Distribuie articolul:

Mostar, Hertegovina

Tot am scris pana acum despre Bosnia in sus, Bosnia in jos. Intr-adevar, Sarajevo se afla in Bosnia, dar tara, asa cum e ea recunoscuta oficial se numeste BiH – adica Bosna i Hercegovina sau mai pe romaneste, Bosnia si Hertegovina. De fapt, cum spuneam, Bosnia si Hertegovina este formata din 2 entitati autonome – Republika Srpska (a sarbilor) si Federacija (croato-musulmana). Croatii sunt prea putini ca sa-si creeze o entitate de sine statatoare (sau cel putin asta a agreat presedintele croat Franjo Tudjman la Dayton), dar ei locuiesc in mod compact in vestul tarii, pe granita cu Croatia. Granita care de facto nici nu exista pentru ca croatii din Bosnia sunt mult mai interesati de Zagreb decat de Sarajevo si toti au pasapoarte croate. Daca Bosnia este impartita intre Federatie si Republika Srpska, Hertegovina este de asemenea impartita intre aceleasi doua entitati, iar zona Federatiei este impartita informal intre croati si bosniaci. Doar orasul Mostar, capitala de facto a Hertegovinei este impartit in doua – cartierele bosniece se afla in stanga raului Neretva, iar zona croata in cea dreapta. In plus, ambele parti ale raului in jurul podului istoric sunt bosniece. Bine ati venit in tara cu ingrozitor de multe regiuni, entitati, federatii, comunitati, samd.

Numele de Hertegovina vine de la cuvantul “herteg” care inseamna “duce”. Daca va aduceti aminte, in celebrul hrisov al lui Mircea cel Batran unde isi trecea toate posesiunile si titlurile, aparea si titulatura de “herteg al Amlasului si Fagarasului” – documentele lui Mircea au fost emise in slavona, poate daca erau emise in latina, ar fi aparut cu numele de “dux”, dar limba de cancelarie a tarilor ortodoxe era slavona, nu latina. De fapt, cuvantul slav “herteg” este imprumutat la randul lui din germanul “hertzog”. Numele de Hertegovina a fost impus de cuceritorii otomani dupa ce ultimul lider local isi luase titulatura de “herceg” in loc de “dux” cu putin inainte de invazia otomana. Cand acestia au cucerit Hertegovina, stiau ca e “tara hercegului”, asa ca unitatea teritoriala locala a primit numele de sanjak de Hercegovina. O parte din Hertegovina istorica face acum parte din Muntenegru.

Cand mi-am facut planurile pentru cele cateva zile care urma sa le petrec in Bosnia si Hertegovina, mi-am spus ca e musai sa merg intr-o excursie de o zi la Mostar. Mai fusesem de vreo 3 ori la sfarsitul anilor 90, dar intre timp intelesesem ca vechiul pod otoman distrus de croati in razboi si vechiul cartier in stil Islamic-balcanic a fost refacut – vazusem numeroase poze care certificau acest lucru. Evident, prima idee a fost sa merg cu autobuzul, cu Centrotrans cum o faceam si acum 20 si ceva de ani. Atunci autocarele aratau ca dupa razboi (la propriu si la figurat), dar eram sigur ca acum Centrotrans s-a transformat intr-o companie moderna si asa e. Dar, tot citind informatii, am descoperit cu stupefactie ca pe calea ferata Sarajevo – Mostar, caile ferate bosniece opereaza niste trenuri Talgo. Talgo ??? Talgo in Bosnia ? … a fost prima mea reactie. Si, da, am descoperit ca intr-adevar exista trenuri Talgo in Bosnia. Ca idee, Talgo sunt unele dintre cele mai luxoase si avansate garnituri de trenuri din lume, de origine spaniola, dar care opereaza prin numeroase tari ale lumii inclusiv Kazahstan, Uzbekistan sau Rusia. Iata, acum si in Bosnia ! Dupa ce am studiat ofertele, am descoperit ca trenul e mai rapid si mai ieftin ca autobuzul. E drept, Talgo-ul nu prinde 200 km/ora pe sinele bosnice cum ar putea prinde in mod normal, dar tot bate la 100 km/ora. E drept, achizitia vagoanelor Talgo a fost cu circ si mega-spagi. Au stat ani de zile intr-un depou pentru ca sinele nu puteau sa le sustina, dar in fine, dupa un alt proiect, sinele au fost imbunatatite si acum Talgo-ul merge bine mersi. Puteti sa vedeti orarele si sa cumparati bilete pe site-ul Cailor Ferate Bosniaco-Hertegovinene (Republika Srpska are o alta companie feroviara, iar conditiile se pare ca sunt praf).

Dar odata ajuns la Sarajevo, am optat intr-un final pentru a lua o excursie de o zi. Costa evident mai mult decat biletul de tren dus-intors de Sarajevo (acesta costa 24 KM / 12 euro), dar vedeam mult mai multe locuri. Da, turul a costat 70 euro, dar mi-a ramas in minte ca o zi foarte frumoasa. Turul l-am facut prin intermediul celor de la receptia hotelului Diamond Rain unde am stat in aceste zile petrecute in Bosnia care au contactat o agentie locala numita Art & Tours si a doua zi eram intr-o masina cu destinatia Hertegovina cu un ghid simpatic si plin de informatii.

Trebuie sa spun ca ziua nu avea cele mai bune premise meteorologice. Sarajevo era acoperit de nori, in ceva cartiere dadea si o mama de ploaie, dar prognoza meteo sustinea ca in Hertegovina va fi soare. Am plecat imbracat ca de vara – gen tricou si pantaloni scurti, dar odata ce am ajuns pe minuscula autostrada de la iesirea din Sarajevo care pe niste stalpi afisa si temperatura care indica … 12 grade. Brrr. Incepeam sa ma intreb de ce nu mi-am luat baremi geaca.

Tara saraca si impartita, Bosnia nu si-a construit prea multe autostrazi. E si greu sa construiesti autostrazi pe aici, sunt foarte multi munti. Inteleg ca exista o autostrada finalizata de la Sarajevo la Zenica, dar se lucreaza cu viteza melcului turbat si pe o autostrada spre Mostar care apoi sa se conecteze cu autostrada croata de pe Coasta Dalmata care pleaca de la Split si se termina undeva la Ploce in drum spre Dubrovnik. Acum, sunt vreo 15 km parca de autostrada cum iesi din Sarajevo si alti vreo 10 la granita cu Croatia si cam atat. In rest sosea nationala cu o singura banda de circulatie, dar care trece printr-un regiune de vis.

Am continuat drumul destul de incruntat pe autostrada pana cand ghidul nostru pe numele lui Bakir spune ca vom trece printr-un tunel al soarelui – dincolo de tunelul Ivan Sedlo (care nu e lung, vreun km maximum) intotdeauna este soarele. Ne-a povestit destule minute ca iarna cand in Sarajevo este intuneric si frig, dincolo de tunel e cald si soare, iar vara e pe dos – cand Hertegovina si Dalmatia se prajesc la temperaturi de 40 grade, la Sarajevo e racoare si bine. Il ascultam sceptic, uitandu-ma la cerul negru plin de nori, asteptand celebrul tunel. Si intr-adevar, MIRACOL ! Da, miracol. Cum am iesit din tunelul Ivan, am vazut cerul albastru ! Ma rog, doar niste mici parti de cer, dar dupa cateva minute, norul a ramas in urma peste Sarajevo si noi am ajuns in insorita Hertegovina !

Prima oprire a fost in orasul Konjic, chiar in inima tarii, intr-o zona muntoasa unde Tito si-a construit un bunker (poate fi vizitat) in caz ca va fi atacat de dusmani (la inceputul anilor 50 o interventie sovietica si a altor tari din lagarul socialist era mai mult decat posibila). Chiar si in 1968, Romania ar fi putut avea o capitala in exil la Sarajevo sau Konjic – dupa episodul din august 1968 cand Ceausescu a condamnat ferm interventia sovietica in Cehoslovacia, un atac rusesc in Romania era foarte posibil. Ceausescu l-a sunat pe Tito si l-a intrebat daca il va ajuta in caz ca rusii vor ataca Romania. Tito a zis ca nu s-ar baga sa se bata cu ditamai Imperiul, dar in caz de probleme, il va primi pe Ceausescu in Iugoslavia, oferindu-I Sarajevo ca loc de resedinta unde sa creeze un guvern al Romaniei Socialiste in exil. Nu a fost cazul.

Konjic este astazi un punct de vizitare nu numai pentru bunkerul lui Tito, ci mai ales pentru orasul si podul vechi construite in perioada otomana. In timpul razboiului bosniac, Konjic a fost un mic Sarajevo, fiind sub asediu timp de 3 ani, deoarece in zona se afla o mare fabrica de armament, dar si punctul de comanda de rezerva al Armatei Iugoslave. Zona adiacenta locuita de multi sarbi a fost purificata etnic si masacre ale sarbilor efectuate de soldati bosnieci au fost inregistrate.

Podul otoman de la Konjic, o versiune mai mica, dar din aceeasi familie arhitecturala cu cel de la Mostar a fost distrus in 1945 de trupele germane, nu de croati ca in Mostar. Nu a fost reconstruit decat acum vreo 15 – 20 ani si a readus Konjic pe harta turistica a Hertegovinei. Un orasel linistit, cu arhitectura traditionala, cu acest pod pe post de principala atractie si inconjurat de munti semeti care chiar si la final de mai aveau o cusma de zapada pe varfuri. E locul acela in care vii fara nici o asteptare, dar unde ti-ai dori sa ramai si sa mai lenevesti un pic, o zi, poate 2.

Oprirea urmatoare a fost intr-un alt oras unde cultul lui Tito si al partizanilor sai inca exista. Este orasul Jablanica prin care trece de asemenea raul Neretva, un oras inconjurat de munti, faimos prin podul de cale ferata aruncat in aer de partizanii lui Tito in 1943. A fost reconstruit in viteza de nemti si aruncat in aer in 1968 pentru productia unui film artistic dedicat razboiului – “Batalia de pe Neretva” (nu numai Sergiu Nicolaescu a aruncat in aer obiective istorice cum e Palatul lui Cantacuzino de langa Ploiesti, a avut si omologi iugoslavi). Eu am vazut podul din Jablanica in anii 90, era podul original cazut in apa, acum i s-a mai adaugat ceva pentru un nou film artistic facut tot la Jablanica in jurul podului. Exista un muzeu dedicat bataliei de pe Neretva (mare, amplu, inaugurat de insusi Tito in anii 70, acum plin cu grupuri scolare) in care n-am avut timp sa intru si o locomotiva antica pentru Instagram J.

A urmat apoi spectaculosul drum pe valea Neretvei. Dupa Jablanica, am urcat muntele pe serpentine si am ajuns pe un drum de basm care m-a vrajit inca din anii 90 – de-a lungul Neretvei, prin adevarate chei de munte, de-a lungul unui lac format de rau, pe un drum unde nu poti sa nu ramai cu gura cascata… Si care se termina cu vasta campie a Hertegovinei care continua pana la Coasta Dalmata. Nu dupa mult timp, am ajuns intr-un alt oras faimos al tarii, in Mostar, capitala Hertegovinei.

Mostar a fost intotdeauna orasul – exotic al Coastei Dalmate. Turistii care veneau pentru soare si mare pe Coasta Dalmata pe langa orasele istorice de esenta italiana gen Dubrovnik, Split, Hvar, Korcula samd, puteau sa aibe parte si de un pic de exotism prin vizitarea unui oras pur Islamic – Mostar, o vizita parca in Orient. Numele de Mostar vine de la “most” care inseamna pod in sarbo-croata si intr-adevar, Mostar este orasul podului. Primele documente istorice indica podul si nu orasul, asa ca foarte probabil in jurul podului a aparut o mini-asezare. Momentul de dezvoltare urbana reala a aparut odata cu venirea turcilor care au construit un pod absolut spectaculos pentru vremea lui la ordinul sultanului Soliman Magnificul – in 1566 a fost construit podul care a fost considerat o minune arhitecturala a timpului sau. Si a fost. In jurul lui a fost dezvoltat orasul care a devenit capitala de facto a Hertegovinei. In perioada iugoslava, Mostarul a crescut enorm – de la 18.000 locuitori in 1945 la 100.000 in 1980. In 1991, orasul avea 34% bosnieci, 34% croati, 19% sarbi si restul, alte nationalitati inclusiv iugoslavi.

Razboiul a inceput in 1991 cand aliatii croati si bosnieci i-au alungat pe sarbi din oras, distrugand toate lacasurile de cult ortodoxe. Nici sarbii nu au stat cu mainile in san, distrugand 12 din cele 14 moschei ale orasului si cateva biserici catolice. Dupa epurarea etnica a sarbilor, invingatorii s-au luat la bataie – a inceput razboiul croato-bosniac. Bosniacii si-au intarit pozitiile in estul Neretvei, iar croatii in vest bombardandu-si unii altora pozitiile. Artileria croata avea sa distruga podul secular in 1993 in urma unui intens atac de artilerie pentru a rade de pe fata pamantului urmele islamice din Mostar. Eu am ajuns la Mostar in anii 90 cand din vechiul pod nu mai existau decat capetele si alea semi-ruinate, iar cele doua parti erau legate printr-o punte metalica. Milioane de dolari donate de SUA, Spania, Turcia sau Italia, dar si de fundatia Aga Khan a dus la reconstructia de azi si inscrierea zonei podului (reinaugurat in 2004) pe lista monumentelor umanitatii UNESCO. Dar ca peste tot tensiunile continua in ciuda veseliei de pe pod si din zona – timp de 8 ani, Mostar a avut un primar interimar capabil sa ia doar decizii de urgenta pentru ca cele doua comunitati (bosniacii sunt minoritari si favorizau existenta a doua municipalitati dupa modelul Sarajevo) nu au ajuns la nici o intelegere. Au fost niste alegeri in 2020 castigate fara surprize de HDZ, partidul croat, dar situatia politica continua sa fie tensionata.

Am lasat masina langa ruinele vechiului muzeu din Mostarul bosniac. Un soi de maidan uitat de lume langa cladirea bombardata, dar unde parcarea e gratis :). Am coborat apoi pe strada pietonala unde am gasit o alta atmosfera – vesela, plina de turisti, magazine de tot soiul, mini-marketuri, inghetata, tot ce trebuie…Si nu dupa mult timp am intrat in vechiul cartier otoman care flancheaza vechiul pod. Dar inainte de a urca pe pod, am vizitat o moschee transformata in muzeu (intrarea in moschee – 8 KM / 4 euro sau 14 KM / 7 euro daca vrei sa urci in minaret). Si, sincer, merita cei 14 Konvertibilna cu varf si indesat pentru ca panorama este absolut senzationala – practic vezi cam tot Mostarul de Vest (croat) si o buna parte din cel de Est si mai ales minunatul pod reconstruit.

Inutil sa spun ca urmatorul obiectiv a fost podul – reconstruit zic ei cu minutiozitate, o replica perfecta a podului otoman original, iar ca si inainte de razboi, principala atractie o reprezinta baietii care sar in apa de pe pod. Exista chiar o asociatie care se ocupa de aceasta indeletnicire care poate fi primejdioasa. In primul rand sunt localnicii din asociatie care sar dupa ce trecatorii le dau destui bani pentru a sari. Apoi, de fapt poate sari oricine, dar nu oricum. Un pic mai incolo, in josul raului se afla o trambulina unde inveti tehnica saritului (si efectuezi cateva sarituri de antrenament) inainte de a veni efectiv sa sari de pe istoricul pod, aflat la 25 metri deasupra raului Neretva. Aparent, pretul este de 10 euro pentru training si 20 euro pentru saritura propria-zisa prin care devii membru pe viata al Clubului Saritorilor de pe Podul Mostar. Daca mai vii vreodata chiar si cativa ani mai tarziu, poti sari gratis. Iar saritul in apele reci ale Neretvei sunt un spectacol pentru privitori si adrenalina pura pentru saritori.

M-am pierdut prin bazar si fiind ora pranzului am luat masa la un restaurant traditional bosniac de pe malul raului cu privirea spre pod de pe malul vestic (teoretic cel croat, dar zona veche este o enclava bosniaca, probabil o Republica Autonoma a Piciorului Podului de Vest), O liniste absoluta, intrerupta din cand in cand de strigatele saritorilor in apa J. Mancare buna de Balcani, terminata cu o inghetata cum greu gasesti chiar si in Italia J. As mai fi mers si prin Mostarul de Vest ca idee sa vad ce mai e pe acolo, dar aveam alte minunatii de vazut prin Hertegovina, asa ca am parasite Mostarul si am plecat mai departe.

Oprirea urmatoare a fost la Blagaj, un loc favorit de weekend nu foarte departe de Mostar. Un loc extrem de pitoresc cu un rau repede si fresh izvorand dintr-o pestera la picioarele unei stanci impresionante langa care a fost construita un soi de “manastire” de dervisi (i se spune tekke). Peisajul este spectaculos, iar la doi pasi de izvor, sunt niste terase foarte dragute plasate chiar pe apa unde poti consuma ceva si sa stai cu picioarele in apa racoroasa – locul mi-a adus aminte de niste locuri similare din Kurdistan si Liban, dar asta conta mai putin – era pur si simplu minunat. Asa, aduce un pic cu lacul Scropoasa, mai degraba ca si culoare a apei si un pic cu mediul inconjurator, doar ca zona adiacenta este mult mai dezvoltata din punct de vedere turistic decat cea din Romania.

Dupa ceva mai mult drum, am ajuns si la cascada Kravica (intrare vara – 20 KM / 10 euro si 10 KM / 5 euro iarna). Drumul ar fi fost mai rapid, dar se lucra la ceva sosea si ca si la noi, desi era perioada de calatorii, nu prea le pasa – ca la stat, lucreaza cand au chef. In plus, in Hertegovina nu este chiar atat de frig ca la noi, se poate lucra linistit la drumuri toata iarna. Dar, ma rog, asta e, am bantuit prin miezul Hertegovinei croate, plina de steaguri croate, cruci si bannere cu Isus si Fecioara. Ca sa fie clar unde ne aflam, nu in Bosnia si Hertegovina ! Cascada Kravica este replica data de Bosnia parcului national Plitvice – este o cascada absolut superba, un pic in potcoava, dar evident, fara a avea dimensiuni imense, dar fiind ca o perdea de mai multe caderi de apa, este absolut superba. Un drum destul de lung, dar care a meritat … o plimbare in coborare, apoi intalnirea cu susurul apei si in fine, acea perdea de cascade la apus de soare, greu de uitat.

In programul oficial, ar fi trebuit sa mergem si in oraselul istoric Pocitelj, dar nu am mai ajuns – am stat cam mult la celelalte opriri (dar am stat cat am simtit nevoia) si mai ales ocolurile obligatorii datorita reparatiei de drumuri ne-au intarziat, asa ca din pacate, a trebuit sa renuntam la Pocitelj. Dar poate voi reveni la un moment dat. In Sarajevo, sigur voi reveni !

Si pentru ca tot eram la cativa km distanta, i-am zis lui Bakir sa oprim un pic in Medjugorje, unul din acele orasele adormite de pe Pamant care au devenit niste mega-destinatii turistice datorita aparitiilor miraculoase ale Fecioarei Maria. Alaturi de Fatima din Portugalia si Mexico City, Medjugorje a nimerit pe harta mondiala a pelerinajelor datorita faptului ca in 1981, 6 copii ar fi spus ca s-au intalnit cu Fecioara Maria pe dealurile din jur – lucru care aparent se mai intampla si in zilele noastre din cand in cand. In vremurile bune (adica pre-pandemice), orasul primea circa 1 milion de turisti pe an, iar toata zona este plina de tot soiul de atractii religioase si numeroase hoteluri. Inutil sa spun ca orasul este de departe unul dintre cele mai prospere din Bosnia si Hertegovina si arata ca un mini-Disneyland catolic. Fiind sfarsitul zilei si destul de lung drumul la Sarajevo, am oprit doar la catedrala din centrul orasului unde am intrat putin. In mod surprinzator, desi era vorba de o biserica catolica, nu este ingrozitor de ornata cu tone de aur pe altar sau pereti, dimpotriva este aerisita, simpla, cu cateva statui si un altar destul de minimalist. O statuie a Fecioarei in curte ornata cu culorile Ucrainei si lume nu prea multa… dar orasul parea plin, cu hotelurile lucrand din nou aproape de capacitate. Turismul reintra peste tot in drepturi dupa 2 ani de restrictii…

Am revenit obosit, dar incantat. Hertegovina este un taram absolut superb… am revazut Mostar si am descoperit locuri noi, am revazut peisaje de vis si am descoperit altele. Sunt foarte multe experiente de avut pe o suprafata destul de mica – orase istorice, poduri antice, cascade, minuni ale naturii sau obiective religioase. Iar fantastica Coasta Dalmata nu este departe. Daca ajungeti prin zona, nu evitati Hertegovina, sincer, merita. Eu am fost un pic prin fuga, dar ar fi fost frumos sa o fi luat-o la pas in liniste vreo 2-3 zile. Poate data viitoare.

Nota

Am ajuns la Sarajevo, folosind milele de pe programul de loialitate Smiles & Miles al Turkish Airlines, iar cazarea la Sarajevo mi-a fost asigurata de prietenii de la Hello Holidays care au printre oferte si un circuit prin Bosnia.