Drumul Mătăsii (ep. 10). Kipchak – Moscheea în care Allah are un rol secundar

14. Moscheea Turkmenbashi

De când am ajuns în Turkmenistan, când recapitulam cu ghida locală programul, aceasta tot repeta la nesfârșit că ne vom duce la “moscheea spirituală de la Kipchak”. Nu prea înțelegeam de ce repeta în permanență că e o moschee spirituală. În mod normal, o moschee, ca orice clădire de importanță religioasă, fie că e biserică, templu, fie orice altceva, are o componentă spirituală importantă. Mă rog, ca de obicei, în Turkmenistan urma o surpriză, așa că nu am săpat prea mult în ce semnificație avea cuvântul “spiritual”.

Kipchak este un sat la vreo 10 km de Asgabat. Ar fi rămas, probabil, un sat anonim, dacă marele erou al poporului turkmen, fondatorul “epocii de aur”, primul președinte al Republicii, Saparmurat Niiazov, zis și Turkmenbasi, nu s-ar fi născut acolo. Da, Kipchak este Scorniceștiul Turkmenistanului și, fiind și în proximitatea capitalei, a avut, evident, o soartă de aur ca și epoca fondată de Turkmenbasi. Aici s-a derulat, de asemenea, tragedia din viața micului Niiazov, care a rămas orfan de la vârsta de 8 ani, în momentul în care mama și cei doi frați ai săi au murit în distrugătorul cutremur din 1948. Niiazov s-a aflat în casă cu ei, dar soarta l-a protejat și a supraviețuit, devenind stăpânul absolut al țării sale.

Evident, odată ajuns la putere, Kipchakul s-a metamorfozat într-un oras (relativ) modern, cu clădiri noi și cu un număr normal de clădiri din marmură albă. Dar principala clădire din sat (acum, oraș) este o imensă moschee, cea mai mare moschee din Asia Centrală, capabilă să adăpostească 10.000 de credincioși, simultan. Posibil să nu fi văzut vreodată atâția credincioși, pentru că, probabil, sunt doar câteva suflete pe an care vin să se roage aici. În rest, doar turiști.

Am ajuns în orașul “sfânt” pe autostrada care leagă Kipchakul de Asgabat. Am văzut o parte din milionul de pomi plantați, care vor face aerul din Asgabat mult mai respirabil vara, și am nimerit într-un oraș animat până în momentul în care am ajuns în zona “festivă”. O mare statuie din aur a lui Niiazov în capătul unui bulevard impecabil, dar pustiu, unde mărețul conducător avea cumva poziția clasică din statuile lui Lenin. Diferența majoră este că statuile lui Lenin nu au fost, niciodată, din aur. Evident, am dat o tură statuii… aici ar fi trebuit să fie fântâni care funcționau, dar apa fusese tăiată. O atmosferă de abandon plutea în aer… eram doar câteva suflete, niște bucăți din marmură căzuseră ici și colo (marile companii de construcții de clădiri din marmură sunt cunoscute în toată Republica că dau rasol), dar Niiazov, deși mâncat de rugină pe ici, pe colo, continua să strălucească în soare și să ne arate măreața sa ctitorie – moscheea “spirituală”.

În fine, am ajuns și la Moschee (evident, numită oficial Turkmenbasi, dar asta n-ar fi straniu, există numeroase moschei în lume care poartă nume de sultani, de emiri și de alți ctitori. Să nu uităm că moscheea din Constanța se numește Moscheea Carol I, deși marele rege român a fost catolic). În apropierea moscheii, se află mausoleul lui Turkmenbasi. După sfatul repetat obsesiv să pozăm de departe pentru a nu prinde soldații în imagine (imposibil, de altfel), am pășit (fără aparatele foto) în interior. Evident, este o clădire impresionantă, construită în special din marmură verde. Spre deosebire de turkmeni, nu sunt un specialist în marmură, dar am aflat cu ocazia asta că marmura verde este cea mai scumpă din lume, pentru că este cea mai rară. Că o fi adevărat, nu știu, cert este că arată superb. De ce tocmai verde? Păi, pe de o parte pentru că dacă e cel mai scump, e musai s-o folosești, pe de altă parte, steagul Turkmenistanului este verde. Ca vizitator, ai acces la etajul 1, de unde poți admira cele șase morminte – mama, tata (mort în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe când micul Niiazov avea 2-3 ani), cei doi frați morți la cutremur și, în fine, mormântul Marelui Lider. Întreb de soția și de copiii lui Niiazov. Primesc un răspuns sec: “Trăiesc la Londra”. Nu e rău, nu e rău deloc.

Înăuntru apare un grup de turkmene îmbrăcate tradițional (adică, megacolorat), care se aruncă în genunchi și se roagă. Hm, Niiazov, încet-încet, are și o latură mistică, nu numai spiritual-politică J.

Dar să purcedem spre moscheea spirituală. Evident, este imensă, este albă, strălucește în soare (la soare te puteai uita, dar la dânsa, ba) și, da, este foarte frumoasă. Am mai văzut moschei spectaculoase, foarte frumoase, cum ar fi cele de la Abu Dhabi sau Casablanca (moschei moderne, construite recent), iar cea din Kipchak este din aceeași ligă. Dar cu cât mă apropii mai mult, remarc niște lucruri stranii. Pe minarete scrie ceva în limba turkmenă, cu litere latine ! Stai nițel, este unul dintre tabuurile moscheilor. Pe ziduri nu apar decât versete din Coran, obligatoriu în limba arabă (indiferent în ce țară ești) și, evident, cu grafie arabă! Atunci, realizez, de unde provin textele… nu sunt din Coran, sunt din Ruhnama, celebra carte scrisă de Niiazov, “Cartea sufletului”, cartea “spirituală” care este lectură obligatorie și bază de examinare pentru orice. Aha, deci de aceea Moscheea Turkmenbasi din Kipchak nu este o moschee obișnuită, ci o moschee… spirituală!

Deasupra intrării monumentale (care aduce cu intrarea în hotelul Sofitel din Asgabat) scrie în turkmenă: “Ruhnama este cartea sfântă, iar Coranul este cartea lui Allah”. Supremă blasfemie! Evident, orice om cât de cât cu frica lui Allah nu ar călca aici decât cu pistolul la tâmplă!

De altfel, însăși construirea moscheii a fost cu scandal. Toate țările musulmane s-au oripilat, dar nu au avut ce să facă. Inițial, moscheea trebuia construită de compania turcă Polimeks, dar când patronii firmei favorite (care a construit de miliarde prin Turkmenistan) au auzit de proiect, au fugit mâncând pământul. Acasă, în Turcia, ar fi fost crucificați! Așa că a picat contractul, normal, pe mâinile celeilalte companii de construcții favorite – francezii de la Bouygues. Și cum francezii nu se jenează să deseneze caricaturi cu profetul Mohamed, nici nu se feresc să construiască moschei care nu sunt dedicate lui Allah, ci folosite pentru cultul lui Turkmenbasi. Mai ales că au primit pentru lucrare milioane și milioane de euro!

Acum nu pot să zic că moscheea nu e frumoasă. Dimpotrivă, arhitectul a avut gust, iar Niiazov, probabil, n-a intervenit prea mult. Din păcate, e pustie, erau doar câteva suflete, iar într-un oraș cu foarte puțini străini, aici e locul unde străinii sunt minoritari. Am pășit în interior… o boltă imensă, albastră, impresionantă, preluând tradiția moscheilor, dar și a bisericilor care redau cerul pe boltă. De jur-împrejur, citate din Ruhnama. Din păcate, în interior nu se fac poze, așa că am coborât la subsol, unde, tradițional, este zona de spălat, acolo unde binecredincioșii se spală înainte de a merge la slujbă. La fel de imensă, la fel de multă marmură, la fel de goală.

Am hotărât să mă învârt în jurul ei. Ca orice monument cât de cât, și moscheea Ruhnamei este obiectiv militar, iar APV-iștii turkmeni sunt foarte atenți. De data asta, le-am scăpat și am dispărut prin spatele moscheii. Ups! ‒ am descoperit un secret bine păzit. Dacă în fața moscheii totul e frumos și impecabil, iarba tunsă la milimetru, iar culoarea verde este la codul Pantone potrivit, ei bine, prin spatele moscheii e cam șantier. Iarba, cam ofilită, aleile nu sunt prea pietruite. Aaaaah… ce oroare! Evident, după vreo zece minute apare un pluton în fugă să mă recupereze și să mă ducă pe drumul cel bun… adică, pe cel spre autocar :).

Imagini Kipchak

01. Statuia lui Turkmenbasi

Turkmenbashi cel mare

02. Statuia dictatorului din Turkmenistan

Statuia lui Turkmenbashi cu destu’ spre ctitorie

03. Mausoleul lui Turkmenbashi de la Kipchak

Mauseoleul lui Turkmenbashi – aici e ingropat el si familia

04, Intrare mormant Turkmenbashi

Evident, nu se poate sa nu fie si o garda de onoare

05. Moscheea de la Kipchak

Impresionanta moschee spirituala

06. Cupola Kipchak

Cu cupola stralucind in soare

07. Citatul cu Allah

Ruhnama este cartea sfanta. Koranul este cartea lui Allah

08. Kipchak

Intrarea principala

09. Minaret Kipchak

Pe minaret sunt citate din Ruhnama

10. Mausoleu Kipchak

Din nou, mausoleul de langa moschee

11. Steag Turkmenistan

Flutura in vant…

12. Moschee Kipchak

Aici, e mai la dos 😉

13. Moscheea spirituala din Kipchak

Comentarii

  • Verdele este culoarea profetului.
    De aceea vezi verde in steagurile tarilor musulmane si de aceea vezi verde prin moschei.

    Antal 10 ianuarie 2018 4:51 Răspunde
  • Salut,

    Ma intereseaza si pe mine sa ajung in Turkmenistan dar am inteles ca se poate doar cu o agentie si tur de acolo. Prin alte locuri am citit ca ar fi posibila obtinerea unei vize de tranzit aici la Bucuresti, fiind mai usor decat la alte ambasade. Imi poti da un sfat?
    Multumesc!

    Gabriel 14 martie 2019 16:41 Răspunde
    • Da, se poate obtine o viza de tranzit fara sa ai nevoie de serviciile unei agentii de turism, dar nu este sigur. Exista numeroase cazuri de refuz. Teoretic, poti primi o viza de tranzit de maxim 5 zile daca ai vizele tarii de unde traversezi in Turkmenistan si cea de destinatie. Nu ai prea multe optiuni, singurii vecini ai Turkmenistanului fiind Iran, Uzbekistan si Afghanistan. Teoretic, ai putea obtine o viza de tranzit si daca ai o viza azera, dar ai sanse mai mari de reject. In principiu ar trebui doar sa ai viza de Iran (sau Afghanistan) pentru ca de la 1 februarie, Uzbekistanul nu mai cere viza cetatenilor romani.
      O sa-mi spui ca Iranul emite visa-on-arrival. Corect, dar doar pentru cei care intra pe cale aeriana, printr-unul din aeroporturile tarii, daca intri pe teritoriul iranian pe o cale terestra, vei avea nevoie de viza luata in prealabil de la o Ambasada a Iranului.
      Da, am auzit si eu ca Ambasada Turkmenistanului de la Bucuresti este mai binevoitoare. Dar trebuie sa treci in prealabil pe la Ambasada Iranului.

      Imperator 14 martie 2019 23:21 Răspunde
      • Multam – habar nu aveam de Iran VoA pentru ca desi ma atrage nu era in lista mea de top dar am citit despre viza de tranzit intre Iran si Uzbekistan sa fie inclus si Turkmenistanul. Cu toate astea nu cred ca ma pot duce in side-trips fiindca din cate am inteles trebuie sa depui un itinerariu si sa nu prea te abati de la el. M-ar fi interesat door to hell sa vad. Din cate inteleg tu ai fost cu un operator…..l-ai gasit pe Internet sau in alt mod? eu m am uitat pe Internet si am gasit foarte putini. Thx

        Gabriel 15 martie 2019 9:44 Răspunde
        • Door to Hell se afla pe una din soselele principale dintre Ashgabat (care e aproape de granita iraniana) si unul din principalele puncte de frontiera uzbece. Oricum iti trebuie un operator sa mergi acolo pentru ca doar agentiile te pot caza la cort – satul de langa a fost desfintat din ordinul fostului presedinte turkmen. Da, in principiu, poti sa mergi pe cont propriu, dar fie pe jos, fie pe bicicleta (sunt ceva km de la sosea pana la Door to Hell) si trebuie sa ai cortul tau (evident, poti sa dormi pe jos sub cerul liber). Nu exista nici un magazin pe o raza de vreo 50 km.
          Am fost intr-o excursie din seria „Haideti cu Imperator in …”. Evident, a fost si un partener local care a facut rost de vize (unii le-au luat pe granita rutiera dintre Uzbekistan si Turkmenistan ca am venit de la Khiva) si am avut locuri in campingul de langa Door to Hell (cu cina, mic dejun). Nu mai stiu exact cum se numea agentia.

          Imperator 15 martie 2019 10:27 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii