Mustang, regatul tibetan pierdut prin Himalaya (ep. 1). O introducere.

Mustang Nepal

Trebuie să recunosc că până în aprilie 2018 (adică, acum vreun an și jumătate) nu auzisem în viața mea de Mustang. S-a întâmplat însă să ajung la Pokhara (da, am fost doi ani la rând pe acest tărâm magic numit Nepal) și să văd din întâmplare niște fotografii într-o agenție de turism. Pokhara este al doilea oraș că mărime al Nepalului și capitala turismului de aventură – de aici pornesc zeci de rute de drumeție pe munți, aici e unul dintre cele mai populare locuri din lume de sărit cu parapanta, poți zbura cu avioane ușoare deschise, elicopter, mai nou și balon, poți face rafting și multe, multe alte chestii pline de adrenalină. Dar m-au atras fotografiile unui tărâm de o frumusețe de neegalat, imaginile cu un drum plin de adrenalină la buza prăpastiei și ideea că mai există un regat tibetan care, printr-o joacă a istoriei, a rămas în Nepal și a scăpat de castrarea tradiției din Tibetul ocupat.

Dar ce este Mustang? Nu, nu este neapărat un model de Ford. Nu este o rasă de cai. Este o regiune în Himalaya nepaleză formată din două regiuni – Mustangul de jos care se întinde până aproape de una dintre laturile Annapurnei, și Mustangul de Sus, fost regat tibetan (sub numele de Regatul Lo), care se află izolat sus, la o altitudine de 3.000-4.000 de metri în Himalaya. Tibetul nu a fost întotdeauna un stat unitar ,sub conducerea lui Dalai Lama, au existat numeroase regate, care, da, s-au și bătut zdravăn între ele. De altfel, la un moment dat, înainte să îmbrățișeze budismul, tibetanii erau atât de războinici, că și chinezilor le era frică de ei. Regatul Lo a fost fondat hăt, în 1380 (adică, pe vremea lui Mircea cel Bătrân), de regele Ame Pal, care l-a învins pe ceva lider local. Legenda spune că până atunci oamenii trăiau în niște nișe săpate în piatră (se pot vedea peste tot prin Mustang, nișe săpate în stâncă, unde timp de secole au trăit oameni), iar regele care inițial a locuit într-o citadelă a decis să construiască Orașul Întărit – Lo Manthang… A construit palatul, a construit un templu, a construit zidurile și astfel oamenii au fost încurajați să-și lase peșterile ancestrale și să construiască case din lut… Regatul Lo (aka Mustang) a controlat unul dintre cele două mari drumuri comerciale care legau Tibetul (și, mai departe, China) de India, o ramificație a Drumului Mătăsii, așa că regiunea câștiga bine din comerț. Lo nu a fost întotdeauna un regat pașnic – a avut permanent de furcă cu alți regi tibetani – la nord de Lo, spre granița cu Tibetul de azi, întâlnești ruinele a zeci și zeci de fortificații – aproape niciuna spre sud, dovadă că inamicii regatului Mustang veneau din Tibet. În 1790, când Nepalul fusese creat de regii războinici Gurkha, regatul Lo a decis să se închine regilor de la Kathmandu. Îi știau mai bine, nu prea avuseseră de furcă cu ei, iar Nepalul i-a lăsat în plata lor. Nominal, erau vasalii Nepalului, erau parte din Nepal, dar de fapt își duceau viața în continuare cum voiau ei. Înțelegerea a fost că Mustang va fi regat atâta timp cât Nepalul va fi regat.

Dar Nepalul a abolit printr-un referendum monarhia în primii ani ai mileniului nostru, așa că în 2008 guvernul de la Kathmandu a abolit monarhia și în Mustang… Regele a continuat să trăiască, dar fără să mai fie recunoscut ca atare și autonomia a fost desființată. Ultimul rege oficial a murit în 2016, fiul său locuind destul de puțin prin regat, dar având o pensiune în Lo Manthang – unde localnicii zic că ar locui fie el, fie rubedeniile. De fapt, în Mustang nu există hoteluri per se. Există pensiuni (sau tea houses, cum le numesc nepalezii), unde familia care a ridicat clădirea locuiește efectiv – ei, într-o parte a clădirii, iar turiștii, în cealaltă parte.

 

Știam că atunci când ajung în Mustang o să descopăr Tibetul tradițional, Tibetul arhaic, Tibetul autentic. Evident, eu vedeam imaginea Tibetului-Tibet, cel aflat sub ocupație chineză și care se transformă încet, încet într-un Tibet Disneyland – nu ești sigur care e meseria călugărilor, de fapt, clădirile arată impecabil, țara este plină de șosele magnifice, hotelurile sunt jos pălăria, magazinele de suvenire jos pălăria, dar sentimentul de ocupație dură este omniprezent, oricât de mult ar vrea chinezii să-l ascundă – în Tibet există o opresiune evidență. Dar Tibetul arată impecabil.

Sincer, prima oară în Mustang, nu am rămas impresionat. Nu există orașe mari. Lo Manthang, cel cu 4.000 de locuitori, e capitală. Orașele (mai precis, satele) sunt mici. Templele nu sunt impresionante, să te lase cu gura căscată. Clădirile din lut, chirpici, din ce Dumnezeu sunt, nu îți dau ideea de fast, ci, dimpotrivă, de umil. Cred că mi-au trebuit vreo două zile să conștientizez că, de fapt, ceea ce văd este de fapt magnific. Este real. Este autentic. Este cum probabil arătau Lhasa și Shigatse, și celelalte mari orașe ale Tibetului acum 70 sau 90 de ani. Mi-am adus aminte de scrierile lui Heinrich Herrer – celebra carte „7 ani în Tibet”. Dacă ați văzut filmul, ignorați – este un produs hollywoodian pentru a răspunde imaginației marelui public , trebuie citită cartea (și v-o recomand, e și în română). Și încet, încet, plimbându-mă prin mai multe sate, mi-am adus aminte de crâmpeie din carte (am citit-o demult, noaptea în aeroportul din Delhi, așteptând un avion întârziat pentru șase sau opt ore, trebuie să o recitesc). Mustangul nu este despre perfecțiune, nu este despre impecabil, ci este despre autentic. Din păcate, satele sunt golite, majoritatea au plecat la muncă în Kathmandu, Abu Dhabi sau Frankfurt (poate, și la București), majoritatea sunt bătrâni pe fața cărora poți citi greutățile unei regiuni în care este atât de greu să trăiești) și câteva mame cu copii (cred că majoritatea taților lucrează – fie porter, fie la Pokhara, Kathmandu sau aiurea).

Văzute de departe, satele sunt magnifice – cocoțate pe dealuri sau înghesuite pe văi, într-un peisaj de poveste, de cele mai multe ori cu clădiri impozante vopsite în roșu – acestea sunt mănăstirile, de fapt. Tot ce ține de religie este vopsit în roșu. În continuare, în Mustang am descoperit practicile ancestrale interzise în Tibetul ocupat. Istoric, al doilea fiu din orice familie era destinat călugăriei – obicei interzis în Tibet, în continuare urmat în Mustang. Mănăstirile sunt pline de copii – dar să nu va gândiți că e o atmosferă din aceea monahală, serioasă, austeră, unde râsul este o blasfemie. Am întâlnit novicii de călugări jucând fotbal, cricket, badminton, ca orice copii de vârsta lor, dar în curtea mănăstirii.

Lumea satului din Mustang este o lume rămasă în urmă, o lume pauperă, o lume care se zbate zi de zi să supraviețuiască. Traiul la 4.000 de metri nu e ușor. Cred că cel mai ușor de exemplificat este să spun că toate terenurile agricole care apar lângă localități sunt bazate pe pământ adus din altă parte. Da, aduc pământul din alte locuri, probabil din văi, acoperă o fâșie de pământ stâncoasă, infertilă, și apoi cultivă ce au de cultivat – apropo, Mustang este o zonă producătoare de mere și gustul lor este genial – așa ceva nu mai găsești în Europa. Am intrat în orașul întărit Lo Manthang cu ideea că voi descoperi grandoarea trecutului – știi cum te aștepți să găsești într-un oraș vechi plin cu palate și lăcașuri de cult. Când să intru pe poartă, am dat peste vreo trei – patru cai, urmați de vaci care ieșeau pe poarta cetății. Hey, aici locuiește regele sau, cel puțin, locuia. Și atunci am realizat că probabil așa era acum sute de ani și în Europa… în mod cert în Tibetul de acum 70 de ani… vacile se plimbau liniștite prin Potala, iar caii, prin mănăstirea Tashilhunpo… și atunci chiar am simțit că m-am întors în timp.

Călătoria spre Mustang nu e ușoară. Ori o iei pe jos (cred că 70% dintre turiști ajung aici pe jos, făcând trekking), ori o iei cu un 4×4 zdravăn (imensa majoritate a mașinilor erau de producție indiană – Mahindra Scorpio), pe șosele pe muchie de stâncă … e o călătorie plină de adrenalină – prin albia râurilor, pe muchia stâncii, prin cascade (da, una dintre mașini a rămas în rău, a trebuit să o scoatem de acolo), pe gropi. Cred că o parte din frumusețea acestei călătorii o reprezintă drumul, greutatea lui, spectaculozitatea lui. Va închipuiți, am fost pe multe drumuri în lume – și mai bune, și mai puțin bune, dar stând și gândindu-mă (deși creierii îmi erau prin toate părțile, mai ales prin Mustangul de Jos), cred că drumul de la Pokhara la Lo Manthang a fost cel mai frumos pe care am fost. Am încă în plan, să merg pe Pamir Highway (prin Tajikistan) sau Karakoram Highway, între Pakistan și China, dar până atunci cred că acest drum spre Lo Manthang a fost cel mai frumos din lume – peisaje de poveste, ca de pe altă planetă – e drept, am pornit din minijungla de la Pokhara, ajungând prin peisajele selenare și marțiene ale zonei înalte – culmi golașe, erodate de vânt, lăsând în urmă niște culori și forme incredibile – sute de dinți canini gigantici, munți de zici că sunt de mătase, culori de neimaginat (munții roșii pe care-i vezi din când în când au și o explicație – gurul Rinpoche, cel care a dus budismul în Tibet, a dat cu niște demoni de munți, de le-a rămas sângele vopsit pe stânci…

Și că veni vorba de credințe și superstiții (cred că se pot scrie sau s-au scris deja enciclopedii întregi) –, când intri într-o casă tibetană, trebuie să fii foarte atent – are un prag înalt (să nu te împiedici) și ușa este nenatural de scundă (dacă nu te apleci ca lumea, riști să te dai cu capul de ușă – da, mi s-a întâmplat la pensiunea din Ghami). Pragul este înalt pentru că spiritele nu pot să urce scări, așa că le e imposibil să sară peste o treaptă cât de cât impozantă și nu se pot infiltra în casele tibetanilor de bună-credință. Iar ușa e foarte scundă pentru a fi obligat să te închini – în semn de respect față de gazde sau față de Buda (în general, mulți au statui sau reprezentări budiste la intrare). În schimb, în Mustang nu am observat una dintre superstițiile cele mai hazoase, care m-a amuzat teribil în Tibetul rural „de dincolo”: când te întâlnești cu cineva, scoți limba de un cot – spiritele rele au limba verde, așa că poți să-i dai încredere necunoscutului din fața ta că nu ești un spirit, ci un om ca toți alții… și când scoteam limba la tibetani, și ei la mine, era un hai generalizat. Mi-a lipsit asta în Mustang :).

Sper că în articolul acesta v-am dat, așa, o aromă din ce este Mustang. Și să promit să revin în episoadele următoare cu povestea drumului spre regatul uitat, de dincolo de nori…

 

Am fost în Nepal și în Mustang într-un tur din seria „Haideți cu Imperator în …”. Ca și celelalte tururi din Nepal, a fost gândit și făcut în colaborare cu amicii Dragoș de la Explore Travel și Raj de la Good Kharma Trekking, una dintre cele mai bune agenții din Nepal .

Următoarele ture planificate în seria „Haideți cu Imperator în…” sunt în Sudan (ianuarie) și Brazilia (martie), în care vă invit să mergem împreună.

Imagini Mustang

Pokhara Mustang

Cele 3 masini Mahindra Scorpio gata de plecare

Autobuz Mustang

Autobuzele astea nepaleze sunt incredibile – merg prin orice conditii

Tractor

Mai ajut si eu la curatarea drumului 🙂

Sosele Mustang

Cam asa arata autostrada de Mustang. In zona ei mega decenta

x Mustang

Dar drumurile sunt realmente wow

Porters

Unul din principalele joburi din Mustang – porteri

Batut grau

La batut graul

Tibetanca

Oricat de grele sunt conditiile, tibetanii sunt un popor foarte vesel. Poate de aceea si rezista

Mama cu copilul

Un zambet la 4000 metri

Caratoare

Femei, barbati, toti in Mustang cara, cara, cara

Mama Tibet

Ca si in Anzi, si copiii tibetani sunt carati in spate

Locuinte in stanca

Timp de secole, aici au fost casele tibetanilor – in pesteri sapate in stanca

Casa in stanca

Pe aici era bucataria

stars view

Dar si cand aveai un apartament cu un super-view…

Gorge

Unul dintre cele mai spectaculoase canioane din lume se afla in Mustangul de Jos

Munti

Dar cum urci, muntii sunt pur si simplu spectaculosi

Chorten Mustang

Chortene in cele mai variate locuri

Mustang Nepal

 

Munti ca dintii

Acei „dinti” ai muntilor din Mustang

Vegetatie la metri

Si ici, colo, palcuri de natura surprinzatoare

Munti Mustang

 

Culorile toamnei

Ce frumoasa e toamna in Mustang

Citadela Mustang

Peste tot – ruine de cetati… mai ales intre Lo Manthang, capitala Mustangului de Sus si granita cu Tibetul

Pomi

Culori de toamna

Campuri agricole

Acele campuri cu greu amenajate

sat tibetan

Dimineata intr-un sat tibetan … se face focul

Sat Mustang

Pe ulitele din Ghami

Chorten in Ghami

Peste tot, chortene

Ghami Mustang

Si ochii blanzi, dar atoate stiutori ai lui Buda

Chorten

Pe aici, Guru Rimpoche a ucis un spirit hain

Rau Mustang

 

Luri Gumpa

Manastirile tibetane au fost construite in locuri imposibile

Manastirea Tsarang Mustang

Cele mai recente sunt masive si au fost construite in sate. Iata manastirea din Tsarang

Roti de rugaciune

Si rotile de rugaciune care trebuie invartite pentru Buda

Chossar

 

Chossar Mustang

Nu numai locuintele, ci si manastirile au fost sapate in piatra

Manastire Chossar

 

Lo Manthang

Lo Manthang, capitala Mustangului de Sus, al Regatului Lo

Lo Manthang Mustang

 

Grau in Lo Manthang

In fata Palatului Regal, se usuca graul… probabil dintotdeuna

Manastire Lo Manthang

Una din cele trei manastiri din Lo Manthang

Palat Regal Lo Manthang

Cladirea acea alba este Palatul Regal aflat in reconstructie dupa cutremurul din 2015

Fortificatii Lo Manthang

Calarind ruinele cetatilor din Mustang

Numar turisti Mustang

Sa aflam de unde au venit turistii de anul trecut. Romania – 4

Sat tibetan

Ghami, unul din satele mai mari din regiune

Sat Mustang

Manastiri cocotate pe stanci

Calaret Mustang

Iar calul continua sa fie un mijloc docil de transport

Mustang road

Pe drumurile spectaculoase ale Mustangului

Categorii:
Nepal

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii