Benelux – primele tari pe care le-am vizitat

Manekin Piss Bruxelles

Am spus-o de multe ori – primii mei pasi in afara tarii au fost tocmai in indepartata Olanda (pe vremea aceea, o calatorie in Olanda echivala cu un zbor pe Luna din zilele noastre). Olanda a fost prima tara din afara Romaniei pe care am vizitat-o, de fapt am si locuit acolo un an, la o bursa. Acolo am invatat cat intr-o viata, am descoperit ca omenirea nu inseamna doar alimentare goale, blocuri gri si informatii doar despre tara ta. In plus, am descoperit ca se poate calatori chiar ieftin. Venind dintr-o Romanie unde salariul mediu batea in cel mai bun caz spre 50 de dolari, mi se parea ca pentru a vizita Parisul sau Roma ar fi trebuit sa-ti vinzi apartamentul sau vreun rinichi, ceva. Dar am descoperit ca nu era chiar asa… chiar existau posibilitati de a calatori extrem de ieftin. E drept, aveam o bursa care echivala cu salariul unei intregi scari de bloc din Romania (1.100 de guldeni pe luna – o suma halucinant de mare) care imi permitea sa ajung in tarile din jur. Asa ca nu am ratat ocazia sa vizitez in extenso Olanda si Belgia, sa ajung in Luxemburg, in Germania, chiar si la Paris. Despre toate experientele mele, am scris aici.

E drept, in ultimii ani, nu am mai ajuns prin Benelux. Asa a fost sa fie. Dar continui sa-mi aduc aminte cu placere de canalele Amsterdamului (le-am revazut totusi el fugitive in decembrie, cand am avut mai mult timp de tranzit in drum spre Costa Rica), de gauffrele Liege-ului, de atmosfera idilica a Brugge-ului, de natura Luxemburgului sau de Grand Place-ul Bruxelles-ului inundat de lumina pe timp de noapte.

Am vazut ca Paralela 45 a lansat pentru vara aceasta un numar de circuite prin Benelux (si sunt cu adevarat circuite de Benelux, au si „lux”-ul inclus 😊), asa ca m-am gandit sa va povestesc cate ceva despre the best of Benelux. Circuitul este gandit chiar bine – se zboara la Bruxelles si se foloseste capitala Belgiei drept baza de vizitare – este plasata superstrategic, fix in centrul tarii, tara este destul de mica, iar autostrazi si trenuri, Slava Domnului, sunt „garla” si rapide. In ultima zi, are loc deplasarea la Amsterdam cu un tur de oras si apoi returul acasa din aeroportul Schiphol, dintre Amsterdam si Haga, pentru a eficientiza timpul la maximum.

Dar hai sa trec in revista unele dintre locurile care nu trebuie ratate in Benelux.

 

Bruxelles se lauda ca este capitala Europei si chiar este. Un oras extrem de cosmopolit, unde poti auzi pe strazi toate limbile Europei (si nu numai, dar, spre deosebire de Londra, de exemplu, marea majoritate a limbilor pe care le auzi pe strada sunt totusi europene – franceza, olandeza, engleza, germana, spaniola, greaca, poloneza, romana). Intr-o perioada, calatoream extrem de des la Bruxelles in interes de serviciu, dar, de fiecare data, imediat dupa ce imi aruncam bagajul in hotel, o luam pe strazile clasice ale Bruxelles-ului. Nu puteam sa ratez Grand Place, si nici strazile adiacente, pline de terase, baruri si restaurante. Zona de restaurant din Bruxelles este excelent organizata – ai strazi dedicate fructelor de mare, zone de restaurante italiene, una de restaurante, hai sa le zicem, orientale (cu mancare greceasca, turceasca si levantina), dar si zona asiatica cu noodles si orez. Evident, de fiecare data, ma duceam sa vad ce tinuta mai purta Mannekin Pis, simbolul haios al orasului, statuia unui baietel care face pipi intr-o fantana, dar prin zona aceasta centrala poti sa descoperi colturi faine la fiecare pas… mai ales, cand vezi o firma mare, pe care scrie Leonidas sau Godiva 😊.

In nordul orasului, se afla o alta concentratie de obiective turistice care nu pot fi ocolite. Aici, se afla Atomiumul, construit pentru Expo 1958, care este mult mai interesant pe afara decat la interior, dar si parcul Mini-Europa unde poti descoperi unele dintre monumentele reprezentative ale Uniunii Europene, la o scara mica…. De la noi, in mod surprinzator, veti descoperi palatul de la Mogosoaia, si nu alte monumente mai cunoscute, ca Palatul Parlamentului, Pelesul sau Branul. Tot in zona, nu ratati turnul japonez si pavilionul chinezesc, pentru o incursiune exotica in Extremul Orient. Si daca tot am ajuns la capitolul muzee, pentru cei impatimiti de tehnica (si nu numai, nu sunt un pasionat de tehnica, dimpotriva), foarte faine sunt muzeele aviatiei, respectiv al automobilelor.

Brugge – acesta a fost primul oras din strainatate in care am fost, hai sa-i zicem, intr-un city break. Si nu am regretat nicio secunda. Este un oras ca in basme… canale, cladiri istorice, colorate, ici si colo, turlele de catedrale (sau Belfortul) care rasar deasupra acestui oras ca de turta dulce, taman bune pentru a te catara si a admira orasul de sus. Nu trebuie ratata o plimbare cu barca pe canalele orasului sau sa vizitati acea zona mai putin turistica, dar, as zice, la fel de pitoreasca – tot cu canale, avand casute cuminti de-a lungul apelor. Nu ratati unul dintre cele mai romantice parcuri ale Europei Nordice – se numeste Minnewater – lacul dragostei. Si tot aici, veti putea admira delicatele lebede ale nordului.

Antwerpen – este cunoscut si ca un oras al diamantelor si este principalul port al Belgiei. Dupa ce accesul Brugge-ului la mare a fost restrictionat din cauza aluviunilor, Antwerpen a preluat puterea. Daca Brugge este un oras molcom, traind intr-o alta lume mai linistita si mai romantica, Antwerpen, desi are si el un centru vechi, este clar mult mai dinamic – cum ziceam, este portul nr. 1 al Belgiei, asa ca este un oras de business. Ca si Amsterdamul, aici exista unul dintre centrele cele mai importante la nivel mondial de prelucrare a diamantelor, dar si unul dintre muzeele complete de arta flamanda si olandeza din lume – o adevarata lectie de pictura.

Liege – a fost primul oras pe care l-am vizitat dupa Maastricht, orasul studentiei mele. Sincer, nu mi-a placut. Se desprindea cu greu din marasmul post-industrial de la inchiderea minelor din Valonia, dar si a marilor uzine energofage si ineficiente care dusesera Liege-ul la prosperitate in secolul al XIX-lea. Dar epoca post-industriala i-a prins pe valoni in contratimp, asa ca peste tot era un aer de decadere. Singura zona care parea sa prospere era cartierul rosu cu fete in vitrine (la fel ca la Amsterdam). Intre timp, am inteles ca orasul a trecut printr-o perioada de regenerare urbana, ca a trecut peste impasul decaderii industriei si ca si-a gasit o noua directie. Sper sa fie asa. Dar, regenerat sau nu, Liege-ul merita „calcat” si datorita faptului ca aici se fac cele mai bune gauffre din lume… prin toata lumea, am gasit gauffre belgiene, dar, de fapt, aceste gauffre sunt contributia adusa gastronomiei globale de catre Liege 😊.

Luxemburg – aici, nu e vorba de arhitectura spectaculoasa, nu e vorba de monumente memorabile, ci pur si simplu de un oras micut, stilat, construit intr-o armonie totala cu natura. Construit pe niste dealuri care, de-a lungul secolelor, au fost fortificate cu ziduri de cetate, Luxemburgul este un oras verde, unde natura are intaietate. Desi am fost de fiecare data iarna, zona continua sa fie verde tot anul si a fost o bucurie sa ma catar printre ziduri si sa ma bucur de verdele crud al ierbii.

Amsterdam – este unul dintre cele mai vizitate orase ale Europei, iar asta spune totul. Are de toate – arta, cultura, gastronomie, arhitectura, atractii turistice, canale, bere si sex. Ai parte de o lista intreaga de atractii si lucruri de facut care ar umple, probabil, mai multe articole. Incerc insa sa le mentionez pe cele mai faine – in primul rand, trebuie sa te plimbi de-a lungul canalelor (exista numeroase croaziere, nu va fie frica 😊, dar si pe jos e o placere sa admiri canalele si spectaculoasele cladiri din „Secolul de Aur” – al XVII-lea). Daca ai o cat de cat afinitate pentru arta, Rijksmuseum este unul dintre cele mai interesante si bogate muzee de arta din Europa, iar langa el, vei gasi muzeul dedicat lui Van Gogh. In oras, exista si un mic muzeu Rembrandt, dar nu are cine stie ce opera – doar cateva schite ale maestrului. Pentru o vizita scurta, dar surprinzatoare, cautati Begijnhoful, o manastire de maici aflata la doi pasi de extrem de agitata si aglomerata strada comerciala pedestra. Trebuie sa faci doar cativa pasi si te vei simti teleportat, undeva departe de muzica, de reduceri la blugi si de sute de cautatori de oferte, intr-o oaza verde si linistita. Si, evident, de ce nu… Cartierul Rosu nu trebuie ratat… E pur si simplu unic si zvonurile circula ca primaria ar vrea sa-l inchida. O parte din el a fost inchisa, pe cateva strazi, in vitrine nu vei mai gasi fete mai mult sau mai putin despuiate, ci picturi si sculpturi. Singurul compromis cu sexul este ca unele dintre ele infatiseaza… nuduri.

 

Cand sa mergi in Benelux

Beneluxul are o clima cam pacatoasa si v-o spune un fost rezident. Iarna, am avut circa 34 de zile incontinuu fara sa vad soarele (in unele nopti, frustrant, era senin, vedeam stelele si luna!). Evident, ploua mult, asa ca indiferent de perioada in care te duci, e musai sa ai umbrela cu tine. Dar, tot evident, cea mai buna perioada a anului este vara, cand ai sanse mult mai mari de zile insorite, cand este cald si cand vantul destul de aprig care bate dinspre Marea Nordului ia si el o pauza.

 

Tururi organizate

Cum ziceam, cei de la Paralela 45 au pregatit un circuit care sa acopere orasele despre care am scris mai sus, dar si alte cateva locuri. Cum ziceam, se zboara la Bruxelles, care va deveni o baza, iar in fiecare zi, va este propusa o excursie optionala. Ca orice excursie optionala, puteti sa-i dati curs sau sa ramaneti de capul vostru prin Bruxelles. In ultima zi, plecati spre Amsterdam pentru un tur de oras si apoi veti zbura direct acasa.

Circuitul costa 595 euro si include bilet de avion (cu tot cu taxele de tot felul), cazare, transferuri, intrari la anumite obiective turistice. Sunt doua tururi programate anul acesta – cu plecari pe 3 iulie si 11 august in plin sezon de vacanta si cand ai cele mai mari sanse sa ai parte de soare :).

Mai multe amanunte, le puteti gasi aici ———–> Circuit Benelux

 

Si, cum ziceam, daca ajungeti pe aici, nu ratati gauffrele, ciocolata belgiana si berea trappiste. 😊

Imagini Benelux

. Primaria Bruxelles

Primaria din Bruxelles

. Maison Du Roi

Si cladirea care-i sta in fata, numita Maison du Roi (nu, nu e Palatul Regal !)

Grand Place Bruxelles

Prin centru istoric al Bruxellesului

Bruxelles

Turnul Primariei se poate vedea din mai multe parti ale orasului

Canale Brugge

Canalele din Brugge

Catedrala Brugge

Catedrala din Brugge

Piata Centrala Brugge

Piata centrala din Brugge cu cladirile sale ca din turta dulce

. Antwerpen

Antwerpen

Cetate Antwerpen

Si o mica cetate pe malul raului

Catedrala Luxemburg

Turlele catedralei din Luxemburg

. Cazematele Din Luxemburg

si zidurile fortaretei Luxemburg

Gara Amsterdam

Nu, nu e un palat, este fatada Garii Centrale din Amsterdam (e adevarat, seamana cu fatada Rijksmuseum)

Canale Amsterdam

Canalele din Amsterdam dupa o petrecere monstru (in general sunt curate :))

Tripsta-logo
Categorii:
Belgia · Olanda · Paralela 45

Comentarii

  • remarc pozele din vremea studentiei, scanate… frumos!

    am fost acum cativa ani la unul din concertele lui Andre Rieu din piata Vrijthof… am stat pentru cateva zile la o prietena in Liege – un oras mult mai ieftin si am facut „naveta” la Maas. 🙂

    si Liege -ul arata foarte bine si cosmopolit… mult mai ieftin si varietatea de beri e aproape nelimitata!

    paul 26 aprilie 2018 8:21 Răspunde
    • La inceputul anilor 90, Liege parea decrepit rau. Mai ales pentru cineva care venea din Maastricht. Am auzit ca au trecut si liegenii printr-un proces de regenerare urbana.

      Imperator 26 aprilie 2018 8:49 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii