Distribuie articolul:

Budva, Muntenegru

Muntenegru este o tara cu o poveste fascinanta, dar si o tara unde te poti bucura de niste orase istorice fenomenale si o natura de vis. Este o tara mai putin cunoscuta si care dintotdeauna s-a ascuns printre munti inaccesibili, in spatele unor legende mai mult sau mai putin adevarate, dar teribil de sangeroase. Dar este o tara care poate incanta pe oricine. In vara asta am ajuns pentru a doua oara, din pacate doar intr-un day trip din Dubrovnik, dar mi-am soptit atunci in barba “Voi reveni !”.

Muntenegru este cel mai tanar stat din Europa, dar este un stat care a mai existat la un moment dat. El a fost un stat de sine statator timp de secole, dar s-a integrat in Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor (viitoarea Iugoslavie) in 1918 la sfarsitul primului razboi mondial. Ca si Croatia mai la nord, Muntenegru are doua parti distincte din punct de vedere istoric si cultural – coasta adriatica este practic o prelungire a Coastei Dalmate, as zice chiar ca e cea mai spectaculoasa parte a ei datorita existentei asa-numitului fjord de la Kotor. I se spune fjord, dar de fapt nu e fjord pentru ca s-a format datorita miscarilor geologice si nu datorita eroziunii ghetarilor cum e cazul fjordurilor norvegiene. Coasta adriatica a Muntenegrului cum este si cazul Croatiei a fost controlata de latinofoni / italianofoni timp de milenii – orasele istorice Budva sau Kotor au fost posesiuni venetiene pana la abolirea Serenissimei Republici de catre Napoleon, asa ca aceste orase seamana extrem de mult cu surorile lor de la nord. In schimb, cum urci muntele, acolo a fost fieful triburilor si clanurilor muntenegrene care timp de secole s-au duelat intre ele intr-un mod cat se poate de sangeros. Citind despre istoria zbuciumata a locurilor, am descoperit ca muntenegrenii s-au comportat timp de secole la fel ca si albanezii, grecii sau chiar aromanii – legea onoarei, legea talionului, legea ospetiei si toate acele legi care au insangerat Balcanii la nivel micro, dar care a dus la starea de inapoiere in care se afla.

Desi initial invinsi de otomani, distrugandu-le statul (Regatul Zeta) https://en.wikipedia.org/wiki/Principality_of_Zeta , muntenegrenii s-au retras in munti unde au ramas cvasi-independenti, singurul popor din Balcani care nu a fost ocupat. Pastrarea independentei a fost datorata atat vitejiei lor, dar si reliefului inalt, usor de aparat, precum si de lipsa resurselor de orice fel care i-a facut pe otomani sa nu fie chiar atat de determinati sa-i cucereasca – muntii erau saraci fara resurse minerale sau alimentare de luat in considerare, drumurile comerciale evitau Muntenegru, iar tara era undeva la o parte, nu se afla in drumul otomanilor spre Europa Centrala, asa ca sultanii de la Istanbul au decis sa-i lase in plata lui Allah, si sa nu se mai chinuiasca sa-i cucereasca. Asalturile otomane au fost mai degraba niste operatiuni locale ale pasalelor din Albania si Bosnia de astazi decat un efort concentrat de la centru. Dar si asa, luptele au fost sangeroase, numerosi muntenegreni pierzandu-si viata, numeroase muntenegrence ajungand inchise in haremurile pasalelor sau conducatorilor de armate locale otomane.

Dar pe langa presiunea constanta a Semilunei, ca si Tarile Romane, Muntenegru a suferit datorita luptele interne – intre diversele clanuri. Aceasta a dus la imposibilitatea crearii unui stat organizat, capabil sa dezvolte economia, sistemele sanitare, sociale, etc. Intr-o zona obscura a Europei unde sefii de clanuri faceau legea, pana la urma singurul factor unificator a fost Biserica. Desi ii urau pe vecini si de abia asteptau sa le ucida odraslele si sa le violeze femeile, toti liderii de clanuri si luptatorii din munti se inchinau smeriti lui Isus si Dumnezeu. Iar delegatii lor pe Pamant erau evident, inaltele fete bisericesti. Tinand cont ca in Imperiul Otoman, autoritatile islamice nu relationau direct cu supusii crestini, ci doar prin mitropolitii lor (care aveau obligatia si de a strange taxele pentru Imperiu), muntenegrenii au ajuns cum necum sa fie condusi de mitropolitii – principi. Daca in Tarile Romane existau niste state cat de cat inchegate unde Biserica se subordona pioasa domnitorului, in Muntenegru, biserica a devenit stat, iar mitropolitii au devenit principi ereditari cu toate atributile laice si religioase de rigoare. Statul s-a format prin stradania unor mitropoliti – principi remarcabili si cu sprijinul Rusiei tariste care se declarase protectoarea comunitatilor crestine din Balcani. “Dezinteresati”, asa cum ii stim noi dintotdeauna pe rusi.

De abia in 1851, institutia religioasa s-a despartit de cea laica, asa ca au aparut principii muntenegreni separati de pozitia de mitropolit. In 1910, principele Nikola I s-a proclamat rege, asa ca statul muntenegrean a devenit regat dupa ce independenta ii fusese recunoscuta in 1878 dupa razboiul ruso-romano-turc care a revolutionat granitele din Balcani (cu acea ocazie, Muntenegru si-a extins radical teritoriul, reusind pentru prima oara iesirea la mare – a capturat porturile Bar si Ulcinj). Desi monarhia muntenegreana a fost abolita in 1918 pentru a permite unirea cu Serbia, casa regala inca exista – Printul Nikola II este seful Casei Regale, o institutie recunoscuta oficial in Muntenegru, are un salariu egal cu cel al presedintelui si are anumite prerogative oficiale precum gratierea. Jobul sau este sa intareasca identitatea si mandria muntenegrina.

De ce tocmai identitatea muntenegreana ? Problema majora a Muntenegrului este identitatea nationala. O buna parte din muntenegreni se considera sarbi si nu cred ca muntenegrenii sunt o natiune separata. Pozitia personala de a te declara sau nu ca esti muntenegrean tine mai degraba de optiunea politica – sustinatorii dreptei aflate la putere de numerosi ani se declara muntenegreni si sustin un parcurs european si pro-NATO, in timp ce stanga puternic sprijinita de biserica (nu exista realmente o biserica indepedenta muntenegreana, autoritatile ortodoxe din mica republica sunt parte integranta a Bisericii Ortodoxe Sarbe care evident ca sprijina pro-sarbismul) se opun intregrarii in Europa a micului stat, mai degraba si-ar dori sa devina parte a Federatiei Ruse (idee vehiculata si pe la noi de “patriotii” de conjunctura). Pana acuma, Muntenegrul si-a pastrat independenta, a devenit membra NATO, dar viitorul este neclar – in conditiile in care Rusia a revenit puternic pe malurile Adriaticii mai ales din punct de vedere economic – daca principalele natiuni generatoare de turisti in Croatia invecinata sunt germanii, austriecii, italienii, cehii, ungurii, in Muntenegru, sarbii si rusii reprezinta cam jumatate din turistii straini. Iar toate dezvoltarile turistice din Budva si zona litorala sunt facute pe ruble, mai degraba decat pe dolari sau euro…

Mai fusesem odata in Muntenegru in 2001. Lucram intr-o multinationala si calatoream des la Belgrad, deoarece din Bucuresti coordonam activitatile in tot Balcanii. Si cu ocazia unei delegatii la Belgrad mi-am rupt cateva zile de concediu si am decis sa merg si in Muntenegru. In acel moment, Serbia si Muntenegru erau aceeasi tara (numele oficial era chiar “Serbia & Muntenegru”), dar era clar ca muntenegrinii evoluau incet, incet spre independenta – pe aeroportul din Tivat am trecut prin punct de frontiera desi veneam de pe un zbor intern de la Belgrad. Era primavara spre vara, iar orasele istorice erau complet pustii. Am stat in centrul vechi din Budva (un orasel care pare un mic Dubrovnik) intr-un apartament dragut si am platit fix 20 marci germane (cam 11 euro) pe noapte ! Da, tot apartamentul, fix in buricul targului. Numarul de turisti era infim, asa ca practic am avut Muntenegru pentru mine (am fost unicul turist care vizita Palatul Regal din Cetinje in ziua aceea). Asa ca iata-ma in Muntenegru 20 de ani mai tarziu, curios sa vad cum a evoluat tara.

Am plecat din Dubrovnik dimineata avertizati ca s-ar putea sa stam extrem de mult la vama. Granita dintre Croatia si Muntenegru este in acest moment o granita exterioara a Uniunii Europene, deci, granicerii croati trebuie sa fie nemilosi daca vor ca tara lor sa intre in zona Schengen. La iesire, nu a durat chiar foarte mult, dimpotriva, in schimb, in sens opus, la intrarea in Croatia europeana erau niste cozi kilometrice. Apoi, a urmat surpriza… in drumul spre minunatul golf Kotor, am trecut prin orase pline ochi cu cladiri nou noute, supermarketuri impunatoare, dar ca la noi, nici urma de autostrazi… asa ca ne-am trezit in convoaie tipice zonelor litorale in plin sezon estival. Muntenegru a evoluat enorm, cel putin, aici pe coasta, cu greu mai gaseam franturi arhitecturale din perioada titoista. Muntenegru nu are valuta proprie si in urma unei intelegeri cu Uniunea Europeana foloseste moneda unica europeana – EURO (ca si Kosovo de altfel), in timp ce vecinii croati aflati de cateva ani in UE, folosesc inca moneda lor – KUNA. In plus, Muntenegru este sesizabil mai ieftin. Am fost intr-o excursie de o zi, nu stiu preturile la cazare, dar uitandu-ma prin supermarketuri sau pe meniurile de la restaurant, preturile erau SEMNIFICATIV mai mici decat la Dubrovnik. Si neoficial, Muntenegru asa se pozitioneaza “noi suntem o Croatie mai ieftina”.

Dupa ce am ajuns pe malul superbului golf ne-am indreptat spre prima oprire de pe traseu, la Perast. Vechi orasel venetian, nu am avut timp sa-l luam la pas pentru ca este literalmente mic – practic, cateva stradute si multe plaje de stanca si extrem de inguste, dar aici a urmat sa ne urcam pe un mic vas pentru a vizita una din insulele aflate in mijlocul golfului – si cum le sta bine unor insule dintr-o tara foarte ortodoxa – pe una se afla o biserica si pe cealalta o manastire. Manastirea nu putea fi vizitata, asa ca ne-am indreptat ca toata lumea spre insula cu biserica. Povestea ei este deosebita – nu este o insula naturala, ci una artificiala. Se spune ca un pescar a descoperit o icoana cu Fecioara si pruncul pe o stanca ce iesea din mare. Asa ca traditia spune ca orice pescar care se intorcea cu barca plina, trebuia sa mai adauge un bolovan stancii, asa ca incet, incet stanca initiala a devenit o adevarata insula de a si fost ridicata ditamai biserica pe ea. De altfel, in fiecare 22 iulie (ziua in care se sarbatoreste gasirea icoanei in 1452, deci cu un an inainte de caderea Constantinopolelui), toata suflarea din zona vine cu stanci si bolovani pentru a mari suprafata insulei. Pe toata coasta Perastului vei gasi transport spre insula-biserica fara probleme – iar in cateva minute debarci.

Actualmente insula este destul de maricica – exista o biserica, un mic muzeu (sa-l vizitezi trebuie sa platesti 1 euro) si un magazin de suveniruri. Dar cand ajunge o barca mai mare si debarca zeci si zeci de vizitatori, imediat biserica si insula devin aglomerate. Peisajul este insa superb, iar de departe, inconjurata de munti, biserica este teribil de fotogenica. Daca esti norocos si gasesti un coltisor mai ferit (sau pleaca o barca mai mare si numarul turistilor se imputineaza vizibil), ai parte de o atmosfera chiar speciala. Am incercat sa ignor multimile si sa admir peisajul, muntii, marea care se strecoara in golful contorsionat si oraselul istoric Perast. Am reusit. Dar nu e usor.

Urmatoarea oprire am avut-o in orasul Kotor, o adevarata bijuterie a Coastei Dalmate. Cativa din grup au spus ca este cel mai frumos oras de pe Coasta, parca, parca le-as da dreptate, dar eu sunt indragostit de Dubrovnik si Budva. Kotorul nu a fost construit pe o insula sau peninsula ca orasele mentionate mai sus, dar pe continent, strans intre mare si munte. De altfel, in spatele orasului vechi, apare o culme semeata si abrupta pe care se catara niste ziduri de aparare. Locuitorii din Kotor nu isi asumau nici un risc, desi era extrem de greu ca o armata sa treaca muntele, ei au construit ziduri de aparare inclusiv dinspre abrupt. Astazi, turistii mai sprinteni iau zidurile la pas pentru panorama Kotorului. De jur imprejurul orasului se afla un sant plin inca de apa si ziduri, poate nu la fel de impunatoare si fotogenice ca cele din Dubrovnik, dar la fel de eficiente – aparent Kotorul nu a fost niciodata cucerit in lupta.

Intrarea in oras se face pe o poarta, iar vizitarea vechiului oras costa 1 euro. E de fapt un oras-muzeu. Are cumva un alt aer decat Dubrovnikul, parca e mai luminos, chiar si materialele de constructie sunt mai deschise la culoare, iar zonele deschise, piatete si strazi largi abunda. Exista si un turn cu ceas inclinat pe care orice ghid local il asemuieste automat cu cel din Pisa J. Orasul este extrem de bine intretinut, cu porti frumos lucrate, cu ferestre reverberand Venetia, cu magazine si restaurante stilate. Evident, exista o catedrala in fata unei piete unde pe vremuri aveau loc targurile si spanzuratorile (nu stiu daca moda arderilor pe rug a ajuns asa de la sud), dar tot sarmul orasului vine din plimbarea pe jos pe stradute. Magazinase, restaurante faine, barulete si mai ales atmosfera aceea mediteraneana cu cate un palmier aparand dupa colt cand nu te mai astepti.

Dar cea mai mare surpriza am avut-o in Budva. Cum coboram muntele spre coasta, am ramas cu gura cascata. Din targuletul adormit si chill de acum 21 ani, acum exista zone de zici ca esti la Miami – blocuri inalte, mall-uri imense si santierele sunt inca in toi. Mi-aduc aminte langa vechiul oras nu era mai nimic, niste parcuri, mai nimic… acum orasul vechi este flancat de blocuri inalte, magazine tantose si o promenada pe care se strang toate brandurile lumii. Aud ca este si capitala europeana a cluburilor si strip-barurilor (nu am verificat, viata de noapte se desfasoara totusi noaptea si nu ziua cum am fost eu), dar orasul este radical schimbat.

E drept, orasul vechi e cam acelasi, dar mult mai animat si mult mai comercial. In 2001, cred ca mai existau localnici in casele lor, acum totul este strict turistic. Orasul aduce foarte mult cu Dubrovnik, doar ca este mai mic si mai inghesuit – nu exista acele strazi ample care leaga cele doua porti principale din orasul croat. In schimb, exista o zona deschisa, langa zidurile de langa bisericuta ortodoxa de unde poti admira panorama micului oras. Spre deosebire de Dubrovnik unde plajele mai ample sunt mai departe de orasul vechi, in Budva, apar destul de aproape si am auzit, surprize, surprize ca ar fi de nisip. Una dintre cele mai frumoase promenade trece pe langa statuia unei balerine topless care se afla intr-o pozitie destul de yogina as putea spune. Sunt multe legende cu privire la simbolistica statuii – ba ca e vorba de o tanara care iubea un marinar si venea aici in fiecare seara, asteptandu-l (marinarul n-a revenit niciodata in Budva, cine stie pe unde s-o fi prapadit), sau o fata care ar fi inotat cu iubitul ei si au fost atacati de rechini (habar n-am sa fie rechini periculosi in Adriatica, in vechime or fi fost)… iubitul a fost ucis si tanara care a scapat venea in fiecare seara sa-si astepte iubitul. Romantic…

Am plecat inapoi spre Croatia de data asta pe drumul drept, nu de-a lungul coastei golfului-fjord Kotor, ci traversandu-l dupa Tivat pe unul din numeroasele ferry-uri care face drumul mai scurt. Am revazut de departe bisericile insulare de la Perast, dar mai ales acei munti falnici care parca se prabusesc in marea de smarald. Muntenegru este un taram superb care indiscutabil trebuie vizitat… merita zile in sir, mai sunt extrem de multe locuri de vazut, experiente de avut, in plus, chiar si in Kotor sau in Budva, poti petrece o zi intreaga bucurandu-te de frumuseti. Dar probabil timpul acela va veni. Poate la anul, Karpaten o sa bage zboruri directe nu numai la Dubrovnik, ci si poate la Tivat, aeroportul care deserveste coasta muntenegreana si o sa revin pentru mai multe zile…

Nota

Am fost pe Coasta Dalmata impreuna cu un grup in parteneriat cu agentia Karpaten care a operat vara aceasta zboruri charter directe intre Bucuresti si Dubrovnik.