Sarajevo, mon amour. Revenit la 19 ani de la ultima vizita cu speranta, curiozitate si o lacrima sub geana

Primaria Sarajevo

Din cand in cand am mai povestit si la o bere si aici, on-line despre unele din amintirile mele din Sarajevo de la finele anilor 90. Ajungeam pentru prima oara in Sarajevo in februarie 1998 la cam doi ani dupa terminarea razboiului si ridicarea asediului. Sarajevo fusese sub asediu si atacat permanent timp de 1425 zile, cel mai lung asediu al unui oras in istoria razboaielor moderne, mai lung cu un an decat Asediul Leningradului de exemplu. O poveste cutremuratoare pe care am auzit-o de la multi oameni cat am tot calatorit acolo. In perioada 1998 – 2003, am fost de 19 ori la Sarajevo in delegatie (eram responsabil de marketing pe 7 tari din Balcani inclusiv Bosnia-Hertegovina), iar printre responsabilitatile mele era sa vizitez familii, sa intru la ele in casa si sa discutam despre viata lor de zi cu zi, cum se ocupa de gospodarie si mai ales cum isi spala rufele – da, ma ocupam de marketingul detergentilor si altor produse de curatat. Si am auzit extrem de multe povesti despre razboi, despre viata in razboi, despre riscul de a muri de oricate ori iesi pe strada sau la geam in propria casa – am scris un articol-amintire citit de multa lume in lockdown si de foarte multe ori imi aduc aminte de fetele acelor oameni care imi aratau colturi banale de strazi unde le fusesera impuscate mama, iubita, copilul, vecinul. In fine, Sarajevo mi-a intrat indiscutabil undeva la inima – era un oras molcom, cu oameni buni, dar pe care se citea chinul prin care trecusera, cu o arhitectura frumoasa dar ciuruita de gloante, cu o mancare care imi placea si nu stiu, cu o atmosfera care o iubeam si ma invaluia inca de cand aterizam pe aeroportul pe care prima oara cand l-am vazut era mai mult o ruina fara acoperis si plina de urme de gloante.

 

A trecut timpul, cum ziceam ultima oara am fost in 2003, am schimbat jobul si nu am mai ajuns la Sarajevo. Dar din cand in cand imi aduceam aminte de orasul acesta pe care il iubesc si imi ziceam in barba precum Baiazid – ma voi intoarce, vreau sa merg la Sarajevo. Dar nu s-a mai intamplat timp de 19 ani. Ba a intervenit ceva, ba plecam pe alte meridiane, iar faptul ca nu avem zboruri directe a contribuit de asemenea. Pana in ziua de 31 decembrie 2021. Cand atunci, am decis si am actionat sa revin in Bosnia-Hertegovina pentru a 20-a oara in viata. La 19 ani dupa ultima vizita.

Eu sunt membru al programelor de loializare ale companiilor aeriene. Iar la 31 decembrie 2021 imi expirau destul de multe mile acumulate pe programul de loializare al Turkish Airlines – Miles & Smiles. Initial, imi pusesem in plan sa merg in Kuwait, o tara in care nu mai fusesem niciodata. Dar a venit varianta Omicron, toate tarile reinchideau mai mult sau mai putin granitele, iar la respectiva data Kuwaitul interzicea calatoriile neesentiale. Si cum nu stiam ce va urma, am zis pentru ca sa fiu sigur ca nu pierd aiurea milele, sa aleg o destinatie in Europa. Unde, unde, unde ? Si deodata, m-am luminat. DA, trebuie sa merg la Sarajevo. Este ocazia mea sa ajung la Sarajevo. Am intrat pe site-ul celor de la Turkish Airlines si dupa cateva minute eram fericitul beneficiar al unui bilet de avion spre Sarajevo la sfarsit de mai, o luna absolut superba pentru a vizita capitala bosniaca.

Sarajevo a aparut ca oras in 1461 la doi ani inainte ca intreaga Bosnie sa fie ocupata de sultanul Mohamed, Cuceritorul Constantinopolelui (acesta a cucerit tara in 1463 si a transformat-o in provincie otomana dupa ce i-a taiat capul ultimului rege bosniac Stjepan Tomasevic). Nominal catolica (cu o puternica comunitate ortodoxa), Bosnia a avut o religie proprie pe care atat catolicii, cat si ortodocsii au considerat-o eretica. Asa-numita Church of Bosnia se pare  ca nu ar fi recunoscut Vechiul Testament si ar fi fost complet iconoclasta (adica credinciosii nu se rugau la icoane sau statui pe care le considerau lipsite de orice sacralitate – sincer, le dau dreptate), dar de fapt nu sunt foarte multe informatii considerate sigure cu privire la aceasta variant a crestinismului. E posibil sa fi fost o biserica care s-ar fi dorit independenta atat fata de Roma, cat si de Constantinopole si asta ar fi suparat puterile catolice, in frunte cu Papa (a existat chiar si o cruciada anti-bosniaca condusa de unguri care a fost invinsa). Se pare ca acesti crestini bosnieci au fost cei care s-au convertit repede si usor la Islam, fiind deja persecutati de principalele biserici mainstream ale vremii, asa ca trecerea la musulmanism a fost o miscare normala. Daca ne uitam, popoarele care nu au avut o biserica puternica in Balcani au trecut la Islam ca o alternativa mai buna – bosniecii si albanezii. Asa ca cel mai probabil bosniecii de azi sunt urmasii acelor credinciosi ai Bisercii Bosniei medievale.

 

Sarajevo s-a dezvoltat ca o capitala a vilaetului Bosnia, un oras oriental tipic pentru lumea islamica. Era un mic Istanbul al Balcanilor, un oras comercial viguros pe o vale inconjurata de munti acoperiti de paduri. In 1878, in urma razboiului dintre Rusia si Imperiului Otoman (la care a participat cu succes si armata Romaniei), turcii au fost obligati sa cedeze extrem de multe teritorii Rusiei in urma tratatului de la San Stefano negociat si semnat in graba intre rusi si turci. Atunci marile puteri europene au sarit cat colo ca nu pot fi ignorate in conditiile in care echilibrul european stabilit dupa Razboiul Crimeii era schimbat in mod radical, iar cea mai mare problema a fost crearea unei Bulgarii mult prea mari si cu iesire la Marea Egee. Tratatul de la San Stefano dadea practic intreaga Macedonie de azi Bulgariei, portul Kavala si iesirea la Marea Egee, dar si Dobrogea de la sud de Eforie. Intreaga lume occidentala vedea pericolul ca rusii sa detina un port la Marea Egee (Bulgaria era vazuta ca un soi de apendice al Rusiei), asa ca s-a solicitat ca toate Marile Puteri sa se intalneasca la Berlin sa discuta noua geografie a Europei.

Rezultatul ? Bulgaria a devenit brusc foarte mica (practic cam jumatate din tara de azi, sa nu mai pomenim de Macedonia sau Tracia), Romania a obtinut Dobrogea pana la Vama Veche, iar Imperiul Otoman reintra in posesia Macedoniei. Evident, otomanii trebuiau sa se revanseze pentru ajutor si cadourile au venit repejor – Habsburgii au primit Bosnia-Hertegovina, iar englezii au primit Ciprul in management. Teoretic, cele doua regiuni erau in continuare sub suzeranitatea Istanbulului, dar in realitate intrau sub administratie austriaca, respectiv britanica.

Austriecii au intrat in Bosnia si nu le-a placut caracterul oriental al capitalei, Asa ca fix langa vechiul cartier otoman, in mare parte bazar, a fost construit cartierul austriac de astazi. In 1908, au anexat pur si simplu Bosnia, anuland orice legatura cu Istanbulul. Evident asta i-a enervat pe sarbi care vedeau Bosnia ca o extensie naturala a Serbiei datorita numarului extrem de mare de sarbi din provincie. Evident, austriecii s-au sprijinit pe bosniecii musulmani care erau marii proprietari de pamanturi (crestinii nu puteau detine pamant in Imperiul Otoman) si pe croati care erau multumiti sa se reuneasca cu Croatia chiar si sub coroana vieneza. Cei mai nedreptatiti si frustati erau sarbii, lucru care s-a confirmat si prin celebrul atentat pus la cale de acestia impotriva mostenitorului coroanei austro-ungare, Printul Franz Ferdinand care a fost ucis in Sarajevo alaturi de sotia sa morganatica Sophie. Sarajevo a ajuns astfel pe harta lumii datorita faptului ca de aici a inceput primul razboi mondial, eveniment adeseori mentionat in timpul razboiului de destramare al Iugoslaviei din anii 90 ai secolului XX.

 

La sfarsitul primului razboi mondial, toti slavii din sud-vestul Peninsulei Balcanice se reuneau pentru prima oara in acelasi stat. Se credea ca toate razboaiele si suferintele se terminasera, dar perioada de iubire nu a durat prea mult. Croatii au inceput sa se dueleze cu sarbii pentru hegemonie, iar bosniecii nici macar nu erau luati in considerare – statul initial nu s-a numit Iugoslavia (adica “Slavia de sud”), ci Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor. Muntenegrenii si macedoneenii erau trecuti la sarbi, iar bosniecii practic nu existau – erau vazuti fie ca sarbi islamizati sau croati trecuti la musulmanism. Al doilea razboi mondial a fost mai crunt decat primul – sarbii au fost supusi unui genocid nemilos de catre ustasii croati si de aliatii lor musulmani. Bosniecii nu erau un popor, ci erau considerati croati, iar croatii se multumeau cu ideea ca sunt un popor cu 2 religii – catolica si musulmana. Croatii musulmani erau OK, asta e, se convertisera acum multe secole, dar tot croati erau.

Dupa al doilea razboi mondial, Iugoslavia a fost din nou reunita sub conducerea lui Iosip Broz Tito, legendarul conducator ai partizanilor anti-fascisti care au rezistat cu arma in mana trupelor Axei – germani, italieni si croati. Aureola de erou planetar aparuse din faptul ca Tito si partizanii lui au fost singurii din Europa care au rezistat trupelor Axei, controland chiar anumite teritorii – majoritatea in Bosnia si Muntenegru, dar si in Serbia, Macedonia si Dalmatia si asta in 1943 cand nemtii ocupau cam toata Europa de la Pirinei pana aproape de Caucaz. Tito a venit cu un mesaj unificator care a sunat bine tuturor popoarelor si comunitatilor din Iugoslavia – el insusi avea un tata croat si o mama slovena, lansand celebrul slogan “Bratstvo I jedinstvo je naso bogastvo” – “Fratia si unitatea este bogatia noastra”. A combatut orice deviatie nationalista, iar propaganda oficiala a vorbit non-stop de fratia popoarelor iugoslave – in plus nu a negat existenta unor comunitati “diferite” asa ca au aparut si natiunile care erau negate pana atunci – bosniecii, macedoneenii, muntenegrenii, dar toti se iubeau intre ei. In plus, Iugoslavia lui Tito fiind un stat socialist anti-sovietic mult mai liberal decat statele aflate in lagarul comunist (gen Romania, Ungaria, Bulgaria, etc), a beneficiat de ajutoare economice si politice insemnate din partea Europei Occidentale si SUA. Iugoslavia era statul comunist fericit, invidiat de orice roman, polonez sau est-german unde gaseai blugi, mancare, televizoare color si puteai pleca in vacanta sau chiar la munca in Germania.

Tito insa nu era nemuritor, iar limitele unei economii socialiste au inceput sa-si faca prezenta inca din vremea lui – cresterea economica a scazut, iar inflatia a inceput sa-si faca simtita prezenta. Tito insa era mai obsedat de “fratie si unitate” decat de criza economico-sociala care se prefigura in Iugoslavia, asa ca sistemul politic gandit de Maresal era de la inceput sortit esecului – disparea existenta unui lider puternic, in fiecare an presedintele Iugoslaviei se schimba (prin rotatie, venea la putere presedintele fiecarei republici iugoslave in parte), iar lipsa unui lider la Belgrad a dus la un blocaj total – politic, economic, social, national. Nimeni nu avea puterea sa ia decizii poate dureroase. Iar nationalismul pus sub obroc de Tito iesea din nou la suprafata mai ales in Serbia si Croatia, vechii rivali in dominarea Iugoslaviei. Daca puterea presedintelui Iugosiaviei era nula, in schimb puterea liderilor republicilor crestea la un nivel fara precedent.

Daca Sarajevo a aparut pe harta lumii in 1914 ca locul de unde a inceput un macel planetar, a reaparut din nou in 1984 drept prima gazda socialista a vreunei Olimpiade de Iarna (Moscova fusese gazda Olimpiadei de Vara din 1980). Din nou, toti ochii omenirii au fost atintiti spre Sarajevo dar de data asta nu pentru gloante, ci pentr ca sa-I admire pe dansatorii pe gheata britanici Jayne Torvill si Christopher Dean care intrau in istorie, dansand pe muzica Boleroului lui Ravel. In acel moment, nimeni nu si-ar fi inchipuit ca doar 8 ani mai tarziu, gheata pe care dansasera cei doi britanici avea sa fie mitraliata in timpul unuia dintre cele mai sangeroase razboaie ale finalului de secol XX, secolul marilor genocide (armeni, tigani, sarbi, tibetani, khmeri, kurzi, tutsi, etc).

1914 – razboi, 1984 – Olimpiada, in 1992, Sarajevo revenea din nou in atentia omenirii datorita sangerosului si neintelesului razboi din inima Europei. Intreaga Europa era in extaz – dupa 45 ani de Razboi Rece, Europa de Est devenea in sfarsit libera, granitele se deschideau, libertatea era pe buzele a sute de milioane de europeni, liderii pareau ca trag impreuna spre o prosperitate unica, era perioada cea mai optimista din Europa de la caderea lui Napoleon incoace. Si aceasta perioada plina de optimism, bucurie si visuri indraznete a fost socata de razboiul de destramare al Iugoslaviei care s-a desfasurat in cea mai mare parte in Bosnia-Hertegovina.

Cum ziceam, Sarajevo a avut parte de cel mai indelungat asediu din istoria razboiului modern, omenirea a fost socata de crimele in masa din orase complet necunoscute precum Srebrenica ori Zepa. Comunitatea internationala n-a stiut cum sa reactioneze, iar lideri precum Kohl, Mitterand sau Major habar n-aveau cum sa intervina, au actionat sovaitor, doar cu manusi, ca niste dansatori prin vitrina cu portelanuri. Asa ca asa-zisele forte de mentinere a pacii UNPROFOR au ajuns in Bosnia, dar fara nici o putere. Se fataiau de colo colo, fara nici un drept de a deschide focul sau de a interveni. Impotenta fortelor internationale a fost demonstrata cu prisosinta in 1993 cand vice-premierul bosniac Hakija Turajlic desi se afla intr-un vehicul blindat aparat de UNPROFOR (soldati francezi) a fost executat in fata trupelor ONU care nu aveau ordin de lupta.

 

Dupa 3 ani de lupte complet ilogice si barbare pentru pasivii spectatori europeni, a avut loc celebrul masacru de la Srebrenica (o alta enclava “sigura” “aparata” de UNPROFOR in urma caruia, 6000 de bosnieci si-au pierdut viata). Crimele de razboi ajungeau la niste niveluri de neconceput pentru pasnica si civilizata Europa. In iulie 1995, masacrul de la Srebrenica, la final de august 1995, atacul cu mortiere asupra pietei Markale din centrul capitalei asediate Sarajevo. Americanii au zis enough is enough, iar la 2 zile dupa masacrul din piata Markale care au oripilat comunitatea internationala, 300 avioane NATO din 15 tari ale aliantei au pornit un bombardament sustinut al pozitiilor sarbe de pe tot teritoriul Bosniei, in special in zonele din proximitatea Sarajevo – Operatiunea Deliberate Force a adus pentru prima oara dupa atatia ani un pic de speranta pentru sutele de mii de oameni care traisera de 3 ani in conditii de nedescris, nestiind daca vor mai trai peste un sfert de ora sau vreun glont ratacit, ori o bomba le va curma viata.

A urmat Acordul de la Dayton care a dus la oprirea masacrului, dar care a creat o Republica Nefunctionala a Bosniei Hertegovina – a aparut o Presedentie Colectiva formata din liderii sarbi (ai Republika Srpska), bosnieci si croati, o distribuire a joburilor de varf pe criterii etnice, de autonomii si regiuni cvasi-independente (cum e Republika Srpska). Un aranjament care ar fi trebuit sa fie temporar pentru a fi inlocuit cu un mecanism functionabil (experienta unor aranjamente similare in Liban si Cipru demonstrasera clar ca astfel de acorduri sunt inoperabile din capul locului), dar care continua pana in ziua de azi, facand din Bosnia o tara complet nefunctionala, extrem de corupta, traind pe perfuziile Uniunii Europene. Stiti cat e somajul azi in Bosnia ? 30% ! Da, 30% intr-o Europa unde lipsa fortei de munca este cronica, nivelul somajului infim, iar granitele sunt deschise – 30% in conditiile in care 45% din bosnieci sunt plecati in strainatate. Daca acestia n-ar fi plecat din tara, Bosnia ar fi avut un nivel nemaivazut de somaj de 70 – 80%.

 

De ce m-am grabit sa merg acum ? Pentru ca intr-adevar imi era teribil de dor de Sarajevo, dar si datorita faptului ca Bosnia se afla din nou pe buza unui nou razboi. In conformitate cu acordurile de la Dayton, Bosnia-Hertegovina este formata din 2 entitati – Republika Srpska (regiunea controlata de sarbi) si Federatia Croato-Musulmana (sau oficial, Federatia Bosnia-Hertegovina, sau pe scurt “Federatia”). Fiecare entitate e cu treaba ei – are presedinte, prim ministru, guvern, administratii, politie locala, sisteme postale separate. La nivel central (acea asa-zisa tara condusa de presedentia celor 3) se afla armata si sistemul judiciar. Dar evident, de ani de zile, Republika Srpska incearca sa se separe. Actualul presedinte al RS, Milorad Dodik promoveaza separarea cat se poate de mult, anuntand ca va forma din nou o Armata a Republicii Srpska si o separare totala chiar si prin forta. In spatele lui, se afla personaje malefice gen presedintele sarb Vucic, premierul maghiar Orban in calitate de reprezentant al lui Putin. Iar Putin are nevoie disperata de un razboi in Bosnia pentru a atenua presiunea euro-atlantica asupra Rusiei in razboiul din Ucraina. In consecinta, prin intermediul duoului Putin – Orban, exista un risc major de acutizare si reincepere a razboiului in Bosnia. Probabil in contexul actual, reactia Aliatilor ar fi mult mai prompta si nemiloasa ca in 1992 – 1995 – cum ziceam, atunci NATO habar n-avea ce sa faca, iar Alianta a fost pur si simplu penibila. Primele bombardamente din istoria NATO au fost efectuate cu delicatete in Bosnia impotriva unor pozitii sarbesti, dar de atunci NATO a devenit o organizatie muuult mai puternica, determinata si coerenta in ciuda prezentei unor cai troieni gen Turcia sau Ungaria in interiorul aliantei.

Cert este ca pe 2 octombrie 2022 vor avea loc alegerile generale in Bosnia, alegeri cruciale care pot sa dea drumul la demonii razboiului sau nu. Razboiul din 1992 a inceput imediat dupa alte alegeri generale si a unui referendum pentru independenta, asa ca multi privesc la scrutinul din 2 octombrie ca la un scrutin critic si potential exploziv pentru Bosnia. Daca in spatele lui Dodik se afla Vucic, Orban si Putin, in spatele liderului musulman Bakir Izetbegovic (daca numele de familie va suna familiar, da, va suna – este fiul presedintelui Alija Izetbegovic, presedintele bosniac din perioada razboiului), se afla Erdogan (fiica-sa lui Izetbegovic jr. il are ca un soi de nas pe insusi liderul de la Ankara). Iar daca credeti ca viata politica este complicata in Romania, s-o vedeti pe cea din Bosnia – 3 entitati, 3 presedinti, 3 natiuni, multe probleme istorice nerezolvate, camp de bataie pentru interese globale, 10 cantoane, iar Parlamentul national care are 42 locuri are in componenta deputati din nu mai putin de 15 partide ! Cel mai mare partid, cel condus de Bakir Izetbegovic are doar 8 deputati ! Si sa ne mai miram ca Bosnia este un stat nefunctional, pe perfuzii si pe marginea prapastiei ?

 

Dar aceste probleme pentru vizitatorul obisnuit neinteresat in adancime de situatia de acolo nu sunt vizibile. Ca si acum 20 ani, bosniecii sunt aceeasi oameni molcomi, buni, ospitalieri si care incearca sa te simti ca acasa. Asa era si atunci la finalul anilor 90, un oras molcom, un oras cu un zambet trist, cu oameni care isi traiau clipele cu bucuria condamnatului la moarte gratiat cand I se punea streangul de gat, un oras cu oameni teribil de politicosi. Astazi nu am mai vazut acel zambet trist, dar optimist care denota fericirea careia ii era frica sa iasa in public de frica vreunui lunetist, ci dimpotriva, dorinta de viata si o atmosfera de joie de vivre tipic mediteraneana – cu oameni iesiti la plimbare, bucurandu-se de o bere, de un suc, de o shisha, de niste cevabcici. Am descoperit un oras cu multe multe cladiri noi, dar si cu cladiri unde urmele gloantelor sunt mai mult decat evidente – m-am dus sa vad in mod expres acele cladiri care le stiam extrem de afectate – sunt tot acolo, un picut refacute, cu urme de gloante pe pereti. In anii 90, unele blocuri aveau apartamente bombardate, arse, iar oamenii traiau in celelalte apartamente care doar fusesera ciuruite. Apartamentele bombardate au fost reconstruite, dar daca te uiti cu un pic de atentie, urmele razboiului sunt acolo. E drept, exista o generatie tanara care nu era inca nascuta in timpul razboiului sau erau prea mici sa-si aduca aminte (practic toti cei care au peste 30 ani nu au trait literalmente razboiul). O generatie mai expansiva si cu un aer de bucurie tipic mediteraneana. Dar urmele razboiului planeaza peste tot, iar cicatricile in suflet sunt clar nevindecate. Coroborat cu lipsa de perspectiva economica, cu lipsa de viitor politic, cu coruptia atot-cuprinzatoare, Bosnia aceea frumoasa, Bosnia aceea care te cuprinde si te face sa o iubesti, Bosnia aceea cu ape curgatoare spectaculoase si munti minunati este o Bosnia fragila care oricand poate sa se scufunde in haosul violentei. Si aceasta ma doare profund…

 

Nota

Daca biletul l-am luat pe mile in urma numeroaselor mele zboruri, in schimb prietenii de la Hello Holidays m-au ajutat cu cazarea in Sarajevo. Ei organizeaza de asemenea tururi in Bosnia (inclusiv la Sarajevo), puteti arunca un ochi aici.

 

 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii