Mie imi place sa simt o destinatie, nu numai s-o vizitez. Mai incerc o data cu Dubaiul

De foarte multe ori, cand ajung intr-un anumit loc, intr-un oras, imi place sa ma plimb pe strazi, uneori aiurea, sa merg cu mijloacele de transport in comun, sa ma uit la oameni, uneori sa intru in vorba cu te miri cine. Nu stiu, simt nevoia sa iau pulsul orasului, sa simt acel “vibe” cum ii spun englezii. Evident, este pur subiectiv. Depinde de starea emotionala din acel moment, de vreme, de perioada anului in care te duci. Sunt orase care iti pica cu tronc imediat, sunt orase pe care trebuie sa le digeri.

Un exemplu este Cairo. Imi place Cairo. Imi place mult. O sa-mi spuneti ca e jegos, ca circulatia este haotica, ca sar toti vanzatorii pe tine, ca trebuie sa negociezi. Da, de acord. Dar, in Cairo, am simtit intotdeauna o energie neimaintalnita in alta parte a lumii, o pofta de viata, un oras care m-a atras nu neaparat prin monumente si muzee, ci prin viata strazii. Am fost la Cairo cam cu zece zile inainte de a incepe revolutia egipteana. Am stat acolo vreo 8 ore, intre avionul care ma adusese de la Addis Abeba si cel care ma purta spre Larnaca pentru a prinde Taromul de Bucuresti. Si am simtit imediat un Cairo ezitant, trist, deprimat. Eram socat sa surprind placiditatea vanzatorilor de “babirus” (egiptenii nu pot pronunta “p”, mai degraba pronunta “b”), de un sictir inimaginabil. Unde erau hoardele care te alergau cu papirusul in mana si cu zambetul pe buze? Eram cu cineva care nu mai fusese niciodata in Egipt si ma gandisem sa-i dau asa, o pastila de Egipt… ce poti vedea in cateva ore? Piramidele si Citadela lui Mohammed Ali. Si ii ziceam, perplex, ca asta nu e Cairo pe care il stiu. Zece zile mai tarziu izbucnea revolutia egipteana care a dus la rasturnarea regimului Moubarak.

In Peru am fost marcat de tristetea urmasilor marilor incasi. Credeam ca e din cauza vietii aspre de la inaltimi de 4.000 de metri, evident, combinata cu secolele de asuprire coloniala care continua si in ziua de azi (Peru e independent de aproape 200 de ani, dar tot urmasii colonistilor spanioli sunt la putere). Dar eram convins ca geografia joaca un rol primordial. Cativa ani mai tarziu am ajuns in Tibet, o alta tara aflata la 4.000 de metri altitudine, cu un alt popor aflat sub ocupatie. Dar tibetanii sunt niste spirite vesele, rad din orice… rad din toata inima, aratandu-si dantura plina de lipsuri. Cultura lor a fost calcata in picioare, zeii-Dalai Lama au fost alungati, iar corpurile celor morti, arse. Si, desi simti tensiunea in aer, este cumva indulcita de tibetanii cei veseli.

Uneori iubesc unele orase care par decrepite la prima vedere. Sa luam Porto. In afara de imensele poduri de peste Douro, nu pot enumera vreun monument wow… dar cartierele vechi, cam ruinate, insa pulsand de viata, raul care ii da sens si, de ce nu, vinul de Porto mi l-au facut foarte simpatic.

Pe de alta parte, Johannesburg mi s-a parut de la inceput ca are “a bad kharma”. Zidurile ca de cetate, firele cu curent electric din jurul fiecarei case, lipsa trotuarelor si a oamenilor de pe strazi mi-au sugerat un oras incrancenat, un oras dominat de spirite rele, malefice… este totusi un oras construit pe foarte multa suferinta umana, desi nu are decat circa 150 de ani. In ciuda bogatiei incredibile pentru Africa, mai ales in suburbia nordica Sandton, un oras aducator de rele, un oras mai degraba al sfarsiturilor decat al inceputurilor.

Cred ca as putea continua mult si bine. Dar as vrea sa vorbesc despre Dubai. Nu ma dau in vant dupa Dubai. Am fost in 2007, am stat cinci zile acolo. Mi s-a parut artificial, un oras-santier al unui santier fara sfarsit. Nu exista transport public, ceea ce imi intarea sentimentul de artificialitate. Si mi-am propus sa revin dupa 5 sau 10 ani sa vad ce s-a mai intamplat si cum s-a schimbat. Reclamele americanesti la samponul Head & Shoulders spuneau “there is no second chance for a first impression” (“nu ai o a doua sansa pentru prima impresie”). Dar, in timp, impresia se poate schimba.

Acum cateva zile, J’Info Tours m-a invitat in Dubai. Dupa un moment de ezitare, am zis da! Let’s go! Au trecut cinci ani de la vizita mea precedenta, multi dintre voi mi-ati scris ca ati fost extaziati de Dubai, ar trebui sa-i dau metropolei din Emirate o a doua sansa :). Asa ca joi, 15 noiembrie, ma voi imbarca intr-un Fly Pegasus (in premiera!) alaturi de alti 17 turisti ai J’Info Tours. Cum nu prea exista niste repere fixe in program, voi avea posibilitatea sa redescopar Dubaiul asa cum vreau eu. Ma pot atasa la programele facultative sau nu. In mod cert, o sa-l iau la pas, o sa ma duc si in Dubaiul vechi, cel de peste Creek, dar si sa vad noile constructii – inclusiv Burj Khalifa. Musai voi merge cu metroul si o sa incerc sa simt Dubaiul… poate il voi simti altfel. Si cum altfel voi istorisi pataniile din calatorie, ce am vazut si, mai ales, cum am simtit Dubaiul…! Feel the destination :).

Apropo, daca mai e cineva prin Dubai, dati-mi un semn de viata, poate iesim la o shisha :).