Weekend la Lisabona

Obiective turistice Portugalia: panorama de la castelul St. Jorge Lisabona

Lisabona este un oras cu un sarm deosebit… uneori melancolic, alteori exuberant, dar in mod cert ti se va lipi de suflet ca marca de scrisoare… Nu este o metropola, este doar un oras mai mare care intamplator a ajuns capitala unei tari care pe vremuri a fost putred de bogata si care acum e in faliment… Dar bogatia sau saracia nu au contat niciodata atata timp cat soarele stralucea pe cer si lumea era cu zambetul pe buze… Este in cealalta extremitate a Europei, dar merita sa zbori mai mult pentru a te bucura de LISABONA !


Hai sa luam deci Lisabona la pas…. Mai intai, cateva vorbe despre istoria acestui oras pentru a intelege mai mult despre el… Cel mai important moment din viata lui s-a petrecut in dimineata zilei de 1 noiembrie 1755. Atunci, Lisabona a fost lovita de un cutremur estimat sa fi avut 9 grade pe scara Richter cu epicentrul in largul marii la vreo 200 km de oras. Cutremurul a fost urmat de un tsunami urias si de un incendiu care a ras de pe fata pamantului prospera capitala lusitana. Cutremurul a durat intre trei si sase minute (in functie de relatari), iar tsunami-ul a lovit supravietuitorii la 40 de minute dupa dezastru.

Familia regala a scapat insa de dezastru prin minune… la insistentele fiicei mici, dupa slujba de dimineata, intreaga familie a plecat in weekend in afara orasului. Asta i-a salvat… dar regele Iosif a dobandit o claustrofobie pronuntata incat pana la moarte a locuit in niste corturi instalate pe deal in afara orasului. La o luna dupa cutremur, primul ministru a prezentat cinci planuri de refacere a orasului… a fost ales cel care reconstruia orasul de la zero cu strazi largi si piete impozante, dar se punea pentru prima oara problema constructiilor anti-seismice… Asa s-a nascut actuala Lisabona planificata intr-o luna in corturile de langa Lisabona… primele constructii au fost executate in cartierul Baixa, iar proprietatile anti-seismice ale cladirilor au fost testate de trupe in mars in jurul constructiilor… De aceea Lisabona de astazi este un oras foarte ordonat si organizat, conform planurilor de la 1755 ale primului ministru Marchizul de Pombal….

Ziua 1 in Lisabona: Baixa – Praca do Comercio – Alfama – Castel St. Jorge – Elevador Santa Justa – pietele centrale – Estadio da Luz

Asa cum marchizul a inceput cu Baixa, asa sa incepem si noi… Baixa inseamna “jos”, este cartierul “de jos” din vale, cartier construit dupa un sistem de strazi perpendiculare si paralele intre ele… Plimbati-va pe strada principala Rua da Prata unde de altfel puteti sa luati si un mic dejun copios… duceti-va pana la malul fluviului Tejo, in Praca do Comercio (se pronunta delicious – Prasa du Cumersiu !!!) de unde puteti avea o superba panorama a fluviului, dar si a statuii lui Isus, copia portugheza a marelui frate de la Rio…

Lisabona este un oras al panoramelor si a punctelor de unde sa aveti niste privelisti exceptionale… sunt multe in oras, dar fiecare are sarmul lui, asa ca nu e nici un pacat in a vizita cat mai multe… Luati-o spre castelul Sao Jorge, vechea citadela maura care domina Baixa dinspre est… Luati-o catinel pe jos prin celebrul cartier Alfama cu strazi intortocheata si pitoresti… Aici puteti vizita Se (catedrala) destul de austere pentru o tara cu catedrale impunatoare, dar si Casa de Fado de unde puteti afla istoria acestei muzici triste, dar tipice portugheze.

Catarati-va in voie pe castel… toate zidurile pot fi vizitabile, iar privelistea este absolut superba… Coborati apoi incet spre Baixa si treceti pe dealul de vis-à-vis…

Luati celebrul lift Elevador de Santa Justa pentru inca o panorama superba cu orasul, dar dintr-un alt unghi care iti ofera o alta perspectiva… De aici, incepe Bairo Alto, orasul de “sus”, un alt loc superb, plin de culoare si savoare… pe aici, se afla mai multe baruri foarte populare, dar candva mai pe seara… nu ratati manastirea distrusa de langa Elevador… este monumentul care vrea sa rememoreze cumplitul an 1755…

Intorceti-va in Baixa pentru a vedea si cele doua mari piete – Rossio si Figueira si pentru a va trage sufletul… zona de langa Rossio este plina cu restaurante nu foarte scumpe si destul de bune… Si daca sunteti cu adevarat intr-o sambata dupa-amiaza, chiar daca nu sunteti microbisti, merita sa va duceti sa vedeti un meci din campionatul Portugaliei… Eu am nimerit un meci pe Estadio do Luz (Stadionul Luminii) intre Benfica si Sporting Braga si a fost un spectacol pe cinste… la doi de pasi de stadion se afla un alt tip de spectacol… Mall-ul Colombo se afla fix vis-à-vis de Estadio do Luz si este cel mai mare mall din Peninsula Iberica… asta spune totul…

Ziua 2: zona Belem / Parque das Nacoes 

Este greu de ales ceva pentru ziua a 2-a… Ai practic doua mari zone de interes aflate destul de departe una de alta… Una este Parque das Nacoes unde a avut loc Expo 1998 care a dus la multe imbunatatiri in infrastructura Lisabonei… Aici vei gasi nu numai marele mall Vasco da Gama, ci mai ales superbul Oceanarium, cel mai mare din Europa, plimbari cu telefericul si o zona plina de atractii care pot sa-ti acopere linistit o zi…

Cealalta optiune este sa mergi in Belem… Este o zona aflata pe malul fluviului Tejo la vreo 8 km de centru… Este totusi obligatoriu sa mergi aici… poate si peste oceanarium…

In primul rand, aici vei gasi Mosteiro dos Jeronimos, superba reprezentare a flamboiantului stil manuelin, specific portughez, o impreunare de coloane care imi aduc aminte de Egiptul Antic si de lotusii de piatra de la Luxor cu arta faiantei – azulejos…

Chiar pe malul fluviului, nu ratati Monumentos aos Descobrimentos, un monument dedicate descoperitorilor portughezi a caror imagine o s-o vedeti sculptata in piatra de o parte a cladirii… in fruntea lor cu o corabie in mana nu o sa-l gasiti insa pe Vasco da Gama, ci pe regele Henri Navigatorul care a incurajat si finantat pe multi marinari sa plece in cautarea mirodeniilor Sudului… In turn, veti putea viziona si un film in multi D despre Lisabona, descoperiri si cuceriri de peste mari si tari…

Luati-o pe malul marii spre Turnul Belem – este obligatoriu sa-l vedeti si sa va urcati in turn, uitandu-va dupa caravelele incarcate cu mirodenii si aur… Daca nu veti vedea nici o caravela, macar va veti bucura de superba arhitectura manuelina…

Acesta sunt cele 3 locuri obligatorii de vazut in Belem… Daca aveti timp, absolute fascinant este si Muzeul National de Trasuri, iar daca totusi va ganditi ca sunteti intr-o tara legata asa de mult de Ocean, o vizita la Muzeul Maritim nu ar fi de pierdut…

Si inainte de a pleca, nu ratati sa gustati “pasteis de nata”, o specialitate a Belem-ului, devenita un simbol culinar al Portugaliei. Aparent, aceasta prajitura a fost pentru prima oara produsa la Confeitaria de Belem… lucru contestat de altii… ce e cert insa si o mare majoritate poate sa certifice cu mana pe inima este ca totusi cele mai bune pasteis de nata din Portugalia se fac la Confeitaria de Belem… cozile interminabile din weekenduri fiind cea mai buna dovada !!!

Cum ajungi la Lisabona

De cand Blue Air a renuntat la ruta Bucuresti – Lisabona, nu mai exista nici o cursa directa intre Romania si Portugalia… Sunt niste zvonuri ca Wizz sau Easyjet ar putea sa zboare direct, dar pana acum, nimic concret ! Se poate zbura low-cost din doua bucati cu EasyJet pana la Madrid si mai apoi spre Lisabona, dar atentie, transferul nu este garantat si in caz de intarziere la Madrid, nu vei primi nici un euro inapoi din biletul Madrid – Lisabona… Dintre cursele clasice, cele mai bune oferte le are acum Air France-ul si KLM-ul cu 189 euro (toate taxele incluse)… Later edit: Blue Air a revenit la sentimente mai bune, asa ca zboara la Lisabona 🙂

Cazare Lisabona

Cel mai bine este sa stai prin centru sau aproape de langa vreun metro. Eu am stat la hostalul Spare Rooms, il gasiti pe https://www.booking.com/, nu are un site propriu. Sunt de asemenea numeroase hostaluri prin Baixa sau Alfama, dar atentie, faima Alfamei este ca noaptea este o zona nu foarte sigura.

Cand e mai bine sa te duci la Lisabona

Oricand… Lisabona este superba oricand… Iarna este mai cald decat in Romania, iar vara, temperatura este calmata de briza oceanului… Personal, prefer toamna si primavara (am fost la sfarsit de mai si inceput de octombrie si a fost cald si bine). Pentru o informatie mai stiintifica cum e vremea in Lisabona, fa click aici.

Ce sa faci daca ai mai multe zile

Ti-am spus de Oceanarium si zona Expo 1998… O alta optiune superba este sa te duci intr-o excursie de o zi la Sintra (ai ce face acolo pentru mai mult de o zi !), sau pe malul fluviului in Cascais si Estoril, in zona chic a litoralului de langa Lisabona…

Top 3 obiective turistice Lisabona

Manastirea Ieronimilor, Castelul St. Jorge si o plimbare pe malul marii in Belem

Harta Lisabona

Click aici

Imagini Lisabona

 

Imagini Portugalia: Praca do Comercio

Praca do Comercio

 

Imagini Portugalia: Balon in Praca do Comercio, Lisabona

Cand am ajuns la Lisabona, era si un balon care te ridica gratuit deasupra Pietei Comertului

 Imagini Portugalia: in balon la Lisabona

In balon…

Imagini Portugalia: Lisabona din balon

Praca de Comercio de sus

 Imagini Portugalia: statuia lui Isus din Lisabona

Din ceata, apare Isus…

 Imagini Portugalia: tramvaie in Lisabona

Faimosul tramvai lisabonez

 Imagini Portugalia: statie tramvai Lisabona

 Imagini Portugalia: Se Catedrala Lisabona

Se

Imagini Portugalia: Alfama Lisabona

 Imagini Portugalia: Alfama Lisabona

Prin Alfama

 Imagini Portugalia: panorama Lisabona

De pe Castelul Sao Jorge

Imagini Portugalia: panorama Lisabona fluviu Tejo

 Imagini Portugalia: panorama Lisabona Praca do Comercio

Praca do Comercio vazuta de sus

 Imagini Portugalia: panorama Lisabona Baixa

 Imagini Portugalia: panorama Lisabona moderna

Lisabona moderna

 Obiective turistice Portugalia: Elevador de Santa Justa

Liftul

 Statuia lui Isus din Portugalia

Statuia lui Isus – similara cu cea din Rio, dar mult mai mica

Imagini Portugalia: Castelul St. Jorge Lisabona

Intrarea in Sao Jorge

 Imagini Portugalia: la urcare spre Castel Sao Jorge Lisabona

Imagini Portugalia: liftul Santa Justa Lisabona

Elevador de Santa Justa

 Imagini Portugalia: panorama Baixa si Sao Jorge

Baixa si Sao Jorge

Imagini Portugalia: Se Catedral

Imagini din varful liftului – catedrala Se

Imagini Portugalia: Baixa Lisabona

Baixa

Imagini Portugalia: Piata Rossio

Praca do Rossio

Imagini Portugalia: Castelul Sao Jorge

Castelul de Sao Jorge in varful dealului

Imagini Portugalia: Manastirea Jeronimos

Manastirea Jeronimos

 Imagini Portugalia: manastirea Jeronimos interior

cu un interior fabulos

Imagini Portugalia: manastirea Jeronimos interior

Imagini Portugalia: manastirea Jeronimos patio

Patio – curtea interioara

Imagini Portugalia: manastirea Jeronimos Lisabona

Imagini Portugalia: monumentul descoperitorul din Belem

Monumentul descoperitorilor

Imagini Portugalia: monumentul descoperitorilor din Belem

 Imagini Portugalia:  turnul Belem, Lisabona

Turnul Belem

 Imagini Portugalia:  Oceanarium Lisabona

Oceanarium – exterior

Imagini Portugalia: Oceanarium Lisabona

si interior

Imagini Portugalia: Mall Vasco da Gama Lisabona

Mall-ul Vasco da Gama

Imagini Portugalia: Estadio da Luz

Pe Estadio da Luz, la un meci a Benfica Lisabona

Comentarii

  • Ana Maria spune:

    Salut!
    Pozele sunt deosebite si excursia pare de exceptie! Spune-mi te rog ce aparat folosesti pt a face poze atat de frumoase?
    Multam,
    Ana Maria

  • Imperator spune:

    Folosesc un Panasonic DMC FZ7 pe care l-am achizitionat in 2007 … deci nu e ultimul racnet 🙂

  • metalactual spune:

    Hombre, buna treaba ai facut, ca si cu cea despre Sintra. A cazut bine pentru mine, asa o bombonica, pana ma apuc de studiat. Thx !
    La vara sunt acolo, 2 saptamani. In plan am: Lisabona, Sintra, Estoril, Cascais, Porto, sudul cu Algarve, Faro, etc. si cateva zile in insula Madeira si o zi la plaja, pe insula Porto Santo. Ma tot chinui sa bag o ora de Fatima, o sa fac rent-a-car si ma gandeam sa dau o scurta tura, insa sunt la limita. Cu toate sunt la limita, ca de obicei un program incarcat.

  • Dragos spune:

    Salut!
    Frumoasa prezentare! Felicitari si multumesc!
    Sunt interesat sa vizitez si eu Lisabona. Dupa parerea ta, cu aproximatie, cate zile ar fi suficiente pentru a o vizita la pas doar pe afara (adica strict orasul, fara obiectivele mentionate de tine, plus altele). Poate nu ar fi o idee rea sa mentionezi in urmatoarele tale prezentari si acest lucru, pe langa toate celelalte pe care le mentionezi.
    Multumesc si spor la treaba in continuare!
    Dragos

  • varu spune:

    @metalactual:
    Iti fac recomandarea asta cu maxima caldura si seriozitate, adica fix ce as face eu daca as avea ca tine 2 saptamani in Portugalia (si sper sa am si eu la anul ca tine, doua saptamani pentru Portugalia): imparte-ti timpul o saptamana Lisabona (plus imprejurimi) si o saptamana insulele Azore.
    Lasa doar Lisabona o saptamana pe lista, si eventual faci excusrii la obiectivele din imprejurimi. Fara Cascais, Estoril, Porto.
    Si alege in schim o satamana Azore, nu Madeira.
    Daca ai deja achizitionate biletele de Lisabona, nu costa o avere sa ajungi din Lisabona in Azore (100 euro/dus, 100 euro/intors). Chiar si National Geograhic spun ca Azore sunt cele mai frumoase insule ale planetei (dupa Faroe). Adica mai frumoase decat Bali, Bora Bora, Tahiti sau mai stiu eu ce. Sunt peisaje desprinse din "Lord of the rings". E un paradis din asta unde turistii nu au navalit si e foarte departe de orice altceva, la jumatatea drumului dintre Europa si America.
    Mergi pe mana mea, alege Azore si nu vei regreta.

  • Andor Marton spune:

    Oh da … Lisabona merita categoric vizitata. Mie mi-a placut mai mult decat Barcelona sau alte orase mult mai "la moda" din punct de vedere turistic. Din articolul relativ recent stiu ca tu ai stat la Spare Rooms, ceea ce parea destul de ieftin, insa noi am preferat cu ceva mic dejun inclus. Nu mai stiu numele hotelului, insa camera dubla in plin centru a costat 45 de euro cu mic dejun inclus.

    @metalactual, dragos – in mod normal – daca te tin picioarele – poti "sa dai gata" orasul si imprejurimile in 5 zile. Eu am stat o saptamana si anumite locuri am revazut si a doua oara. Daca insa vrei sa vizitezi fiecare muzeu si coltisor din Lisabona nici 2 saptamani nu-ti ajung.

  • besiuta1 spune:

    buna!
    Lisabona este un oras superb,merita vazut si trebuie s stai macar 3 zile,ai atatea de vazut si eu recomand sa ie vizitat chiar si iarna.
    eu am fost in decembrie,erau peste 15 grade,totul a fost minunat.
    eu acum sunt in buenos aires,unde vremea este superba,32 de grade dar in curand ma intorc acasa.

  • metalactual spune:

    Multumesc @varu pentru sfaturi !
    Din pacate ( sau din fericire ) cainii razboiului au fost dezlantuiti, adica am luat toate biletele de avion si nu mai pot da inapoi. Madeira si Porto Santo 5 nopti, restul il impart in partea continentala. Chestia care ma incurca cel mai mult este Porto, prea la nord si am alocat teoretic 2 nopti. Vreau neaparat sa ma duc in sud, pentru plaja si relaxare 3 sau 4 nopti. Pentru Lisabona si imprejurimi raman 3 sau 4 nopti, daca nu sar peste Porto. Am cam obosit sa alerg prin orase, mai vreau si ceva relaxare, desi la cum ma stiu, mai mult de 2h zilnic nu rezist la plaja. Cu riscul de a pierde niste treburi, parca as face efortul pentru Porto, nu cred sa mai ajung prea curand acolo. Cat despre Azore, poate altadata, daca mai gasesc buget. Peisajele din LOTR stiu ca le-au gasit prin Noua Zeelanda, parca. Mai ramane sa ma gandesc la Porto, este singura "necunoscuta"…
    Thx @Andor !

  • nicoleta spune:

    Mi-a placut foarte mult articolul, mai ales ca este completat de niste poze pe masura. Mi se pare totusi ca un weekend e prea putin.

  • Ramona spune:

    Excelent articol despre Lisabona! Intr-adevar acest oras iti ramane in suflet pentru totdeauna. Am vizitat Lisabona anul acesta in mai cand am prins o oferta la Blue Air cu 60 EUR dus-intors . Am vizitat si Sintra cu 2 dintre palatele de acolo (Pena si Castelul Maurilor de pe zidurile caruia privelistea iti taie rasuflarea), Cascais si Estoril. Recomand de asemnea si Boca del Inferno unde noi am prins un superb curcubeu care a aparut chiar cand am ajuns noi acolo si a disparut imediat (parca a aparut special pentru noi). Trebuie neaparat sa ajungeti si la Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei. De acolo, ai impresia ca vezi America in zare:) Si neaparat trebuie sa prindeti un apus de soare pe plaja Atlanticului (noi am prins la Guincho care e o plaja a surferilor). Iar Lisabona m-a fascinat intru totul: viata de noapte din Alfama si Bairro Alto, muzica fado, punctele de belvedere, limba portugheza, oamenii parca fara griji, Parque de Nacoes cu Ocenariumul, zona Belem, stradutele inguste si in panta din Alfama…absolut superb…mi-a ramas gandul la acest oras si cu siguranta voi reveni acolo. Si sa nu uit: daca inchiriati o masina trebuie neaparat sa mergeti pe Podul Vasco da Gama spre cealalta parte a orasului (o sa vedeti ce tare sufla vantul pe pod), si sa va plimbati cu masina pe autostrada care duce catre Estoril).Incredibil sau nu am avut timp in doar 3 zile sa vad toate astea (e adevarat ca seara picam rupta de oboseala, dar a doua zi nu mai simteam oboseala datorita entuziasmului de a vizita cat mai multe din acest oras minunat).

  • wine&knives spune:

    news alert: blue air revine cu cursa de lisabona.

    • Laura spune:

      Asa este. Au revenit. Eu plec la inceputul lui august (va fi caldura mare) pentru 5 zile. Abia astept!

  • […] Ce pot sa va zic este ca daca simtiti dorinta sa mergeti la Lisabona, mai incercati din cand in cand preturile lui TAP. Daca nu li se umple rapid avioanele, o sa vedeti cum preturile vor scadea… si atunci poate prindeti vreun chilipir. Pentru ca Lisabona merita din plin. Va sugerez sa cititi articolul “Weekend la Lisabona” […]

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest