Exista locuri in lume in care am fost o data, am fost de doua ori, am fost de trei ori, am fost de multe ori si, de fiecare data, am fost la fel de incantat. E o lista ceva mai lunga, dar unul dintre aceste ..
Daca ieri v-am povestit despre experientele avute la Campionatul Mondial Franta 1998 si de la Euro 2008 din Elvetia, am zis ca astazi sa continui cu povestea de la Euro 2016 din Franta (ultima participare ..
Acum cateva saptamani, va anuntam ca au aparut in sisteme noi rute ale Taromului. Dupa ani de zile in care de abea aparea cate o ruta pe an (si se renunta la vreo 10), iata ca aproape miraculos, ne trezeam ..
Poate nu am scris prea mult de-a lungul timpului, dar pe langa calatorii, sunt pasionat si de sport. Tin cu Steaua de aproape 40 de ani (da, i-am vazut pe Marcel Raducanu, Marius Lacatus, Gheorghe Hagi ..
E finalul unui nou serial de povesti, asa ca m-am decis sa strang toate informatiile practice de care ati avea nevoie, daca v-ati planifica sa vizitati Nepalul. Evident, nu e o lista exhaustiva, dar sunt ..
Stiu, am restante mari in „descoperirea” Africii, dar am fost in destule tari si am citit destul de mult despre altele care, de asemenea, se afla pe lista mea A (cum ar fi Namibia). Dar din tot ce am vazut ..
Acum cateva minute, cand m-am trezit si eu mai tarziu, asa lejer de duminica si am deschis Facebook-ul, o stire de pe flux m-a lovit ca un topor in cap. Sotia lui Nicky Predescu, Vera scria doar cateva ..