Mâine plec în Panamea… adică… Panama. Dar și în Costa Rica și Nicaragua :)

Harta din satelit - America Centrala.jpg

Iată, Anul Nou s-a apropiat din ceeeeer! N-am auzit încă urarea asta, e drept, n-am mai mers de mult cu troleibuzul, sunt mare fan metrou în București. Dar ăsta este adevărul – vine Anul Nou, așa că e timpul să plec în vacanță… Și anul ăsta, după ce am aruncat o privire pe hartă, am decis să merg într-o zonă în care nu am mai fost de 10 ani, dar care mi-a plăcut mult… e vorba de America Centrală. Așa că mâine plec în Panamea!

Mă rog, trebuie să scoateți “e”-ul și veți afla că plec în Panama. Nu voi sta foarte mult în Panama, ci voi pleca imediat spre cele două țări central-americane pe care doresc să le vizitez de foarte mult timp, e vorba de Costa Rica și de Nicaragua.

Cum ziceam, plec mâine la bordul unui avion al companiei Air France până la Paris, iar mai departe voi “sări” Atlanticul tot cu un avion Air France, care operează direct spre Panama. Din păcate, nu va fi un Airbus 380, cea mai mare aeronavă civilă din lume, ci “doar” un Boeing 777, dar asta e… cândva, voi zbura din nou cu un Airbus 380 (singura dată când am zburat cu giganticul avion a fost acum câțiva ani, tot cu Air France, pe ruta Paris – Johannesburg și retur). Voi decola dimineata la 7:00 și voi ajunge în Panama la ora 19:00… asta nu înseamnă că voi călători doar 12 ore, există și o diferență de fus orar de 7 ore, voi ateriza de fapt la ora 2:00 noaptea, ora României. Nu voi face nimic în Panama, voi fugi direct la hotel, pentru că a doua zi dimineața la 7:00 (ce oră, dom’le…) voi lua un zbor intern spre David, un oraș panamez aflat la granița cu Costa Rica.

Prima țintă de vizită este însă Parcul Național Corcovado. National Geograhic a scris despre el că este “cel mai intens loc de pe Pământ în ceea ce privește biodiversitatea”. Aici se află unul dintre puținele locuri din zonă acoperite de pădure primară, care nu a fost vreodată tăiată de securea omului. Voi pleca într-un tur de două zile (26 – 27 decembrie) și pentru asta trebuie să ajung în orașul Puerto Jimenez cel târziu pe 25 decembrie seara. Ei bine, nu am un plan foarte bine pus la punct cum să ajung în Puerto Jimenez. După ce voi ateriza la David, voi lua un autobuz până la Paso Canoas, punctul de frontieră între cele două țări pe care îl voi trece pe jos, ajungând astfel în cea de-a 99-a țară.

De aici (am auzit ca e megahaos la punctul de frontieră), trebuie cumva ca până pe 25 decembrie seara să fiu în Puerto Jimenez. În mod normal, voi găsi vreun autobuz spre Golfito, se pare că sunt destule, și sper să ajung să prind feribotul de ora 15:15. De aceea iau și zborul intern și nu iau autobuzul din Panama până la graniță, pentru a fi sigur că ajung cândva pe 24 decembrie, preferabil, în Puerto Jimenez; dacă nu, barem în Golfito, pentru că pe 25 decembrie nu o să prea fie transport rutier. Oricum, din Golfito mai e o jumătate de oră cu ferry-ul peste un golf al Pacificului și ajung… Sper că vom ajunge la timp, depinde foarte mult de cât de repede ne mișcăm în punctul de frontieră J.

După Corcovado și trekking-ul prin el, vom pleca spre Manuel Antonio, faimosul parc național aflat pe malul Pacificului, cu plajă, natură, mă rog, pozele alea frumoase cu Costa Rica sunt în mod normal de aici. Mai departe, spre San Jose, capitala Costa Ricăi, în care nu vom sta prea mult pentru simplul motiv că am înțeles că nu e cine știe ce de văzut. Vom pleca însă mai departe la Tortuguero, un soi de deltă pe malul Caraibelor (și așa vom “tăia” America Centrală), unde voi petrece Anul Nou în sat.

Vor urma încă trei parcuri naționale – Arenal, la picioarele unui vulcan stins, Monteverde, faimos pentru tirolienele sale nebunești și pentru pădurea tropicală, și, în fine, Rincon de la Vieja, unde se află niște vulcani încă fumegând.

După această cură de parcuri naționale, trebuie să descopăr și niște orașe coloniale. Și cum Costa Rica cam duce lipsă, voi trece în Nicaragua, o țară în care doream să ajung de tare mult timp, o țară cu o istorie frământată, dar și fascinantă. Iar aici se află două dintre cele mai frumoase orașe coloniale din America Centrală – Leon și Granada, pe care evident că nu le voi rata ;).

Voi vizita, de asemenea, insula Ometepe, aflată pe lacul Nicaragua, un lac cu adevărat gigantic pentru îngusta Americă Centrală, locuit din vremurile precolumbiene și, după încă o cură de vulcani (de data asta activi, sper să nu-i întărât ca în Capul Verde), voi lua zborul de la Managua, capitala Nicaraguei, spre Panama. Aici, voi avea două zile la dispoziție să vizitez orașul care este foarte modern (mă rog, există și un oraș vechi din perioada colonială) și, evident, voi arunca o privire și Canalului Panama, care trece practic printr-o suburbie a orașului…

Va urma o săptămână intensă, dar frumoasă. Voi descoperi orașe istorice, parcuri naționale, obiceiuri, oameni frumoși, animale și multe altele. Am citit câte ceva, doar lucrurile de bază, pentru că vreau să merg cu ochii deschiși și să fiu surprins.

În perioada următoare, voi transmite cât de cât live din America Centrală. Voi pune poze pe pagina de Facebook, dar și aici, pe blog. Așa că vă aștept în continuare pe blog (chiar dacă nu o să răspund la întrebări la fel de prompt) și vreau să vă urez CRĂCIUN FERICIT și sărbători cât mai liniștite și mai plăcute!

01. Panama - Costa Rica.jpg

Prima parte a „expeditiei” – Panama si Costa Rica

02. Costa Rica - Nicaragua.jpg

 Iar apoi, voi ajunge si in Managua 🙂

Categorii:
Costa Rica · Panama

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii