Daca ati fost prin Dubai, Turcia sau Egipt, sigur ati vazut spectacole ale “dervisilor rotitori”. Unele sunt mai bune, altele mai putin bune, cert este ca in mare parte din cazuri, toata lumea pleaca incantata si mirata cum se invartesc oamenii aceia si nu ametesc. Din pacate, eu am niste standarde foarte inalte si nu e vina mea – prima oara am vazut dervisii rotitori intr-o medersa din Cairo acum mai bine de 21 ani, iar experienta de acolo a fost pur si simplu incredibila – trebuie sa recunosc ca am intrat in transa. Un tip s-a invartit o ora si jumatate dupa ceas, iar cei care bateau din toba erau ajutati de o rezonanta fantastica a cladirii. Si, da, am intrat in transa. Sunt sigur la fel ca si el. Si desi locul era deschis turistilor, cei de la Lonely Planet sustineau ca ceremonialul este chiar autentic, nu este ceva inventat pentru turisti. Si asta este si ce am simtit si eu. Dupa episodul de la Cairo, am mai vazut dervisi rotitori (cel mai bun spectacol l-am vazut totusi in Cappadocia, in Turcia), dar, nu, nici unul nu a fost ca acela “primul”. Acela din Cairo.

Dar ce sunt acesti “dervisi rotitori” ? Traditia provine din traditia sufi, una dintre doctrinele Islamului – sa nu credeti ca Islamul e unic, ca si crestinismul care se imparte in catolici, tot soiul de protestanti, ortodocsi, nestorieni, etc, Islamul are diverse doctrine, curente si variante. Cea mai importanta diviziune este intre suniti si siiti. Miscare sufi este o miscare mistica si ascetica si a aparut in vremea sultanilor umeyazi ca o reactie a “coruperii moravurilor”. Daca primii califi urmau calea ascetica si pioasa stabilita de Profetul Mohamed, urmasii lor, devenind stapani peste un vast imperiu s-au dedulcit la viata intr-un lux orbitor, atat de tipic orientului, asa ca sufi a fost o miscare de “revenire la izvoare”, la adevaratul Islam. Dar ca orice astfel de miscare, nu s-a ajuns chiar la izvoare, ci a deviat un pic, iar ritualul este cel putin excentric nu numai pentru Islam, ci si pentru multe alte religii – credinciosii se conecteaza cu Divinitatea prin muzica si un dans care te poate baga linistit in transa – credinciosii mediteaza si se conecteaza cu Allah prin acele invartiri care nu cred ca le poti executa decat daca esti in transa.

Ei bine, varianta turco-egipteana a “dervisilor rotitori” este cea clasica. Centrul lor este orasul turcesc Konya unde nu am fost niciodata, dar cum am spus, ce am vazut si trait la Cairo e de neuitat. Ei bine, absolut intamplator, cineva din grupul nostru cu care am vizitat Kurdistan a aflat ca in oraselul Akre din nordul Kurdistanului se afla un astfel de ceremonial Sufi – nu, credinciosii nu se rotesc, in schimb dau din cap exact ca niste rockeri occidentali, dandu-se cu capul pe spate. Am incercat sa caut pe internet, sa-l intreb pe atoate-cunoscatorul Google, dar n-a fost chip sa dau de prea multe informatii. Cred ca am vazut un filmulet pe Youtube de acum cativa ani, dar nimic altceva. Am vorbit cu  Karwan, ghidul nostru din Kurdistan si a raspunsul a venit foarte repede – da, se intampla, e o rugaciune publica vinerea candva pe la pranz si putem sa mergem. Asa ca am schimbat intinerariul pentru a include musai si rugaciunea-dansul sufi de la Akre. In loc de marti, am planificat excursia la Akre pentru vineri. Acum nu stiu daca se poate intra fara nici un aranjament prealabil  – am fost doar grupul nostru si inca un elvetian care venise cu tot soiul de scule fotografice (a fost iritant de intruziv), dar era cu un ghid si cu el, nu a venit asa hodoronc, tronc.

Cu sau fara ceremonialul sufi, Akre este un oras absolut spectaculos. Adica aflat intr-un cadru natural superb. Se strecoara pe o vale, inconjurat de munti, niste panorame de neuitat, in plus se pare ca este orasul care sarbatoreste cel mai bine Now Ruz, Anul Nou Zoroastrian care este sarbatorit in toata zona majoritar pe vremuri zoroastriana – din Afghanistan pana in Siria, inclusiv mai la nord, in Asia Centrala. Am vazut filme pe net, o multime de locuitori vin cu flacari si merg pe culmile care inconjoara orasul, creand un adevarat spectacol al focului – focul alunga iarna cea friguroasa si intunecata, reinviind totul – oameni, animale, vegetatie.

Locul de rugaciune este intr-o medersa (scoala islamica) langa mausoleul (sau shrine cum ii zice in engleza) al Sheikului Abdul Aziz al- Gailani. Acesta a fondat un ordin sunit – al-Qadiryya (sau ma rog, a participat la fondarea lui) si a luptat alaturi de sultanul Saladin, participand la eliberarea Ierusalimului de sub cruciati. Cum asta s-a intamplat in 1187, nu mi-a fost greu sa calculez ca omul a trait acum 900 ani si mai bine. Ei bine, scoala din Akre face parte din reteaua de scoli al-Qadiryya din intreaga lume islamica (in general, sunt raspandite in lumea islamica nevorbitoare de araba) si mormantul lui al-Gailani e la doi pasi. Acesta era locul unde doream sa ajung.

Nu am fost singurii oaspeti din afara. Pe langa noi, grupul de romani de la Explore Travel, mai era si mai sus mentionatul elvetian, dar si ambasadorul Palestinei in Kurdistan (sau poate Irak, nu mi-a fost foarte clar) asa ca sefii se ocupau cu inaltii oaspeti. Am fost singurul tip din tot grupul, asa ca am avut acces peste tot. Odata ajunsi la intrarea in curtea unde urma sa aibe loc ceremonialul, ne-am despartit. Eu cu ghidul Karwan am intrat in curte si ne-am asezat pe jos alaturi de localnici si studenti, iar fetele s-au dus in cladirea doamnelor. Nici femeile nu aveau voie la barbati, dar nici barbatii nu aveau voie la femei – la un moment dat, cand dansul a inceput, Karwan, disperat incerca sa dea de veste fetelor sa iasa din cladirea in care fusesera invitate si sa se uite dincolo de gard – telefonia mobila nu avea acoperire aici la capatul Akrei, iar el nu avea voia sa intre in cladirea unde fetele se socializau cu nevestele celor veniti la medersa.

Totul a inceput molcom. Mancarea a fost adusa probabil de la bucataria femeilor de studenti si toata lumea a primit portii egale – stand pe jos si discutand cu cei din jur. Dupa absolut esentialul ceai, la doi pasi de mine, un tip, probabil un soi de preot a inceput sa cante versete din Koran. Era inganat de studentii care se aflau langa el… incet, incet, tempo-ul a crescut, si ceremonialul si-a dat drumul – acel ceremonial pe care il asteptam demult – pe o latura a curtii s-au asezat in rand ordonat studentii, pe celelalte trei altii – localnici, credinciosi, vecini, Allah stie ce … melodia religioasa a continuat din ce in ce mai tare – fara pauza, fara intreruperi, cantata in cor, acompaniata de tobe, cu intregul careu dand incet, incet din cap. Studentii cu fesuri islamice pe cap se inclina mai mult, coordonat perfect ca un dans colectiv chinezesc, ceilalti mai putin. Ritmul se inteteste si incep sa inteleg de ce si cum se conecteaza cu divinitatea. Involuntar, incep sa dau si eu din cap, acaparat de muzica, de incantatii, de tobe, dar am de inregistrat – sigur daca as fi lasat filmarea si fotografiatul balta, as fi intrat si eu intr-un soi de auto-hipnoza…. Nu stiu daca as fi intrat in legatura directa cu divinitatea, dar as fi intrat probabil in transa.

In mijlocul careului, au aparut “star”-urile – niste barbati cu parul lung, lung, de rocker care pe langa ca dau din cap in ritmul hipnotic al rugaciunii, se si invart in cerc. Ei sunt probabil “inteleptii”, initiatii, iar baietii de langa ei, studentii de la medersa nu pot decat sa viseze sa ajunga ca ei… Urc si la etaj pentru fotografii panoramice, nimeni nu comenteaza… fiecare isi vede de treaba lui, mai precis de dansul lui. Il ignora pana si pe elvetianul care sa baga de-a dreptul nesimtit intre dansatori sa prinda nu stiu ce cadru este ignorat.

Totul a durat… nici nu stiu cat. Dar am plecat incantat ca am asistat la acest ceremonial autentic, nu un show pus in scena pentru turisti. Cum ziceam, foarte putini straini stiu de el, iar daca vei cauta online nu vei gasi mare lucru. Am mai intrat in shrine-ul de langa. Shrine-urile nu sunt moschei obisnuite, sunt moschei unde se afla mormantul unui sfant – in cazul shiitilor, e vorba de urmasii profetului, aici, e mormantul unui sufi – poate chiar al fondatorului – ca si in cazul shrine-urilor shiite din Iran sau Irak (am vazut unul si in Liban), toata incaperea este tapetata in sticla, iar lumina alba cu reflexii verzi si albastre, reflectate de oglinzi creaza o atmosfera cu adevarat speciala. Absolut fantastica.

Am mai oprit in diverse puncte de panorama din Akre. Cum ziceam, Akre este un oras catarat pe stanci, iar panoramele sunt punctul forte. Cred ca ar trebui sa mai revin candva la Akre. Dar in martie, de Now Ruz, de Anul Nou Zoroastrian cand potecile de pe munte devin rauri de foc, de la tortele purtate de localnici care alunga iarna si deschid poarta primaverii si caldurii reprezentate de foc…

Nota

Am fost in Kurdistan impreuna cu mai multi calatori intr-o excursie organizata de Explore Travel cu care colaborez de 10 ani in organizarea de excursii pe toate meridianele. Explore Travel planifica o noua excursie in Kurdistan la primavara in mai, asa ca in caz ca sunteti interesati, iata aici toate amanuntele: Excursie Kurdistan primavara 2022.

Imagini Akre

Kurdistanul are autostrazi. Multe !

Standardele de siguranta rutiere sunt laxe

Un domn in costum traditional kurd plimbandu-se prin Akre

Impreuna cu Karwan in Akre

Akre

Studentii ne aduc mancarea

La masa impreuna cu Karwan si inca cineva, oarecare

Inainte de ceremonie, toata lumea mananca

Incepe rugaciunea

Intra in actiune si tobele

Momentul in care apar dansatorii din centru

Randul studentilor de la medrasa

si a credinciosilor locali

Sincer, era sa intru si eu in transa

Dupa ceremonial

Un shrine incredibil de stralucitor

Asa arata interiorul – la soare te puteai uita, dar la sala, ba

Akre, catarandu-se pe dealuri

Me, too (fara hashtag)

Am prins sezonul rodiilor. Ah, ce bineee