Exista o vorba veche in Portugalia – Porto munceste, Braga se roaga, Coimbra studiaza, iar Lisabona cheltuieste banii. Nu se poate sa ajungi la Porto si cineva de acolo sa nu-ti recite aceasta propozitie. Are doua intelesuri – pe de o parte, mandrie, pe de alta parte, frustrare. Portugalia nu este unica tara din lume unde cei din provincii nu privesc capitala cu ochi buni pentru ca acolo se strange bugetul national si capitala decide unde sa se duca banii. Si daca te duci la Lisabona si la Porto, o sa sesizezi diferente intre cum arata cele doua orase… Si totusi Porto continua sa lucreze. Dar o parte dintre cei care muncesc o fac cu placere… Produc vin de Porto :).

Am ajuns in Porto intr-un inceput de toamna blanda acum vreo doi ani. Hotelul meu era undeva intr-o suburbie moderna a orasului, aproape de locul unde urma sa fiu prezent la o conferinta, dar centrul vechi nu era departe. Si, ca peste tot, Douro, fluviul care joaca rolul de coloana vertebrala a orasului Porto, nu era nici el mult prea departe. Asa ca am coborat, incet-incet, spre rau. Porto se catara pe niste dealuri, unele chiar abrupte, asa ca cele doua maluri sunt legate de poduri maiestuoase. De fapt, podurile sunt primele cladiri care iti sar in ochi cand ajungi pe malul lui Douro. Cel mai celebru pod, adevarat simbol al orasului, se numeste Dom Luis si a fost construit, in 1886, de Teophile Seyrig, un partener al lui Gustave Eiffel (acesta si-a terminat turnul care l-a catapultat definitiv in istorie trei ani mai tarziu, in 1889). De altfel, stiind backgroundul, nu pot sa nu observ similitudinile dintre podul din Lisabona si turnul din Paris.

Podul Dom Luis are doua etaje. La momentul constructiei, a fost gandit sa fie deschis traficului pe ambele etaje, mai apoi, au aparut tramvaiele si etajul de sus al podului a fost dedicat tramvaielor. Astazi, pe etajul superior trec metroul (care iese din pamant pentru a traversa Douro pe pod)si pietonii, in timp ce la etajul inferior se inghesuie traficul auto. A fost evident din prima clipa ca ma voi catara pe ambele etaje ale podului, pentru o panorama a orasului. Si a meritat efortul. In dreapta mea, Porto-ul vechi, catarat pe dealuri – mai intai, ordonat cu cladiri in linie, creand o adevarata promenada langa Douro, apoi, din ce in ce mai anarhic, ascuns de cladirile din linia 1, cu catedrale incoronand varfurile dealurilor. La stanga, un cartier foarte ordonat si organizat, acolo unde se afla cramele marilor producatori de vin de Porto… practic, o adunatura de depozite in care se invecheste comoara orasului.

Dar spectacolul nr. 1 de pe pod nu este panorama, ci pustimea care sare in apele lui Douro de la inaltimea primului etaj. In general, baieti care sar in admiratia fetelor care stau la picioarele podului, dar suprematia masculina este uneori provocata si de cate o fata mai baietoasa care vrea sa sara si ea in rau. Unii saritori nu par sa aiba mai mult de 12–13 ani si presupun ca este un ritual de machoism perpetuat de decenii in Porto.

Desi am fost atras de malul stang (este considerat o municipalitate aparte si poarta numele de Vila Nova de Gaia, sau, mai simplu spus, Gaia), initial m-am plimbat de-a lungul malului drept. Cum ziceam, exact langa pod se afla promenada Douro… cladiri colorate, dar parca un pic scorojite, cu numeroase restaurante cu meniu fix pentru turisti la parter. Odata parasita aceasta zona, am nimerit printre niste stradute alambicate, cu oameni saraci, putin plictisiti, dar totusi cu zambetul pe buze. Brusc, mi-am adus aminte de Alfama, cartierul similar din Lisabona. Dar, spre deosebire de Alfama, aici am descoperit o comunitate parca mai stransa. Femeile jucau carti in jurul unei mese, lumea iesea palavragind din ceva care parea sa fie baie publica (ca si in Alfama, canalizarea nu ajunge peste tot, asa ca inca mai exista bai publice). Plimbandu-ma la ceas de dupa-amiaza tarzie, cand ziua se ingana cu amurgul, initial, Alfama  de Porto parea un pic amenintatoare, dar doar parea. Am inteles ca e safe, probabil noaptea aducand potentiale probleme, sau poate ca nu.

Dupa ce depasesti zona respectiva care se afla la nivelul raului si te catari pe dealuri, dispare aerul pauper, dar totusi boem. Spiritul boem ramane insa, dar apar cladirile monumentale, de tipul celor pe care le vezi si in Madrid, Barcelona sau Lisabona. Dar, de departe, ce m-a atras au fost cele care sunt “tapetate” cu azulejos in exces, acele faiante de culoare alb-albastra care de-a lungul istoriei erau rezervate bisericilor si palatelor. Pentru a vedea cele mai bune exemple de cladiri cu azulejos, cauta biserica Igreja do Carmo, biserica de secol XVIII, dar al carei zid cu azulejos a fost terminat doar in 1902.

A doua cladire care merita vizitata de iubitorii de azulejos este gara centrala a orasului. In Portugalia, numeroase gari nu au doar rol functional, sunt chiar monumente de arta, iar gara din Porto cu imensele sale ziduri cu azulejos este un loc pe care e musai sa-l vizitezi chiar daca nu ai planificata vreo calatorie cu trenul.

Cu ajutorul localnicilor, am descoperit si mandria orasului – libraria Lello. Mandrie pentru ca este considerata una dintre cele mai frumoase librarii din lume (din ce am vazut, alaturi de cea din Maastricht, chiar este) si orice oras se mandreste cu ceva care este unic sau superlativ in lume, iar daca acest superlativ este o librarie (deci, dovada culturii orasenilor), mandria se amplifica. Livraria Lello dateaza de la sfarsitul secolului al XIX-lea cand exista o competitie acerba intre librariile orasului, asa ca multi, pentru diferentiere, au hotarat sa nu se lupte numai in preturi si bogatia ofertei, ci si in arhitectura. Asa ca proprietarul librariei Lello a construit un adevarat palat cu o fatada Art Nouveau (la mare moda atunci) cu elemente gotice si un interior complet din lemn, de-a dreptul extravagant. Am intrat si eu in libraria Lello, nu puteam rata ocazia. Si, intr-adevar, arata superb, construita pe doua etaje, cu o scara interioara arcuita, cu rafturi doldora de carti de-a lungul zidurilor. Din pacate, nu prea mai are atmosfera unui templu al cartii unde nu vorbesti decat in soapta, frunzarind cartile, dimpotriva, fundalul sonor aduce cu vuietul unui stadion de fotbal, iar la fiecare 30 de secunde esti trezit din reverie de o voce strident “No pictures, please”. Evident, nimeni nu se conformeaza :).

Venise vremea sa trec podul dincolo, in Gaia. Daca vreun american a auzit de Porto, imensa majoritate au auzit de el datorita vinului de Porto. Vinul de Porto nu este chiar vin, este un vin fortificat (cum e la noi “Lacrima lui Ovidiu”, un vin tare si dulce care te lasa lat daca bei mai mult de o sticla. In Gaia, exista toti producatorii de vin de Porto. Din cate am inteles, pentru ca un vin de Porto sa poata purta apelativul de “vin de Porto” trebuie ca strugurii sa provina din podgoriile aflate la est de Porto, pe dealurile de langa fluviul Douro si procesul de productie sa aiba loc in Porto (mai precis, in Gaia) in aceste cladiri lungi in forma de depozite.

Toti producatorii sunt deschisi publicului si au muzee care spun povestea vinului de Porto, dar si a brandului lor si obligatoria camera de testare. Am ales sa intru la Sandeman, atras de logoul interesant al brandului care imi aduce aminte de vestmintele lui Zorro. Turul a fost interesant, eu si cativa asiatici, insotiti de o ghida imbracata precum Sandeman, o adevarata Zorritza J. Am aflat despre tehnologia de fabricare a vinului de Porto, am pozat butoaiele in care este invechit (cu un an inainte, in timpul vizitei la fabrica whiskey-ului Jameson din Dublin, am aflat ca acestia folosesc pentru invechire taman butoaie in care a fost invechit vin de Porto) si, evident, la final am avut parte si de o degustare – de vin alb si rosu. Doamne, ce dulce e!

Deasupra Gaiei e greu sa nu descoperi un teleferic care survoleaza cramele de vin de Porto, si cum sunt mare iubitoriu de panorame, nu am ratat ocazia de a “zbura” deasupra Gaiei ca sa prind cele mai bune panorama ale raului Douro si ale vechiului Porto. Si daca tot m-am dat cu telefericul, urmatoarea miscare logica a fost sa iau si o minicroaziera pe Douro. Nu costa mult, doar vreo 10 euro, si cum ajungi in jurul promenadei, vei fi “atacat” cu oferte. Evident, nu am rezistat (nici nu voiam) si m-am urcat pe un vas care ne-a plimbat pe Douro in sus si in jos.

Evident, Porto este un oras mult mai mare si mai complex. In plus, in apropiere, se afla numeroase orase care merita vizitate, cum ar fi Braga cea care se roaga. Eu am mai fost si in Guimaraes, dar in mod cert va trebui sa revin candva pentru a descoperi si alte locuri faine din nordul Portugaliei. In caz ca sunteti interesati de o excursie in circuit prin zona, aruncati o privire pe oferta Paralelei 45 care ofera un circuit chiar complet pentru zona centrala si nordica a Portugaliei, inclusiv pentru Porto si regiunea adiacenta. Si, uitandu-ma pe program, vad sunt prinse si locuri in care n-am fost, iar de unele dintre ele nici nu auzisem, cum ar fi Ponte de Lima, dar care, judecand dupa imagini, pare un orasel delicios de-a dreptul :).

Imagini Porto

Primaria din Porto

Si impresionantul ei interior

V-am zis ca imi plac tare mult azulejos… Chiar si daca le gasesc intr-o gara 🙂

Pe biserici

sau in interiorul lor

 Catedrala orasului

Sus pe deal, cum ii sade bine unei catedrale 🙂

Podul Dom Luis, un simbol al orasului

Si locul de unde baietii isi arata vitejia

Celebra librarie Lello

Porto vazut de sus … fluviul Douro

Vinaria Calem

Pe malul drept

Promenada de langa Douro

E frumos sa vezi orasul de sus, dar parca si de la nivelul apei, vezi ceva fain

Mda, cam asa 🙂

Favelas do Porto 🙂

mai joci o carte

In Porto, e musai sa ai pantofii stralucitori

Gaia, cartierul vinului de Porto

Mi-a placut logo-ul Sandeman, deci i-am ales pe ei pentru turul vinului de Porto

Munti de butoaie pline cu faimoasa licoare

Domnisoara Sandeman 🙂

 Noroc !