Mi-am pus ceasul să sune. De obicei, când sunt în călătorii, pun ceasul să sune; când sunt acasă, de multe ori, nu. Acasă e pentru odihnă, când sunt plecat e pentru colindat și descoperit, nu? Mă rog, nu l-am pus la 6 dimineața să prind răsăritul (oricum, nu cred că e vreun răsărit spectaculos la Hamburg, dar cine știe), cert este că pe la 9 și ceva dimineața eram la micul dejun. Și, într-adevăr, micul dejun la Hampton by Hilton Hamburg City Center e chiar sățios și bun. De altfel, când am călătorit săptămâni în șir prin SUA în delegație, de obicei stăteam la Hampton. Nu era scump ca un hotel din clasa Hilton, dar avea camere OK și mic dejun cu de toate. Ceea ce – spune americanul – best value for money.

Am plecat apoi spre centru. Voiam să văd Primăria, considerată o capodoperă a artei baroce. Mi-aduc aminte de impresionanta Primărie din Hanovra sau de cea înaltă din München – în orașele astea germane care timp de secole au fost independente, Primăria juca un rol vital, așa că beneficia de sedii impozante. Dar în drum spre Primărie, m-am oprit un pic la Chile House. Chile în Hamburg? Ce o avea? Simplu, cel care a construit această impozantă clădire, magnatul Henry B. Sloman (da, tipul e englez, dar a trăit în Germania și în Chile), care și-a făcut averea în comerțul de salpetru dintre Germania și Chile, a construit între 1922 și 1924 această splendidă clădire – este considerat cel mai bun exemplu de Brick Expressionism. Într-adevăr, arată într-un mare fel – aducând cu un vas (deh, proprietarul a făcut bani din transport maritim) înspre est, are o curte interioară impresionantă și un dans de cărămizi pe fațadă care te amețesc, dacă te uiți cu mare atenție. A fost construit pentru birouri și destinația asta o are și azi – aici, se află tot soiul de birouri de companii, dar și spații culturale (Institutul Cervantes are biroul aici).

De acolo, am plecat direct spre Primărie, dar aici, ghinion. În mod excepțional, din cauza nu știu cărui eveniment, vizitele erau suspendate pentru ziua în curs, urmând să fie reluate a doua zi… A doua zi, ne întorceam în țară la prima oră. Am vizitat cu părere de rău parterul și am mai făcut niște poze în curtea centrală, un soi de patio. Nu știu cine a construit Primăria, dar arată mai degrabă ca un colț de Italie, nu de Germanie. În mijlocul curții, pozată de toți, se află statuia zeiței grecești Higeea. Motivul prezenței acestei zeițe este că în perioada când Primăria a fost terminată, Hamburgul a fost lovit de o mare epidemie de holeră (ultima de acest gen care a lovit Europa Occidentală), în urmă căreia mii de oameni au murit.

N-a fost să fie cu Primăria, am plecat mai departe, în consecință. Unde? Unde… hai pe malul Elbei! Dar, în drum, ne-a sărit în față o altă biserică, având o turlă imensă, așa că am zis să mergem din nou sus. Biserica este Sf. Mihail (St. Michael). Are un acoperiș de cupru și de-a lungul istoriei a tot fost distrusă – mai întâi, de niște fulgere, mai apoi, de război, dar protestanții au perseverat și iat-o din nou impecabilă ca scoasă din cutie. Am urcat și, într-adevăr, panorama este minunată. Spre deosebire de cea de la Sf. Nicolae, aici ești mult mai aproape de râul Elba și poți să-i descoperi estuarul. Tot uitându-mă în toate direcțiile, nu se putea să nu-mi sară în ochi o statuie imensă. Mă uit pe hartă și descopăr că acea statuie gigantică este statuia lui Bismarck. Are nu mai puțin de 115 metri înălțime. Da, în ultimă instanță, deși Bismarck a fost văzut prin întreaga Europă ca un simbol al expansionismului prusac, omul a făcut foarte multe pentru țara sa – este cel care a unificat Germania după milenii de împărțire în triburi și ministătulețe, a introdus beneficiile sociale, a învins Danemarca, Franța și Austria (evident, nu are prea mulți fani în țările astea) și a reușit să impună Germania ca o mare putere, reușind în același timp să mențină o lungă perioadă de pace în Europa de Vest și Centrală. În ultimă instanță, Bismarck (la fel ca împăratul francez Napoleon al III-lea, inamicul său) a pus un umăr la crearea României moderne – el l-a încurajat pe Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen să accepte propunerea de a deveni principe într-o țară semiturcizată de la marginea Europei – și l-a sprijinit permanent (inclusiv prin includerea României în Tratatul germano-austro-ungar din 1883, care a constituit o pavăză împotriva Rusiei, dar și prin convingerea principelui Ferdinand să vină în România în calitate de urmaș al lui Carol I). Să nu ne îmbătăm însă cu apă rece, Bismarck nu a făcut toate aceste gesturi dintr-o iubire prea mare pentru România, ci prin prisma intereselor germane – care s-au dovedit, cel puțin în acele momente, benefice pentru România.

Malul Elbei este locul favorit de plimbare al hamburghezilor, așa că într-o sâmbătă plină de soare, unde crezi că se află mai bine de jumătate din oraș? La plimbare. Prin urmare, ne-am strecurat cu greu prin mulțime și, după ce am trecut de aglomeratul Landungsbrücken, am coborât în vechiul tunel de traversare a Elbei. Auzisem de el, dar nu am putut să nu fiu uimit decât când l-am văzut efectiv. A fost construit în 1911 (multe lucruri au fost construite în Hamburg înainte de Primul Război Mondial) și este literalmente WOW. Când intri în clădirea cu cupola care parcă nu îți spune că vei intra într-un tunel, nu prevezi nimic, dar în momentul în care te uiți în jos, rămâi interzis – da, este o operă arhitectonică incredibilă. Patru ascensoare coboară pietoni, bicicliști și scuteriști (există și o scară, dacă vrei să te miști un pic) și ajungi la vreo 20 de metri sub Elba… Odată ajuns jos, nu poți să nu remarci atmosfera retro, practic păstrată de acum mai bine de 100 de ani, și culoarele speciale pentru bicicliști și pietoni. Am urcat, evident, pe partea cealaltă – sincer, nu e cine știe ce, exceptând o panoramă făină asupra orașului Hamburg!

Una dintre recomandările celor care mi-au răspuns când am întrebat ce să fac în Hamburg a fost să vizitez și submarinul sovietic. Am fost intrigat: ce caută un submarin sovietic în Hamburg? Până la urmă, l-am găsit tot în centru, tras pe malul Elbei – are două nume U-434 (cum scrie pe el), dar în realitate numele său era mult mai romantic – B-515 😊. Este un submarin din clasa Tango, cel mai mare submarin neatomic, și a fost construit în 1976. A fost scos din serviciul militar cândva prin anii ’90, când a fost cumpărat de niște nemți cu ideea de a-l face muzeu (mă rog, poate a și fost spionat). Erau anii lui Elțîn, când orice era posibil în Rusia, inclusiv ca niște băieți dintr-o țară NATO să cumpere un submarin și să-l ducă acasă. Rușii susțin că au scos tot ce era strategic de pe el (poate, da, poate, ba), cert este că a ajuns la Hamburg, transformat în muzeu. Și este „o jucărie pentru băieți” foarte faină… Avea un echipaj de 78 de oameni și într-adevăr stai să te gândești cât de înghesuiți stăteau oamenii aceia (sunt niște manechine care îți sugerează viața la bord), și, deși nu ești inginer sau foarte tehnic, ai un sentiment special să te strecori prin chepengurile acelea dintr-un compartiment într-altul și să descoperi viața asta claustrofobă din adâncuri. Am avut noroc că nu erau prea mulți vizitatori și m-am putut delecta în liniște cu viața de la bord.

Ne-am întors în port cu ideea de a lua o minicroazieră. În zona Landungsbrücken, orb să fii și să nu vezi ofertele de croaziere – de la șalupe mai mari, la vase cu zbaturi ca pe Mississippi, ai toate opțiunile posibile… de la 20 de euro în sus. În schimb, dacă vrei să economisești niște bani și să te plimbi pe Elba prin port, mai bine iei transportul în comun – pe lângă autobuze, U-Bahn și S-Bahn, transportul în comun hamburghez constă și în vase. Și costă fix la fel ca orice autobuz anonim – 3,30 euro pentru o tură lungă până la capătul portului. E drept, varianta turistică de 20 sau de 27 de euro (o oră sau două ore) te duce în anumite cazuri și în Speicherstadt (dar în exterior, nu o ia pe canalele din cartierul vechilor docuri), în rest te duce cam tot prin aceleași locuri. Așa că am cumpărat de la un automat bilete și m-am dus unde era o grămadă dezorganizată de lume care aștepta vasul 62. A venit unul, dar nu am prins loc. Până la urmă, după 15 minute, a mai venit unul galben, făcând reclamă la spectacolul Lion King, pe care ne-am îmbarcat. Minicroaziera a fost plăcută – soare, briză, oraș în dreapta, zone industrial-portuare în stânga. Am descoperit că orașul are și niște plaje cu nisip, relativ populare (deși nu am văzut prea multă lume în apă), am remarcat și viluțele somptuoase de pe malul Elbei… Cam o oră, poate și mai mult, timp petrecut foarte fain. Și dacă tot am trecut pe chill, am ochit pe malul Elbei, în zona Landungsbrücken, niște… beach baruri. Da, beach baruri în Hamburg! Cu nisip, cu cocktailuri, cu umbreluțe, cu tot ce trebuie, mai puțin o piscină (ar fi mers senzațional, dar nu prea avea loc).

Seara ne-a prins, evident, în cartierul St. Pauli. Cartierul St. Pauli este cunoscut pentru industria sexului, un soi de replică germană a Cartierului Roșu din Amsterdam, dar nu e neapărat asta. Da, există o stradă cu fete în vitrine (dar, spre deosebire de Amsterdam, unde accesul e la liber, aici trebuie să treci pe lângă o baricadă unde scrie clar că minorii și femeile nu au voie – minorii, înțeleg, dar femeile, nu prea… care ar fi problema, poate vreo tipă vrea vreo fată din vitrină). Dar St. Pauli nu este popular neapărat (sau numai) pentru sex. Aici se află sute de restaurante și baruri la prețuri incredibil de mici (aici e de mâncat, de fapt, chiar aici am și mâncat), cluburi (cu sau fără dansatoare goale) și multe alte atracții. Dacă ai chef de dansat, fun și nebunie, St. Pauli e, probabil, locul potrivit pe o rază de multe sute de kilometri.

Nu am stat chiar prea mult în St. Pauli pentru că a doua zi aveam zboruri devreme. Am mâncat, ne-am uitat stânga-dreapta și am sărit în S-Bahn spre hotel. Dacă, la dus, zborul Blue Air pica mănușă, dimineața, la retur nu mai pica așa de bine… ce fain ar fi fost să plece seara din Hamburg! Dar… asta e. Oricum, S-Bahn-ul funcționează 24 de ore din 24 (e drept, noaptea, la o frecvență redusă), dar nu a fost nicio problemă să ajungem la timp. Se prefigura din nou o zi plină de soare, o zi faină, dar asta e … urma să revenim acasă.

Am verificat din reflex zborul – avionul Blue Air plecase din București la timp și urma să ajungă la Hamburg cu 15 minute mai devreme. Așa că am făcut check-in-ul destul de repede, am mai aruncat un ochi prin aeroport în căutare de ciocolată (nimic ieșit din comun, ce găsești la Hamburg găsești și la București) și ne-am îmbarcat la timp. A urmat un zbor liniștit, în care am și ațipit. M-am trezit la un moment dat, uitându-mă pe geam, am zărit o pistă ca de aeroport pustiu… părea părăsit. Sau o fi fost vreun aeroport militar. Când ridic ochii, văd Brașovul. Wow… ăsta e viitorul aeroport Brașov care are pista construită, dar nu și terminalul, că au zburat banii. Înțeleg că totuși se lucrează la terminal și, poate, poate, la un moment dat, va fi gata. A urmat trecerea în revistă a Bucegilor, am zburat literalmente peste ei atât de strâns, că nu am văzut Crucea, dar am văzut perfect stațiunile de pe Valea Prahovei și apoi încadrarea vest-est pe pistă de la Otopeni.

Era sfârșitul unui nou city break. Un city break fain, cu vreme bună, într-un oraș interesant și surprinzător. Un oraș în care mi-am dorit să ajung de mult – HAMBURG!

Am ajuns la Hamburg cu sprijinul Blue Air și al Biroului de Promovare Turistică a Germaniei.

În sezonul de vară, Blue Air zboară de trei ori pe săptămână la Hamburg (miercurea, vinerea și duminica), iar prețul biletelor începe de la 30 de euro (din octombrie).

Imagini Hamburg

Chile House

Magazinul echipei de fotbal HSV

Impozanta Primarie din Hamburg

La parterul ei

In curtea interioara – statuia zeitei sanatatii

Catedrala St. Michael

Relaxare pe lac

Turlele bisericilor continua sa domine orizontul Hamburgului

Futurista Filarmonica din oras

Elba si portul

Imensa statuie al lui Bismarck

Filarmonica

La plimbare pe malul Elbei

E timpul pentru un snack – sendvis cu creveti

Intrarea in tunel

Wow ! Dar adanc mai e !

Prin tunel

Lifturile de la cele doua capete ale tunelului

Panorama orasului

Dar mare mai e Bismarck asta

Submarin sovietic la Hamburg !

Sa intram deci 🙂

Prin chepenguri, trecem din compartiment in compartiment

Aici se doarme

Sa-i dam drumul, capitane 🙂

Imbulzeala la vasul public no. 62. Pe asta nu l-am prins

L-am prins pe asta galben 🙂

Dar am lasat o groaza de lume in urma pentru vasul urmator

La drum, pe Elba !

Faina cladirea !

Hamburgul are si plaje

Portul

Daca Hamburgul are plaje, e musai sa aibe si beach bar

cu sezlonguri si nisip 🙂

St. Pauli – cartierul placerilor si distractiei

Evident, nici FC St Pauli nu poate sa lipseasca din peisaj

Dis-de-dimineata in asteptarea S-Bahn-ului

Check in

Blue Air a venit chiar mai repede la Hamburg

La revedere, Germania !

Pentru amatori – la vanzare, se afla si machete de avioane

Aeroportul Brasov

Zamora

Sinaia