Hai sa aruncam o privire la harta paradisului turistic Bali… practic, sunt doua ovaluri – unul mai mare, altul mai mic, lipite… prin zona aceea cea mai ingusta se afla aeroportul international. Bali are doua zona distincte – zona sudica, in general, plata, o campie, cu mici denivelari si cateva lacuri. Aici este zona cea mai populata si tot aici sunt statiunile litorale, unde gasesti sute si sute de hoteluri pentru toate buzunarele si tot soiul de atractii. Asta este o zona superdezvoltata si cu un trafic de multe ori criminal – nu te astepta sa bagi mai mult de 30 – 40 km/ora, in medie, mai ales in zona capitalei, Denpasar. Cam asa este toata zona din sud pana in apropiere de Ubud, celalalt megacentru turistic al insulei.

Ca si in cazul a numeroase riviere, statiunile litorale din Bali sunt diferentiate. Pe coasta de est, Sanur este statiunea linistita (este poreclita „Snore” – sforait), fara mult bumtzi-bumtzi, cu hoteluri ceva mai mici, dar e o zona de promenada cu numeroase mici restaurante, baruri (unele, cu cate o trupa), magazinase, foarte fain. In sud-est, se afla Nusa Dua – „Antalya din Bali”, cu hoteluri imense si cu proprietati imense, in care intri la inceputul sejurului si iesi la sfarsitul lui. De asemenea, Nusa Dua este locul favorit pentru evenimente, pentru ca poate strange sute de oameni intr-un hotel pentru seminarii si prezentari de tot felul.

Pe partea vestica, de la sud spre nord – Jimbaran, Kuta si Seminyak. Jimbaran are o plaja faina, iar seara, zeci de restaurante ofera gratare cu fructe de mare. Kuta este statiunea pentru backpackeri si unde se afla cele mai mari cluburi din Bali (e capitala clubbingului in Indonezia). In fine, Seminyak, undeva mai luxoasa decat Kuta, dar si aproape de Kuta… e preferata celor care nu vor sau nu mai vor backpacking si vor ceva mai mult confort, dar vor sa fie in apropierea distractiei din Kuta.

Capitala, Denpasar, nu e cine stie ce, e doar un oras fara prea multe valente si, in fine, ajungem la magnetul Ubud. Am fost in 2009 in Ubud si mi-a placut rau de tot. Am fost incantat. Erau vreo doua strazi lungi, paralele, pline cu restaurante si cu pensiuni, dar toate cu bun-gust, multe in stil local, dar daca luai o bicicleta si mergeai un pic mai departe, descopereai acel Ubud traditional, cu case cu porti monumentale ca de templu, stradute linistite si milioane de flori. De data asta, nu am fost in Ubud. Adica, am fost, dar am trecut doar in fuga masinii si ne-am oprit la vreo doua restaurante-hotel, ambele paradiziace, confirmandu-mi inca o data ca in Ubud gasesti numeroase locuri de cazare de zici ca ai ajuns in Paradis. Am stat in 2009 intr-un astfel de loc care era foarte ieftin. As fi vrut sa ma duc sa-l revad, dar a fost imposibil. In schimb, am descoperit alte locuri paradiziace… dar, asa, din fuga masinii am sentimentul ca Ubud, zona comerciala si turistica, s-a extins mult, foarte mult. Dar ma bucur ca, la un moment dat, cand am oprit la un restaurant, am evadat din „tarcul aurit” si am descoperit Ubudul, Ubudul meu, Ubudul de care imi era dor – stradute cu case absolut superbe, inconjurate de mici garduri ca niste cetati, dar nu garduri impenetrabile – peste tot puteai sa arunci un ochi in gradina oamenilor, cu portile larg deschise, nimic nu te impiedica sa le faci o vizita. Ba da, te impiedica ceva – cainii care pareau foarte artagosi, in contrast cu natura oamenilor de pe aici – calzi, simpatici, zambitori si primitori.

Dar dupa ce treci de Ubud spre nord, dai de acel Bali de care m-am indragostit, Bali al teraselor de orez suprainaltate, al vulcanilor, al lacurilor, al panoramelor incredibile, al florilor, al verdelui, al vietii. Acela este paradisul, ce e la nord de Ubud. Si, din pacate, doar cu multa staruinta am reusit sa smulg vreo 30, hai, 40 de minute intr-un camp de orez, devenit mai degraba atractie turistica… Dar daca mergeti in Bali, nu ratati acel Bali!

Ce am descoperit insa prin sud. In primul rand, am ajuns la GWK, adica Garuda Wisnu Kenchana. Daca vei ateriza ziua (noi am aterizat in plina furtuna, in puterea noptii), nu se poate sa nu remarci o chestie ciudata, mult mai mare, pe un deal spre sud. Daca te uiti mai bine (sau mai bagi si niste zoomi), vei descoperi un cap imens… este capul lui Vishnu, una dintre cele mai importante zeitati hinduse. GWK este un parc cultural dedicat culturii balineze (insula care pastreaza o oaza de hinduism, dar un hinduism cu multe influente pagane). Am descoperit aici un amfiteatru unde au loc spectacole de dans balinez (obligatoriu de vazut, daca ajungi in insula), un restaurant de unde te bucuri de panorama intregului sud de insula, m-am dat pentru prima oara in viata cu Segway-ul si am vazut de aproape capul acela mare care domina sudul insulei – statuia actuala a lui Vishnu are „doar” 23 de metri, dar in spatele lui va fi construita o alta statuie a lui Vishnu (probabil, calare pe „carrier”-ul sau, pasarea Garuda) a carei inaltime va face de rusine Statuia Libertatii din New York. Hm, mania megalomaniei pare sa loveasca si dragutul Bali. Personal, cred ca o statuie gigantica a lui Vishnu este fix ca bata in balta pe o insula unde tot ce e frumos este delicat si mic, unde principala virtute este armonia si nu megalomania – dar de la Burj Khalifa la Catedrala Mantuirii Neamurilor (versiunea Tbilisi, Bucuresti sau Skopje), de la gigantica statuie a lui Buda din Bhutan la, iaca…, cel mai mare Vishnu din lume, mapamondul pare cuprins de febra imensului care, cu putine exceptii, este kitsch… sa vedem insa cum va iesi Vishnu cel Mare din GWK… sigur, va fi o atractie… dar cat va adauga Paradisului numit Bali nu stiu ce sa zic. In schimb, restul GWK este chiar cool… si chiar simti vibe-ul insulei.

Tot prin sudul extrem din Bali, evident, urmatorul stop a fost la templul Uluwatu, unul dintre templele cel mai spectaculos plasate si unul dintre locurile geniale de a savura un apus de soare alaturi de Tanah Lot. Am prins de doua ori apusul la Tanah Lot, dar nu fusesem niciodata la Uluwatu, asa ca m-am bucurat sincer. Din pacate, vremea nu a fost cu noi – a fost nor, la un moment dat a tras si o ploaie violenta, dar pana la urma s-a oprit. Norii insa se plimbau amenintatori deasupra marii… Ce este asa atractiv la Uluwatu? Acea pagoda construita in varful unei stanci care se prabuseste abrupt pana in mare. Templul se afla intr-un maret parc prin care te poti plimba in sus si in jos, incercand sa prinzi cele mai bune unghiuri, dar trebuie sa fii foarte atent la maimute. Pentru un motiv care imi scapa, maimutele prefera sa fure ochelarii turistilor si sa dispara cu ei… De aceea, fiind o onorata delegatie, am avut un bodyguard personal, inarmat cu o prastie sa ne apare de maimute J. Evident ca ne-au lasat in pace.

Si pentru ca vorbeam de spectacole si de dansuri balineze, probabil nu este loc mai frumos sa asisti la un show de kecak decat aici, la doi pasi de Uluwatu, in timp ce soarele coboara, incet, incet, in mare. Cum spuneam, soarele nu a aparut la rendez-vous-ul cu noi, dar ploaia ne-a crutat, asa ca am putut sa asistam la spectacol. Kecak este un dans balinez care interpreteaza povestea Ramayanei… zeci de barbati dezbracati la bust, dispusi in cerc sau uneori in semicerc, canta si bat din maini intr-un ritm ca dintr-o alta lume, in timp ce principalele staruri ii interpreteaza pe Rama, Sita, Hanuman, Lord Ravana si restul trupei. Am vazut kecak de cateva ori in zona Ubud, era prima oara cand il vedeam la Uluwatu si a inceput spectaculos. Ce m-a dezamagit este ca in a doua parte a spectacolului, cand aparea regele maimutelor, Hanuman, si unul dintre loialii aliati ai lui Rama, spectacolul s-a transformat in kitsch si umor ieftin – Hanuman a inceput sa faca tot soiul de mascari, sa coboare pe coloane ca pe tobogan, sa implice publicul in stilul spectacolelor occidentale. Sincer, da, multa lume a ras, a fost hahaiala, dar mi s-a parut deplasat. Sau poate ca traditia nu mai e asa cool si am devenit eu demodat. In fine. Dar, chiar si cu hahaiala din a doua parte, este un spectacol pe care merita sa-l vezi… si apusul de la Uluwatu, nu degeaba vin atatia oameni sa-l vada…. Poate aveti mai mult noroc decat mine.

Seara, ne-am cazat la Artotel in Sanur, un hotel haios si modern, despre care promit sa revin sa povestesc, pentru ca nu este doar un hotel, ci si un loc unde se intampla tot soiul de activitati haioase.

A doua zi, am plecat spre nord, nu in nordul acela fabulos, ci undeva intre Denpasar si Ubud. Primul stop a fost la Mengwi, unde se afla templul Taman Ayun („Templul Gradinii Frumoase”), unul dintre cele mai frumoase temple balineze. Bali a fost guvernat de opt regi cu regatele lor si fiecare dintre acestia si-au construit niste temple reprezentative, asa-numitele temple regale. Ei bine, Taman Ayun este templul regal din Mengwi si este cu adevarat superb… Treci prin gradini succesive, admiri portile si portalurile, pentru ca, in final, sa ajungi in gradina cu adevarat sacra – aici nu pot intra decat credinciosii care vin sa depuna ofrande de flori si fructe, restul vizitatorilor avand doar posibilitatea sa viziteze locul, inconjurandu-l de-a lungul unui mic zid. Principala atractie este seria de pagode, de diverse inaltimi, care se insira una dupa alta. Fiecare pagoda reprezinta cate unul dintre varfurile sacre din Bali, acei vulcani care au creat, de fapt, „Insula Zeilor”.

Dar in timp ce vizitam Taman Ayun, de dincolo de raul care imprejmuieste templul se auzea puternic sunetul unor tobe si al altor instrumente muzicale care imi aduceau aminte de ceremoniile hinduse balineze la care asistasem in vizitele precedente. Asa ca m-am dus sa vad ce se intampla. Sute de oameni imbracati in cele mai bune haine traditionale balineze (ce imi place la balinezi este ca ei continua sa isi poarte sarongurile traditionale in mod natural, nu pentru turisti, ci pentru ca asa le dicteaza traditia: in ciuda modernizarii si globalizarii accentuate a insulei, ei continua sa-si pastreze portul si sarbatorile la fel ca stramosii lor. Aceste traditii explica in mod indubitabil de ce Bali este atat de iubit si de vizitat.

Inmormantarile (de fapt, incinerarile, pentru ca balinezii sunt hindusi) nu au loc toata ziua – buna ziua, ci intr-o zi sub anumite auspicii. Si am nimerit intr-o astfel de zi cand aveau loc mai multe incinerari simultan. Evident, oamenii nu mor cand zice calendarul religios, pot muri si cu o zi inainte sau cu o luna… daca e vorba de cateva zile, ii mumifica pe morti si ii tin in casa, daca e vorba de mai multe saptamani sau poate luni, atunci ii ingroapa temporar pana in ziua socotita. Si atunci ii scot din groapa, ii baga intr-un cosciug purtat pe un soi de car tras de rude, prieteni, vecini pana la locul de incinerare, unde corpul este introdus intr-un imens taur din lemn caruia i se da foc. Din pacate, nu am avut timp de a asista la intreaga ceremonie, nu am vazut taurii (i-am vazut in anii precedenti, in 2004 am prins chiar incinerarea fastuoasa a unui membru al familiei regale din Ubud), dar am putut vedea cum au fost scoase cosciugele din case, puse pe car si cum rudele au plecat in pas alergator! Nu am simtit nicio clipa de tristete, am inteles ca incinerarile sunt prilej de buna dispozitie, mortul este plans doar cand moare… pentru ca lumea chiar se distra!

Am ajuns apoi in zona Ubud, unde am luat masa (eu am evadat pentru a ma bucura de „Ubudul meu”, au fost niste clipe magice) si apoi am plecat in graba spre Sanur, pentru ca simpaticele noastre gazde de la Artotel pregatisera ceva dragut – o lectie de arta. Ne-am oprit pe langa niste orezarii nu cine stie ce si am primit promisiunea ferma ca vom vedea niste orezarii „pe bune” a doua zi. Promisiune tinuta. Era ziua de Galungan, cand se tinea unul dintre festivalurile extrem de importante din Bali. Am fost norocos ca s-a intamplat ca vizita noastra sa coincida cu Galunganul… dar despre Galungan si Artotel, in episodul urmator…

Imagini Bali

Motocicleta – transportul preferat in Bali

Cine vrea niste chilli ?

Temple … chiar si in curtea oamenilor

Templul regal de la Mengwi. Un gazon care i-ar face invidiosi pana si pe englezi

Nu poti intra in curtea centrala decat daca te rogi. Pentru vizitatori, ai parte de o alee care inconjoara zona sacra

Fiecare pagoda reprezinta cate un munte sfant din Bali

Inaltimea fiecaruia depinde de inaltimea fiecarui munte in parte

Hello, Bali !

Venind sa se roage

Din intamplare, era o zi auspicioasa pentru incinerari.. Asa ca mai multe familii isi pregateau mortii

Toata lumea vesela in hainele bune

Incepe procesiunea

De pe strazile laterale, sunt adusi mortii

Si sunt pusi in varful unui car… aproape alegoric

Iar procesiunea se defasoara in ritm alert

La pas, prin orezarii (ma rog, poza este facuta in curtea unui restaurant :))

Orhidee balineze

Bine ati venit in paradis !

Cam asa arata un cartier obisnuit din Ubud

Cu ziduri ca de cetate, dar deloc inalte … poti arunca linistit o privire dincolo de gard

Intrarea in curti similare cu intrarea in temple

O orezarie mai putin fotogenica, dar in mod cert, productiva

Cartierul de distractii din Kuta

Unul din numeroasele baruri din Sky Garden, cel mai mare club din Kuta

Bar cu de toate, inclusiv dansatoare sexy

Fiecare bar sau club atrage cu lumini si oferte

Barul polinezian

Sudul Baliului vazut de la GWK. Limba aceea care intra in mare este pista aeroportului Bali – Denpasar

Si iata si aeroportul

La GWK, asistam la un spectacol traditional balinez

Cu nelipsitele dansatoare 🙂

Statuia cea mica al lui Vishnu

Prin GWK

Prima oara cand m-am urcat pe un Segway a fost la GWK Bali

O specialitate balineza. Clatitele verzi 🙂

Si o specialitate a maimutelor de la Uluwatu – ochelarii de pe nasul vizitatorilor !

Impresionanta panorama de la Uluwatu

Unul din locurile faimoase pentru apus de soare…. din pacate, a lipsit soarele 🙁

Paznicul care ne-a aparat de maimute… cu arma sa „letala”  – prastia 🙂

Kecak la Uluwatu

Ar fi fost minunat daca ar fi venit si apusul….

Iar seara am ajuns la Artotel in Sanur… cu un citat care imi place … asa ca … NOROC !