Mustang, regatul tibetan pierdut prin Himalaya (ep. 2). Străbătând Mustangul de Jos

Pod suspendat Nepal

Punctul de plecare spre Mustang, spre țara aflată la 3.000 – 4.000 de metri altitudine pe buza platoului tibetan, are loc din Pokhara. Pokhara a explodat în ultimii ani ca o megadestinație turistică, pentru că de aici pleacă o groază de rute și trasee montane. De altfel, și în Mustang, majoritatea turiștilor sunt trekkeri. Fie iau o mașină sau un avion până la Jomsom (capitala Mustangului de Jos) și de acolo perpedes spre Lo Manthang, într-un traseu de 12 – 14 zile. Cred că este o experiență superfaină, singura problemă fiind că o bună parte din traseu se face pe șoseaua pe care din când în când mai trece câte o mașină. Iar, mai ales în zona de sus, orice mașină lasă în urmă un nor de praf… în loc să guști aerul curat și rarefiat al Himalayei, îți umpli plămânii cu praful Himalayei. Dacă aș veni la Pokhara pentru drumeții, aș alege trasee din jurul Annapurnei sau de aiurea care nu se află pe șosea. Sincer, pierzi tot zen-ul.

Am încărcat câteva baxuri de apă (zice-se, cam totul este scump prin zonă, normal, transportul este dificil) și am plecat la drum… Ieșirea din Pokhara, puțin aglomerată și apoi am luat-o pe șoseaua turistică spre Sagarkot. Este drumul parcurs de mulți – aici, la orele la care până și numeroșii cocoși de pe vale dorm, turiști cu ochii aburiți de somn se duc să prindă dacă dă Shiva un răsărit de soare glorios pe Fishtail, vârful sacru din masivul Annapurna sau ceva mai încolo, vin să sară cu parapanta. Și, da, și una, și alta sunt memorabile, mai ales când se vede Annapurna. Pentru că, deși mărețul masiv este relativ aproape, de foarte multe ori este mai timid și se îmbracă în ceață. Când am fost prima oară în 2011, am văzut doar crâmpeie din Annapurna, doar când am luat un zbor ușor și m-am ridicat deasupra norilor… din oraș nu l-a văzut nimeni. Și acum, în drum spre Mustang, Annapurna se vedea în ceață, dar se vedea !

A urmat apoi un drum prin satele de lângă Pokhara. Vegetație frumoasă, orezării, ape curgătoare. Chiar prea multe ape, multe sate fiind de-a lungul secolelor izolate unele de altele. În ultimii ani însă, guvernul a investit o sumă serioasă de bani în niște punți suspendate, care să lege satele între ele. E drept, existau și punți înainte, dar foarte puține, acum cică s-au construit cu miile prin tot Nepalul. E simplu să le descoperi – sunt noi, nouțe, strălucesc și sunt o plăcere să le vezi și mai ales să le parcurgi.

Drumul pitoresc… femei în sari, camioane vopsite multicolor, vaci pe șosea și din când în când acele terase de orez absolut fantastice. Evident, ne-am oprit și la niște podețe suspendate absolut fantastice. Oamenii plantau ceva, o atmosferă din aceea bucolică… pierdusem Annapurna din vedere, se ascundea în spatele dealurilor verzi, subtropicale, dar nu îmi era frică… în mod cert urma să apară mai încolo. Dacă nu Annapurna, atunci altceva tot va apărea. Pe drumul spre Tatopani (unde urma să ne oprim pentru prima noapte) nu sunt niște comunități prea mari și nici cine știe ce facilități turistice. Ghidul nostru ne-a zis că ar fi bine să mâncăm doar seara în Tatopani, pentru că pe drum nu prea ai unde și dacă găsești ceva, nu e cine știe ce. Dar nu ne grăbeam – dealurile acestea cu terase de orez, punțile, verdele, soarele aduceau cu un mic paradis. Încercam să mă „impregnez” cu căldură și verde … în mod cert la 3.000 de metri ne va fi dor. Ne mai oprim la o cascadă și încercăm să ne tragem sufletul de pe drum. Dacă pe la Pokhara, drumul era rezonabil, cum am trecut de capătul lacului Fewa, dezastru… aș fi preferat de multe ori să ieșim în afara drumului, posibil să fie mai lin…

Tot aici voi revedea imaginea aceea care se va repeta la nesfârșit. Localnice cărând lucruri în spate. De cele mai multe ori iarbă (pentru animale)… de departe, par mai degrabă un tufiș umblător, dar când te apropii, le vezi cărând un snop mult prea mare de iarbă. De fapt, a căra lucruri în spate este ceva obișnuit prin Nepal și Mustang. Peste tot îi voi vedea pe acești porteri care cară nu numai rucsacurile turiștilor, ci și mărfuri. Am întrebat printr-un sat de sus de unde se aprovizionează – pentru mărfurile mai grele și voluminoase, mai vine câte un camion pe drumurile imposibile din Mustang. Pentru mărfurile mai mici, sunt cărate cu spatele din vale – cu coșuri, cu rucsace, dar totul în spate, zeci și zeci de kilograme … de la Jomsom (care e la 2.700 de metri) până la Lo Manthang (la 4.000 de metri). Incredibil.

Și pentru că se apropia seara, am rămas uimiți să vedem în fața ochilor masivul Dhaulagiri – probabil primul munte serios de care ne loveam – ca și în cazul Annapurna, sunt, de fapt, mai multe vârfuri Dhaulagiri (trei, mai precis), cel mai înalt având 8.167 de metri (este cel de-al șaptelea cel mai înalt vârf din lume). Și acesta ne va urmări până la Tatopani.

Tatopani a fost o surpriză pentru mine. Un sat de circa 3.000 – 5.000 de locuitori s-a transformat într-o stațiune turistică de munte. Cam toate casele au fost convertite în pensiuni – așa-numitele teahouses. Voi descoperi că, de fapt, unitățile de cazare din zonă sunt practic casele oamenilor care au făcut camere pentru turiști, iar ei locuiesc tot acolo cu tot familionul – și da, toți membrii familiei lucrează în businessul ăsta – gătesc, fac curățenie, unii ghidează. Primul nostru teahouse în Tatopani s-a numit Dhaulagiri Lodge. Niște căsuțe împrăștiate într-o grădină plăcută, panorama spre Dhaulagiri și un zgomot asurzitor de rău învolburat (de zgomotul apei mă face să dorm tun).

Când am luat cina, am avut parte de prima surpriză – mă așteptam ca pe aici, prin Mustang, să nu am parte decât de dal baht și momo. Punctum. Dar absolut în orice văgăună am oprit, am avut parte de un meniu impresionant (de aproape 10 pagini), cu o groază de feluri de mâncare și aproape niciodată (sau în 95% din cazuri) nu ne-au spus că nu au felul cerut… Wow.

 

A doua zi, am înțeles de ce Tatopani era așa de turistic – aici sunt niște izvoare calde (de fapt, se pare că Tatopani înseamnă apă caldă), așa că era plin de turiști nepalezi veniți la izvoarele calde… după Tatopani, au mai rămas doar motocicliștii nepalezi și indieni veniți într-o cavalcadă moto pe șosele de munte și turiști străini fie pe jos, fie în 4×4.

Începem să urcăm. Tatopani e încă jos, e încă vegetație luxuriantă. E drept, au dispărut orezăriile, dar continui să am un sentiment de Asia de Sud – Est. Mașinile hurducăiau pe drumuri imposibile, dar au ținut până la final. Primul obstacol – un tractor rămas în drum. Taman bine să ne bucurăm de o cascadă faimoasă (prea erau mulți turiști) și să observ cum poate fi dat un tractor la o parte de pe un drum lat cât o mașină și un pic… Urma apoi prima urcare mai serioasă, până în vârful Kaligandaki Gorge (Kaligandaki este râul care coboară vijelios din Himalaya – înseamnă „Râul negru” în tibetană), una dintre cele mai mari strungi din lume – și în vârful căreia ai parte de o panoramă superbă… și nu aveam să știu, dar să ne luăm la revedere de la vegetația abundență de tip subtropical. Urmau munții din ce în ce mai pleșuvi, dar și din ce în ce mai năucitori… năucitori de frumos. Sau să fi fost zdruncinătură permanentă din mașină. Nu… în mod cert nu… Mustangul de Sus era un loc tulburător de frumos.

Dar până acolo, urma să mai luăm o gură de civilizație. Ne oprim în satul Lete la Gorepani Lodge, un loc care parcă e teleportat din civilizație… Aflu că este deținut de un fost ministru (sau parcă prim-ministru), fac cunoștință și cu soția, care e managerul proprietății. Foarte frumos, foarte civilizat, dar va fi ultima urmă de confort urban (gen apă caldă J). Urma marea aventură.

Pe drumul spre miticul regat Lo, am mai oprit în probabil una dintre cele mai frumoase localități tibetane de pe drum. Se numește Marpha și, cum îi zice și numele, este cu adevărat marfă! Un sătuc bine pus la punct, bogat (nu îmi dau seama din ce, probabil tot turism), cu case albe strălucitoare, cu  o groază de lemne depozitate pe tavanele plate (va fi o imagine foarte familiară în următoarele sate), ceva balegă de yak la uscat… Ca în toate localitățile mai importante din Mustang, deasupra satului tronează o mănăstire budistă – aici, autoritățile nu au închis mănăstirile budiste (în Tibet, au fost redeschise doar pentru promovarea turismului, dar condițiile de intrare sunt stricte și numai de la 18 ani. În plus, nu știu exact ce grade au mulți dintre călugări). Și că peste tot, mănăstirile domină laicul, domină satele… sunt evident cele mai bune puncte de panoramă. Prin sătuc, am descoperit două tinere nepaleze îmbrăcate în niște costume tradiționale absolut superbe… le întrebăm dacă sunt din sat. Nu, au venit tocmai de la Kathmandu (ho, ho o grămadă de drum) pentru a face poze. Să fie instagramerițe? Să fie ceva fashion icons ale Nepalului? Mergeau cu fotograful după ele. Nu știu ce or fi fost, dar arătau teribil de bine în hainele acelea tradiționale… iar faptul că au bătut atâta amar de drum până la Marpha mi-a întărit faptul că era un sătuc special. Și era cu adevărat :).

Am plecat mai departe în viteză. Se întunecă. Am trecut în viteză prin Jomsom, capitala Mustangului de Jos și probabil singurul oraș din zonă. Are chiar și aeroport – este probabil singura bucată de asfalt plat din toată provincia. În rest, valuri, valuri, gropi, hurducături. Trebuie să spun că inițial m-am gândit să zburăm de la Pokhara la Jomsom (sunt zboruri dimineața devreme cu avionașe de maximum 20 de locuri). Dar Raj de la Good Kharma Trekking mi-a spus că circa jumătate din zboruri se anulează (Jomsom este un sandvici între munți, iar vântul poate perturba aterizările – să nu menționez de vizibilitatea proastă), așa că recomandarea lui cea mai călduroasă este să mergem cu mașina. E drept, am fi zburat doar 20 de minute de la Pokhara la Jomsom, în loc să facem două zile, dar sincer, nu mi-a părut rău… până aici, drumul a fost realmente pitoresc și am văzut multe lucruri frumoase. Poate la întoarcere nu ar fi fost rău, dar dacă localnicii au zis că e un mare risc să nu zboare… nu te puteai juca cu pierderea zborului intercontinental spre casă.

Ultima noapte din Mustangul de Jos am petrecut-o în orășelul Kagbeni. Am ajuns pe întuneric, întuneric pe un drum pe care l-am intuit că e pe muchia malului unui râu, dar nu l-am văzut realmente.  La teahouse – prima noapte fără apă caldă. Nu era și ultima, cu mici excepții (și unele surprinzătoare), m-am spălat doar cu apă rece. Casă alambicată, nu sunt convins că m-am prins nici în ziua de azi de schema casei și unde duceau toate coridoarele, dar mă descurcam… dacă o luam în jos, sigur ajungeam cumva la ieșire, dacă urcam, ajungeam cumva la camera mea care era la ultimul etaj în jurul unei curți. În principiu, în unele camere era apă, în altele, nu… dar, hei, eram plecați într-o aventură. Iar drumul până aici era doar începutul unui miraj, al unui univers pe care mi-l doream și mă atrăgea. De fapt, Kagbeni este primul oraș din Mustangul de Sus… iar a doua zi dimineață, când am ieșit din camera un pic înghețată și m-am cățărat pe acoperiș, nu am putut să spun decât WOW.

Dar despre Mustangul de Sus, în episodul următor 🙂

 

Am fost în Nepal și în Mustang într-un tur din seria „Haideți cu Imperator în …”. Ca și celelalte tururi din Nepal, a fost gândit și făcut în colaborare cu amicii Dragoș de la Explore Travel și Raj de la Good Kharma Trekking, una dintre cele mai bune agenții din Nepal .

Următoarele ture planificate în seria „Haideți cu Imperator în…” sunt în Sudan (ianuarie) și Brazilia (martie), în care vă invit să mergem împreună.

Imagini Mustang

Pokhara x

Plecarea din Pokhara

Fishtail in ceata

Fishtail in ceata

Statuie Buda

Buda ne-a protejat tot drumul

Spre Mustang

Am strabatut sate nepaleze

Femeie nepaleza

Oameni in haine traditionale

Pregatire momo

Gospodine care pregateau momo

Rau Nepal

Peisajele au devenit din ce in ce mai faine

Terase orez

Acele minunate terase ale Asiei

Panorama Nepal

Verde inseamna viata

Nepaleza

Poduri nou noute au legat satele din Nepal

Orezarie

Pierdut in lanul de orez.

Agricultura Nepal

Agricultura se practica ca in ultimele secole

Sosea spre Mustang

Drumul spre Mustang 🙂

Cascada

Cat de mult imi plac mie cascadele

Mahindra Scorpio

Masina noastra – Mahindra Scorpio. A rezistat eroic

Femeia tufis

Aceste tufisuri miscatoare

Pod suspendat

Un elefant se legana …

Femeie Nepal

 

Autobuz Nepal

O alta minune a transporturilor – autobuze pe astfel de drumuri

Pokhara Jomsom

Nu pot sa ma plang de spectaculozitatea drumului 🙂

Dhaulagiri

WOW ! Dhaulagiri !

Dhaulagiri Lodge Tatopani

Prima noapte in Mustang. Frumos, zic eu

Menu Dhaulagiri Lodge Tatopani

Un meniu incredibil de cosmopolit

Tatopani view

Dimineata din camera mea

Ceai de menta

Acolo unde ceaiul de menta chiar se coloreaza in verde 🙂

Dhaulagiri Himalaya

Tatopani

Trafic Nepal

Din nou, la drum

Tractor Nepal

Uneori trebuie sa indepartam obstacole 🙂

Cascada

Cascadele, iubirea mea 🙂

Cacada Nepal

 

Kaligandaki Gorge

Canionul raului Kaligandaki

Pod suspendat

Podurile astea in locuri imposibile

Pod Nepal

Cum sa nu le parcurgi ?

Pe pod

 

Tatopani Jomsom

Drumul este si prin apa 🙂

Porter Nepal

Meseria de baza in Mustang – carator

Ghorapani Lodge Lete

Ultimul avantpost al civilizatiei urbane – Ghorapani Lodge

Nigiri

Si Dhaulagiri

Fetita nepaleza

Namaste ! Where from ?

Kaligandaki

 

Jeep in rau

pe drumul de costise ce duce in Mustang

Himalaya

 

Turma de capre

Podul este pentru toti 🙂

Marpha

Welcome to Marpha !

Fotomodele Nepaleze

Fotomodele nepaleze

Marpha Mustang

Pe strada principala din  Marpha

Marpha Nepal

 

scari Marpha

Ca peste tot, manastirea este in varful dealului, deasupra satului

Marpha view

Satul Marpha – primul sat tibetan pe care l-am vazut

Sat Marpha

 

Manastire budista

In manastire

Carator de fan

 

Poarta oras Marpha Mustang

Una din portile de intrare (sau iesire) din Marpha

Nigiri View Kagbeni

In fine la cazare … Nigiri Lodge in Kagbeni

Comentarii

  • „Ca peste tot, manastirea este in varful dealului, deasupra satului”
    -si 108 scari pana sus?

    paul 20 noiembrie 2019 8:11 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii