Sudan, tinutul faraonilor negri (ep. 1). De ce m-am dus in Sudan ? Ce e de vazut acolo

Meroe Sudan

Meroe, Sudan

Nu e un secret, 2020 nu a fost un an propice pentru calatori si mai ales pentru calatorii departe. Anul Nou m-a prins in Ecuador, la Banos, si in primavara am reusit sa vizitez o tara in premiera (Bangladesh a fost cea de-a 131-a tara in care calcam), dar apoi fie am stat linistit acasa, fie am bantuit nu departe de casa – fie ca a fost Tara Fagarasului sau Grecia, nu am calatorit prea departe. Pana la urma am spart gheata si am mers de 1 Decembrie pentru prima oara intr-o calatorie peste mari si tari, in Sudan. A fost primul meu zbor transcontinental de dupa izbucnirea Pandemiei. Poveste zborurilor o puteti citi aici. Dar cum am ajuns in Sudan si de ce Sudan. Da, stiu, intotdeauna il citez pe Sir Edmund Hillary “Pentru ca exista”. Dar nu asta este singurul motiv.

Sudanul are o istorie in oglinda cu Egiptul, dar din pacate a fost permanent in umbra Egiptului – din orice punct de vedere. A avut Egiptul faraoni ? La un moment dat, a avut si Sudanul (sau Nubia) faraoni. A construit Egiptul piramide ? A construit si Sudanul, inca chiar mai multe decat cele egiptene. A trecut Egiptul la crestinism ? Vreo trei secole mai tarziu a trecut si Sudanul, iar crestinismul in Sudan a existat mai mult decat cel din Egipt – islamul a invins in Sudan pe la 1500, pe cand Egiptul era Islamic cu 900 de ani inainte. E drept, comunitatea crestina copta din Egipt supravietuieste pana in ziua de azi si are o influenta politica, culturala, economica si sociala destul de mare, pe cand in Sudan nu mai exista crestini locali (bisericile din Khartoum sunt pline cu egipteni copti, etiopieni, sud-sudanezi, dar nu prea gasesti sudanezi – ii numeri pe degete). A fost ocupat Egiptul de otomani ? Si Sudanul, dar la cateva secole distanta. Au fost ocupati egiptenii de englezi ? Si Sudanul, dar la cateva decenii in fata. Si asa mai departe. Povestea Sudanului este cumva in oglinda cu cea a Egiptului, dar este mult mai putin cunoscuta… tara asta care inainte de secesiunea Sudanului de Sud era cea mai intinsa tara a Africii (acum este a treia ca marime dupa Algeria si RD Congo, ex-Zair) a stat permanent intr-un con de umbra. E drept, Egiptul a avut deschidere la Marea Mediterana in jurul careia au prosperat unele dintre cele mai importante civilizatii ale istoriei, in schimb ce Sudanul (sau Nubia cum I se spunea) era rupta de lume – daca te uiti pe harta vei vedea ca Sudanul are iesire la Marea Rosie, dar trebuie spus ca de fapt, tara a aparut si a evoluat strict in jurul Nilului. Intre Nil si Marea Rosie este o distanta apreciabila de desert complet mort, asa ca Nubia a evoluat fara o iesire efectiva la mare.

Probabil sociologii ar putea sa faca paralele mai multe intre sudanezi si egipteni, dar eu ma opresc aici. Am intalnit primii nubieni in Cairo in 2000 – aratau complet diferit de egiptenii de Cairo (negru african) si erau tratati cu pretentii de superioritate de egiptenii mai maslinii sau chiar albi. Nubienii erau baietii din cafenele, negrii care asuda in constructii si asa mai departe. Erau cetatenii de rang inferior desi marea majoritate sunt veniti din Egipt, e drept, din Egiptul de Sud, din zona Aswan si nu numai care este locuita in majoritate de nubieni. In cadrul aceleiasi calatorii, am ajuns in Aswan si am descoperit o societate mai linistita, mai putin frenetica, mai putin stressanta, unde timpul parca curgea altfel. La fel si Nilul. Era indiscutabil mai molcom. Si nu stiu, mai placut.

Fara indoiala, Sudanul este foarte putin vizitat. Nu numai acum, in perioade covidice, ci si inainte. In 2018, 11,3 milioane turisti straini treceau granitele Egiptului (dintre care 460,000 sudanezi, probabil, majoritatea muncitori), in timp ce granitele Sudanului au fost trecute de doar 830,000 straini. O diferenta imensa. Si sincer, sunt atras de tarile astea putin vizitate pentru ca descoperi niste experiente de multe ori extraordinare, iar Sudanul a fost indiscutabil o astfel de experienta.

De multi ani am avut Sudanul pe lista, dar n-a fost sa fie. Cred ca prima oara m-am interesat serios de Sudan a fost in 2000 cand am facut un tur al Egiptului si am ajuns cum am scris pana la Aswan. De acolo, plecau vapoare spre Wadi Haifa, punctul de frontiera sudanez, trecand pe sub nasul imenselor temple de la Abu Simbel. Dar sa iei viza sudaneza era o incercare aproape lipsita de reusita, asa ca am renuntat. Dupa Aswan, m-am intors spre nord si am trecut in Iordania unde ma astepta fabuloasa Petra. De atunci, am mai citit din cand in cand despre Sudan, dar mai mult pentru cultura mea generala. Sudanul era o tara inchisa, dominata de o dictatura care nu se afla in gratiile puterilor planetei (tara se afla sub embargo chiar si acum, iar fluxurile sale financiare nu sunt integrate cu sistemul financiar mondial – nu iti poti folosi cardurile de orice fel in Sudan desi exista o oarecare retea de ATM-uri si probabil cardurile locale sunt folosite ici si colo). Dictatura lui Omar al-Bashir a inceput in 1989 cand l-a inlocuit pe primul ministru ales democratic Sadiq al-Mahdi, stra-stranepotul eroului national Muhammad Ahmad, auto-declarat “Mahdi” (personajul religios care va aparea la Judecata de Apoi musulmana alaturi de profetul musulman Isus Hristos cu care va fonda un “Regat al lui Dumnezeu”). Lovitura de stat a fost nesangeroasa, generalul Al-Bashir preluand puterea fara sa-l ucida pe Mahdi care a murit pe 26 noiembrie 2020 de COVID intr-un spital din Abu Dhabi.

Al-Bashir a fost unul dintre cei mai controversati lideri ai Africii, dar in mod cert, o figura extrem de influenta si fasneata. L-a gazduit pe Osama Bin-Laden sau pe Carlos “Sacalul” si a negociat cu marile puteri ale lumii. Cu Franta s-a inteles, asa ca fortele speciale franceze l-au rapit pe Carlos din Khartoum cu sprijinul fortelor sudaneze, dar cu americanii nu s-a inteles. Desi Al-Bashir a furnizat numeroase informatii cu privire la oaspetele sau, dupa ce Osama a bombardat Ambasadele SUA din Kenya si Tanzania, SUA a reactionat, bombardand o fabrica de medicamente din nordul Khartoumului care producea medicamente anti-malarie. Evident, SUA a sustinut ca acolo se produceau arme spatiale avansate sau ceva similar, dar, in realitate, era singura fabrica de chloroquina a Sudanului, medicamentul “minune” promovat de Trump impotriva COVID-ului, dar care s-a dovedit ca aproape orice afirmatie a clownului de la Casa Alba un bluff. Chloroquina este un medicament de prima generatie pentru combaterea malariei, o boala mortala pentru mii de sudanezi. Dupa bombardament, se estimeaza ca circa 50.000 sudanezi au murit de malarie datorita lipsei medicamentului.

Al-Bashir pe langa jocurile sale periculoase cu marile puteri, dar si cu marii teroristi ai lumii a fost implicat si in trei razboaie civile extrem de crude si sangeroase, dintre care doua in propria tara – razboiul cu sudul crestino-animist (care s-a finalizat pana la urma prin secesiunea Sudanului de Sud), razboiul din Darfour in care a fost implicat si Ciadul si cel din Yemen unde a intervenit alaturi de trupele saudite, fortele sudanezo-saudite fiind acuzate de numeroase crime de razbaoi. Al-Bashir a ajuns pe lista criminalilor cautati de Curtea Internationala de Crime de Razboi de la Haga, fiind primul sef de stat in functie care a fost acuzat si parca si condamnat.

Avand o imensa capacitate de negociere, insa se parea ca din nou Al-Bashir va scapa din toate belele – jucand rolul de baiat bun / baiat rau. I s-a infundat in 2019 cand dupa luni si luni si demonstratii impotriva lui ale sudanezilor ajunsi la limita rabdarii, armata a executat o lovitura de stat (a patra din istoria post-independenta) si l-a deposedat pe Al-Bashir de putere. In acest moment, Sudanul este condus de un Consiliu Suveran format din 11 membrii – 5 civili alesi de o federatie a revolutionarilor, 5 militari alesi de armata si 1 civil ales atat de revolutionari, cat si de armata. Acest Consiliu are jobul sa democratizeze tara, sa pedepseasca coruptii, sa epureze structurile de stat si militare de “bashiristi” si sa pregateasca tara de alegeri democratice. Acest Consiliu va guverna Sudanul timp de 39 luni incepand cu 20 august 2019 pana in noiembrie 2022 cand vor avea loc alegerile generale. Cei 11 membri nu au voie sa candideze in 2022.

Ce s-a intamplat cu Al-Bashir ? Din aprilie 2019 este in puscarie. A primit deja 2 ani de inchisoare pentru ceva acte de coruptie si acum este judecat pentru lovitura de stat din 1989, dar va fi predat si Curtii Internationale pentru a fi judecat pentru crimele din Darfur.

 

De cand stiam Sudanul ? Din copilarie. In perioada respectiva, Sudanul era condus de un alt dictator Jaafar Nimeiry, un alt dictator sangeros, tot general ajuns la putere tot printr-o lovitura de stat. Spre deosebire de Al-Bashir, Nimeiry a fost comunist si a transformat Sudanul intr-un stat socialist – bun prieten cu China, dar anti-sovietic, avand in consecinta relatii bune cu SUA. De asemenea, era unul dintre cei mai cunoscuti prieteni ai dictatorului roman Nicolae Ceausescu – mi-aduc aminte in copilarie, aproape in fiecare an Nimeiry “nimerea” pe la Bucuresti, iar Ceausescu nimerea pe la Khartoum. De altfel, foarte multi sudanezi mai in varsta cu care am vorbit cand auzeau de Romania, imediat aminteau de Ceausescu – numerosi studenti sudanezi au studiat in Romania Socialista (o gluma spune ca romana este a treia limba oficiala a Sudanului dupa araba si engleza), iar Ceausescu a construit cladirea Parlamentului de la Khartoum (de unde sa stie el ca ani dupa moartea sa, cladirea facuta cadou lui Nimeiry va adaposti un Parlament multi-partit – o idee la care Ceausescu avea alergie). Nimeiry a fost rasturnat in timpul unei calatorii in SUA (nu numai Ceausescu, ci si Reagan a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai dictatorului comunist de la Khartoum) printr-o, ati ghicit, o lovitura de stat militara si a trait o perioada extrem de lunga intr-o vila luxoasa din Cairo. A revenit in tara in 1999 cand a candidat la presedintie contra lui Al-Bashir (care mima democratia), dar a obtinut sub 10% din voturi, asa ca s-a retras din politica. Desi este cel care a declansat cel de-al doilea razboi civil din Sudan (cel dintre Sud si Nord) prin impunerea shariei in toata tara (inclusiv in sudul animisto- crestin), a murit bine mersi intr-o vila din Khartoum in 2009. Se pare ca Al-Bashir nu va beneficia de acelasi lux.

Dar ca sa ajung aici intr-o tara atat de complicata, nu a fost deloc usor. Ideea de a merge in Sudan a aparut in Nepal asta-toamna cand impreuna cu o parte dintre cei din grupul cu care am vizitat Mustangul am ajuns la concluzia sa mergem in Sudan in ianuarie. Zis si facut, am discutat cu Dragos de la Explore Travel cu care am organizat impreuna atatea si atatea expeditii minunate prin toate colturile lumii si am zis hai sa facem un “Haideti cu Imperator in Sudan” Am format grupul destul de repejor si am depus de viza. Totul parea ca mergea ca pe roate pana cand Consulul Sudanului la Bucuresti care paruse extrem de interesat sa faciliteze un tur de romani in tara lui a plecat in vacanta. Am aplicat pentru viza, urma sa plecam in ianuarie si nimic nu parea sa ne impiedice. Doar ca domnul consul a plecat in vacanta acasa in Sudan prin decembrie si nu s-a intors decat la 1 februarie. In perioada asta, la Ambasada Sudanului nimeni nu a mai fost interesat de proiect, iar la Khartoum dosarul a trecut prin toate ministerele posibile (cred ca si prin cel al Tineretului si Sportului). Asa ca vizele nu au venit la timp pentru a pleca in a doua jumatate al lui ianuarie. Consulul a venit la post la 1 februarie si vizele au venit imediat, in cateva zile. Dar marea majoritate a celor cu care urma sa plec (calatori cu agendele pline de calatorii prin toate colturile lumii) nu au mai putut – unii erau prin Africa, altii prin Yemen, etc, etc. Apoi a venit COVID-ul.

Dar prin septembrie, am vazut o stire ca Sudanul care avusese o politica de inchidere totala a granitelor inca de la inceputul crizei ar fi deschis granitele pentru straini cu conditia efectuarii unui test COVID. Perfect am zis, ce-ar fi sa mergem in Sudan. Am vorbit cu Dragos, acesta s-a interesat la consulat, vizele din iarna ramasesera valabile, iar in caz ca ar fi aparut noi doritori, Consulul a promis ca va emite vizele prompt. Dat sfoara in tara, am mai intrebat pe unul, pe altul si iata ca 9 calatori cu vechi state de serviciu au fost gata sa mearga in Sudan. Parerea mea este ca un grup de 9 – 10 oameni este grupul perfect =- poti sa interactionezi, sa ne imprietenim, sa ne impartasim povestile de calatorie si sa intelegem cat mai multe din destinatie. Vizele au venit prompt, Turkish-ul a avut zboruri cand ne trebuia, totul a mers ca pe roate. Rezultatele la testele COVID au venit unul dupa altul pe grupul de Whatsapp: “Negativ”. “Si eu negativ”. “Inca un negativ”. Pana la urma grupul de 9 negativi au decolat dintr-un aeroport Otopeni absolut pustiu in vinerea de dinaintea weekendului super-lung cu lunea si martea libere cand, in mod normal, n-ai mai fi putut arunca un ac in Otopeni”. Tranzitul in Istanbul a fost lung, circa 9 ore, dar nu am avut chef sa ma duc intr-un oras aflat in semi-lockdown cu mii de cazuri pe zi, asa ca am pierdut vremea prin aeroport. Si dupa un zbor de 4 ore, am aterizat la ora fixa pe aeroportul din Khartoum.

Zborul a fost superb, mai ales dupa ce am traversat Marea Mediterana. Am survolat Delta Nilului (oricat ai citi despre densitatea populatiei in Delta nu realizezi exact amploarea decat atunci cand zboru noaptea peste ea), am zburat peste Cairo, feeric luminat si am descoperit inca odata, a cata oara in Egipt ce importanta este apa pentru viata – sute de kilometri de lumini flancheaza malurile Nilului… la doi pasi mai incolo, intuneric bezna. Khartoum ne-a intampinat tot intr-o lumina feerica si am aterizat la timp. A durat ceva procesul de verificare a actelor, inclusiv a testelor de COVID, dar nu asa de mult cum se spunea. Cred ca am iesit din aeroport dupa o ora, o ora si un pic. Welcome to Sudan, welcome to tara nr. 132 !

Dar despre Sudan, ce am vazut, ce am simtit, ce am invatat in episoadele care urmeaza…

 

Am fost in Sudan impreuna cu 8 prieteni intr-un tur organizat in colaborare cu Explore Travel cu care am organizat deja numeroase tururi in jurul lumii din Peru pana in Indonezia. Urmatoarele tururi organizate impreuna cu Explore Travel vor fi in Kyrgyzstan – Tajikistan (pe Pamir Highway) si Kurdistanul irakian

Imagini drumul spre Sudan

Aeroport Otopeni

Otopeniul pustiu inainte de weekendul lung de 1 Decembrie

Tarom in ceata

Ceata in aeroport 🙂

Zbor spre Istanbul

Zborul spre Istanbul

Aeroport Istanbul

Si imensul aeroport din Istanbul e la fel de gol

Istanbul noaptea

Decolam din Istanbul – orasul noaptea

Delta Nilului

Mult prea densa Delta a Nilului

Cairo noaptea

Cairo noaptea

Nilul noaptea

Viata doar pe malurile Nilului

Welcome to Sudan

In sfarsit … a 132-a tara ! Welcome to Sudan !

 

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii