții). De exemplu, cei de la Blue Air promit că abonații la newslettere vor fi anunțați cu două ore înainte de orice alt mijloc (site, Facebook etc.) despre promoții. Citește mai multe aici.
  3. Zboară cu bagaj mic – de când cu apariția companiilor aeriene low-cost, călătorii cu avionul sunt mult mai atenți cu bagajul… și așa mulți dintre noi am descoperit că nu e nevoie să te duci cu ditamai bagajul în care de obicei ai multe lucruri pe care nu le vei folosi niciodată. Toate companiile aeriene low-cost (dar și cele clasice, de câțiva ani încoace) taxează suplimentar bagajul de cală, iar unele companii low-cost nu mai acceptă în cabina decât bagaje foarte mici (gen un laptop, sau similar), așa că vrei, nu vrei, trebuie să cumperi fie bagaj de cabină, fie îmbarcare prioritară… Cei de la Blue Air au inclus în prețul biletului și un bagaj de cabină de până la 10 kg, așa că de multe ori poți ieși mai bine decât la Ryan și Wizz, care au prețuri mai mici, dar adăugând încă un bagaj de cabină, vei ajunge la preț egal sau chiar și mai mare decât la Blue. Fă-ți toate calculele.
  4. Vezi că pe site-urile companiilor aeriene, sau chiar și la agenții de turism on-line, poți găsi calendarul tarifele – foarte ușor de folosit, foarte ușor să vezi când e cel mai ieftin să zbori undeva. Uite, de exemplu – la Blue Air. Să zicem că vrei să zbori la Roma. Iată linkul: https://www.blueairweb.com/ro/ro/Cauta-tarife-reduse/?from=OTP&to=fcoDacă vrei să verifici o altă destinație, pur și simplu în locul ultimelor 3 litere (fco – ăsta este codul aeroportului Roma – Leonardo da Vinci aka Fiumicino), tastezi codul din 3 litere al aeroportului dorit: LCA pentru Larnaca, CDG pentru Paris, LYS pentru Lyon, HEL pentru Helsinki etc., etc.
  5. Fă-ți abonament. Ai de gând să călătorești frecvent. Companii aeriene precum Blue Air are abonamente care îți oferă reduceri garantate pentru orice zbor (nu numai pentru tine, ci și pentru prieteni). Află mai multe aici.

Mănâncă

  1. Întreabă localnicii – pot să-ți dea multe ponturi bune – de exemplu, unde poți găsi restaurante ieftine. Mi-aduc aminte și acum de sfaturile unei tanti din Veneția, de acum mulți ani, care mi-a arătat unde pot găsi niște locuri de mâncat foarte ieftine. „Aici mergem și noi”, mi-a zis ea.
  2. Verifică ofertele speciale ale restaurantelor. În capitalele nordice, unde prețurile la orice sunt de multe ori halucinante, am descoperit că opțiunile cele mai ieftine de mâncare (și mai gustoase) nu sunt McDonald’s-urile, ci restaurantele asiatice, de cele mai multe ori chinezești „all you can eat”. Am mâncat în Helsinki și în Stockholm, parcă, în astfel de locuri și am găsit mâncare gustoasă la prețuri de necrezut.
  3. Cumpără mâncare din supermarketuri – dacă stai în apartamente sau în camere cu facilități de bucătărie (cel puțin un frigider), mai ales mai multe zile, e o idee excelentă să îți faci cumpărăturile la vreun supermarket din zonă și să mănânci micul dejun și cina acasă. Sau atunci când stai într-un hotel, caută-le pe cele cu mic dejun inclus.
  4. Mănâncă street food – în anumite locuri din lume, street food-ul este fabulos și extrem de ieftin. Și acum îmi aduc aminte cu jind de cocktailul de creveți pe care îl mâncam zilnic de la un stand din Cartagena, Columbia. Și cum ajung în Cartagena din nou după câteva zile, acolo va fi primul meu drum (nici nu am pensiunea prea departe)
  5. Nu comanda prea mult la restaurant. Știu, ești tentat să comanzi și aia, și aia, și aia. Dar Dumnezeu n-a băgat zilele în sac, azi poți să mănânci pizza, mâine, să vezi cum e lasagna. Mi-aduc aminte, cu mulți ani în urmă, comandam mult prea mult… fosta mea prietenă nu mai comanda nimic și se sătura, că de fapt ajungeam să împărțim felurile de mâncare și ne ajungea la amândoi.

Pune capul pe o pernă

  1. Sună hotelul direct – personal, îmi place să fac rezervări să știu că atunci când ajung într-un loc, nu pierd vremea căutând nu știu ce hotel, bântuind din hotel în hotel, dar știu că mai ales în Asia, dacă pur și simplu apari în ușa hotelului și are camere libere, mai degrabă vor da un discount decât să stea cu ele goale. E drept, există și riscul să nu găsești. Acum mulți ani, când am ajuns în Luang Prabang, Laos, aveam rezervare… pensiunea era pe o stradă cu probabil 20 de pensiuni unde la toate scria „fully booked” – inclusiv pe a mea, dar rezervarea mea o ținuseră cu strictețe, că fusese făcută pe Agoda (un soi de Dumnezeu al hotelurilor din Asia de Sud-Est). Ceilalți care veniseră cu mine din Vang Vieng nu aveau rezervări și ziceau că găsesc ei. A doua zi, m-am întâlnit absolut întâmplător cu ei prin oraș: aveau ochii roșii de nesomn, fiindcă dormiseră (sau mai degrabă nu dormiseră) într-un parc.
  2. Când îți rezervi vreo cazare, vezi cu atenție unde este – poți să găsești ceva ieftin, dar să fii obligat să mergi cu taxiul în oraș, pentru că e prea departe, sau să traversezi o zonă nesigură, sau mai știu eu ce.

Vizitează

  1. Verifică dacă sunt zile gratuite pentru anumite atracții. Da, există zile gratuite – sunt acele „nopți ale monumentelor” care sunt folosite în toată Europa, dar în cazul multor țări sau orașe, vei găsi date în care intrările la anumite atracții sunt gratuite. Mi-aduc aminte, în 1997 am nimerit în Italia în „Săptămâna bunurilor culturale și ambientale” și am vizitat destul de multe muzee absolut gratuit (l-am întrebat pe Google și în 2019, a fost la început de martie, deci probabil va fi și în 2020).
  2. Urmărește cupoane de reduceri prin aeroporturi, gări sau birouri de informații turistice. Prin Europa și nu numai, vei vedea tot soiul de cupoane care îți pot oferi reduceri la tururi, obiective turistice, restaurante etc., etc.
  3. Mergi pe jos cât poți. A merge pe jos este gratuit. Și nu numai – este unica posibilitate să simți cumva pulsul orașului, să-i descoperi acele colțuri frumoase, neașteptate și mai puțin cunoscute. Decât să te urci în taxiuri sau în hop on hop off bus și să te oprești fix în fața catedralei, a palatului, a parcului etc., încearcă să mergi cât mai mult pe jos. Vei simți mai bine orașul.
  4. Închiriază o bicicletă – dacă știi să mergi pe o bicicletă și vizitezi un oraș prietenos cu bicicliștii, este o modalitate minunată să descoperi un loc. Și nu neapărat un oraș. Mi-aduc aminte, când am fost la Sukhothai, capitală antică a Thailandei unde acum este un parc imens, cu niște monumente de multe ori incredibile, am închiriat o bicicletă și a fost pur și simplu fabulos.
  5. Sunt extrem de multe lucruri pe care le poți face gratis – du-te la vreo manifestare culturală gratis, vizitează o piață locală, plimbă-te prin oraș, descoperă un loc fain de apus de soare… Vei descoperi că ai atât de multe lucruri faine de făcut și văzut și nu scoți niciun leu din buzunar.
  6. Vezi că aproape în orice oraș din lume (și din România), există acele free tours. Pur și simplu, întreabă-l pe Google – „Free tours in …”.

Diverse

  1. Lasă-ți cardul la hotel într-un safe. Pleacă doar cu cash. Și o să vezi că nu mai arunci banii pe prostii.
  2. Negociază. În multe țări – din Africa, Asia și America de Sud, prețurile nu sunt fixe, sunt negociabile sau foarte negociabile. Chiar și în Europa, nu strică să întrebi de vreun discount, discuente, rebaixas la magazinele mici, unde proprietarul este și vânzător.
  3. Călătorește off-season. De obicei, sunt mult mai ieftine –bilete de avion, hoteluri, rent-a-car. Și, de multe ori, poți să te bucuri de o vreme la fel de bună ca în mijlocul sezonului (anii trecuți, am fost în Creta în mai și de fiecare dată am avut o vreme superbă de călătorit și văzut lucruri… e drept, nu și de făcut baie în mare, dar dacă scopul tău este să vizitezi și nu să te arunci în mare, este o perioadă excelentă).

Comunicații

  1. Folosește wi-fi-urile gratuite. Sunt peste tot… poți să verifici mailul, să afli ce ai de văzut, ce evenimente sunt și poți vorbi cu prietenii și rudele gratis.
  2. Nu folosi roamingul, ia-ți un SIM local. Ai nevoie să fii permanent în legătură cu serviciul, clienții, prietenii, mama ? Dacă te duci undeva în afara Uniunii Europene și stai o perioadă mai mare (chiar și câteva zile, dar în care ai nevoie de net și telefon), ia-ți un SIM local. În general, cele mai bune oferte sunt în aeroport, unde sunt și vânzători antrenați să-ți activeze rapid SIM-ul, pentru că asta fac toată ziua ;).

 

Și dacă aveți mai multe idei de cum să economisești bani, cu drag vi le aștept mai jos, la comentarii.

 

blueair-logo
Categorii:
BlueAir · Tips & Tricks

Comentarii

  • Nicu spune:

    corect… cum ai avut tu zborul ala din Nepal, asa am si eu o nebunie daca ajung in islanda: sa ma bag la 200e un zbor dus-intors pana in groenlanda, pana unde e aceeasi distanta ca iasi – cluj spre ex…

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest