Si veni si ziua a 4-a. In programul oficial al vizitei urma sa vedem o sarabanda de hoteluri. O parte cu adevarat necesara pentru colegii nostri de calatorie, agenti de turism care trebuie sa stie cati metri patrati au camerele de la hotelurile pe care le recomanda, dar pentru noi, bloggeri de travel care povestim mai ales despre destinatii frumoase la care sa visati sa le descoperiti? Eu mai scriu despre hoteluri, dar in alea in care am stat, si pot sa zic ca le-am experimentat, nu daca le-am vazut 15 minute… nici patul nu stiu daca e moale. Asa ca am vorbit cu dragile noastre gazde si le-am spus ca eu cu Rox si cu Andrada de la Adevarul ne gandim ca in dimineata respectiva sa descoperim alte coltisoare din Madeira asta asa de frumoasa. De fapt, eu aveam in minte sa ne invartim prin oras pana ceilalti termina turul de hoteluri, dar cei de la Top Atlantico ne-au surprins din nou si ne-a trimis o masina sa ne mai arate insula…

Si asta dupa niste 20 de minute! Ne-am trezit cu un microbuz (desi eram doar trei) cu sofer-ghid. Muy, muy obrigado! De la primul stop m-am convins ca ghidul era cel mai cool ghid pe care l-am avut vreodata. Omul venise cu aparatul de fotografiat si tragea si el poza dupa poza, cot la cot cu noi. Aveam senzatia ca suntem cu un amic cu care descoperim insula, desi tipul cred ca facuse turul respectiv de zeci, poate sute de ori. Si, oricum, stia foarte multe lucruri!

Prima oprire la Pico de Barcelo, unul dintre cele mai bune locuri de tras poze panoramice, un loc pe care pusesem ochii cand citeam pliantele primite din partea gazdelor la hotel! Ei bine, am ajuns aici, dar, din pacate, astazi ziua e mai rea… foarte innorat, vant destul de puternic, iar varfurile muntilor se ascund intr-un plafon gros de nori. Pico de Barcelo e unul dintre acele locuri super-turistice pe care le gasesti prin orase… bateria de chioscuri cu suvenire, peruanii care isi dreg glasul inainte de canta vreun “El condor pasa” si un artist german care ii vinde Roxanei un mic tablou…

Pico de Barcelo a fost asa, un aperitiv, urmeaza drumul cel mare… spre varfurile insulei… adica exact acelea care acum sunt intr-un ocean de ceata… intram si noi in ceata, iar soferul isi conduce cu maiestrie microbuzul pe drumuri intortocheate si de multe ori inguste cat sa treaca o masina. Tinta noastra este Curral das Freiras, poate una dintre cele mai pitoresti vai din Madeira. Imaginati-va o vale abrupta-abrupta, de zici ca e un canion, dar plin de vegetatie… iar la picioare, un sat unde inca se mai practica agricultura manuala pe terase micute… Deasupra noastra, falnice ziduri de stanca se inalta la cer… Imaginati-va ce frumusete! Pentru ca si noi ne-am imaginat marea majoritate a timpului si nu am vazut, din cauza valurilor de ceata. Sa nu fiu totusi rau… spectacolul cetii a fost magnific … alerga din toate partile, venea de pe toate vaile si crapaturile… si totusi, de bine, de rau, muntii si vaile se dezvaluie ca o stripteuza pe sex-chaturi… apare si dispare, se imbraca si se dezbraca… dar spectacolul muntilor si al vailor, al vegetatiei si stancii sure este fascinant.

Coboram in sat. Nu pe jos, ar fi fost prea frumos, dar dupa ceata mai trage si o ploaie, insa daca ajungeti pe aici si e vreme frumoasa, cred ca e nemaipomenit! Satenii au urcat de secole pe acest munte pentru a merge spre celelalte localitati ale insulei. Iar pana acum 20 de ani nu trecea autobuzul prin sat, asa ca trebuia sa urci cateva sute de metri printre culturi cocotate pe povarnis pentru a lua autobuzul de Funchal din varful muntelui. Ghidul ne relateaza ca a vazut un interviu la TV Madeira cu o batrana din sat care nu a parasit niciodata satul. Jurnalistul o intreaba “Si cum, maica, nu ai vazut niciodata Funchalul?”. “Ba da” i-ar fi raspuns baba – “Fiul meu mi-a adus o fereastra de la oras si am vazut Funchalul pe acea fereastra”… Nu stiu daca v-ati prins, dar fereastra era un aparat TV!

Pornim mai apoi spre un alt obiectiv forte al insulei – Cabo Girao… o stanca masiva, inalta, separa zona Funchal – Camara de Lobos de Calheta, zona cu plaja de nisip… de aici, de pe varful lui Cabo Girao, poti avea o priveliste unica… si asupra muntilor, dar si a intregului litoral sudic al insulei… L-am fi avut daca ar fi fost soare, dar, orisicum, privelistea o avem… vremea e atat de capricioasa in Madeira ca soarele apare asa, deodata, cand nici nu te astepti.

Pe pantele abrupt ale Cabo Girao au rasarit cartiere de time-sharing… Aproape am uitat ca mai exista asa ceva. Ghidul ne spune ca intr-o industrie turistica in scadere din cauza crizei (numarul turistilor a scazut de la circa 1 milion pe an la vreo 800.000 ca urmare a crizei care a lovit Portugalia si Marea Britanie), time share-urile prospera. Oare de ce? Or oferi mai multa “value for money” pentru nordicii ahtiati de soarele sudic, mai ales de cel intotdeauna bland din Madeira?

Coboram cu foto-stopurile de rigoare spre Camara de Lobos. “Lobos” inseamna in portugheza atat lupi, cat si foci. Aici, colonizatorii au gasit foci, ramase probabil din vremea ultimei glaciatiuni. Acum, focile au disparut din Madeira, pot fi vazute doar pe langa insulele nelocuite si sunt protejate. Tot aici, pe Camara de Lobos au debarcat si piratii in cel mai distrugator atac asupra Funchalului, cand o buna parte din populatia orasului a fost ucisa sau luata in sclavie… Piratii au trecut noaptea pe langa oras, au debarcat pe plaja si i-au luat pe funchalezi prin surprindere.

Astazi, Camara de Lobos e un beach town… unde se afla una dintre plajele cele mai renumite, plaja cu prundis. Se pare ca multi localnici vin aici vara sa faca baie, dar probabil ori sunt fachiri, ori sunt incaltati cu papuci cu talpa de hotel, ca tare rau se simt bolovanii sub talpa!

Ghidul nostru a comunicat permanent cu baza si ne lasa la hotelul unde tocmai au venit si restul colegilor si are loc reuniunea pentru pranz… ca de obicei, mancare multa, buna, vita, paine cu usturoi si alte bunatati locale. De dinainte de a veni in Madeira, toata lumea, inclusiv cei de la Biroul de Turism al Portugaliei, mi-a recomandat “poncha”, un cocktail din lamaie, miere, zahar si rom, specialitatea insulei… dar, de trei zile, ce primim de la minunatele noastre gazde, indiferent de hotelul la care mancam, e numai vinul fortificat de Madeira… Sa fie “poncha” o bautura inferioara, iar vinul de Madeira mandria insulei? Sper sa nu plecam inainte de a bea o poncha!

Dupa-amiaza este libera. Unii dintre noi, epuizati de turul prin hoteluri, decid sa se retraga la Melia Madeira Mare, minunata noastra casa pentru cinci zile, altii decid sa se duca in centru Funchalului. Ce credeti ca am ales eu? Logic… Funchalul.

Debarcam pe malul oceanului si o luam la pas prin oras. Nu pot spune ca sunt niste monumente sa cazi in cap. Da, exista o catedrala faina, stradute placute, arhitectura faina, o atmosfera linistita, terase. E un oras placut, unde sa te simti bine, nu unde sa bifezi monumente. Ceea ce merita sa fie vizitat sunt insa gradinile botanice aflate undeva pe deal, la “etajul al doilea” al orasului, dar, din pacate, nu mai aveam timp si de ele… sper sa le vad candva, alta data. In schimb, am fost la Mercado dos Lavradores, o piata de alimente si de peste construita in anii ’40… aici poti vedea viata reala din Madeira, produsele locale, iar dimineata (noi eram pe la sfarsitul dupa-amiezii), poti admira prada pescarilor… Acum, era cam liniste, lumea isi facuse cumparaturile, asa ca doar am pozat niste fructe exotice, am mancat o banana si am plecat mai departe pentru a descoperi si ultima piateta a centrului vechi… unde trei fete din grup au ingenuncheat cu piosenie in fata unei biserici anonime. Sa le fi lovit preacucernicia pe Roxana, Andrada si Miruna? Da de unde… fotografe pasionate, s-au aruncat la pamant sa surprinda unghiul cel mai unghi pentru poza cu catedrala!

Seara, ca de obicei, se termina triumfal. Ne ducem la un cocktail in hotelul cel mai cel din Funchal, un monstru sacru al hotelurilor de lux din insula, printre patroni aflandu-se Churchill, Sir George Bernard Shaw si multe alte celebritati – hotelul Reid’s Palace. Hotelul arata intr-un mare fel, iar eleganta britanica si bunul-gust sunt de netagaduit. Plimbandu-ma pe culoarele hotelului, ma vedeam intrand intr-un roman de Agatha Christie (mai putin povestea cu arsenicul) si nu mai voiam sa ies. Vizitam imensul apartament al lui Churchill, cu azulejos la baie si o priveliste splendida asupra oceanului. Ca sa pastreze atmosfera din vremea fostului premier britanic (care si-a scris memoriile aici), desi suite-ul o costa cateva mii serioase pe noapte, nu exista televizor! Si se pare ca nimeni nu-i duce lipsa. In amintirea lui Bernard Shaw care a invatat sa danseze tango exact in acest hotel, in fiecare marti vine un profesor de tango si ii invata gratuit pe oaspeti, iar seara are loc o gala unde invataceii demonstreaza ce au invatat… Superb!

Superb, ca de altfel intreaga Madeira, insula primaverii vesnice… Urmatoarea zi era si ultima… deci cea mai dureroasa, cea a plecarii. Dar despre ultima zi, in episodul de maine!

Nota:

Aceasta calatorie mi-a fost oferita de TAP Portugal, care mi-a asigurat un bilet Bucuresti-Funchal si retur, si de agentia de turism portugheza Top Atlantico Madeira, una dintre cele mai reputate agentii din Madeira care mi-a asigurat transportul, masa, cazarea si intrarea la obiectivele turistice prezentate. Parerile insa, imi apartin :).

Atentiune, atentiune:

Pentru cititorii Imperator Travel, TAP ofera o promotie speciala. Introdu codul de promo TAPPROMORO si obtii o reducere de 10% pentru zborurile spre Lisabona, Porto si Funchal ! Promotia e valabila pana pe 5 noiembrie, dar poti zbura pana pe 15 martie … inclusiv de sarbatori !!!!  Citeste mai multe detalii aici !

Poze Madeira

Dimineata… prima zi noroasa din Madeira

Funchalul vazut de la Pico de Barcelo

Nori cam amenintatori pe creste

Soselele din Madeira – pline de scuze

Curral das Freiras vazut prin ceata

Dar totusi, mai prind si o geana de soare si o imagine mai clara

Cand am ajuns in sat, era soare 🙂

Dar imediat a inceput sa ploua, asa ca mergea un lichior de cirese ca focu’ !

Cabo Girao

Camara de Lobos

Plaja din Camara de Lobos… trebuie sa ai incaltari cu talpa tare !

Dar cand apare soarele, culorile marii sunt fabuloase !

Catedrala din Funchal

Piata

Plina cu fructe locale, unele mai neobisnuite

A venit omu’ cu banane !

Inapoi in oras… credincioase in genunchi sau fotografe pe burta ?

Ulitele din Funchal au poezia lor

Si dupa o zi grea, meritam o poncha !

Dar nu e totul… avem de vazut Reid’s Palace, THE Hotel din Madeira

Aici a dormit Churchill

Baia e plina cu azulejos

Gradina tropicala la nasul clientilor

Nu pot sa lipseasca piscinele ! Asta e cea mai mare si adanca

Aici a dansat Sir George Bernard Show. Azi danseaza oaspetii hotelului

Iar seara se termina cu dansuri madeireze 🙂