Capul Verde, no stress (ep. 2). Boavista, aceasta Vama Veche a Capului Verde

30. Camioneta Boavista.JPG

Am pus picioarele pe pista aeroportului din Boavista, Capul Verde. Prima reactie – wow, ce cald e! Era o vreme superba, soare si circa 28 de grade. Plecasem din tara unde nu mai vazusem soarele de vreo saptamana, si erau nori si o umezeala patrunzatoare. A doua reactie – wow, cum arata aeroportul! Un aeroport nou-nout, super aranjat, dar si super original – arata ca o cetate maura (stilul imi aducea mai degraba aminte de Maroc), dar era complet descoperit. Mai degraba arata ca un club de plaja cu terase si, eventual, o discoteca, decat ca un aeroport international. Mai erau si cornuri conice, totul, totul iti spunea ca ai sosit in vacanta. Un aeroport pe care sigur nu-l voi uita.

Dupa sarabanda de poze de rigoare (in tara lui “no stress”, nimeni nu zice nimic ca pozezi prin aeroporturi), m-am asezat la coada la viza. Cetatenii Uniunii Europene au nevoie de viza, dar se poate lua la sosirea in tara, pe aeroport, in schimbul a 25 de euro. Un ofiter tacticos si zambaret, un reprezentant de incredere al curentului “no stress” care se misca in ralenti, cu gesturi largi si zambete similare. Cum sa te superi pe el. Poate pentru cei care au gandit patru birouri de control pasapoarte, din care trei pentru cei care nu au nevoie de viza (au fost vreo 20 de insi in tot avionul) si unul pentru cei care trebuie sa-si ia viza (adica restul de vreo 150 de pasageri).

In fine, trec de viza, controlul de pasapoarte nici nu se mai face, imi iau bagajul care ma astepta cuminte pe banda si trec de pe o terasa pe alta. O mulatra cu un turban pe cap in stil vest-african ma intampina in romaneste. WHAT? Atunci imi aduc aminte ca, in schimburile de mailuri cu patronul agentiei Barracuda, acesta a mentionat ca, in Boavista, reprezentanta agentiei care va avea grija de mine este o romanca. O cheama Wanda, tatal este angolez (venit la studii in Romania), iar mama romanca. Sunt patru surori, care traiesc prin Angola, Portugalia si Capul Verde. Wanda vorbeste extrem de bine romaneste desi a fost crescuta in Angola si Portugalia, in Romania venind doar in vacante la bunici. Este de cativa ani in Capul Verde, s-a indragostit de Boavista si aici a ramas. Deci, exista romani si in acest loc indepartat de lume. Si voi vedea ca nu este singura.

Ma urc in masina si iesim pe o sosea impecabila, dar aproape necirculata. Voi descoperi ca infrastructura rutiera este excelenta in Capul Verde, sosele foarte bine asfaltate (ma rog, cele dintre centrele urbane, am facut si destul off-road spre diverse locuri turistice, dar asta e parte din sarmul insulelor) si, dupa cateva minute, ajungem in Sal Rei, demna capitala a unei insule care nu are decat vreo 9.000 de suflete.

Incep sa inteleg de ce Wandei ii place insula asta. Are un inegalabil sarm african, imi aduce aminte de Mali, dar este mult mai curat (de fapt, Capul Verde este impecabil de curat, tari precum Franta sau Italia ar avea multe de invatat) si mult mai civilizat. De sus, parea ca o faramitura de Sahara s-a rupt si a plutit in mijlocul marii, iar de jos, am descoperit numeroase vilute, care sunt de fapt pensiuni de familie, dar si orasul ca atare nu arata rau deloc.

Am dormit o noapte la pensiunea Casa Velha, o pensiune construita de o italianca combinata cu un capverdian si care mi-a adus din nou aminte de aerul hotelului N’y a Pas de Probleme din Mopti, Mali. Nu, nu seamana, doar lejeritatea cu care au fost construite camerele, faptul ca nici o camera nu arata la fel, spatiile largi. De fapt, aici in Sal Rei predomina spatiile largi. Fiind o insula desertica si populatia sporadica, cladirile nu sunt inghesuite, cel putin in zona asta turistica gasesti o cladire aici si altele mai incolo… nu e spatiul acela incrancenat in care fiecare metru patrat este folosit la ceva (chiar daca e vorba de gradina). Totul insa comunica “no stress”.

Evident, nu am putut sa stau in hotel, chiar daca aveam un miniapartament cu doua camere, si am tulit-o pe plaja pentru apus. Niste localnici se harjoneau in apa, unii cu un soi de board de surf. Pentru multi, Capul Verde este destinatia nr. 1 la nivel mondial pentru surfing si kite-surfing, iar Boavista este destinatia mai chill. De altfel, din prima clipa, Boavista mi-a sugerat ideea de Vama Veche, dar nu o Vama Veche de azi, nici macar de ieri, ci o Vama Veche ideala, un spatiu chill, in care poti sa umbli descult peste tot, sa nu auzi o masina decat la vreo jumatate de ora, sa stai la un bar de stuf si sa te uiti la apusul de soare.

Am dat si o mica tura in oras, am fost la banca, la un ATM, sa scot bani. Moneda nationala se numeste “escudo”, fix acelasi nume pe care il avea si valuta portugheza pana in momentul trecerii la euro la inceputul mileniului, iar cursul de schimb este fixat la euro si garantat de Uniunea Europeana – 1 euro = 110 escudo. Poti sa platesti insa absolut peste tot in euro (chiar si WC-ul public), dar de obicei la rata 1 euro = 100 escudo. Nu am vazut nicaieri case de schimb valutar, am inteles ca daca vii cu cash, poti sa schimbi la banca, dar, evident, nu in zilele de sambata si duminica sau la orele de siesta cand totul se inchide. Dar cum spuneam, euro sunt acceptati peste tot daca nu ti se pare ca acei 10% merita sa faci efortul sa gasesti o banca deschisa.

Seara, am iesit cu Wanda la un bar – restaurant pe plaja, totul din stuf, dusumeaua fiind direct nisipul fin al plajei, unul din acele locuri care nu pot sa-ti spuna decat chill. E un loc si cu straini, si cu localnici, muzica occidentala din anii ’90 (as fi preferat in cel mai rau caz un Bob Marley, daca nu muzica locala), toti barmanii si ospatarii fiind straini (italience, nemtoaice, parca si o finlandeza), desculti si zambitori. Totul e pe relax, iar mancarea a fost excelenta. As mai fi ramas pe aici la restaurantul Morabeza, dar eram cam varza dupa zbor si schimbul de fus orar (e o diferenta de fus orar de 3 ore iarna si 4 ore vara pentru ca cei din Capul Verde nu trec la ora de vara). Am aflat ca sunt numerosi straini (mai ales italience) care au venit in Capul Verde, inclusiv in acest loc uitat de lume numit Boavista, unde si-au deschis mici afaceri – baruri, restaurante, gelaterii, pensiuni. Multi dintre ei au venit ca turisti si apoi au decis sa ramana. Vremea e buna, niciodata temperature nu scade sub 20 de grade, nici nu trece de 30 de grade, ploua o data la 3 ani, soare si un stil de viata “no stress”. E drept, nu ai parte de multe din deliciile modernitatii, dar daca vrei sa iei o gura de civilizatie, o data pe saptamana ai zbor direct la Lisabona, cu TAP. Inteleg ca spitalele nu sunt cine stie ce, si asta nu numai in Boavista, ci aproape peste tot (unul modern tocmai a fost deschis in Sal), dar atata timp cat nu te imbolnavesti, nu ai nici o treaba. In plus, aici nu exista nici serpi veninosi, nici boli tropicale. Nu iti trebuie nici un vaccin si nici nu ai treaba cu malaria.

A doua zi de dimineata, fix la ora 8, Wanda era cu o mica camioneta in fata hotelului. Ne-am instalat in spate, in aer liber (cam toti turistii calatoresc asa) si am plecat la drum. Wanda imi spune “Am vazut la stiri ca in noaptea asta a erupt Fogo”. Fogo este unicul vulcan activ, ultima oara erupand in 1995, si urma sa ajung acolo peste doar trei zile. Se pare ca e o eruptie serioasa, vulcanologii cred ca o sa fie cea mai mare din ultima suta de ani, turistii, dar si populatia locala, sunt evacuati. Nu au fost morti, lava nu s-a scurs asa de repede, nici gazele nu sunt foarte mari, dar s-ar putea sa nu mai ajung acolo, desi era in program. La naiba si vulcanul asta! Nu putea sa mai astepte vreo 3–4 zile si sa erupa cand eram eu pe insula. De aici, de la Boavista, Fogo pare la fel de departe ca si cum ar fi in Australia – e cam o ora de zburat cu avionul pana acolo.

In fine, plecam la drum, trecem mai intai pe la aeroportul cel haios sa vedem daca nu s-a schimbat orarul de zbor al lui TACV (liniile aeriene din Capul Verde), lucru absolut normal pentru un zbor intern. Se pare ca nu. In cursul dupa-amiezii trebuie sa merg la Sal, insula alaturata (se vede cu ochiul liber din Boavista), si desi cele doua insule sunt apropiate (zborul dureaza cam 12 minute), nu exista feribot!

In fine, totul e OK, asa ca o luam la drum. Dupa ce strabatem fosta capitala a insulei, Rabil, un sat construit pe muchia unui deal, cu o panorama destul de spectaculoasa, ne aruncam pe drumuri din ce in ce mai rurale. Chiar si in Boavista au aparut resorturi all-inclusive, izolate insa in mijlocul pustietatii. A aparut una si pe coasta sudica, o coasta fara asezari umane, guvernul a promis sa construiasca jumatate de drum si resortul cealalta. Resortul si-a construit partea, guvernul nu are bani, asa ca o luam spre maretul resort pe un drum batatorit de tara, mai intai pavat cu piatra cubica, ulterior fara nimic, iar la un moment dat, ca prin miracol, apare o sosea moderna, superb asfaltata, marcata impecabil. De aici, apare drumul construit de resort. Dar noi nu ne ducem aici, continuam drumul de tara printr-un minuscul canion, o vale inghesuita de doua delusoare, pentru a ajunge la satul Provoacao Velha, un sat care imi aduce aminte de Cuba. Ieri, mi-a venit Mali in minte… si poate am dreptate, Capul Verde este intre Mali si Cuba, un mix… si e greu sa gasesti un mix bun.

Gasim si biserica din sat, in mod miraculos deschisa (Wanda imi spune ca e prima oara cand o gaseste deschisa, dar apoi realizam ca este totusi duminica dimineata si probabil se tine o slujba). Apoi, ne continuam drumul si descopar minunata plaja Santa Monica (denumita astfel dupa mult mai celebra plaja din California, exista un umor subtil si in Capul Verde), o plaja lunga cat vezi cu ochii, cu un nisip alb incredibil de care se sparg valurile verzi ale Atlanticului. Absolut superb. Nimeni si nimic cat vezi cu ochii (cica se va construi un RIU la capatul plajei), absolut superb. Un loc unde sa iti arunci hainele de pe tine si apoi sa te arunci in apa).

Va urma insa apoi o tura cu camioneta pe plaja, printre tufisuri crescute spectaculos din nisip, mici lacuri formate de fluxul prea puternic al marii si, in cele din urma, superbe dune de nisip. Da, ca in desert, ca in Sahara (ma rog, m-am urcat ultima oara pe dune de nisip in Delta Dunarii si in Oman). Dar de unde nisipul asta alb pe o insula vulcanica? Ei bine, am aflat cu stupefactie ca este adus de vant tocmai din Sahara (aflata la circa 700 km est de Boavista), iar vantul a adus dune intregi de nisip! Incredibila e natura asta.

Putin mai incolo, dau de o mica colonie de kite-surferi. In Boavista, dar si in alte parti din Capul Verde, principala atractie sunt sporturile de apa, mai ales surfingul si kite-surfingul. Sezonul tocmai a inceput, pentru ca a venit iarna, cand vanturi puternice bat dinspre Africa si tine cam toata iarna. Este momentul cand o buna parte din comunitatea mondiala de kite-surferi se muta in Capul Verde. Vara, in schimb, este sezonul in care vin testoasele sa-si depuna oualele pe plajele din Boavista, dar si din Sal (asta e cam din iulie pana in octombrie). Iar din februarie pana in mai, poti vedea balenele care trec prin dreptul insulei. Deci, ai ceva special de facut aproape oricand – balene, apoi testoase si in fine vantul pentru surferi. Iar plajele absolut incantatoare oricand pentru ca e cald tot timpul anului si cel putin in Boavista nu ploua decat o data la cativa ani (sau, cel putin, asta imi spunea Wanda). Ei bine, eu am fost omul care a adus ploaia… la inceputul zilei, au fost nori si un mic spray cu apa, nici macar nu o pot numi ploaie, dar aici, in Boavista, inseamna ploaie serioasa. Oricum, dupa vreo ora si ceva a aparut soarele.

Tura cu masina pe plaja a fost insa minunata – apa verde, nisipul alb, dunele, am avut parte si de un mic safari – nu, nu a aparut vreo girafa ori zebra, ci o colonie de capre cu doi tapi care s-au luat violent in coarne. Na poftim, poti sa ai parte si de safari intr-o insula practic fara fauna (sunt insa vreo 30 de specii de pasari).

Am ajuns la aeroport incantat. Nu stiu, Boavista nu are niste atractii incredibile, world-class, dar are niste plaje minunate si o atmosfera care cred ca l-ar inmuia si pe cel mai nervos si stresat CEO. Este tipul ala de insula pe care simti ca trebuie sa-ti arunci incaltarile si s-o iei descult prin nisip si sa nu faci nimic. Eventual, surfing. Sau sa urmaresti broastele testoase. Si sa te gandesti ca poate nu ultimul iPhone sau Louis Vuitton este ceea ce conteaza in viata.

Am fost in Capul Verde la invitatia TAP Portugal cu sprijinul local al agentiei capeverdiene Barracuda Tours

Imagini Boavista, Capul Verde

01. Insula Boavista de sus.JPG

Boavista vazuta de sus… o bucatica de Sahara pierduta prin Atlantic

02. Aeroportul Boavista.JPG

Bine am venit in Boavista, Capul Verde 🙂

03. Casa Velha - Boavista.JPG

Casa Velha, gazda mea din Boavista

04. Interior Casa Velha.JPG

05. Camera Casa Velha.JPG

Dormitorul… simplu, dar atat de original

06. Suburbii Sal Rei.JPG

Sa arunc o privire pe geam. Incolo e marea

07. Plaja Boavista.JPG

deci nu pot rata ocazia de a ma arunca in Ocean

08. Sal Rei.JPG

Linistita capitala a insulei, Sal Rei

09. Bar pe plaja.JPG

Barul Morabezza, no stress 🙂

10. Bar Sal Rei.JPG

11. Desert in Boavista.JPG

Wow… tot nisipul asta a fost adus de vant tocmai din Sahara ?

12. Cu Wanda in camioneta.JPG

Cu Wanda in camioneta

13. Boavista, Capul Verde.JPG

Spre sudul insulei… dar ce se intampla, ploua in Boavista ????

14. Provocoao Velha.JPG

15. Capela - Provocaoao Velha.JPG

16. Plaja Santa Monica.JPG

Plaja Santa Monica nu din California, ci din Boavista !

17. Santa Monica, Boavista.JPG

apa asta are o culoare….

18. Boavista.JPG

19. Cu jeepul prin Boavista.JPG

E timpul si pentru un pic de off-road

20. Boavista.JPG

21. Dunele din Boavista.JPG

Pe o duna de nisip… mi-aduc aminte de Oman 🙂

22. Lac in desert.JPG

Inundatii 🙂

23. Dealuri cu nisip.JPG

24. Kite surfer Boavista.JPG

Capul Verde, patria windsurferilor

25. Kite surfing Boavista.JPG

Ma rog, nu a inceput exact sezonul

26. Printre dune.JPG

27. Lupte de tapi.JPG

Vreti si animale exotice ? Ce ziceti de o bataie intre tapi ?

28. Cu masina prin desert.JPG

Dune bashing 🙂

29. Mare si desert.JPG

Intre nisip si apa

30. Camioneta Boavista.JPG

31. Sal Rei.JPG

Sal Rei, capitala insulei Boavista

32. Vanzatoare africana.JPG

Madame, no stress, buy from me !

33. Port Sal Rei.JPG

Portul intr-adevar iti zice „no stress” 🙂

34. Catedrala din Sal Rei.JPG

Catedrala din Sal Rei. Pe unde au fost portughezii, au construit biserici serioase, nu s-au incurcat !

35. Interior catedrala.JPG

E duminica, tocmai s-a terminat slujba

36. Strada mare din Sal Rei.JPG

Principalul bulevard din Sal Rei

37. Aeroportul Boavista, Capul Verde.JPG

Inapoi la aeroportul descoperit in forma de citadela

38. Departing lounge - Boavista.JPG

Chiar si departing gate arata ca o terasa la mare 😉

39. TACV Boavista - Sal.JPG

Cu ATR-ul TACV-ului (Liniile aeriene din Capul Verde) am zburat fix 15 minute pana la insula de langa

40. Peste Boavista.JPG

La revedere, Boavista !

Comentarii

  • Ai descris foarte fain atmosfera relaxata din insula. Imi vine sa dau o fuga pana acolo…

    Marius W. 11 decembrie 2014 18:13 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii