Distribuie articolul:

Cum ziceam in articolul precedent din punct de vedere turistic, Ras al-Khaimah (sau pe scurt, RAK) s-a concentrat pe doua tipuri de atractii, diferite, dar complementare experientelor oferite de Sharjah sau Dubai – pe turismul de aventura, in general centrat in jurul muntilor (in RAK, se afla cei mai inalti munti din Emirate, nu va asteptati la cine stie ce Everesturi, masivul Jebel Jais ajunge pana la aproape 2000 metri – dar cel mai inalt varf al masivului se gaseste de fapt in Oman – cel mai inalt varf din RAK, in acelasi timp si cel mai inalt din Emirate are 1727 metri) si turismul de relaxare, de litoral, de stat cu burta la soare si sa te arunci din cand in cand in apele calde aproape tot timpul anului ale Golfului Persic (eu am fost la mijloc de martie, si erau calde). O sa va povestesc mai multe si despre turismul de chill, dar o sa incep in articolul de astazi sa va povestesc depre turismul de aventura si chiar si adrenalina care este centrat in jurul muntilor.

Eu si cu emirul de RAK avem gusturi comune – ne plac muntii. Indiferent daca sunt plini de brazi, ca cei de la noi sau aproape complet plesuvi cum sunt cei din RAK. Inteleg ca emirul are chiar o pasiune iesita din comun – a cerut ca in RAK city sa nu se construiasca blocuri prea inalte pentru a nu “ascunde” comoara emiratului – muntii. Ma rog, vreo doua blocuri au “scapat”, dar nu sunt nici pe departe la fel de inalte ca cele din Dubai, si, indiscutabil nu ascund muntii – intr-o zi clara, se pot vedea cam de peste tot din Emirat – intr-o zi mai putin clara, cu nisip in aer, poti descoperi doar profilul lor desenat pe cerul galbui la un moment dat, cand te apropii de ei.

Desi nu sunt inalti, sunt spectaculosi. Pentru noi, cei obisnuiti cu munti verzi, cu iarba si paduri, sunt foarte ciudati si diferiti – sunt complet desertici, stanci dezgolite in bataia vantului si a brizei Golfului Persic, dar taman aceasta diferenta ii face atractivi. In plus, daca ajungi pe sus, unde se afla principalele atractii turistice, se vad apele albastrui ale Golfului de departe si localitatile de la picioarele muntelui.

Ca peste tot prin lume, daca vrei sa atragi turisti, nu te poti baza doar pe ce iti da natura sau ce ti-au lasat stramosii. In cazul RAK, stramosii nu au lasat mare lucru, iar natura fara investitii o sa atraga doar cateva suflete in cautare de locuri pustii, asa ca autoritatile emiratului s-au pus pe investit in niste atractii pline de adrenalina. Cea mai faimoasa atractie este de departe Jebel Jais Flight – cea mai lunga tiroliana (sau zipline daca va este conceptul mai familiar in engleza) din lume. RAK nu se da peste cap in a construi lucruri care sunt cele mai mari din lume ca invecinatul Dubai, dar in cazul tirolienei a facut o exceptie si bine a facut – ideea de a zbura peste muntii Jebel Jais pe cea mai lunga tiroliana din lume atrage pe multi (lungimea este de 2,83 km). Pe langa tiroliana, mai exista si Jais Sledder – ei ii spun “sledder” adica “saniuta”, as spune ca e mai degraba o combinatie de bob cu sanie pe un mare tobogan, dar e o experienta super-faina de mers cu viteza mai mare sau mai mica pe versantii muntelui, dar prin muntii RAK-ului mai sunt si trasee de expeditii montane, de via ferrata si chiar un centru de aventuri gandit de insusi Bear Grills unde poti invata tehnici de supravietuire in conditii vitrege. Proiectul evident va continua si inteleg ca acuma se lucreaza la cel mai mare leagan din lume (sau ceva similar) care ar deveni o alta atractie de prim ordin.

Am mers cu masina spre Jebel Jais. Evident, ca trebuie sa existe un acces bine pus la punct si acesta exista. Pe langa zona turistica cu tiroliana, saniuta, etc, se afla si palatul emirului din varful muntilor (aici, temperatura este in medie cu 10 grade mai mica decat in Dubai de exemplu, asa ca pentru localnici, climatul muntilor este pur si simplu un deliciu), dar si o unitate militara (aflata pe varful cel mai inalt din Emirate). Dar fiecare cu treaba lui. Drumul initial pare ca se infunda, dar dupa un pic de serpuire, de pe serpentinele aflate la peste 1000 metri altitudine, poti sa descoperi spectaculoasele panorame ale muntelui pana jos, la Golful Persic, Exista si un punct de belvedere (poti descoperi ambii versanti ai muntelui) cu ceva leagane pentru copii si loc de mancat ceva – am picat in mijlocul saptamanii, asa ca era cam pustiu, nu erau deschise nici macar rulotele cu mancare. Dar sunt convins ca in weekenduri si mai ales vara cand te coci in oras, dar aici, pe munte este o temperatura acceptabila, este plin cu locuitori din RAK si probabil chiar si din Dubai sau Abu Dhabi.

Am ajuns la visitor center. Ca la orice atractie turistica bine organizata din lume, exista un visitor center – cu informatii, cu poze si cu bilete. Langa se afla si un restaurant foarte fain numit 1484 by Puro. Daca nu ati ghicit, va zic eu – 1484 este altitudinea la care se afla restaurantul, aflat la cea mai mare altitudine in EAU ! Si nu este o cabana cu ciorba de burta si cotlet, este un restaurant contemporan, chic si international – in plus, panorama este cu adevarat minunata. Am vrut sa ma asez langa “prapastie” – am ochit o masa goala, dar mi se spune ca este rezervata de insusi emirul Ras al-Khaimah. Hmmm, vine emirul la un astfel de restaurant – care e fain, dar departe de a fi exclusivist si luxos cum imi inchipui ca sunt localurile patronate de emirii din cele 7 emirate. Mi se spune ca da, vine frecvent pentru ca palatul de la munte e aproape. Si ca daca vine nu este inconjurat de 100 de bodyguarzi, inchide restaurantul si totul pe o raza de 10 km si nu te poti apropia, ci de cateva garzi de corp si este abordabil. Ghida imi spune ca daca va veni, sigur va accepta sa schimb niste vorbe cu el si indiscutabil sa facem si niste poze impreuna. N-a venit.

La doi pasi de restaurant se afla un soi de container cu ferestre care este cea mai inalta sala de conferinte din Emirate (da, inauntru este o micuta sala de conferinte cu toate facilitatile de prezentare si pregatit ceai sau cafea – mancarea vine de la restaurant, desigur), dar si pavilionul de pregatire pentru marea atractie – aici are loc instructajul pentru marele zbor – tot aici, doritorii sunt investmantati de zbor in niste echipamente care par caraghioase la prima vedere. Daca vrei sa filmezi, primesti o casca cu un Go Pro bine lipit si apoi te urci in masina pusa la dispozitie de companie – sus, in punctul de plecare nu poti ajunge cu masina privata, ci cu shuttle al companiei care opereaza “zborurile”. De asemenea, evident, esti luat de la punctul de sosire tot de organizatori si intors la centrul de vizitatori. Dupa o oarecare gandire, am decis sa nu zbor – cel mai probabil nu mi-ar fi placut, nu sunt prea mare fan de adrenalina extrema, asa ca am decis doar sa asist la decolare.

Decolarea are loc dintr-un pavilion special amenajat – se pleaca doi cate doi, in pozitia “Superman”, iar cei care te leaga de franghii o fac extrem de profesionist ca totul sa fie fara nici un risc – zbori totusi aproape 3 km deasupra unei prapastii. Pregatirea este aproape militara si la foc automat – nu iti trebuie mai mult de 5 minute ca sa pleci spre prapastie. Cred ca e adrenalina pura, ma gandesc cum or arata cand ajung la capatul “zborului”, nu am fost si la statiu terminus, doar la cea de “decolare”.

In schimb, nu am ratat ocazia sa ma dau cu “saniuta” – cum ziceam, o combinatie de bob cu saniuta pe un soi de tobogan cu sine. M-am urcat pe saniuta la baza inferioara – mai vazusem o baza si mai sus pe langa restaurant, dar imi e neclar ce rost are – imbarcarea si debarcarea are loc in acelasi loc, e un tur circular. Spre deosebire de tiroliana, nu e cea mai lunga din lume, in schimb e cea mai lunga din Emirate. Chiar si recordurile locale dau bine la public ;).

Initial se urca abrupt si drept. Mi s-a explicat ca pot manevra viteza – pot sa o iau mai repede sau mai incet, cert este ca cel putin pe prima parte, la urcare, nu poti sa faci nimic – saniuta urca molcom si uniform, catinel, catinel spre varf. Apoi cand ajungi in varful varfului, incepe nebunia. Ma rog, nebunia depinde de cat de mare vrei sa fie – poti sa mergi si cu frana trasa si catinel, poti sa iei si o mare viteza (maximum este de 40 km / ora). Ma rog, daca mergi catinel, te injura cei din spate care vor sa le creasca adrenalina… evident, nu se poate depasi :).

Pentru mai multe informatii despre Jebel Jais si atractiile sale, arunca o privire aici: https://visitjebeljais.com/

Nota: Jais Flight (tiroliana) costa 450 dirhami (112 euro), iar Jais Sledder costa 40 dirhami (10 euro). Exista de asemenea tot soiul de combinatii disponibile (sau daca vrei sa repeti – de exemplu exista un bilet pentru Sledder de poti sa parcurgi traseul de 3 ori – costa 125 dirhami (31 euro). Copiii pot sa se dea in aceeasi saniuta cu parintii, iar biletul adult + copil costa 60 dirhami (15 euro).

O alta experienta mai plina de adrenalina este asa-numitul “desert safari”. Nu, nu este singurul loc unde se organizeaza asa ceva – am fost in desert safari si in Oman, Dubai, Qatar sau Egipt (atat in Hurghada, cat si in Sharm el-Sheikh) si sunt convins ca se organizeaza prin mai multe zone unde se afla desert. Dar daca tot suntem la capitolul recorduri, indiscutabil, safari-ul cel mai nebun la care am participat a fost prin Oman (a condus soferul acela ca un nebun peste zeci si zeci de dune de nisip, iar in final, am coborat o duna de mai bine de 200 metri aproape pe verticala – aproape la 90 grade, a fost incredibil). Dar cred ca cel din RAK a fost cel mai organizat, cel mai bine pus la punct, cel mai ordonat. Si cu activitati cat mai diverse si cu optiuni din care sa alegi.

Evident, ca peste tot, am fost saltat de la hotel. Un Land Cruiser normal, din pacate cu o banda neagra prea mare pe parbriz – in Emirate, localnicii sunt inebuniti sa aibe niste folii negre, dar asta impiedica la a admira peisajul. Dar am avut noroc ca am stat in fata langa sofer (ma rog, norocul si-l face omul cu mana lui, am cerut sa stau in fata – cere si ti se va da) si dupa o tura pe autostrazile RAK-ului, am inceput incalzirea prin nisip de-a lungul soselei spre tabara.

Tabara impecabil organizata. Nemteste aproape. Totul impecabil de curat, organizat, jos palaria. Inteleg ca ar fi doua tabere care ofera desert safari, cel putin la cea care am fost, excelent de bine pusa la punct ! Pana la plecarea pe traseu, puteai sa te infrupti din niste dulciuri tipic orientale sau sa faci o plimbare de cativa pasi calare pe camila – ma rog, mai mult pentru poze, ca “traseul” nu era mai lung de vreo 20 – 30 metri – mai mult dura urcarea si coborarea de pe camila, o experienta nu tocmai placuta pentru multi. Dar daca tot ai ajuns in desert, de ce nu.

A urmat partea de desert – ne-am catarat pe niste dune, am coborat relativ abrupt pe ici, pe colo si ne-am bucurat de panorama stearpa, dar fascinanta a desertului de nisip. O oprire pentru poze si pentru a simti nisipul incredibil de fin pe talpa goala, in fine, este o experienta care nu conteaza de cate ori o faci (in cazul meu, era a cincea oara cu masina pe dune), este o placere de fiecare data.

Exista doua tipuri de pachete – desert safari normal in care ai parte de aproape o ora de “dune bashing” si desert safari plus in care poti sa te intorci in desert, de data asta conducand tu un vehicul – am avut de ales intre buggie si ATV. Am ales, evident, buggie. Cuminti si ordonati, in coloana cu o oprire pentru a admira un apus de soare cum numai in desert poti vedea calare pe o duna. Am ajuns la lasarea serii inapoi la tabara unde urma partea 2 – cum ziceam, programul a fost respectat la secunda.

Masa a inceput la ora fixa, asa ca am mai avut timp de dat cu placa pe duna de langa tabara (pentru doritori), doamnele puteau sa-si picteze o henna pe mana sau un pic de shopping. Evident, exista si fotograf profesionist pentru ca sa-ti faca poze instagramabile si, cum se putea altfel … shisha. Cu o shisha este o smecherie – daca o vrei la masa acolo unde stai cu prietenii si unde iei masa, trebuie platit. Daca o vrei intr-un colt unde poti sa-ti faci prieteni noi, e gratis J.

Ma rog, in momentul in care s-a dat startul la mancare (cu anunt oficial, tot ce trebuie), lumea a dat navala. E un bufet, mancare destula, cu specific local, nu e cine stie ce experienta gastronomica deosebita, am mancat mancare orientala mai buna in diverse colturi de lume, dar e ok – se poate manca si sigur nu iti mai e foame – e destula si variata. Cum spuneam, sunt locuri la “masa” – de fapt se sta pe jos, pe covoare, pe perne in stil local si asta chiar e fain.

Si pentru ca totul sa se incheie frumos, nu se poate sa nu ai parte si de spectacol. Evident, in deschidere a venit o dansatoare din buric, chiar buna, chiar stia fata cum sa dea din fund (dansul din buric este mai degraba un dans din fund), foarte haioasa, cu zambetul larg pe buze, parea sa fie venita de pe undeva din estul Europei dupa cum arata – nu cred sa existe vreo dansatoare din buric din Emirate, dar nu se stie niciodata. Oricum, fata chiar stia, avea un zambet sagalnic si a incalzit atmosfera. Doar ca am scos un pic de fum pe nari de la shisha ca, hop, a urmat a doua reprezentatie. Tanoura – un dans de origine egipteana inspirat din practicile dervisilor rotitori, al sufismului. Evident, tanoura este un spectacol, nu are nimic comun cu ideea de conectare cu divinitatea practicata de dervisii sufi, spectacolul contine si un strai care se lumineaza la un moment dat, dar este haios si te atrage – ramai cu ochii pe dansatorul care se invarte, se invarte, se invarte si nu poti sa nu te intrebi cum de nu ameteste. Iar dansatorul din RAK chiar a fost profi ! La final, a venit spectacolul suprem – nu cred ca are ceva cu zona, dar este spectaculos – un dans cu focul. Practicat tot de niste artisti egipteni (i-am intrebat de unde sunt), pe langa manevrarea plina de rapiditate si eleganta a flacarilor, cel mai impresionant este momentul in care unul dintre ei scoate flacari pe gura – am mai vazut ici si colo, spectacole asemanatoare, dar, aici, in RAK am avut ocazia sa vad unul de aproape – tipul care scoate flacari pe gura ia de fapt o gura serioasa dintr-un material inflamabil (practic ia o gura de benzina) si de fapt scuipa benzina in flacari… oh, boy, si sa vezi ce flacara a scos de vreo 3 ori – in poza zici ca e bomba nucleara :). Nu, nu era Putin, era un egiptean care facea tot spectacolul.

Nota: Pretul pentru safari „normal” este de 179 dirhami (45 euro). Evident, pot aparea numeroase optiuni (plus buggie / ATV), dormit in desert, safari dimineata, vorbiti cu agentul de turism din RAK.

Si cu spectacolul acesta fascinant de foc s-a incheiat programul. Cum vedeti, complex si cu de toate… mi-au iesit vreo 2 pagini doar din povestitul a ce s-a intamplat, daca mai introduceam si pareri si ce simteam la fiecare experienta, as fi scos vreo 3 articole pe putin… Doar un sfat – daca ajungeti in RAK, nu ratati desert safari :). Ca pe Jebel Jais sunt aproape convins ca se duce cam toata lumea care calca in emirat. Iar daca va duceti la Dubai (cum se duc imensa majoritate a turistilor romani si nu numai), eu va recomand sa va rezervati cateva zile si pentru RAK. Pentru altfel de experiente, pentru un altfel de Emirat.

Nota

Am vizitat emiratul Ras al-Khaimah (RAK) la invitatia Ras al-Khaimah Tourist Development Authority, autoritatea de promovare turistica a celui mai nordic emirat din UAE.