Despre obiceiurile de călătorie ale românilor.

vola.ro

Cred că am văzut de sute de ori întrebări cu privire la cumpărarea biletelor de avion. Pare să devină o știință adevărată, cu oameni care calculează tendințele… Am văzut articole care spun că trebuie cumpărate biletele într-o marți, că nu știu ce stocuri se bagă în vânzare.

Dar hai să vedem care sunt tendințele pe piața biletelor de avion din România, o piață care crește de la an la an de vreun deceniu încoace. Astăzi, vola.ro, cea mai mare agenție on-line din România (cea mai mare parte din vânzările lor e formată din bilete de avion, dar vola.ro mai vinde on-line și cazări, închirieri de mașini sau pachete complexe), a dat publicității o serie de date care mi se par chiar interesante. Evident, sunt relevante pentru piața de bilete de avion on-line, dar, în ultimă instanță, tendința este ca tot mai mulți români să-și cumpere biletele de avion de pe net.)

 

Deci, să vedem ce s-a întâmplat în 2018.

Prețul mediu al biletelor a crescut pentru prima oară în ultimii cinci ani. Media prețului biletelor vândute a fost de 158 de euro (+ 3 euro față de 2017). Încă o confirmare că prețul biletelor crește. Cel mai ieftin bilet vândut a fost 5 euro (probabil, vreun Ryanair cu megapromoție), iar cel mai scump… 17.400 de euro (probabil, un bilet RTW la first class).

Interesant este momentul în care românii cumpără biletele. Deși toată lumea jură că își cumpără biletele de avion mult în avans, că sunt mai ieftine, doar 32% și-au cumpărat biletele cu mai mult de 28 de zile înainte de data zborului. Sunt mai mulți care își cumpără biletele în ultima săptămână – 35% din pasagerii care își cumpără bilete pe site-ul Vola.ro achiziționează bilete în ultimul moment (asta mi-a fost confirmat și de amici care lucrează în companii aeriene care nu înțeleg cum e posibil ca o anumită cursă să fie goală cu o săptămână înainte de zbor și la ora zborului să fie full până la ultimul scaun – mă rog, noi, românii, nu suntem faimoși pentru spiritul nostru de planificare).

Și cei care au inventat modelul low-cost știau ei că pasagerii nu au chiar nevoie de bagaje de cală – doar 23% din cei care au cumpărat bilete pe vola.ro au luat și bagaj de cală.

Dar la tehnologie stăm teribil de bine – în 2019, va fi pentru prima oară când se vor vinde mai multe bilete pe telefon decât pe desktop – în 2018, 49% din clienții Vola.ro au cumpărat bilete de pe telefon, o creștere semnificativă față de 2017, când doar 38% rezervaseră de pe mobil. Deci, în mod indiscutabil, procentajul va sări lejer peste 50% (deși eu voi continua să-mi cumpăr biletele de avion de pe laptop 😊).

 

O chestie interesantă cu privire la tendințe este cu privire la destinațiile care au crescut cel mai mult în 2018 față de 2017. La nivel de țară, creșterile cele mai mari au fost înregistrate spre Franța (hmmm, interesant), Turcia (nicio surpriză, Turcia a fost pe val în 2018), Italia (se întorc românii?), Irlanda (interesant, mai ales că nici nu a crescut capacitatea prea mult pe această destinație), Austria (intrarea Laudamotion pe piață cred că a revigorat destinația asta) și Danemarca (posibil, mulțumită lui Blue Air).

Ca orașe, cele mai mari creșteri au fost în cazul Londrei (fug românii de Brexit? Sau tot mai mulți turiști vor să vadă capitala UK înainte de schimbările cu privire la controlul pașapoartelor), Roma (mă mir), Viena (cum ziceam, Laudamotion a avut un impact, iar Wizz a început să zboare Cluj – Viena), Paris (hmm), Istanbul (yap, Turcia rulz), ClujIași (de când cu low-costurile pe zboruri interne) și Sibiu (da, normal, au început să apară zboruri București – Sibiu, iar Wizz și-a dublat capacitatea pe aeroportul ardelean).

Dacă mă întrebați pe mine, aș fi fost curios care au fost cele destinațiile exotice (adică, acelea unde s-a vândut un singur bilet tot anul), câte bilete s-au vândut spre Kabul, câte bilete s-au vândut pe avioanele Boeing 737 MAX și care sunt cele mai mari destinații din România (eu zic că Londra, Roma, Milano, Tel Aviv, Paris).

 

O să mă întrebați dacă datele sunt relevante. Eu zic că da. Cum ziceam, Vola.ro este cea mai mare agenție on-line din România, iar datele lor statistice din 2018 sunt impresionante – 7,8 milioane de utilizatori (+16%, față de 2017), 14,8 milioane de căutări (+23%, față de 2017), 322.000 de apeluri telefonice și 7.000 de interacțiuni pe mess-ul de Facebook (da, Vola.ro răspunde și pe Facebook 😊).

Dacă vreți să citiți toate datele statistice (sunt mai multe și mai detaliate), aruncați o privire aici –––> Studiu vola.ro

 

Voi când vă cumpărați biletele de avion? De pe mobil sau de pe computer (desktop, laptop)? Și unde mergeți, anul acesta?

 

Categorii:
Diverse

Comentarii

  • Anca spune:

    Am incercat mereu sa mi emit biletele de avion cu cel puțin 5 luni înainte de plecare asta ca sa am timp sa fac economii pentru cheltuieli personale si excursii opționale.
    Biletele de avion le emit doar de pe laptop, direct de pe site ul oficial al companiei aeriene pentru ca experienta mi-a dovedit ca site urile online au adaus comercial semnificativ.
    Anul asta mi-am propus sa străbat Irlanda de la nord la sud și de la est la vest in luna mai, ulterior la final de august-inceput de septembrie o sa merg 5 zile in Magaluf Palma de Mallorca. Spor la călătorit!

  • Cristian spune:

    de pe laptop am cumparat biletele. Anul asta o sa merg in Japonia, plec la sfarsitul saptamanii viitoare ca sa prind Sakura ( ciresii infloriti) si am cumparat bilete in prima jumatate a lui ianuarie anul asta, direct de pe site-ul Qatar…cu ei am sa zbor. De pasti o sa merg vreo 10 zile pe Coasta Amalfi si insula Capri iar biletele le-am cumparat acum o saptamana de pe site-ul Blue Air. In toamna intentionez sa ajung in China cu aterizare pe aeroportul din Shanghai .

  • paul spune:

    tot de pe laptop iau si eu, direct de pe situl companiei: wizz, ryan, turkish… anul asta: frankfurt, bologna-firenze, izmir, valencia si poate din nou la bari. (a 6 oara :-))

  • Cristina spune:

    Biletele le iau de obicei de pe site-ul companiei aeriene si in 80% din cazuri folosesc un laptop.
    Anul acesta am zburat sprea Barcelona, urmeaza Bucuresti in Iunie si o tura prin Vietnam si Thailanda in Decembrie. Pentru Bucuresti am biletele deja din Februarie, pentru Asia mai astept putin dar verific constant daca au aparut oferte sau daca a crescut pretul.

  • terkap spune:

    cele mai ieftine bilete de avion nu se iau de pe site-urile companiilor aeriene, eu folosesc mereu skyscanner care imi arata de unde pot lua biletul la cel mai mic pret. dar nu este regula, intotdeauna verific si site-ul companiei.
    in cazul low-cost – e clar ca de pe site-ul lor (mai ales wizz, unde iti poti lua abonament, folosi credite si etc).
    desktopul imi da mereu o siguranta in plus fata de telefon. probabil datorita ecranului mare pe care poti usor citi informatiile necesare.

  • Cocosatu Cristi spune:

    De regula il iau cu o saptamana inainte de zbor. De exemplu pentru Armenia (pt. 10 mai) l-am luat de pe site-ul TAROM. Cu o luna sau o saptamana inainte, pretul e acelasi pentru destinatia asta.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest