2022. In fiecare an ma duc in Grecia, e musai si anul acesta

Mori de vant Mykonos

Pare un pic ciudat, dar am ajuns in Grecia relativ tarziu. Grecia a fost tara cu nr. 19 pe care am vizitat-o la 6 ani dupa ce am iesit pentru prima oara din tara. Ulterior, in urmatorii cativa ani, am mai ajuns de cateva ori – la Meteora, la Salonic, la Atena, la Corint, dar niciodata in insule. Nu stiu, mi se parea ca Grecia este foarte aproape si ma gandeam ca o sa o pot vedea mai tarziu, mai bine bantuiam prin locuri mai departate si mai greu de ajuns cat timp eram tanar. Si a fost o mare greseala. Sincer, am mai auzit si de la altii ca au gandit la fel si ca si mine, dupa una-doua dati prin insulele grecesti, au concluzionat ca e o mare greseala – Grecia este o tara de care te indragostesti si devine, cum sa zic eu, un drog :). E musai sa te intorci, sa te intorci, sa te intorci.

Am ajuns pentru prima oara in insulele grecesti in 2015. A fost o tura mult prea scurta, care m-a purtat in 3 insule in mega-viteza (era un infotrip): am fost in Mykonos, Creta si Santorini, dar si asa chiar daca nu am vazut mare lucru (doar in Santorini m-am bucurat de aproape zi la dispozitie), calatoria asta scurta cum a fost mi-a injectat un drog. Drogul s-a chemat Grecia. Si de atunci, fie Grexit, fie COVID, fie incendii, fie orice, am fost an de an in Grecia. Si simt ca asa o voi face cate zile voi mai avea. Ca un an fara Grecia nu e chiar un an cu totul si cu totul implinit.

De atunci, am descoperit o sarabanda intregi de insule – Naxos, Paros, Samothraki, Kefalonia si multe altele. De asemenea, am descoperit si nordul Greciei, zona continentala, dar si insulara… Evident, mai am multe de vazut in Grecia, dar incet, incet, o sa ajung daca nu peste tot, in multe locuri. E imposibil sa ajungi peste tot 🙂

 

Dar de ce iubesti Grecia

Exista o atmosfera de vacanta linistita peste tot. Nu stiu de ce, dar din momentul in care treci granita, imediat te simti in vacanta. Nu stiu de unde vine acest sentiment. De la atmosfera linistita, de la casute, de la faptul ca nicaieri marea nu este prea departe. Cumva doar peisajul te face sa te simti in vacanta. O vacanta care sa te linisteasca si relaxeze.

Locurile sunt pur si simplu spectaculoase. Mare verde sau albastra, insule verzi sau sterpe, sate albe care se catara pe dealuri sau coboara pe vale, plaje cu un nisip fin sau stancoase, Grecia este o frumusete. Cineva spunea ca Grecia transforma orice pozar intr-un fotograf pentru ca este incredibil de fotogenica. Si cred ca are dreptate.

Grecia este locul de unde a inceput civilizatia in Europa. Esti pasionat de istorie, de trecut ? In Grecia, au aparut primele civilizatii organizate din Europa si care au lasat in urma numeroase urme fascinante – Parthenonul din Atena reprezinta modelul arhitectural al lumii pentru doua milenii si ceva – gasesti cladiri inspirate din acesta de la Washington in Malawi si din Laos pana in Scandinavia. Orasul Knossos din Creta este primul oras al Europei, templul de la Delfi este de neratat. Dar si istoria recenta a lasat in urma niste adevarate comori – manastirile de la Meteora, satele din Santorini, vechile orasele din Ciclade, cetatea cavalerilor din Rhodos, Grecia este o comoara de o diversitate spectaculoasa pentru iubitorii de istorie. Grecia are monumente istorice de clasa mondiala.

Localnicii nu pot decat sa te binedispuna. Sunt convinsi ca grecii au si ei problemele lor – cu banii, cu copiii neascultatori, cu familia, cu orice, dar atunci cand te intampina in pensiunea lor, in taverna lor sau pe barca lor o fac din toata inima, cu zambetul pe buze, lasand totul in urma. Da, grecii au in spate 200 de ani de turism continuu (daca excludem perioada antica atunci cand existau numerosi turisti romani sau egipteni care vizitau leaganul civilizatiei europene) si stiu cum sa te faca sa te simti bine. Sunt flexibili, greu auzi expresia “nu se poate” si asta te face sa te simti minunat in Grecia. Cred ca si daca Grecia n-ar avea nici un obiectiv istoric, plajele ar fi horror, iar marea ingrozitoare, te-ai simti minunat si doar din interactiunea cu grecii.

Plajele sunt de clasa mondiala. Nu se poate spune ca nu am vazut lumea. Am vazut si plajele din Thailanda, Indonezia, Mexic, Republica Dominicana, Venezuela sau Zanzibar. Plajele din Grecia se bat de la egal la egal cu orice plaja din lume. E drept, au si zeci de mii de kilometrii de plaja de toate felurile. Vrei plaje cu nisip, cu pietricele, de marmura, roz, cu vegetatie,  sau sub un masiv abrupt ? Gasesti. Vrei plaje cu sezlonguri de lux, pustii, sau pentru nudisti ? Gasesti. Vrei nisip roz, negru, alb, galben ? Gasesti. Vrei apa turcoaz, verde, neagra, fosforescenta, albastru ca cerneala ? Gasesti. Gasesti orice si multe dintre ele sunt pur si simplu de neuitat.

Mancarea este superba. Peste. Creveti. Calamari. Tzatziki. Ulei de masline. Branza. Rosii. Baklava. Nu trebuie sa spun prea multe. In Grecia, este musai sa te duci sa mananci in acele mici taverne familiale, unele mostenite din generatie in generatie, folosind retete de la bunica, de la mamica, nu stiu de la cine, dar facand niste feluri de mancare de te lingi pe degete. Chiar daca esti fan all inclusive (Slava Domnului, in Grecia nu sunt prea multe), lasa bufetul si gaseste o taverna pe malul marii sau pe o straduta ascunsa si papilele tale gustative vor descoperi esenta Greciei gastronomice.

Esti un tip activ, vrei sa faci drumetii. Grecia nu este o tara plata, dimpotriva, atat zona continentala cat si insulele au dealuri si chiar munti si privelisti absolut spectaculoase. Poti sa cuceresti Olimpul, sanctuarul zeilor Greciei Antice, poti sa te urci in insula Naxos pe un varf de 1000 metri deasupra marii (varful Zas), in Creta nu trebuie uitata Samara Gorge (este cred ca locul care imi doresc cel mai mult sa ajung in Grecia, l-am ratat de 3 ori), dar gasesti zone de drumetie similare in Samos sau Rhodos sau in multe alte locuri. Chiar si ultra-cunoscutul Thassos are niste rute de drumetie absolut superbe daca poti sa te desprinzi de plajele de marmura.

Grecia are miliarde si trilioane de flori. Nu trebuie s-o spun. Florile inunda orice cladire, de-a lungul soselelor (ooo, leandrul de pe soselele din Creta sunt de neuitat), curti, strazi, hoteluri. Da, Grecia e o tara in destule locuri arida, dar are trilioane de flori. Care nu te pot decat incanta.

 

Stiu ca sunt probleme, inflatia creste, razboiul este la fruntariile tarii, au fost 2 ani de stress pandemic, dar toate problemele se rezolva atunci cand esti linistit, cand esti calm, cand poti gandi clar. Iar o vacanta in Grecia te va ajuta sa faci asta – te va scoate din stress, din ganduri negre si cred ca fiecare dintre noi meritam sa fim fericiti. Iar Grecia te va face fericit.

Ca sa nu mai spun ca nu mai trebuie sa va faceti probleme cu zonele galbene, rosii, certificatele verzi si alte constrangeri care ne-au amarat viata in ultimii doi ani. Este momentul unei declaratii de libertate si fericire pe malul unei plaje cu nisip alb si apa turcoaz, degustand calamari si tzatziki si ciocnind un pahar de vin grecesc cu prietenii si familia. E timpul sa traiesti.

 

VOI DE CE MERGETI IN GRECIA ?

 

Si daca sunteti curiosi unde merg, anul acesta voi descoperi si o linie de croaziera greceasca numita Celestial care ma va purta din insula in insula – unele insule le-am vazut (Santorini, Rhodos sau Creta), dar chiar daca m-as intoarce de o mie de ori nu mi-ar parea rau, vor fi insa locuri unde n-am mai calcat (Milos si chiar si Mykonos, nu am vazut decat superba ei capitala si niste cluburi de noapte si cam atat). Si evident, promit sa va povestesc despre experienta.

 

bavariatour-logo
Categorii:
Grecia · Grecia

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii