Ce poti sa faci in Doha, capitala micului, dar ambitiosului Qatar

Distribuie articolul:

West Bay si Mina – Doha, Qatar

Cand am postat zilele trecute pe Facebook ca sunt in Doha, cineva a comentat ceva de genul “nu stiam ca Doha e un oras, credeam ca e un aeroport”. M-a bufnit rasul. Ma rog, nu astea erau cuvintele, dar cam asta era ideea. Dar, sincer, avea dreptate. Sunt milioane de oameni care trec prin aeroportul din Doha fara sa calce in oras. Nici nu stiu ce este Doha. Qatar Airways are o retea globala, zboara intr-o gramada de locuri, iar Doha este doar un punct de tranzit intre Europa, Asia, Africa si America. Si eu cred ca am trecut de vreo 20 ori prin aeroportul Doha inainte de a calca in Doha propriu-zisa, dar pe vremea aceea era complicat sa o vizitezi. Intre timp, este mult mai lesne – cetatenii romani nu au nevoie de nici o viza pentru a intra in Qatar si pot sta cu scop turistic pana la 90 zile. Si nu de ieri, de azi, ci din 2017. Asa ca chiar daca ai doar cateva ore intre avioane, poti sa sari in metroul care e modern, rapid si gol si sa ajungi in oras fara bataie de cap.

Dar oare Doha merita mai mult de cateva ore intre doua avioane ? Eu zic ca da. Daca ai fost la Dubai, merita sa vizitezi Doha – aici nu sunt recorduri mondiale peste recorduri mondiale, dar vei intalni un oras modern, aerisit, relaxat si mult mai inverzit decat Dubaiul (ma rog, nu comparati cu Bangkokul sau Bucurestiul, nici la Doha nu ploua mai mult de 2 ori pe an si atunci cateva minute). Am fost de cateva ori in Doha, de vreo 2 ori doar en-passant, dar in 2019, am stat cateva zile in care am avut timp de vizitat. Era un imens santier, foarte mult praf, strazi blocate si proiecte pe hartie. Totul pentru Campionatul Mondial din 2022. Acum, cinci ani mai tarziu, am gasit un oras asezat, terminat, creionat, cu numeroase stadioane (au fost 8 stadioane aflate la cativa kilometri unul de altul), dar si hoteluri si atractii noi. Practic, fata de 2019, a aparut un oras complet nou – Lusail, orasul viitorului, varianta Qatar, construit in jurul iconicelor Turnuri Katara – o cladire in forma de semiluna (oficial, inspiratia a venit de la niste sabii traditionale zonei) care gazduiesc doua hoteluri de lux (unul are oficial 6 stele) in cele doua parti ale semi-lunii. Nu am vizitat insa zona Lusail, doar am vazut-o de la etajul 40 din fantasticele turnuri Katara, dar evident am remarcat stadionul Lusail unde s-a disputat deja legendara finala Argentina – Franta de la Campionatul Mondial din 2022 pe care multi o considera cea mai frumoasa finala de Campionat Mondial din istorie. Nu stiu daca asa o fi (nu le-am vazut pe toate, doar pe cele din 1982 pana astazi), dar cert este ca acea finala a fost o nebunie de finala si a reprezentat incoronarea unuia dintre cei mai buni fotbalisti din istoria lumii – Lionel Messi !

De data asta, nu am vazut mare lucru in Doha. Am fost in mare viteza, dar pot trece in viteza cam ce am vazut.

In primul rand, in orice intinerariu de vizionare a orasului Doha nu pot lipsi cele doua muzee fundamentale – Muzeul National al Qatarului (pret intrare: 50 QAR = 12,50 euro) si Muzeul de Arta Islamica (50 QAR = 12,50 euro). Ca idee, daca vreti sa vedeti mai multe lucruri, exista un Pass – varianta de Silver Pass care costa 99 QAR (25 euro) acopera intrarile la 5 muzee (inclusiv cele de mai sus) si e valabil 5 zile. Evident, sunt mai multe variante care ofera numeroase alte beneficii (dar care sunt si mai scumpe), toate informatiile le gasiti aici: https://www.dohaguides.com/one-pass-qatar/

Muzeul National al Qatarului este pentru multi cladirea emblematica a tarii – o cladire care in exterior este inspirata din “trandafirul desertului” – o formatiune minerala, practic o piatra semi-pretioasa care aduce cu un trandafir, dar care mixeaza cristale de gips, barita si granule de nisip – o poti gasi prin magazinele de suveniruri de la muzee. In interior, este impresionant sa vezi cum poti sa prezinti o istorie deloc bogata ale unei tari mici si care pana de curand nu avea cine stie ce cultura si poveste – expozitii interactive, ecrane gigant, o incercare de experienta submersiva, dar si prezentarea didactica a istoriei – scurta, lunga cata este, a obiceiurilor, a traditiilor, inclusiv povestea pescuitului de perle. O zona din muzeu este dedicata acestei indeletniciri care a adus un pic de mancare locuitorilor de pe coasta de azi a Qatarului timp de secole. Am remarcat si faptul ca este prezentat si Kokichi Mikimoto – japonezul care a inventat fermele de perle si care a aruncat in foamete, disperare si saracie intreaga coasta a Golfului Persic care practic traia din pescuitul de perle. Deceniul de foamete si disperare a qatarezilor s-a intrerupt brusc datorita descoperirii petrolului in 1939 care a adus prosperitatea fenomenala de azi (astazi, Qatar se afla pe locul 4 in lume ca PIB pe cap de locuitor dupa Luxemburg, Irlanda si Elvetia).

Si pentru ca istoria nu inseamna doar evenimente de acum 100 sau 1000 ani, ci pot fi chiar si evenimente de acum 1 an sau 2, muzeul acopera inclusiv criza datorata blocadei saudite (sprijinita de Emirate, Bahrein si alte cateva state arabe) impotriva Qatarului dintre 2017 si 2021.

Povestea blocadei este mai lunga de povestit – in doua cuvinte, Qatarul dupa 1995 (cand la putere a ajuns emirul Hamad al-Thani, tatal actualului emir) a decis sa nu mai fie doar un apendice fara drept la parere a Arabiei Saudite si s-a lansat intr-o politica mare in Orientul Apropiat si nu numai – s-a implicat in fiecare conflict mare sau mic, a intermediat negocieri intre dusmani de neimpacat (la Doha au avut loc negocierile intre americani si talibani care a dus la retragerea trupelor internationale din Afghanistan), a adapostit lideri considerati paria de multe state ale lumii (liderul rezistentei din Gaza, Ismail Haniyeh traieste din 2023 in Doha, dar si lideri ai talibanilor au trait aici in timpul luptelor din Afghanistan, inclusiv evazivul lider suprem), iar lansarea postului de televiziune prin satelit Al-Jazeera a cutremurat si inca mai cutremura numeroase regimuri dictatoriale de la Tripoli la Ierusalim si de la Damasc la Teheran).

Ei bine, influenta mult prea puternica a micului Qatar a calcat pe nervi Arabia Saudita, hegemonul obisnuit al regiunii, asa ca a dus la blocada instituita peste noapte in 2017. Blocada castigata pana la urma de Qatar care nu numai ca a supravietuit, dar s-a si intarit substantial – economic, social si politic. Chiar daca potretul emirului desenat de un putin cunoscut artist local nu mai este peste tot ca in 2019 cand am vizitat Doha, desenele reprezentand un emir tanar si indraznet cu pletele in vant, aducand cu un Che Guevara regal mi-a adus aminte de victoria qatareza.

Si inca o paranteza – mi-am dorit sa gust din iaurtul qatarez – povestea este mai putin cunoscuta, dar este o dovada vie a reactiei spectaculoase a Qatarului la blocada. Pana in 2017, Qatarul nu producea lapte si nici vreun produs derivat. Totul era importat din Arabia Saudita sau din alte tari arabe. Odata cu blocada, Qatarul s-a trezit fara nici un strop de lapte. A importat de urgenta din Turcia si Iran, iar presa saudita si emirateza era plina de articole fara sfarsit care deplangea ca milioane de qatarezi au fost loviti de… diaree pentru ca au trebuit sa consume produse lactate cu care nu erau obisnuiti. Emiratezii si sauditii empatizau cu bietii qatarezi care… well, se cacau pe ei. Cel putin asa sustinea presa de la Riyadh.

Nu stiu cat a fost real sau nu, cert este ca reactia Qatarului a fost luata in cateva minute si implementata in cateva saptamani. Avioane Qatar Airways au decolat spre Europa si SUA de unde au adus de urgenta cele mai scumpe vaci care au fost primite in grajduri cu aer conditionat. Alte avioane au adus nutreturi. Si in decurs de zile, vacile zburatoare au inceput sa produca lapte, iar fabrici de iaurt si branza construite peste noapte au facut din Qatar o tara mult mai sustenabila – 3 ani mai tarziu, criza COVID a prins Qatarul in cea mai buna forma de auto-sustenabilitate. Si apropos, iaurtul qatarez chiar este bun – l-am gustat intr-unul din hotelurile in care am stat, cum ziceam, era pe lista de “to do”.

Muzeul de Arta Islamica – Qatarul de-a lungul mileniilor a fost un colt de lume relativ pauper cu putina dezvoltare citadina sau intelectuala. Dar asta nu inseamna ca nu poate sa construiasca o cladire absolut spectaculoasa, gandita de faimosul arhitect I.M. Pei cel care a facut controversata, dar spectaculoasa piramida din curtea Luvrului, National Gallery East Building din Washington sau la fel de controversata cladire Bank of China in Hong Kong. Pei a petrecut cam 6 luni pentru a calatori prin zona de cultura arhitecturala araba din Spania pana in Egipt ca sa se inspire pentru proiectul din Doha (inspiratia a venit de la o moschee anonima, dar foarte veche, una dintre cele mai vechi din Africa pe care a descoperit-o in Cairo). Muzeul de Arta Islamica este o cladire splendida, deosebita, iar interiorul este cu adevarat aerisit punand excelent in valoare operele gazduite. Evident, nu cred sa fi vazut ceva creat in Qatar, totul este adus din Iran, Iraq, Siria, India, Egipt si alte regiuni, dar exponatele sunt cu adevarat de clasa mondiala. Nu sunt foarte multe, dar sunt extrem de frumoase si spectaculoase si iti poti face o parere despre comorile culturale ale lumii musulmane – interdictia de a potretiza oameni si animale i-a dus pe artistii musulmani sa desavarseasca arta geometrica, miniaturi, etc.

In plus, muzeul adaposteste expozitii temporare de clasa mondiala – cand l-am vizitat, din pacate prea putin din lipsa de timp, prezenta bijuterii ale monarhiei Marocului si arta covoarelor persane. Mi-aduc aminte de o vizita de la un magazin din India unde negustorul local imi pomenea o gramada de calitati ale covoarelor indiene si de ce sunt mult mai bune decat cele din alte colturi ale lumii – si mentiona Asia Centrala, Egipt, Maroc, etc. Cand l-am intrebat de Iran, omul s-a oprit brusc – “Noi suntem cei mai buni, dar nu ne putem compara cu covoarele persane. Sunt din alta galaxie”. Si da, cateva exemplare din covoarele extra-galactice erau in Muzeul de Arta Islamica din Doha. Doar temporar.

Souq Waqif – daca zbori peste Doha (si poti s-o faci daca avionul Qatar Airways decoleaza in directia orasului), vei descoperi un oras destul de intins. Dar cea mai mare parte din el este foarte nou. Orasul viitorului, Lusail exista practic de prin 2017 – 2018, iar West Bay, zona de blocuri inalte a aparut dupa 1980 (e faimoasa o poza cu singuraticul hotel Sheraton, primul hotel de lant occidental care a fost construit in pustiu in 1982 – acum in spatele lui se afla o padure in continua expansiune de blocuri de peste 40 etaje). Dar Doha initiala, un amarat sat de pescari a fost fondata fix pe unde e acum bazarul Waqif. Desi are un aer vechi, traditional, sa nu credeti ca e de prea demult – aici era un albia unui rau secat unde in ultima suta de ani veneau beduinii sa vanda in special camile, capre si cai. Dupa boom-ul economic datorat petrolului si gazelor, zona bazarului a decazut, iar in 2003, a fost complet distrus de un incendiu de proportii. Dar emirul Qatarului a vazut in dezastru o oportunitate. Incepand cu 2006, Souq Waqif a fost construit sub forma unui souq traditional, dar nou-nout. Unele structuri mai vechi de 50 ani au fost restaurate, altele au fost construite si astazi este cel mai popular colt din Doha. A fost reconstruit foarte frumos, in stilul traditional al Golfului Persic, cu stradute inguste si un pic alambicate, cu vreo doua badjiruri – celebrele turnuri-instalatie de aer conditionat ale istoriei, dar si alei mult mai ample. Astazi pe langa valenta sa comerciala (exista magazine de aur, de haine, de covoare, dar mai ales de suveniruri), exista numeroase restaurante (a nu se rata restaurantul persan Parisa – atentie, nu poti intra fara rezervare fiind full oricand).

O alta zona traditionala, dar nu foarte placuta pentru iubitorii de animale este zona numita “Piata de Pasari” unde poti viziona mii de pasari de la cocosi si boboci de rata de cateva zile pana la papagali, dar si iepuri ori pisici in custi, oferiti spre vanzare. De neratat este si magazinul de soimi, pasarea iconica si mult iubita a qatarezilor (si aici, ca de altfel peste tot prin Golful Persic, soimii au fost dresati pentru a fi folositi la vanatoare), dar si spitalul de soimi – o cladire aflata fix langa magazin unde mii de dolari pot fi cheltuiti pentru “repararea” soimilor. Apropos, mai nou, strainii pot cumpara terenuri si locuinte in zone speciale, dar soimi si camile pentru nimic in lume ! Sunt doar pentru qatarezi !

Mina – e o zona nou-nouta, aflata in largul marii, fix unde trag vasele de croaziera. Este un cartier nou-nout, cu cladiri pastelate care aduc a sat traditional marocan, un loc minunat in care te poti plimba seara, manca ceva sau sa te asezi la o terasa sa pufai o shisha sau sa bei un suc (nu exista alcool in Mina, sau cel putin eu nu am vazut nicaieri). Sunt de asemenea si niste boutique-uri mai sofisticate care vand arta sau haine de calitate, dar chiar si daca nu vrei sa-ti scarpini cartea de debit ori credit, este un loc colorat unde e o placere sa te plimbi. Desi unii urmaritori au comentat ca locul este arhiplin, acum la inceput de martie, totusi, in sezon de varf, era pustiu… si m-am putut bucura de liniste, de culori si de spectaculoasele desene murale care acopera ziduri intregi

Desert Jeep safari – daca ati fost in vreo experienta cu acelasi nume in Egipt sau Dubai, sa stiti ca experienta qatareza este diferita. Nu te dai cu ATV-uri, nu asisti la spectacole de dansuri din buric si nu degusti o mancare mediocra in mijlocul desertului. E fix ceea ce zice – “jeep safari”, adica te urci intr-un Land Rover si soferi bine antrenati iti ofera momente de adrenalina, conducand pe creasta dunelor de nisip, coborand cu botul la aproape 90 grade sau facand drifturi pe nisip… Si spre deosebire de Emirate, dureaza mult mai mult pentru ca aici nu ai parte si de dansuri, mancare si ATV-uri. Doar adrenalina pura. La inceputul programului, te opresti undeva la intrarea in zona de dune unde poti sa calaresti niste camile pentru cateva poze (aici nu e teapa de la Piramide cu o taxa suplimentara pentru a te da jos de pe camila), dar trebuie sa platesti suplimentar pentru a te cocota pe camila. Apoi, la sfarsitul zilei, te opresti la un camp pe malul marii unde poti cumpara ceva de baut si calari vreo camila – in caz ca ai ratat la sosire).

Cum ziceam – experienta nu e la fel de complexa ca in alte parti, dar partea care conteaza este chiar plina de adrenalina – petreci zeci de minute in sir pe nisip, incalecand culmi de nisip, alunecand controlat pe muchia dunelor si tipand din cand in cand. Pai daca e Desert Jeep Safari, pai Desert Jeep Safari sa fie !

Evident, sunt mai multe variante de safari (cu dormit noaptea in desert, rasarit, apus, da, pot aparea si niste ATV-uri in peisaj, se poate face si parapanta sarind de pe dune, exista chiar si niste autobuze-monstru (ma rog, doar cauiucurile sunt monstruoase).

Cum am spus, am avut un timp foarte scurt de vizitare a orasului, practic cateva ore. Inteleg ca exista multe atractii pentru familii cu copiii, dar nu am vazut si nu am aflat despre nici una. Ghida a spus ca Doha este un paradis pentru shopping cu un numar de peste 50 (parca) de mall-uri mari, dar n-am vazut decat un supermarket mai mic decat Mega Image-ul din coltul aleii mele. E drept, in 2019, am fost la Villagio, un mall care voia sa fie un soi de Venetie la Doha (are canale si gondolieri !), inspirat de cazinoul The Venetian, dar cel putin in 2019, era la ani-lumina de The Venetian. Si magazine erau cam putine. Dar dupa 5 ani (si un Campionat Mondial), probabil s-au schimbat multe si in Villagio. Au aparut tot soiul de muzee tematice (cum ar fi Museum of Ilusions sau un Muzeul Olimpic), dar nu am fost, nu stiu cum arata.

Te poti plimba pe malul marii – Corniche pe kilometri intregi, dar zona de langa hotelul meu era cam pustie dupa caderea noptii. Inteleg ca ceva mai incolo, era mai animata. Dar chiar si daca era pustie, am avut parte de o panorama fascinanta a blocurilor inalte din West Bay. Mai te poti bucura de panorama modernului cartier si din Mina sau din Muzeul de Arta Islamica (exista un colt foarte instagramabil la care de obicei trebuie sa stai la coada sa te pozezi). In timp ce am iesit pe Corniche, am fost “agatat” de niste nenea care ofereau ture cu dhow-ul pe mare (ambarcatiuni traditionale arabesti) pentru un pret foarte negociabil. Banuiesc ca este foarte fain seara. Cica ar exista si niste aqua park-uri (probabil sunt in afara orasului pentru ca nu am vazut nici unul de la etajul 44 al hotelului The Bentley) si o zona construita in stil venetian (in afara mall-ului mai sus mentionat).

Am auzit zvonuri ca exista plaje publice unde te poti dezbraca in costum de baie (bikini sau burkini dupa cum preferi) si unde cica ar fi si ceva alcool, dar nu am vazut nici una de aproape – imi e neclar daca e legenda urbana sau chiar exista o asa minune (singura plaja publica din lumea araba pe care mi-o amintesc este cea din Aqaba, Iordania unde va asigur ca nu vreti sa intrati in apa). Si ca veni vorba de alcool, vezi ca e interzis sa vi cu PET-ul de palinca din Romania (poti sa faci si puscarie, nu doar sa ti-o confiste), in schimb hotelurile de lux sunt pline pana la refuz de oferte alcoolice. Ma rog, preturile sunt in consecinta, dar, nu te speria – Qatarul nu este o tara 100% fara alcool cum sunt Iranul sau Arabia Saudita (cel putin anul acesta) de exemplu. E ca Dubaiul – gasesti, dar e scump si numai in localuri scumpe. In schimb, am savurat o shisha intr-un vant de te arunca cat colo pe o terasa pe malul marii – pentru mine, shisha este un ritual obligatoriu cand ajung in tari islamice – si pentru asta ii multumesc Carlei :). Stie ea care :).

Concluzie ? Doha nu este o destinatie unde sa fi lovit de cine stie ce atractii cum n-ai mai vazut. Nu, nu e Dubai. Aduce mai degraba cu Abu Dhabi. Dar daca vrei sa descoperi un stat putred de bogat care a investit intr-un oras stralucitor si bine aranjat fara sa fie mega-opulent, daca vrei sa vezi cum arata Dubaiul acum vreo 15-20 ani, daca vrei sa te bucuri de muzee cu adevarat de clasa mondiala, sa mananci bine, sa asisti la vreun eveniment sportiv important (in zona asta, Qatarul a investit zdravan, nu numai in Campionatul Mondial de Fotbal, dar toata ziua, buna ziua, sunt diverse competitii sportive unele de relevanta planetara cum ar fi Formula 1 de exemplu), ia si Doha in considerare. Pentru un city break mai lung de standardul 2 zile (ai ce face mai mult de 2 zile daca nu esti tipul Speedy Gonzales), pentru o combinatie cu o alta destinatie mai putin comerciala din Golful Persic (gen Oman sau Bahrein, sau chiar si Arabia Saudita, de ce nu), pentru un sejur la mare (yup, exista hoteluri de litoral si in Qatar, inclusiv in Doha!) sau pur si simplu sa vezi si altceva, poti lua Doha in considerare. Doha este un oras, nu doar un aeroport :).

Am fost in Doha la invitatia agentiei Holiday Office care se pregateste sa lanseze pachete si oferte pentru Qatar incepand cu toamna lui 2024 (vara este crancen de cald).