Nu numai Air Asia exista in Asia de Sud Est

Jet Star.jpg

Pana acum v-am tot povestit despre Air Asia… v-am spus ce faina e, ce retea super are peste toata Asia de Est, India si nu numai… Si in continuare, iubesc Air Asia pentru ca este “cel mai bun prieten al backpackerului din Asia de Sud Est”. Dar nu trebuie sa uitam ca Air Asia nu este singura companie cu preturi mici din zona. V-am mai povestit despre Cebu Pacific, dar este foarte concentrat pe piata din Filipine, asa ca azi o sa va introduc o noua companie aeriana low-cost care are si ea o retea semnificativa in Asia de Sud Est si in Australia – JetStar

JetStar este o companie low-cost create de compania australiana Qantas, ca reactie la amenintarea low-cost-ului Virgin Blue Airlines. JetStar are patru companii: una care opereaza in Australia (compania initiala, cu doua centre – Melbourne si Sydney), Vietnam (are o retea foarte tare de zboruri interne), Singapore (in competitie directa cu Air Asia, zboara spre China, Indochina si Indonezia) si ultima venita – Noua Zeelanda.

De asemenea, JetStar are numeroase conexiuni intre Asia de Sud Est si Australia. De exemplu: Bangkok – Melbourne, Phuket – Sydney, Hochimin si Manila – Darwin, sau Tokyo – Cairns sau Gold Coast. Si uneori la preturi chiar interesante. De exemplu, un Bangkok – Melbourne dus-intors costa 515 euro cu bagaje incluse in iulie.

Am zburat cu Valuair (parte din JetStar) din Singapore in Bali in vara lui 2009. Era mai ieftin decat Air Asia, la o ora mai buna (seara, deci aveam o zi intreaga de vizitat in Singapore) si in plus voiam sa vad si competitia lui Air Asia… A fost o experienta ok… Poate avea un aer mai “serios” decat Air Asia care prin rosul ei predominant iti exprima vitalitate. Parca ne-au dat ceva apa gratuit, dar in rest, totul pe bani ca la orice low cost.

Deci, daca aveti de gand sa faceti o escapada in Australia sau Noua Zeelanda fiind in Asia de Sud Est, sau sunteti prin Singapore si Vietnam, aruncati o privire si la preturile lui JetStar.

Am facut cateva simulari pentru iulie (preturile sunt dus-intors, includ taxele si 20 kg de bagaje de cala): Singapore – Bali: 133 euro, Singapore – Bangkok 176 euro, Singapore – Hong Kong 196 euro.

Site Jet Star

Categorii:
Tips & Tricks · Transport

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest