Drumul Mătăsii (ep. 9). Așgabat, halucinanta capitală a Turkmenistanului

04. Palatul lui Turkmenbasi

Am făcut cunoștință cu Așgabat după o zi și ceva prin deșert, pe șoseaua care taie Turkmenistanul în două. Mă așteptam ca șoselele din Turkmenistan să fie, dacă nu impecabile, cel puțin OK, dar după un început promițător fix după granița uzbecă, ne-am pierdut pe șosele late, dar proaste, noroc că erau pustii. Am simțit imediat că am ajuns în capitală. Deși continuam să galopăm încă în deșert, șoseaua s-a transformat ca și cum cineva ar fi scos o baghetă magică și deodată ne-am trezit rulând pe o magistrală de manual, cu un asfalt impecabil. Eram în Așgabat, capitala țării, halucinantul oraș de marmură.

Dacă te duci la muzeu, o să vezi că Așgabat apare pe istoricul Drum al Mătăsii. Nimeni nu neagă că acest Drum al Mătăsii a trecut prin împrejurimi, dar Așgabat nu exista ca oraș. Prin împrejurimi, însă, s-a aflat Nisa, capitala parților care au cucerit întregul Iran, dar și un alt oraș minor de pe celebrul drum comercial. Așgabat a fost fondat de ruși în 1881 și numele înseamnă “Orașul dragostei” în farsi, limba vecinilor perși. De altfel, Iranul se află la doar câțiva kilometri de Așgabat, practic, în vârful muntelui care creează un fundal spectaculos metropolei.

Orașul dragostei a fost, din păcate, orașul dezastrului. Asta se întâmpla pe data de 6 octombrie 1948, când un cutremur cu magnitudine 7,3 a pulverizat orașul. Stalin era încă la putere, iar dezastrele naturale erau de neconceput în perfecta Țară a Sovietelor. Deși sateliții străini au sesizat că un oraș cu sute de mii de locuitori a dispărut într-un nor de praf și pulbere, oficialii de la Moscova au anunțat că au fost doar câteva mii de morți, iar subiectul cutremurului a fost evitat cu eleganță de presa de partid și de stat. Americanii, în schimb, informați de situație de aliații iranieni și de sateliți, au susținut că sovieticii au făcut un test nuclear în capitala RSS Turkmenă. Datele publicate în plin glasnost gorbaciovist în 1988 au relevat că au fost, de fapt, 100.000 de morți, adică aproximativ o zecime din întreaga populație a Turkmenistanului. Datele publicate de autoritățile turkmene după proclamarea independenței au crescut numărul victimelor la nu mai puțin de 176.000 de morți, adică două treimi din populația de atunci a Așgabatului.

Cutremurul contină să fie prezent zi de zi în viața și amintirea locuitorilor, și asta datorită primului președinte, celebrul Turkmenbasi. El este o victimă a cutremurului, adică întreaga sa familie (formată din mamă și doi frați, tatăl murind în Al Doilea Război Mondial) numărându-se printre victime. Deși se afla în aceeași casă, Turkmenbasi a scăpat relativ nevătămat și a ajuns într-un orfelinat. De aceea, odată ajuns la putere, a readus cutremurul în discuția publică, a împânzit țara cu monumente dedicate cutremurului și a investit masiv în orfelinate (un lucru nu neapărat rău). Mama sa decedată sub moloz a devenit o adevărată Fecioară Maria a țării, proslăvită, iar numele ei a devenit numele unei luni din an.

Sovieticii s-au apucat de reconstrucția Așgabatului și au creat un oraș tipic sovietic, cu blocuri zdravene, nu foarte înalte (Așgabat continuă să se se situeze pe falie dătătoare de cutremure imense) și destulă verdeață. Dar, un oraș cu un puternic aer provincial. Așa că atunci când Turkmenistanul a devenit independent, începând epoca de aur a lui Turkmenbasi, provincialul Așgabat nu mai era pe placul președintelui. Așa că a creat orașul nou, orașul de marmură, Așgabatul fiind locul unde Phenianul se întâlnește cu Las Vegasul.

Am intrat în oraș printr-o zonă nou-construită… blocuri strălucind în soare, construite din marmură (și ceva ciment, dar nu prea mult) se înșirau de-a lungul drumului. Ghida, săraca, de abia prididea să dea detalii ce clădiri sunt în stânga și în dreapta – ministere, comisii și alte clădiri mai mult sau mai puțin guvernamentale. Alte două clădiri impresionante sunt ale celor două mari companii de construcție care au ridicat și încă edifică halucinantul oraș de marmură – turcii de la Polimeks și francezii de la Bouygues care, probabil, s-au strecurat pe sub pielea președinților turkmeni pompând masiv cadouri și bani în cine știe ce conturi secrete.

Cu cât ne apropiem de centru, cu atât clădirile devin mai mari și mai impresionante. Piața centrală e dominată de imensa și inutila clădire a Parlamentului, de un centru cultural și de sediile celor doi președinți. Biroul lui Niiazov are o cupolă imensă aurită care strălucește în soare, dar noul stăpân de la Așgabat a considerat că vechiul palat nu e chiar de rangul lui, așa că a trântit un palat și mai mare, și cu trei cupole! Probabil, următorul președinte va construi un palat nou cu cinci cupole! Inutil să spun că în întreaga zonă este interzis fotografiatul, în plus, pe străzi, nefiind țipenie de om.

De altfel, în tot orașul nou, în orașul de marmură, găsești cam de toate, dar nu și locuitori. Dacă vrei să vezi Așgabatul adevărat, Așgabatul viu, trebuie să te duci în umilul oraș rusesc, orașul construit în anii de după cutremur. În schimb, Așgabatul monumental, strălucitor, ziua datorită marmurei care strălucește în soare, iar noaptea datorită faptului că fiecare clădire este inundată de lumini exterioare, este mai degrabă pustiu. Imensele blocuri sunt destul de goale (judecând după numărul mic de becuri aprinse prin apartamente), iar pe stradă nu e mai nimeni. Conducerea a construit un oraș-model pentru show-off.

Am stat în centrul orașului în hotelul Grand Turkmen, fost Sheraton. E fix în buricul târgului, din balcon putând vedea interzisa piață centrală a orașului. Așa că am putut să dau drumul la zoomii din dotare pentru a putea să surprind niște instantanee. Orașul este împânzit de milițieni, iar în condițiile în care singurele ființe vii din Piața Centrală sunt apărătorii ordinii și disciplinei, e practic imposibil să faci o poză și să nu sară vreo trei pe tine.

Cel mai mare hotel din oraș este cocoțat pe un deal și seamănă izbitor cu Burj-al-Arab. Este un adevărat Burj-al-Așgabat. Din păcate, nu am ajuns să intrăm în el, în schimb am reușit să intru în hotelul Oguzkent, fost Sofitel, care arăta incredibil… E, cred, unicul hotel în care am intrat și în care ușile s-au deschis automat, trăgându-se din fața mea; de fapt, nici nu erau uși, ci adevărate porți aurite, deschizându-mi calea ca în fața unui prinț într-un lobby ca de palat din 1001 de nopți. Probabil că și Burjul Turkmen (care, apropo, se numește Yyldyz) este la fel de impresionant. Aici totul a fost construit cu singurul scop de a impresiona.

Am parcurs bulevardele de marmură ale orașului și ziua, și noaptea (cred că, în ultimii ani, cel puțin cinci munți din Vietnam și trei din Italia s-au mutat sub formă de clădiri în Așgabat). Orașul este imens, bulevardele, largi, pline de verdeață, iar clădirile, monumentale. Multe sunt ministere, altele sunt mai stranii – cum este Palatul Fericirii, care este, de fapt, casa de căsătorii a orașului. Evident, într-un astfel de oraș nu pot lipsi marile monumente. Celebrul Arc al Neutralității (Turkmenistanul s-a declarat stat neutru și acest lucru e sărbătorit peste tot) era pe vremuri fix în Piața Centrală, în vârful ei aflându-se statuia aurită a primului președinte, care se mișcă după soare. După ce acesta a dat colțul, urmașul lui a început, încet, încet, să mai estompeze deșănțatul cult al personalității și printre măsurile luate a fost să… dezmembreze imensul turn și să-l mute în mijlocul Las Vegasului. În plus, nici Turkmenbasi nu se mai învârtește după soare, ci rămâne locului, salutându-și foștii supuși. Evident, există și un monument imens al independenței, o altă coloană imensă de vreo 100 de metri de marmură, cu zeci de metri pătrați de zone aurite, înconjurată de zeci de statui de eroi ai istoriei turkmene. Nu, să nu credeți că sunt niște personaje cât de cât contemporane, ca și în cazul lui Ceaușescu în preajma lui Niiazov nu au loc decât Burebista, Mihai Viteazul și Mircea cel Bătrân ai istoriei lor – niște băieți cu niște turbane imense din lână de, probabil, capră.

Evident, trebuie să fie un monument al independenței și câte unul pentru zece ani de independență și unul pentru 11 ani și așa mai departe… evident, înzestrate cu statuia marelui conducător iubit. Există și un monument mai ciudat al cărții Ruhnama, cartea sfântă scrisă de marele Turkmenbasi. Numită carte de îndrumare spirituală, Ruhnama e o combinație de sfaturi de comportament pentru popor, istorie (evident, mai mult glorioasă) și literatură (apar diverse scrieri, dar și poezii, unele, surprinzător, nefiind scrise de Niiazov, ci de poeții mai mult sau mai puțin naționali). Mai mulți ani, se considera că singurul lucru pe care un turkmen trebuie realmente să-l citească este această carte care acoperă absolut totul, iar orice individ din Turkmenistan, pentru a trece clasa, a primi vreun job și chiar pentru a primi un carnet de conducere trebuia să știe pe de rost cartea sfântă. Mă rog, nu obținerea carnetului de șofer este principalul beneficiu. În 2006, cu puțin înainte de a muri, Niiazov a avut o discuțe în particular cu Allah, care l-a încredințat că orice om care citește această carte de trei ori are locul garantat în Paradis. Probabil, Iadul este deja plin, contemporanii având mai multe șanse de a ajunge în Paradis. Evident, cartea trebuie să aibă un monument și nu numai în capitală, ci și în fiecare oraș cât de cât.

Dar de cea mai haioasă întâmplare am avut parte când am vizitat zona unde se află Monumentul Cutremurului, aflat lângă imensul Muzeu al Cutremurului. Se află cățărat pe un deal, vizavi de Burjul din Ashgabat, urcând pe niște scări imense (culmea, nu sunt din marmură) și printre grădini paradisiace pline de flori și de fântâni arteziene. Am auzit ceva muzică venind de sus, din vârful dealului, dar nu puteam să-mi închipui ce surpriză mă aștepta acolo, sus… corul armatei Republicii Turkmenistan, îmbrăcat în cea mai bună uniformă, asudând în soarele destul de nemilos de început de mai și cântând de zor cântece patriotice pentru a fi filmat de televiziunea de stat! Așa cum și noi ne uitam la ei ca la urs, și ei se holbau la noi ca la niște creaturi venite de pe o altă planetă! Evident, ofițerii nu îi lăsau din ochi, așa că după câteva momente de uimire, s-au pus din nou pe cântece patriotice… Timp în care ne-am strecurat în spatele lor pentru a putea admira mirificul monument al cutremurului. Un bivol supărat ține un glob pământesc între două coarne imense, pe glob se află o femeie care ține în mâini cu prunc de aur. Ghici, cine e pruncul J?

Din păcate, nu am avut timp de prea multe muzee, dar, evident, am avut timp de Muzeul Național. Construit într-un palat imens (evident, marmură și aur în exces), în palat găsești cam tot ce s-a găsit mai de soi prin solul turkmen. Până acum vreo 2 ani, era interzis să pozezi înăuntru, mai nou s-a dat voie, dar doar în schimbul a 20 de dolari. Am zis pas. În schimb, am fotografiat imensul steag care flutura voios în fața clădirii, care până mai acum câțiva ani era steagul cu cel mai mare băț de steag din lume. De altfel, cum era de așteptat, regimul este pasionat de Guiness Book – orice face trebuie să fie musai cel mai mare din lume, recunoscut de celebra carte. Pe vremuri, sovieticii aveau pasiunea “celor mai mari” din lume, iar bancul spunea că în URSS se afla chiar și cel mai mare pitic din lume. Ei bine, cel mai mare pitic din lume s-a mutat de la Moscova, că e prea frig, la Dubai, un alt stat obsedat să construiască “cel mai mare”, “cel mai înalt”, dar mai vine din când în când și la Așgabat. Acum, Turkmenistanul nu se poate duela de la egal la egal cu ego-ul Dubaiului, dar găsește și el niște nișe care mai de care mai stranii. De exemplu, Așgabatul are cea mai mare roată indoor din lume (construită într-o carcasă, de ce altceva decât, din marmură) și care, din păcate, nu funcționa. Așgabat a devenit orașul cu cea mai mare concentrație de clădiri de marmură din lume (fix în ziua în care, întâmplător, președintele cu nume lung a primit titlul de “Arhitect al Țării”) – pe o suprafață de numai 22 de kilometri pătrați se aflau nu mai puțin de 543 de clădiri din marmură, suprafața de marmură a clădirilor fiind de nu mai puțin de 4,5 milioane de metri pătrați de marmură… cum am zis, în ultimii ani, au dispărut câțiva munți prin Vietnam și Italia. Alte recorduri deținute cu mândrie sunt, cum ziceam, cea mai mare roată indoor din lume (mamă, cui i-o fi venit ideea asta?), cel mai mare număr de fântâni într-o piață (într-adevăr, orașul are mii și mii de fântâni), cea mai mare stea arhitecturală din lume (turnul de televiziune, cocoțat pe una dintre înălțimile care domină orașul de la sud) și, cum ziceam, pe vremuri avea cel mai mare băț de steag din lume (între timp, Azerbaidjanul a construit unul mai înalt, dar foarte recent Tadjikistanul a vrut și el să se bage în seamă și a construit un băț de steag și mai înalt!). Sunt însă uimit că Turkmenistanul nu a intrat în Guiness Book cu cel mai mare număr de titluri onorifice acordate președintelui său!

Și să termin pe același ton megalomanic, hai să menționez și un alt proiect gigantic, dar unul dintre puținele folositoare. Președintele Berdymuhamedov a dat ordin ca Așgabatul, un oraș aflat la porțile deșertului, să devină un oraș verde… așa, fiecare minister și colectiv de muncă este obligat să împădurească o zonă dimprejurul orașului… până acum, s-au plantat nu mai puțin de un milion de copaci, iar noul plan va aduce încă trei milioane de pomi plantați în zona Așgabat. Pomii sunt importați din Turcia și se pare că sunt un soi care ține bine la lipsa de apă… Să fie într-un ceas bun.

Am părăsit Așgabatul după miezul nopții. Deși noapte, în oraș se construia cu efervescență. În 2017, orașul va găzdui Jocurile Olimpice Asiatice (un eveniment creat de CIO, care vrea să aibă cât mai multe evenimente, nu numai unul și mare la fiecare patru ani), iar regimul de la Așgabat vrea, probabil, să dubleze suprafața de marmură și numărul de pomi. Se construiește un sat olimpic imens, numeroase facilități sportive și un aeroport care va fi cel mai mare din Asia Centrală. Sper că nu vor construi o pistă de aterizări din marmură, că probabil nu e safe pentru avioane, dar în mod cert va fi o extravaganță de aur și marmură. Am întrebat cât e salariul mediu în orașul de marmură și aur. Am aflat că 350 de dolari, iar în provincie, evident, mai puțin (media națională e de 200 de dolari). Trebuie să faci sacrificii, dacă vrei ca șefii tăi să locuiască în marmură. Nu banii aduc fericirea, ci numărul de clădiri de marmură…

 

 Imagini Așgabat

 

01. Ziare Turkmenistan

 Presedintele e pe prima pagina a tuturor ziarelor

02. Bulevardul principal din Asgabat

Bulvardul Unirii – varianta Asgabat

03. Bulevarde Ashgabat

Asta e mai prin suburbii… alea de marmura, evident

04. Palatul lui Turkmenbasi

Palatul primului presedinte. Are o cupola

05. Palatul lui Berdimuhamedov

Palatul celui de-al doilea presedinte. Are 3 cupole 🙂

05. Statuie cal

V-am spus ca presedintele in functiune iubeste caii ? Ei bine, caii turkmeni au si statui in centrul orasului

06,. Orasul de marmura

Zona numita si Las Vegas este alb-stralucitor pe timp de zi

07. Universitate Asgabat

O cladire oarecare, nu cine stie ce.

08. Cladire Asgabat

Si alta, la fel, nu prea importanta

09. Muzeul National al Turkmenistanului

Intrarea in Muzeul National.

10. Steag Turkmenistan

Asta a fost cel mai inalt bat de steag din lume. Acum e pe locul 3. Alooooo, ce facem noi aici ?

11. Monumentul Independentei

Monumentul independentei – soldati de Ev Mediu, presedinte mai recent

12. Ruhnama

Cartea sfanta si monumentul ei

13. Cladire Hotel Sofitel Ashgabat

Probabil cel mai luxos hotel din oras – Hotel Oguzkent Sofitel

13. Hotel Sofitel Asgabat

Portile de intrare… se deschid automat de parca niste strajeri le-ar deschide

14. Interior Hotel Sofitel

Pentru a face loc unui interior somptuos… dar pustiu

15. Fantani

Intr-o tara cam desertica, fantanile sunt o extrema extravaganta. Iar in Asgabat sunt mii !

16. Monumentul cutremurului

Monumentul cutremurului… ghici cine e copilul de aur

17. Corul armatei turkmene

Onor comandantului suprem !

18, Cor armata Turkmenistan

Cu tobe, trompete si voci de Armata Rosie

19. Cor Asgabat

O alta lume, o alta lume

20, Cartierul rusesc din Asgabat

Si o alta lume… aia mai normala, aia locuita si departe de perfectiune

21. Eleve Turkmenistan

Cam asa arata uniforma de liceu (dar si de scoala generala)

22. Studenta Turkmenistan

Uniforma studentelor e rosie. Kinky !

23. Vodca Turkmenistan

Nu scapi de Turkmenbashi nici cand vrei sa bei si tu un coniac !

24. Paine Turkmenistan

In schimb, paine in Turkmenistan este minunata ! Nu degeaba, Turkmenbashi i-a dat numele mamei lui !

25. Monumentul Independentei

Dar Asgabat arata halucinant noaptea… toate cladirile sunt luminate, culorile se schimba, orasul insa e pustiu

26. Monumentul Independentei Turkmene

Monumentul independentei luminat de parca ar fi un cazino

27, Monumentul Constitutiei

Monumentul Constitutiei schimbandu-si culorile

28. Monumentul Constitutiei

Marea diferenta fata de Phenian, este ca Asgabatul este luminat. Extrem de luminat

29. Turnul Neutralitatii

Monumentul Neutralitatii

30, Turnul de televiziune

Turnul de televiziune – cred ca asta este cea mai mare cladire in forma de stea din lume 🙂

31. Palatul Fericirii

Palatul Fericirii sau mai bine zis Casa de Casatorii

32. Palatul Fericirii Asgabat

Lumini, lumini, lumini

33. Roata din Ashgabat

Daca nu ai cea mai mare roata din lume, ai cea mai mare roata indoor din lume. Din pacate, nu merge

34. Roata si fantani

Fantanile in schimb, functioneaza

35. Ashgabat by night

Asgabatul nou – un ocean de lumini

36. Blocuri noaptea

Blocuri de locuinte. Cine o locui aici ?

37. Ashgabat - Las Vegas

Magazine … cam goale insa

38. Blocuri luminate

In viteza, pe marele bulevarde

39. Bulevarde Asgabat

40. Bulevarde luminate

41. Bulevarde

42, Monumentul calului

Piata Centrala la o ora de noapte

43. Niiazov Palace

Totul luminat a giorno

Comentarii

  • Elena Nuta spune:

    Stimate Autor,
    Chiar nu este nimic bun pe unde umblati? As dori sa prezentati lucrurile obiectiv cu bune si rele si noua sa ne fie de invatatura!
    Un calator la fel de pasionat dar obiectiv!

  • Catalin spune:

    Daca nici Cezar nu e obiectiv…

  • m spune:

    Doamna Nuta, aveti o mentalitate de sluga care apara dictaturile. Sa va fie rusine daca credeti ca intr-o tara atat de bogata e normal ca salariul mediu sa fie de 200 dolari. Probabil aveti impresia ca cei 5 milioane de turkmeni sunt mai bine condusi decat cei 5 milioane de norvegieni, ca sa comparam doua tari bogate in hidrocarburi.

  • Dan Rotariu spune:

    As fi dorit sa stiu cum pot gasi un hotel sau cat costa o paine sau ce sunt sfatuit sa vizitez, ponturi despre muzee, viza, transport sau alte lucruri firesti care fac deliciul unei calatorii.
    Iar referitor unui comentariu de mai sus al unui aliniat care o certa pe Elena Nuta ca si-a permis sa iasa din frontul inventat de el: Eu sunt turist, nu reprezentat al nu stiu carei demokkatii sa judec eu cum vor sa traiasca altii si sa le var pe gat tigania politica de la mine din tara.

    • Imperator spune:

      Ar fi fost bine sa citesti toate articolele din serie si ai fi aflat multe. Nu ai fi aflat cat costa o paine, ai fi aflat multe lucruri „firesti”. Inteleg ca nu iti plac sistemul politic european, sa stii ca exista posibilitatea de a te refugia in Turkmenistan (tara ofera azi politic, la fel si Coreea de Nord)

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest