A existat o vreme de legenda, cu negustori putrezi de bogati care veneau de departe cu marfuri exotice in fruntea unor caravane de mii de camile pe legendarul Drum al Matasii care lega China de Europa… exista un oras-capitala a unui maret imperiu al carui imparat Qin Shi Huang a fost una dintre cele mai mari personalitati ale Asiei – in 36 de ani de domnie a cucerit sase regate, a standardizat unitatile de masura, valuta si alfabetul, a construit Marele Zid si 6.400 de kilometri de drumuri, plus imensul complex funerar unde s-a aflat Armata de Teracota. Acest oras este Xi’an, prima capitala a Chinei imperiale!

Ca de obicei, dimineata verific cum e vremea. De data asta e posomorata, chiar ploioasa. Prima zi ploioasa in periplul chinezesc. E OK si asa :). Punctul forte al zilei de azi este indoor, asa ca ploaia conteaza mai putin. Oricum, am mancat cel mai somptuos mic dejun de cand am ajuns in China si sunt gata de drum. Ne urcam in autocar, iar ploaia toarna, toarna, toarna.

Primul obiectiv de vizitat este Pagoda Mare a Gastei. Nu stiu exact de ce ii zice a Gastei, dar stiu de ce este asa de importanta. Este punctul de pornire al budismului in China. Candva prin secolul 7, calugarul Xuan Zang a calatorit in India, unde a stat aproape 20 de ani pentru a intelege si a traduce sutrele budiste in chineza. Nu a fost singur, dar el s-a intors acasa, in China, la Xi’an, cu aceste sutre si a inceput sa promoveze budismul in Imperiul de Mijloc. De altfel, pana in ziua de azi, marea majoritate a traducerilor lui sunt inca folosite. Iar locul unde le-a depus este acest Templu al Gastei…

Cum ziceam, nu stiu exact de cei ii zice Al Gastei, dar in mod cert gasca este o pasare destul de iubitoare de apa, asa ca cerul s-a spart si a inceput sa ploua torential. Unii dintre noi au trecut la papuci, pentru ca apa curgea peste tot, unii s-au descaltat, urmand exemplul chinezilor, cert este ca am vizitat templul intr-o ploaie torentiala. Cand sa iesim, am descoperit ca, de la ploaie, canalele s-au infundat, asa ca toti, desculti, lipa-lipa, am traversat fosta strada si noul canal care aparuse la intrarea in templu… Tot nu fusesem prea impresionat de Venetia Chinei vazuta cu doua zile inainte, acum am avut parte de o Venetie adevarata.

In timp ce ne uscam, autocarul gonea spre Armata de Teracota. Evident ca si acolo ploua si avem destul de mult de mers pana la locul unde se afla efectiv soldatii. Noroc cu placerea chinezilor pentru mijloacele de transport, ca si la Xi’an exista un soi de mini-car deschis care ne duce pana in apropierea muzeului.

Uzi leoarca, intram in cinematograful Armatei de Teracota unde incepem sa aflam cateva lucruri. Prima surpriza. Intr-o tara obsedata de high-tech si unde totul e nou, modern, lucitor, taman cinematograful uneia dintre cele mai importante atractii turistice ale Chinei pare neschimbat de prin anii ’60-’70. Parca sunt mai surprins decat daca as fi intrat in mijlocul unui cinema 6D… dar si asa, cu imagini color spalacite, cu soldati care cad secerati ca in Stan si Bran, urmaresc filmul pana la capat.

Cum ziceam, Armata de Teracota face parte din imensul complex funerar al imparatului Qin Shi Huang. Dupa cucerirea a sase regate si capturarea a sute de mii de sclavi, acesta s-a gandit ca are resursele necesare sa se apuce de monumente faraonice, iar grija pentru prezervarea cultului sau dupa moarte a fost prioritara. Asa ca o buna parte dintre acesti sclavi, dar si mii de alti artizani, au fost pusi la munca sa construiasca un mausoleu gigantic, se estimeaza ca nu mai putin de 700.000 de oameni sa fi lucrat timp de decenii, conform unui istoric care a trait o suta de ani mai tarziu. Studii recente indica faptul ca probabil au fost mult mai putini. Lucrarile au inceput destul de repede dupa ocuparea tronului, care s-a intamplat la frageda varsta de… 13 ani! De altfel, toata viata sa, Primul Imparat (cum s-a proclamat dupa cucerirea celorlalte regate) a fost obsedat de nemurire, trimitand numeroase expeditii in cautare de potiuni magice.

Daca mormantul propriu-zis nu este excavat si nu poate fi vizitat (conform unor scrieri istorice la peste 100 de ani dupa moartea lui, mormantul este o copie a palatelor, templelor, raurilor din Xi’an. In mod ciudat, aceste scrieri nu mentionau si Armata de Teracota!), in schimb Armata de Teracota este un obiectiv turistic de prim ordin. Aceasta a fost creata pentru a-l pazi pe imparat in viata de apoi si se afla dispusa spre est, la circa 1,5 km de mormant… spre est se afla toate regatele cucerite si evident ca Imparatia Sa se temea de revolta noilor supusi. Se pare ca au fost creati aproape 10.000 de soldati. Nici unul nu seamana cu celalalt si se presupune ca arata ca niste personaje reale, cu merite deosebite. Fiecare soldat este imbracat in conformitate cu gradul sau si era inarmat cu arme reale. De altfel, exista si cai care trageau care de lupta, dar care nu s-au pastrat fiind din lemn. De altfel, si armele au cam disparut. Toate figurinele erau colorate, dar nu au ramas decat cateva urme vagi de culoare pe cateva dintre ele.

Exista trei gropi pline cu astfel de figurine. Cea mai mare era o „cazarma” de teracota cu 6.000 de soldati, iar una dintre cele mai mici continea doar luptatori de elita, adevarata armata pretoriana a imparatului. O a treia groapa nu a fost inca excavata si lasata probabil pentru ca si viitorii arheologi sa aiba niste orez de mancat J. A patra groapa descoperita era goala, deci probabil ca nu a avut niciodata vreun locuitor de teracota.

Pregatindu-si moartea cu atatea investitii, pana la urma Qin a dat coltul, dupa 36 de ani de domnie despotica, in anul 210 i.Hr, aparent intoxicat cu mercur (lua pastile cu mercur, care cica i-ar fi asigurat nemurirea), fiind urmat la tron de fiul sau Qin Er Shi (cel de al 18-lea fiu), care s-a dovedit incapabil sa tina tara in mana precum taica-su… Nu a trecut nici un an de la moartea Primului Imparat, ca o mare revolta a cuprins Imperiul, iar rasculatii au decis sa se rafuiasca nu numai cu imparatul in exercitiu, ci si cu ilustrul sau tata. Nu se stie daca au patruns in mormantul propriu-zis (se pare ca nu), in schimb, au intrat in gropile cu soldatii de teracota… Pe unii i-au distrus cu sabiile, dar, neputand sa intre prea mult in coridoarele inguste, au incendiat „cazarmile” subterane… fiind insa de teracota, soldatii doar s-au parlit, nu s-au si descompus… Aveau sa fie uitati sub pamant timp de doua milenii pana in primavara lui 1974, cand niste tarani care voiau sa construiasca o fantana au dat peste armata de teracota, propulsand Xi’an pe harta turismului mondial.

Dupa film am intrat in sala cea mai mare, in care se afla 6.000 de soldati. Nu poti sa nu fIi impresionat dupa cativa pasi… Initial, soldatii erau pusi in ordine in tuneluri lungi care i-au protejat timp de milenii. Astazi, aceste tuneluri au fost deschise larg pentru vizitatori si poti avea o panorama pe care nici macar imparatul nu a avut-o! Si este cu adevarat o imagine de neuitat… Intr-adevar, ai un sentiment ciudat, nefiresc… toti acesti soldati sunt atat de stranii, ce minte bolnava sa ii fi creat… te privesc cumva distanti ca dintr-o alta lume. Din cate stiu, niciunul nu a fost gasit intreg… erau sparti, cazuti, pierduti… Cele cateva sute de exemplare intregi au fost refacute de arheologi si specialisti in ultimii 30-40 de ani. Si primii soldati de teracota au si iesit din tara, fiind expusi la muzee precum British Museum in expozitii speciale. Nu se stie daca acestia sunt singurii. Poate or fi mai multi, tocmai citisem cu vreo 2 saptamani inainte de a pleca in China ca a mai fost descoperita o companie.

Daca in primele randuri sunt soldatii intregi, mai apoi apar soldatii „sparti”, asa cum au fost gasiti. Ghidul ne spune ca asa vor ramane pentru ca vizitatorii sa vada si „originalele”, dar cine stie… poate vreun nou secretar general va da ordin sa fie refacuti toti si pictati ca pe vremea Primului Imparat. Ma plimb de-a lungul esplanadei… nu ne putem apropia prea aproape, insa detaliile sunt absolut remarcabile… cata rabdare, cata munca, cata atentie la detalii… de aici o fi venind vorba „e munca de chinez batran”.

In urmatoarea incapere, gasesc armata pretoriana si Marele Stat Major. Aici se afla un numar mare de ofiteri superiori, deci aici trebuie sa fie conducerea Armatei. Sunt si mai multi cai, gata, aici sunt stabii… Pe pereti vad poze cu reconstituiri de soldati in policromie antica… parca ar fi fost mai putin stranii atat de viu colorati!

Ultima incapere, sunt soldatii inca ascunsi sub o patura imensa de lut. Ghidul ne spune ca aici nu s-au facut excavari si soldatii sunt pastrati pentru noile generatii de arheologi. Prin zona apar atractiile chinezo-turistice… te poti poza imbracat in soldat, alaturi de alti soldati de teracota (evident, nu sunt originalele!) sau poti sa-ti faci o statuie cu capul tau… Data viitoare cand ajung la Xi’an, azi sunt pe fuga. Dar nu pot parasi complexul muzeal inainte de a vedea si ultima bijuterie – o caleasca din bronz, intacta ! Absolut superba !

Tot plimbandu-te printre soldati, afara a stat ploaia, asa ca ajungem in nelipsitul sat turistic de langa, plin cu restaurante, magazine de suvenire, tiribombe si altele… Asa ca, evident, nu ratam ocazia sa mancam pranzul si apoi sa ne imbarcam in autocar spre aeroport. Aici, imi ne luam la revedere de la minunatul nostru ghid, un om care radia a bun simt si bunatate si ne-am pus pe asteptat avionul. E a treia seara in care luam avionul si, evident, a treia seara cand avionul are intarziere. Noroc ca nu zburam prea mult si aterizam la Guilin, o alta bijuterie naturala a Chinei…

Ne imbarcam in autocar si o taiem la hotel, trecand prin mijlocul unui oras plin de viata. Noptile precedente am aterizat destul de tarziu in noapte, dar in seara asta fac o tura prin oras… Nu prea departe, ca maine e din nou o zi plina. In drumul spre hotel am vazut, departe, stralucind ceva care semana cu Podul cu Lanturi de la Budapesta… Sa fie un pod cu lanturi „original replica”? O sa ma lamuresc, sper, maine!

Nota:

Acest tur l-am facut in parteneriat cu Exact Travel care mai organizeaza o excursie similara la primavara. Pana atunci, va invit sa mergem impreuna in sudul Africii la sfarsit de noiembrie. Data limita de inscriere este 20 octombrie (dupa aceea, trebuie luate vize, etc, etc)

Imagini Xi’an

Un mic dejun de lux la Xi’an

Uniforma de ploaie

Unele renunta chiar si la papuci

Iar la Pagoda Gastii, se puse, nene pe o ploaie !

de nici Buda nu ne-a salvat

de a „inota” prin fata templului

Patriotismul transpare din noi in drum spre Armata de Teracota

Unde ajungem, evident cu un mijloc de transport mai haios

Cinematograful Armatei de Teracota – ultimul racnet al tehnologiei anilor 70 – 80

Pentru ca in fine, sa ramanem ca la dentist in momentul in care dam ochii cu armata

Batalioane cuminti

cu cai de lupta

cuminti, in apararea imparatului

dar fiecare soldat cu trasaturi specifice

Asta e groapa Marelui Stat Major

Si groapa cu soldatii inca neexcavati

Ma rog, mai vezi aruncate unele fragmente pe ici, pe colo

Superba caleasca de bronz

Dar timpul e scurt si trebuie sa ne luam la revedere de la simpaticul nostru ghid

Iar Guilin ne intampina cu o reclama la bauturi tari – celebrul maotai versiunea super-lux !