Cum am scris de mai multe ori, de cand am luat Grecia in vizor (si am luat-o de mai bine de doua decenii), intotdeauna mi-am planificat o ceea ce se numeste “island hopping” – adica sa sar din insula in insula. Ideea era sa inchiriez o barca (evident, impreuna cu niste prieteni), sa dormim pe barca si sa vizitam diverse insule. Evident, din anii 90, eram clar atras de imaginile spectaculoase din Santorini, castelul cavalerilor din Rhodos sau de istoria insulei Creta. Dar pana anul trecut, n-a fost sa fie. Am ajuns sa fac island hopping in Caraibe, in Indonezia, in Filipine, dar nu si in Grecia care e … colea, la o aruncatura de bat. Prima incercare dar de tip Speedy Gonzales a fost in 2015 cand Grecia se confrunta cu o imensa criza economico-sociala, se discuta de iesirea Greciei din zona euro (lucru care ar fi fost dezastru pentru economia elena), iar presa si mai ales televiziunile romanesti anuntau ca grecii sunt muritori de foame, ca nu mai exista mancare, bancomatele erau blocate, iar cadavrele mortilor de foame blocau toate strazile. Evident, erau obisnuitele minciuni si exagerari, dar industria turistica romaneasca era lovita cumplit de asa-zisul genocid din Grecia. Asa ca au pus vreo 100 de ziaristi, bloggeri, influenceri, etc pe avioane sa vada de la fata locului ca in zonele turistice criza e doar in ziare si totul se desfasoara linistit ca inainte. Si asa si era – nu existau morti de inanitie, restaurantele si supermarketurile gemeau de mancare, cardurile straine functionau bine mersi (doar cele grecesti erau restrictionate la o anumita suma de bani pe zi), turistii se distrau si totul era normal. Dar atunci, am avut parte de un island hopping: Mykonos – Creta – Santorini, dar nu am avut timp decat sa vad cateva cluburi in Mykonos, jumatate de ora din orasul istoric cretan Chania si, Slava Domnului, 24 ore in Santorini – un vis, aproape n-am dormit ca sa vad cat mai multe.
Adevaratul island hopping l-am facut insa anul trecut prin Ciclade cand pentru aproape doua saptamani am sarit din insula in insula : Santorini – Naxos – Paros – Mykonos. Evident, pe lista erau mai multe insule cicladice, dar vorba aceea – atata s-a putut. Dar asta m-a facut sa imi doresc inca si mai mult sa continui island hopping-ul si anul acesta. Visul era sa merg in insulele mai putin cunoscute ale Cicladelor (cum ar fi Amorgos, Milos si altele), dar n-a fost sa fie … sigur va fi la anul. Dar auto-promisiunea “nici o vara fara Grecia” si “nici o vara fara un island hopping” cat de mic s-a fructificat. Si cum Wizz Air a inceput sa zboare anul acesta spre Zakynthos, insula in care n-am fost niciodata (si nici in cele alaturate, nici in Peloponez nu am calcat prea mult ca sa fiu cinstit si ultima oara s-a intamplat asta in iarna lui 2002), am zis … Zakynthos sa fie. Si daca urma sa ajung in Zakynthos, hai si in Kefalonia – numele imi era cunoscut, dar sincer nu stiam cat de frumoasa este insula asta prea putin cunoscuta in Romania.
Cum am decis Zakynthos ? Simplu. M-am uitat pe zborurile lui Wizz spre Grecia si Zakynthos era singura insula in care nu fusesem. In Creta am fost, in Rhodos am fost, Santorini si Mykonos anul trecut, Atena nu e vizitabila vara, este incredibil de cald, de altfel de aceea tot orasul o ia la fuga spre insule :). Ca sa fiu cinstit, zborurile Wizz spre insulele grecesti au fost pentru mine o surpriza. De ani de zile, ma intrebam si ii intrebam pe cei de la Wizz de ce nu se apuca sa zboare si curse de “leisure” – strict pentru turism, nu cele care deservesc diverse comunitati de romani prin Europa. Da, mai aveau ici si colo, timid cate un zbor fie spre Tenerife, fie spre Palma de Majorca, dar Grecia, destinatia nr. 1 a romanilor nema. Nici macar la Atena nu zburau. Anul trecut, soc si groaza, la vreo 3 saptamani inainte de prima cursa, Wizz-ul a surprins pe toata lumea anuntand zboruri spre Mykonos si Santorini. Da, in plin an pandemic, anuntand la doar3 saptamani inainte de prima cursa – foarte neobisnuit la Wizz care uneori anunta rute noi si cu un an inainte. Dar in pandemie, nu stai sa faci prea multe calcule, o faci sau n-o faci si Wizz-ul a facut-o. Si probabil nu a iesit rau (nu stiu care au fost rezultatele, cel putin zborurile mele au fost full), dovada este ca in sezonul de vara 2021 Wizz-ul nu numai ca a reluat zborurile estivale de Santorini, Mykonos si Creta (anul trecut, Wizz-ul a mai “facut” si o Creta), dar le-a multiplicat, adaugand zboruri spre Corfu, Zakynthos si Atena.
Asa ca intr-o frumoasa zi de iulie, iata-ma pe aeroportul Otopeni la check-in-ul Wizz pentru imbarcarea in directia Zakynthos. Ora e buna, asa cam la sfarsit de dimineata, a trecut valul de dis-de-dimineata cand zeci de avioane decoleaza in toate directiile, asa ca e o aglomeratie enormala, in consecinta coada de check-in a fost scurta, iar cozile la controlul de securitate si pasapoarte chiar minuscule. Cum era de asteptat, avionul era plin, dar zborul scurt si agreabil. Am vazut Dunarea de sus, un picut din Sofia, apoi am zburat un pic peste Macedonia de Nord, apoi peste Macedonia de Sud, Epir si intr-un final, am admirat Corfu un picut de departe. Pe partea stanga, s-a vazut Kefalonia si coasta vestica a Zakynthos si in fine, o curba de 180 grade si ne-am inscris in directia pistei de aterizare. Ca in cazul multor aeroporturi din Grecia, pista incepe practic de la buza apei… asa ca e o placere sa admire aterizarea in Zakynthos, dar si pe alte insule grecesti :).
Zakynthos face parte din asa numita regiune a insulelor ionice (numele vine de la Marea Ionica care se afla la sud de Marea Adriatica). Principalele insule ionice sunt de la sud la nord Zakynthos, Kefalonia, Lefkada si Corfu, alaturi de o serie de alte insulite mai mici cum ar fi Ithaka (lui Ulise) sau Paxos. Sunt niste insule diferite decat restul insulelor grecesti. Din punct de vedere natural, pentru un motiv care imi scapa Marea Ionica este mult mai sarata decat celelalte mari care fac parte din arealul Marii Mediterane si se pare din cauza asta culoarea marii este cu totul si cu totul speciala – de la un azuriu stralucitor la un verde de smarald. De asemenea, istoria si-a pus amprenta asupra arhitecturii locale. Spre deosebire de restul Greciei, insulele ionice nu au facut parte din Imperiul Otoman decat pasager (Corfu chiar nu a fost ocupat niciodata, este singurul crampei din teritoriul grec care nu a fost niciodata otoman). De aceea, arhitectura insulelor este de clara inspiratie italiana (mai precis venetiana), iar zona a fost sub protectorat britanic o buna parte din secolul XIX, asa ca localnicii se lauda ca ar fi mai organizati si mai eficienti. Asa o fi.
Din pacate, regiunea nu a avut parte doar de influente pozitive, ci se afla si la cheremul unor forte ale naturii distrugatoare. Zona este puternic seismica si din cand in cand, de-a lungul istoriei, orasele si monumentele au fost facute una cu pamantul de miscari telurice. Ultimul cutremur distrugator a fost in 1953 cand din orasul Zakynthos (capitala insulei) nu au ramas decat 2 cladiri in picioare – una din ele catedrala care tocmai fusese terminata in 1948 – ea fusese distrusa la randul ei de cutremurul din 1893 cand jumatate din cladirile de pe insula au fost de asemenea rase de pe fata pamantului.
In consecinta, nu vei gasi blocuri inalte nici in Zakynthos, nici in Kefalonia (si, sincer, nu e rau deloc), cladirile nu pot avea mai mult de 2-3 etaje si evident, sunt construite dupa alte tehnologii, asa ca se presupune ca la urmatoarea miscare telurica majora, nu vor fi aproape deloc distrugeri. Dar, in consecinta, orasele sunt noi, nu o sa gasesti extrem de multe obiective istorice cu exceptia a doua orasele din Kefalonia care nu au fost lovite de unda cutremurului si au ramas practic neatinse – Asos si Fiscardo.
Cum ziceam, insulele ionice au fost sub influenta si dominatia italiana in Evul Mediu. Ca intreaga coasta a Adriaticei de Est din peninsula Istria in nord pana la sud, toata zona a fost teritoriu venetian. Venetia care a inceput sa se dezvolte economic si militar cu precadere din secolele XI – XII si a carui imperiu comercial s-a extins major inca din vremea Cruciadelor a reusit sa mentina numeroase insule sub controlul lor in fata puterii otomane – Creta sau Cicladele au fost sub venetieni, la fel si Cipru, iar Rhodosul a fost posesiunea cavalerilor ospitalieri (mai tarziu “de Malta” cand au fost alungati de otomani din Rhodos in Malta). Rand pe rand, posesiunile insulare ale venetienilor au cazut in fata fortelor otomane, net superioare, dar, acestia au rezistat totusi in Marea Ionica / Adriatica. De-a lungul secolelor, Marea Adriatica a fost un lac venetian (cu mici exceptii, Ragusa / Dubrovnik a fost independent), iar Egeea si estul Mediteranei a fost un lac otoman… cele doua puteri navale s-au infruntat de nenumarate ori, dar tot la fel de mult, au desfasurat si un comert infloritor care a dus la inflorirea celor doua state (duceti-va acum la Constantinopole sau Venetia si o sa vedeti ce monumente au fost construite din banii comertului la Mediterana).
Cum, necum insulele ionice au fost venetiene pana in momentul in care Napoleon a intrat in 1797 in Venetia si a proclamat disolutia Serenissimei Republici. Din acel moment, dupa secole de certitudine si relativa stabilitate, insulele ionice au fost aruncate dintr-o mana intr-alta – mai intai ocupate de francezi, apoi englezi, apoi turci si rusi (o neasteptata alianta), in fine, dupa Congresul de la Viena care a stabilit regulile jocului si majoritatea frontierelor pentru jumatate de secol, a fost formata o .. .Statele Unite ale Insulelor Ioniene sub control britanic. Englezii au pus mana pe strategicile insule (englezii au fost intotdeauna interesati sa controleze drumul spre India – uitati-va pe harta si o sa vedeti ca posesiunile engleze Gibraltar – Malta – Cipru – Suez / Egipt – Yemen – Oman sunt o linie intre UK si India) si le-au dezvoltat. Au fost facute cadou Greciei (care intre timp isi obtinuse independenta, dar avea un teritoriu nesemnificativ) in 1864 cu ocazia urcarii pe tron a printului danez George I care a condus tara pana in 1913, cucerind pas cu pas numeroase teritorii locuite de greci – insulele ionice au fost primele.
Cum va asteptati, Zakynthos nu este o insula prea mare, dar nici nu te poti deplasa cu viteza. Soselele sunt inguste si meandrate, unele de-a dreptul in conditii proaste, asa ca nu va asteptati sa mergeti cu o viteza medie mai mare de 30 – 40 km, poate si mai mica. Dar sunt teribil de pitoresti, marea nu e niciodata prea departe, iar faptul ca un masiv muntos strabate insula de la nord la sud pe coasta vestica ca o coloana vertebrala adauga extrem de mult la pitorescul calatoriilor.
Desi toti avem in minte albastrul acela azuriu efervescent de la plaja Navagio, ei bine, lucrul care m-a impresionat cel mai mult a fost atentia acordata broastelor testoase. Zakynthos (si partial si Kefalonia) este un loc cheie pentru supravietuirea speciei pentru ca aici, pe plajele nisipoase, testoasele isi ingroapa ouale in nisip, lasandu-i acestuia onoarea sa le cloceasca… iar protejarea acestor locuri de clocit sunt critice pentru supravietuirea speciei. In consecinta, pe mai multe plaje (in special pe peninsula de est), cea mai mare parte din plaja este ingradita si nu ai voie sa pasesti in zona respectiva, iar in cursul noptii este strict interzis sa fi plajele protejate pentru ca in general, noaptea vin testoasele sa-si lase ouale. Dar cea mai interesanta informatie este ca aeroportul Zaktynthos este inchis noaptea intre orele 0:00 – 6:00 (evident, daca este vreo urgenta, se opereaza), deoarece luminile nocturne ale avioanelor debusoleaza broastele ! Mi s-a parut genial si o masura pe care multi care si-ar dori sa nu mai existe animale decat omul pe pamant i-ar lasa fara cuvinte. M-a lasat si pe mine !
In cele 4 nopti (si 3 zile si ceva) petrecute in Zakynthos am stat in hotelul Alexandra Beach din Tsilivi, un hotel foarte fain aflat pe plaja. Ca idee, exista doua statiuni importante in Zakynthos – Tsilivi si Laganas. Tsilivi este o statiune linistita pentru familii cu copiii – evident, gasesti restaurante, marketuri, magazine de tot soiul, baruri, dar in general totul este chill, in timp de Laganas este statiunea sturlubatica plina de dinamism unde tinerii din Marea Britanie vin sa se faca praf si pulbere, cot la cot cu italienii (Zakynthos este frecventata in general de englezi si italieni). In Laganas, pe o strada intreaga sa inghesuie zeci de baruri, iar muzica bubuie pana la rasaritul soarelui, asa ca daca vrei party si dans, pune Laganas pe harta. In plus, este ieftina, nu se compara cu cealalta insula-party a Greciei, Mykonos. De aceea, in zona Laganas media de varsta a turistilor scade solid sub 30 ani, iar muzica duduie intr-o veselie. Asa ca Zakynthos are cate ceva pentru fiecare… evident, mai exista si alte statiuni mai mici, dar Tsilivi si Laganas sunt cele mai mari.
Ce am facut in prima zi ? Pai, pur si simplu relax. M-am aruncat in infinity pool-ul de la Alexandra Beach, am coborat pe malul marii (fix sub hotel se afla o plaja cu nisip fin si un golf care face ca apa sa fie calma ca un lac – perfect pentru copii si cei care nu stiu sa inoate), am mancat (Alexandra Beach este all-inclusive), m-am rasfatat cu niste cocktailuri, iar seara am facut o incursiune in oras. Exista doua tipuri de cazare – camere in niste bloculete de vreo 3 etaje (camerele de la parter cu fata spre mare sunt geniale – au piscina proprie, practic poti sari din pat direct in piscina !), iar langa piscina mare, acel infinity pool din care nu ma dadeam dus) se aflau niste mici casute cu cateva camere unde am stat eu. Initial, mi-a fost frica de galagie – dar barurile se inchideau la ora 23:00, piscina se inchidea inca si mai devreme, iar clientela este linistita si civilizata …. Asa ca de pe la orele 23:00 in sus nu se mai auzeau decat cicadele (pe care le vei auzi pe toata insula, la un moment dat te vei obisnui de nici nu le vei mai remarca), dar si ele erau civilizate – la 23:15 taceau brusc :).
Statiunea Tsilivi cu tot ce ai nevoie la doi pasi – restaurante, baruri, magazine, agentii de turism care iti ofera tururi private sau de grup atat pe insula cat si in jur (sunt disponibile ture de o zi in Kefalonia, dar si in Peloponez la Olympia, locul de nastere al Jocurilor Olimpice) si agentii de inchiriat masini. Stiu ca unele dintre intrebarile frecvente pe care le vad pe net este “de unde inchiriez masina”. Raspunsul atat in Zakynthos, cat si in toate insulele grecesti este “trebuie sa fi complet orb sa nu vezi o agentie de inchiriat masini”. Sunt si lanturile internationale cunoscute pe care le vezi peste tot, dar cele mai flexibile, cu cel mai bun serviciu si preturi sunt agentiilor de inchiriat locale. Oriunde am fost si am inchiriat masina – Creta, Corfu, Samos, Santorini, Rhodos, Paros, Naxos, etc, am inchiriat de la o agentie locala si au fost cele mai bune preturi si masini super OK.
In Zakynthos, am inchiriat de la Margaris Rent-a-Car (are un birou pe strada principala a statiunii in buricul targului, dar si pe straduta care dadea spre hotelul Alexandra Beach care ofera masina “all inclusive” – cu asigurare, cu tot ce vrei. Eu am avut o Honda Stream (cam mare, trebuie sa recunosc, dar “altceva n-a fost”). A fost o masina super ok, cum ziceam un pic cam mare pentru gustul meu si soselele inguste din Zakynthos, dar si asa, totul a functionat brici – comfort si absolut nici o problema.
Cum ziceam, prima zi a fost pe chill, pe mare, pe piscina, pe plimbare prin statiune, pe relaxare… De a doua zi urma “greul” – sa “cuceresc” Zakynthos, sa descopar tot ce este de vazut… Ma rog, “the best of” – ce poti vedea, experimenta si savura in 3 zile 🙂
Nota
Am fost si am vizitat Zakynthos cu sprijinul Wizz Air, a Asociatiei Hotelierilor din Zakynthos, hotelului Alexandra Beach Resort si Margaris Rent-a-Car.
Imagini Zakynthos
