Indonezia Express (ep. 2). Chill in Bali. A doua zi dupa marele salt transcontinental

13. In piscina

Putin habauc, dar ma trezesc. Aud afara o ploaie ingrozitoare. Pfff… si aseara a plouat rau, acum iar ploua rau. Deci, asta este sezonul ploios in Bali. Ma uit la ceas, e aproape 10:00, ar trebui sa ma duc sa prind micul dejun. Ma bucur ca am dormit-tun si ca m-am acomodat „din prima” la noul fus orar. Nu sunt prea convins, dar trag fara chef perdeaua. WOW! E soare. Si atunci, pufnesc in ras. M-am pacalit… la doi pasi de camera mea, este piscina hotelului, care dispune de o cascada hotarata. De afara se auzea apa cascadei, nu a ploii! Ies descult pe malul piscinei si imi bag piciorul in apa. Ahhh, ce cald e… ma uit pe cer. Este albastru! Welcome to Bali !

Prima zi din Bali era programata sa fie chill, sa ne revenim dupa lunga zi dinainte. Urma sa fie un program de chill. Ma imbrac rapid si caut sala de mic dejun. Este sus, pe acoperis, si arata foarte modern. In schimb, hotelul Jambuluwuk este destul de inalt si, de sus, poti sa descoperi cam tot Seminyakul… nu sunt cladiri prea inalte, multe bungalouri, unele in stil traditional balinez, multi palmieri, alti pomi, verde, iar pe fundal se intrevede marea. Marea este cam la un kilometru de hotel, dar nu e o problema – hotelul are doua piscine – una, mare, la parter (cea cu cascada) si, alta, sus, pe acoperis, un soi de infinity pool.

E foarte cald in sala de mic dejun, iar umiditatea e crescuta. Ce imi place in Bali este ca gazdele nu exagereaza cu aerul conditionat, ca in Golful Persic sau in Thailanda. Spatiile sunt mari, ample, deschise si se respira aer adevarat. E adevarat, in consecinta, mancarurile perisabile sunt ascunse in frigidere – branza, iaurtul, salamul. Comand un juice de fructe si, dupa cateva minute, vine ospatarul tantos cu un pahar barosan… Da, am ajuns in Bali.

Cobor rapid la parter, unde ma intalnesc cu directorul general. Hotelul Jambuluwuk Seminyak este proaspat-deschis, nu are decat cateva luni, este parte a unui lant indonezian cu numeroase hoteluri prin toata Indonezia, dar acesta este primul deschis in Bali. Se doreste sa fie un hotel de lux, cu servicii personalizate, cu zambetul pe buze. Descopar ca zid in zid cu el se afla si un night club, destul de faimos in zona – Mirror. Am ajuns eu noaptea, dar eram cam varza, chiar si daca as fi stiut ca este la doi pasi, n-as fi fost capabil sa ma duc – desi arata intr-un mare fel. De remarcat ca, desi Mirror Club este, practic, lipit de hotel, este perfect izolat… nu am auzit vreun decibel!

Urmeaza o tura prin hotel, vedem si apartamentele si apoi vine cel mai asteptat moment. Ce este Asia fara o tura de masaj? Nimic! Si ce poate fi mai reconfortant dupa 24 de ore de calatorit daca nu un masaj? Initial, managerita spa-ului ne povesteste despre diversele plante care se folosesc la diversele tratamente, unele, evident „signature”. Si sa lasam teoria si sa trecem la practica. Deodata, apar, nici eu nu stiu de unde, patru maseuze si este invitat fiecare din grup intr-o sala separata. Urmeaza partea faina… nu prea am ce sa zic… am tors ca o pisica, am simtit cum imi iese toata oboseala din mine si… trebuie sa recunosc, am si atipit un pic :).

Si, dupa un masaj, ce poate urma mai bun? O baie in bazinul de sub geamul camerei mele, un bazin doar pentru mine… cum ziceam, hotelul e abia la inceput, dar sigur, peste vreun an, doi, va geme de turisti.

Din pacate, se cam apropia seara si trebuia sa ne mutam in cel de-al doilea hotel din Seminyak in care urma sa stau, in Trans Resort Bali. Prima oara, cand l-am vazut pe lista de hoteluri in care urma sa dormim, a fost cel care dupa nume m-a atras cel mai putin. Restul aveau nume exotice, promitand parca o experienta de rafinament. Trans nu imi spunea nimic. Dar cand am ajuns si am petrecut aici trei nopti, a fost cu adevarat o experienta. Probabil, a fost cel mai bun hotel din aceste 10 zile petrecute in Indonezia. Am intrebat de unde vine numele de Trans si am aflat ca reteaua de hoteluri (nu exista Trans doar in Bali, se pare ca mai sunt prin Java si prin alte colturi ale acestei tari imense, numita Indonezia) este parte dintr-un societate mai mare, cu businessuri in numeroase domenii si toate poarta numele Trans.

Am ajuns la intrarea de la hotel cam cand parea sa inceapa ploaia. Nimic neobisnuit, in aceasta insula aflata la doi pasi de Ecuator. Receptia era masiva, spectaculoasa, deschisa, fara ingrozitorul aer conditionat, o plaga pentru multe tari din zonele calde. Desi era cald si umed, o briza adia prin receptie si aerul parca era aer adevarat… Imediat langa receptie, se afla zona cu piscina. Din pacate, Trans nu este pe malul marii, in schimb, piscina incearca sa recreeze marea – cred ca este singura piscina de hotel pe care am vazut-o cu nisip! Adica, in mijlocul curtii exista o plaja cu nisip fin, cu sezlonguri si umbrelute, iar intrarea in piscina este treptata, calcand in continuare pe nisip.

In fine, urc in camera in care am parte de niste mici surprize – nu neaparat ca este imensa, am mai vazut camere foarte mari, dar are un jacuzzi in balcon! Sigur, e ascuns in spatele unui paravan pentru a evita exhibitionismul, dar din jacuzzi poti observa cam tot ce se intampla in curte… si nici nu stiti ce sentiment fain ai cand stai in jacuzzi, apa bolboroseste si te uiti la cum se rupe cerul si o ploaie tropicala pare sa inghita pamantul! O alta premiera – in general, daca stai in „hoteluri bune”, primesti tot soiul de produse de toaleta – geluri de dus, periuta de dinti, pasta de dinti, chiar si gel de barbierit sau vreun aparat de unica folosinta – chiar si daca stai la hoteluri cu staif, unde sunt, in general, no-name-uri (poate mai des te vei imbaia cu geluri de dus marci cunoscute, dar pasta de dinti sau periuta vor fi in general no-name-uri). Ei bine, la Trans am primit ditamai tubul de crema de barbierit Gillette, un aparat de unica folosinta al aceluiasi brand, geluri, sampoane, sapunuri de la Bulgari, iar zona de dantura era rasfatata cu cele mai bune periute si paste Colgate.

Am facut si o tura prin hotel. De fapt, Trans are doua parti – pe de o parte, este hotelul de care v-am povestit, un bloculet lung de cateva etaje, dar exista si o parte de megalux, plina cu vile private. Aici, vilutele au imprumutat din stilul arhitectural traditional balinez, iar zona de vila pare pe dinafara un sat… cum treci de garduri, descoperi piscine private, camere imense, dusuri de tot soiul… in fine, un loc in care merita sa iti petreci vreo luna de miere… sau macar o saptamana.

In fine, dupa turul de hotel, urma seara cu cina. Si asa am ajuns in Jimbaran, in sfarsit, pe malul marii, unde pe o plaja ampla se afla zeci de terase, una langa alta, care, toate, vand tot soiul de vietati la gratar – creveti de toate formele si marimile, crabi, pesti, in general cam tot ce gasesti prin marile din jurul insulei. Totul, pe plaja, luminat discret de lumanari, dar si de un dans spectaculos de fulgere la orizont. Ploaia trecuse, dar cocheta inca cu ideea de a reveni… am avut noroc, nu a revenit, dar am avut parte de un spectacol pirotehnic cum nici macar chinezii nu il pot pune in scena.

Gata cu pauza si cu recuperarea de dupa drum: a doua zi, urma sa purcedem la vizitarea insulei zeilor – Bali!

Imagini Bali

01. Hotel Jambuluwuk Seminyak

Cam asta am vazut pe geam de dimineata … si e soareeeeee !

02. Mic dejun Jambuluwuk

Micul dejun

03. Piscina pe acoperis

Hopa, mai e o pisicina si pe acoperis

04. Ofranda balineza

Acele ofrande care le vezi peste tot in Bali

05. Wai

Bine ati venit in Bali !

06. Seminyak

Seminyak vazut de sus, de pe acoperisul hotelului Jambuluwuk

07. Panorama Seminyak

O mare verde … cu acoperisuri rosii 🙂

08. Piscina Jambuluwuk

Hotel Jambuluwuk Seminyak. Lipit de el, cladirea din stanga e clubul Mirror

09. Spa Jambuluwuk Seminyak

Sa facem o vizita si la spa

10. Prezentare ierburi masaj

Plante si radacini pentru un masaj de neuitat

11. Cada in aer liber

Poti sa faci baie si pe acoperis 🙂

12. Masaj Bali

E vremea sa torc 🙂

13. In piscina

O placere

14. Flori balineze

Aceste flori care fac din Bali un paradis

15. Gamelan

La Trans Resort Bali suntem intampinati cu muzica de gamelan

16. Welcome drink

si cu sucuri 🙂

17. Trans Hotel Bali

Trans Resort Bali – o privire panoramica

18. Nisip in piscina

Piscina cu nisip … nu am mai vazut

19. Cascada artificiala

Si o imensa cascada

20. Camera - Transhotel Bali

Camera mea

21. Welcome fruits

Un bun venit plin cu vitamine

22. Jacuzzi in balcon

Jacuzziul din balcon 🙂

22. View din balcon

Cam asta se vedea din balconul meu

23. Vila Trans Hotel Bali

Vilele in stil balinez … cu piscina proprie

24. Camera vila

Cu o camera gigantica

25. Vila Trans Hotel Bali

Acoperisul in stil traditional

26. Trans Hotel by night

Trans Resort Bali noaptea

27. Piscina noaptea

28. Jimbaran

Plaja Jimbaran si restaurantele sale de sea food

29. Crabi

Sa trecem in revista … crabi

30. Scoici

scoici

31. Creveti

creveti

32. Sushi mic dejun

Dimineata la micul dejun, pica bine niste sushi 🙂

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest