Distribuie articolul:

Moscheea Faisal, Islamabad

In secolul XX, cateva tari s-au gandit sa-si construiasca capitale din pamant, din iarba verde in general pentru ca autoritatile statale sa evite vechile capitale in general aglomerate si poluate. Asa Brazilia a construit o capitala federala nou nouta numita Brasilia, inaugurata in 1961, inlocuind Rio de Janeiro sau mai tarziu, mult mai aerisita Putrajaya a luat locul metropolei Kuala Lumpur in 1999. In acest moment, Egiptul construieste un oras numit New Cairo care sa inlocuiasca haoticul Cairo din functia de capitala, iar Indonezia are in plan sa mute capitala din Jakarta, un oras complet sufocat de trafic, undeva in insula Borneo. Capitala Pakistanului in momentul independentei a fost Karachi, cel mai mare oras al tarii, aflat in sudul tarii, departe insa de o buna parte din populatie, in plus era considerat ca fiind foarte putin protejat in cazul unui atac indian – granita e la vreo 200 km si tancurile indiene ar fi ajung mult prea repede daca luau viteza, in plus, marina indiana era superioara celei pakistaneze, iar Karachi este asezat pe malul marii. In plus, nici un obstacol natural nu se gasea intre granita indiana si Karachi. Ops, we have a problem au declarat strategii militari. In plus, nici politicienilor nu le placea prea mult Karachi – era aglomerat, poluat, iar vremea mai ales vara este horror – temperaturi de 50 grade si umiditate de 90% nu sunt imposibile. Karachi era de asemenea capitala economica a tarii (continua sa fie) si cercurile de afaceri erau mult prea apropiate de cele politice, spagile fiind un fenomen de masa. Asa ca luand in consideratie nevoia ca noua capitala sa fie accesibila din mai multe colturi ale tarii, sa aibe parte de o clima placuta, sa fie mai usor de aparat in cazul unui atac al Indiei si nu in ultimul rand sa fie in apropierea capitalei militare a Pakistanului, Rawalpindi s-a ales zona unde acum se afla Islamabad.

Islamabad a fost construit ca un oras planificat urmand planurile arhitectului grec Konstantinos Doxiadis si sincer, a fost un success. Extrem de spatios, relaxat, foarte verde, cu o temperatura placuta chiar si in mijlocul verii cand Karachi se coace, ferit de apele marilor inundatii si daca e sa-I credem pe militarii pakistanezi si mai usor de aparat desi se afla destul de aproape de foarte disputatul Kashmir.

“Islamabad este a doua cea mai frumoasa capitala din lume dupa Londra” spune cu emfaza Altaf, ghidul nostru pakistanez care a facut totul si mai mult decat atat pentru a ne simti bine. Pfff, bufnim in ras. Hei, in primul rand Londra nu este cea mai frumoasa capitala din lume de departe, dar desi Islamabad este dragut, pe planeta asta mai exista Praga, Talinn, Roma, Paris, Budapesta, Tbilisi, Muscat, Singapore sau Buenos Aires care indiscutabil sunt peste Islamabad. Dar si Islamabad are virtutile lui si intr-adevar, este un oras impecabil planificat si inca si mai important, intretinut. Fiind primul oras din Pakistan in care am calcat, nu puteam sa nu am Delhi in minte. Nu se compara. Deloc. Curatenie, liniste, sosele largi, trafic cuminte, zici ca e Europa.

Cel mai important obiectiv turistic care il viziteaza toti este Moscheea Faisal – este Moscheea Nationala a Pakistanului. Nu este o moschee clasica, are o arhitectura extrem de modernista, la mare moda in anii 70 (prima caramida a fost pusa in 1976, iar prima rugaciune a avut loc in 1986), iar arhitectul a fost un turc. Poarta numele fostului rege al Arabiei Saudite, Faisal care a decis sa finanteze construirea unei moschei demne de capitala Pakistanului, dar nu a mai apucat sa vada nici macar inceperea lucrarilor – Faisal a fost asasinat in 1975 de catre un nepot (acesta a fost decapitat ulterior). Cum ziceam, are un stil foarte modernist si non-conformist – nu are un dom atat de tipic moscheilor din lumea toata, iar punctul de inspiratie au reprezentat corturile beduinilor (banuiesc ca sauditi ca in Pakistan nu sunt beduini). Are patru minarete zvelte si se afla la picioarele unui deal verde. A fost cea mai mare moschee din lume pana in 1993, dupa care a fost depasita de moscheile din Arabia Saudita. Acum este a sasea din lume ca marime in ceea ce priveste numarul de credinciosi care se pot ruga aici simultan – e vorba de 300.000 oameni (cam 75.000 in interiorul moscheii si mai bine de 200,000 in afara). Ca idee, cea mai mare moschee din lume este evident cea de la Mecca unde se pot ruga simultan nu mai putin de 4 milioane de credinciosi ! Intre timp, a inceput constructia a ce va fi cea mai mare moschee din Pakistan – o moschee din Karachi unde vor putea sa se roage undeva intre 800 – 900.000 oameni simultan. Dar mai e pana va fi gata …

Inainte de a intra in curtea principala, ne-am descaltat. Ca la orice moschee de altfel. Problema aici este ca nu te descalti atunci cand intri in cladirea propriu zisa, ci inainte de a intra in imensa curte interioara. Si, oh, Allah, nici nu stii cum arde gresia expusa la soarele Pakistanului. Dupa un pic de talpi prajite, ne-am dat seama care e secretul. Unul ar fi fost sa avem ciorapi la noi (unii au avut, majoritatea nu), altul sa calci pe niste presuri foarte lungi pe care le-am descoperit intr-un final. Presurile nu ard. Cladirea moscheeii era inchisa, dar datorita lui Altaf, ghidul, am reusit sa intram. Cativa copii trantiti pe jos citeau Coranul, iar eu ma uitam uimit la aceasta arhitectura uber-modernista, atat de putin tipica pentru o moschee. Nu stiu de ce, dar mi-a adus aminte de catedrala aceea construita in stanca la Helsinki cu un nume imposibil de retinut (Temppeliaukio imi sopteste Google). Bisericile catolice de data mai recenta au avut curajul sa inoveze si sa surprinda (ma gandesc la cea de la Iasi care am vazut-o recent, dar si Biserica Mileniului din Miercurea Ciuc ca sa ma limitez doar la Romania), in schimb moscheile chiar si cele construite foarte recent urmeaza niste linii arhitecturale traditionale. Moscheea Faisal din Islamabad este cu adevarat speciala.

In cadrul excursiei, am mers de 3 ori la Islamabad – in ultima instant, obiectivul planificatorilor capitalei pakistaneze pare sa fi fost indeplinit – se afla in apropierea multor locuri din tara si este centrul tuturor drumurilor. Am aterizat la Islamabad, apoi am plecat spre zona Gilgit – Humza. De acolo ne-am intors la Islamabad cu avionul si am plecat spre valea comunitatii kalasha pentru festivalul verii. Inapoi, ati ghicit, la Islamabad. Apoi am plecat definitiv din Islamabad spre Lahore de unde am zburat direct spre casa (Turkish Airlines zboara spre 3 orase pakistaneze – Islamabad, Karachi si Lahore). Iar intre aceste plecari si sosiri, am mai descoperit si alte locuri din Islamabad. Iata care sunt cele mai importante:

Statuia lui Mihai Eminescu si Muhhamad Iqbal – daca despre Eminescu, de bine de rau, stim cate ceva, Iqbal este probabil un personaj complet obscur in Romania. Ei bine, Iqbal este Eminescul Pakistanului, este Poetul National. Aniversarea nasterii lui este zi libera in Pakistan (spre deosebire de 15 ianuarie la noi). Culmea pentru a intari apropierile, este ca si Iqbal a scris o poezie intitulata “Luceafarul” (ceva mai scurta decat capodopera eminesciana). Dar spre deosebire de Eminescu, Iqbal a jucat un rol politic major – este cel care a pus bazele Partitiei – el este cel care a formulat clar si decis ideea de creere a doua state – unul hindus, altul musulman – pana la Iqbal, liderii musulmani din India cochetau cu ideea unui stat unic, dar care sa garanteze cumva drepturile musulmanilor minoritari. Iqbal a fost cel care a postulat ideea Pakistanului (ma rog, nu i-a dat numele) convingandu-l pana la urma pe Jinnah sa puna bazele statului islamic de azi. Din pacate, Iqbal nu a mai apucat sa traiasca independenta, murind cu 9 ani inainte de proclamarea Pakistanului independent. Si apropos, ca si Jinnah, Nehru si Gandhi si Iqbal a avut niste studii serioase facute in Marea Britanie, in plus, a facut doctoratul in filozofie la Munchen.

Ei bine, undeva la o intersectie, nu foarte central si nu foarte evident se afla un monument unde se afla fata in fata Eminescu si Iqbal. In piatra, se afla efigiile lor, dar si versuri din Luceafarul fiecaruia. De asemenea, sculptorul (nu stiu cine e, dar 100% a fost inspirat) a inclus in monument si Coloana Infinitului, dar si un simbol al statalitatii Pakistanului. Monumentul a fost ridicat prin stradania fostului ambasador al Romaniei in Pakistan si Afghanistan, d. Emil Ghitulescu (la un moment dat am citit o carte scrisa de Excelenta Sa – “Toate drumurile duc la Kabul” si cred ca de acolo am aflat despre monumentul ridicat in timpul in care ambasador la Islamabad. Un om in urma caruia a ramas ceva, un crampei de Romania tocmai hat… in Pakistan. Daca am fi avut mai multi ambasadori ca el.

Ei bine, am gasit monumentul pe Maps.Me (cred ca e si pe Google Maps) si am cerut soferului sa ne duca acolo. S-a invartit el cam aiurea, dar intr-un final, am gasit monumentul la o intersectie. Sincer, e un monument frumos care ar merita o pozitionare mai centrala sa-l puna in evidenta pentru ca merita… dar pentru asta ar trebui si un ambasador care sa se ocupe si sa insiste pe langa autoritatile locale…

Monumentul Pakistan – evident, fiind vorba de capitala, nu se putea sa nu exista si un monument reprezentativ (desi cel mai faimos monument al Independentei se afla in Lahore). Acesta e de data recenta (inaugurat in 2007) si are o forma foarte faina si poetica de petale – cele patru petale majore reprezinta comunitatile cele mai importante din Pakistan – punjabi, pashtunii, sindhi si baluchi, iar cele trei petale mai mici reprezinta comunitatile mai mici – minoritatile, Kashmirul si Gilgit-Baltistan, spectaculoasa zona montana. Pe petale sunt sculptate diverse imagini din istoria Pakistanului si evident, parintele patriei – Muhammad Jinnah alaturi de sora sa, Fatima Jinnah, mama patriei. Langa monument se afla un Muzeu de Istorie, din pacate, nu am ajuns sa intru in el. Poate data viitoare (pentru ca sigur va exista o data viitoare).

Lok Virsa Heritage Museum – initial am inteles ca e un soi de Muzeu al Satului Pakistanez, dar nu este chiar asa. Este o atractie turistica aflata in apropierea Monumentului Pakistan unde poti descoperi mai multe despre straiele si traditiile diverselor popoare care compun Pakistanul, dar si ale tarilor din jur. Este de fapt o hala destul de mare in care sunt dispuse in stil depozit o gramada de obiecte sau replici explicand arta, arhitectura, cultura si traditiile zonei. Probabil daca ar fi fost construit cumva in stil modern ca o experienta, muzeul acesta ar fi fost de clasa mondiala, dar si asa merita vizitat. Intrarea este un pic descumpanitoare pentru ca intri intr-un mini-bazar care vinde tot soiul de suveniruri, dar dupa aceea intram in expozitia propriu-zisa. Numeroase statui, poze, haine, vaze, dar si diorame care redau case traditionale din toate colturile Pakistanului. Cum ziceam, expunere tip depozit, dar si asa, poti invata si descoperi multe amanunte despre Pakistan – este destul de didactic prezentat, dar ar trebui sa ai un anumit background. Adevarul este ca e ideal sa vizitezi acest muzeu dupa ce ai facut cunostiinta deja cu mai multe colturi de Pakistan (eu l-am vizitat dupa ce am revenit din zona montana Gilgit – Humza, dar inainte de a ajunge la comunitatea kalash sau sa vizitez imperialul Lahore). Prezentarea Pakistanului este amestecata cu prezentarea tarilor din jur – China, Iran si numeroasele stan-uri din Asia Centrala, chiar si mai indepartata Turcie. Se revine apoi la alte elemente interesante ale culturii pakistaneze – de la instrumente muzicale la stilul de pictare a … camioanelor (care este una dintre cele mai des intalnite forme de arta contemporana, o gasesti practic pe toate soselele). De asemenea, am remarcat si asa numitul “gun workshop” – atelierele care produc arme artizanale, facandu-ma sa imi doresc inca si mai mult sa vizitez celebrul sat producator de arme Darra Adam Khel, un sat aflat la 50 km sud de Peshawar, dar mult prea departe de Islamabad (la cam 200 km).

Centaurus Mall – de cate ori ma duc pe undeva nu sunt interesat doar de monumente istorice, sate traditionale, bazare pline de culoare, ci si despre cum arata tara sau regiunea respectiva acum – cum arata modernul. Asa ca imi place sa ma duc si intr-o piata traditionala, dar si intr-un mall sau hypermarket. Zona moderna a Islamabadului se afla in jurul a catorva blocuri inalte, la parterul caruia se afla cel mai tare mall din Islambad – Centaurus. Am intrat, nu pot zice ca nu este impresionant, dar cred ca e foarte modern pentru Pakistan. Am nimerit si in zile libere (era de Ziua Nationala), asa ca mall-ul era arhiplin, dar si asa am rezolvat niste probleme importante – sa scot bani de la ATM (nu sunt chiar extrem de multe ATM-uri in Pakistan, iar cardurile romanesti nu functioneaza la toate bancile. Ca idee, cardurile romanesti emise pe VISA functioneaza la HBL Bank, nu si cele emise in reteaua Master Card/Maestro), sa cumpar cate ceva pentru lungile drumuri din Pakistan si sa admir creatiile creatorilor de moda locali. Unii dintre noi si-au si cumparat lucruri, ca deh… sunt frumoase si colorate, iar unele sunt chiar moderne.

Damam-e-Koh – cum ziceam, Islamabadul este construit intr-o zona extrem de pitoreasca, inconjurat de dealuri impadurite care aduc un pic de racoare in timpul verii. Pe unul din aceste dealuri a fost construit o zona de recreere numita Damam-e-Koh. Este locul ideal pentru a admira panorama capitalei pakistaneze (si intr-adevar, mi-a confirmat ca este o capitala verde si bine proiectata), dar unde am luat si cina dupa lasarea intunericului. Mancare excelenta, muzica pakistaneza, este un loc unde poti sa iti petreci o dupa masa si o seara relaxanta si agreabila. Restauranul se numeste Monal, iar rezervarile sunt esentiale, mai ales in zilele libere – este incredibil de popular cu lumea buna din Islamabad (se recomanda sa te imbraci ceva mai bine, pakistanezii si mai ales pakistanezele vin cu cele mai spectaculoase tinute la Monal !).

Gara Golra Sharif – Pakistanul are o retea rutiera destul de bine pusa la punct (mai ales comparativ cu India), in schimb, trenurile au ramas intr-o era demult apusa. Are o retea de cai ferate extinsa construita in perioada britanica, de mii si mii de kilometri care leaga principalele orase ale tarii, dar viteza este undeva la 30 – 40 km/ora, iar vagoanele sunt dintr-o alta epoca. Am fost sa vizitez gara unde datorita foarte prietenosului sef de gara am putut vedea cum foloseste o tehnica mostenita direct de la englezi si din intamplare a aparut si un tren de la Karachi care a stat vreo 15 minute in gara si am putut sa-l admir in zambetele calatorilor.

Langa Islamabad, se afla orasul-geaman Rawalpindi. Acesta a aparut ca un centru important in timpul Imperiului Sikh care s-a intins pana si pe aceste meleaguri, dar momentul lui de glorie a inceput dupa ce a fost ocupat de englezii care i-au invins pe sikh. Rawalpindi avea sa gazduiasca cea mai mare garnizoana militara din intreaga Indie britanica si continua sa joace un important rol militar – este practic capitala militara a Pakistanului dupa ce cativa ani a fost si capitala oficiala a tarii, jucand un rol de tranzitie intre Karachi si nou construitul Islamabad. Astazi, Rawalpindi este practic lipit de Islamabad, iar in momentul in care iesi din Islamabad si intri in Rawalpindi, zici ca intri intr-o alta tara – din foarte linistitul, inverzitul, relaxantul Islamabad in freneticul si agitatul Rawalpindi. Din pacate, nu am avut timp sa vizitez propriu zis Rawalpindi, dar totusi am ajuns intr-un loc chiar interesant: unul din atelierele unde sunt pictate camioanele pakistaneze.

Cine a calatorit pe soselele Pakistanului, dar si ale Indiei au putut vedea niste camioane pictate, adevarate opere de arta. In India, parca mai putin, dar in Pakistan am vazut pe toate soselele. In Rawalpindi langa autostrada care leaga Islamabadul de Lahore sunt mai multe ateliere unde sunt vopsite aceste camioane si ne-am oprit sa le vedem. Si intr-adevar, e o arta. Pentru soferii de camioane pakistanezi, camioanele sunt ca o nevasta, ca o casa, asa ca trebuie sa aibe grija de ele si sa arate exceptional “imbracate”. Sunt introduse bari, o carcasa de lemn pictat, iar interiorul cabinei arata ca o galerie de arta – din pacate, soferii nu prea mai vad bine pentru ca si o buna parte din parbriz e pictat, dar asta conteaza mai putin – cu cat mai inzorzonat, cu atat soferii sunt mai mandrii. Am fost printre cei care adaugau bari nichelate, argintate si pictorii plini de tot soiul de culori care pictau manual. Daca in India, picturile contin obligatoriu o buna parte din sarabanda de zei hindusi, aici, mai degraba apar animale – tigrii, pesti, pasari si compozitii geometrice. Totul in niste culori extrem de vii. Montarea si pictarea se fac cu multa atentie, o atentie de ceasornicar combinata cu creativitatea de pictor. Decorarea costa mii si mii de dolari depinde de cat de extravaganta este, dar merita… cine are unul dintre cele mai frumoase camioane de pe soselele Pakistanului ?

Dupa primul contact cu Islamabadul, am pornit apoi spre nord, spre fabulosii munti ai Pakistanului, spre Fairy Meadows. Dar despre asta in episodul urmator.

Am fost in Pakistan impreuna cu un grup superb de oameni iubitori de calatorii si destinatii interesante, organizat de prietenii de la Explore Travel. In Pakistan, agentie partenera a fost Awesome Adventure Pakistan, una dintre cele mai dedicate si serviabile agentii locale cu care am colaborat vreodata.