Am fost de doar doua ori in America Centrala, ultima oara in 2005 si pot sa spun ca mi-a placut foarte mult. Nu a fost sa fie sa ma mai intorc, dar in mod cert, candva o sa explorez si acea zona. Dar Carmen se afla zilele acestea in Panama si mi-a trimis aceasta scurta corespondenta din cea mai ingusta parte a Americii Centrale.
Initial am vrut sa-ti povestesc despre oamenii locului, pentru ca o atat de mare diversitate si incrucisare de rase umane ca in Panama nu am mai intalnit nicaieri in lume, dar aventura din seara aceasta m-a determinat sa-mi schimb planul.
Ne-am imbarcat in jurul orei 18, cand intunericul pusese deja stapanire pe orasul Panama, pe un vas de agrement cu care aveam sa navigam timp de sase ore pe Canalul Panama.
La inceput ne-am scufundat intr-o bezna, din care parea sa nu mai iesim, cand, deodata, a aparut deasupra noastra un pod luminat care dadea o noua perspectiva serii.
Am intrat intr-un canal ingust, iar in spatele nostru era un vapor de mare tonaj tractat de pe mal de niste locomotive. Eram, de fapt, aproape de prima ecluza si asteptam sa coboare nivelul apei ca sa intram intr-un lac artificial si apoi in a doua ecluza. Vasul de uriase dimensiuni din spatele nostru era atat de aproape de ambarcatiunea noastra incat a determinat un englez sa exclame ca nu-i a buna cu vasul urias.
Am trecut cu bine de primele doua ecluze si am ajuns la Mirador, un punct de maxima observatie a vaselor care trec prin canal. Aici, pe vreo sase etaje, sunt organizate pentru turisti puncte de observare. Spectaculos este sa vezi, de pe canal, cum scade apa si cum se deschid in fata ta doua porti imense de metal.
Viata pe aceste locuri se invarte in jurul canalului, care este motorul intregii economii panameze. Si daca oamenii nu ar fi construit canalul, cu siguranta ca l-ar fi construit natura mai devreme sau mai tarziu…
Sec si lipsit de amanunte si/sau fotografii cat de cat reprezentative. Pacat!