Știu, e normal, în momentul în care cineva rostește cuvântul Antalya, toată lumea imediat se gândește la all-inclusive. Da, este evident, de zeci de ani giganticele hoteluri all-inclusive din regiunea Antalya s-au promovat ca fiind paradisul all-inclusive – poți mânca de dimineață până seara (iar în unele chiar și de seara până dimineața), poți să zaci pe plajă bând cocktail după cocktail și practic să nu faci nimic. Evident, există un anumit segment de oameni pentru care acesta este paradisul, de aceea nu ar fi acele proprietăți gigantice cu sute și sute de camere care vara sunt pline-ochi în special cu est-europeni. Dar toată această promovare uni-direcțională a ascuns, din păcate, un alt lucru care poate face cu ochiul acelora care urăsc conceptul de all-inclusive – faptul că în întreaga zonă se află niște obiective istorice și naturale absolut superbe, care merită descoperite. De aceea am scris pentru cei care nu vor all-inclusive, care vor o excursie plină de aventuri și locuri frumoase, nu de farfurii pline. Și hai să tai din introducere și să vă spun ce e fain de făcut și văzut în Antalya. Doar atâta să vă spun – există și hoteluri, și pensiuni și chiar și campinguri la doi pași de mare. Dacă vrei altceva decât all-inclusive.
Muntele Olympos – regiunea Antalya este împărțită din punct de vedere geologic în două – la est de Antalya City este o zonă plată, o câmpie litorală, fără nimic ieșit din comun din punct de vedere geografic, în timp ce de la vest de oraș încep munții – unii chiar înalți, sar de mai bine de 2.000 metri, și care adaugă mult la festinul ocular. Chiar într-una dintre suburbiile orașului Antalya se află un teleferic numit Tunektepe Teleferik. Nu te duce foarte sus, cred că la circa 700 – 800 metri înălțime, dar te poți bucura de panorama întregii metropole (îi zic metropole pentru că are aproape 1,3 milioane de locuitori). Ceva mai la vest însă, se află un munte numit Olympos (nu, nu are nimic comun cu sălașul zeilor Greciei Antice), aflat lângă localitatea Kemer. Poți lua telecabina numită Olympos Teleferik să „zbori” până la Tahtali, la 2.365 de metri altitudine (da, e cam ca la noi la Babele, ceva mai sus, dar spre deosebire de Bucegi, Muntele Olympos răsare aproape direct din mare, nu pornești de la 800 de metri altitudine din Bușteni. Pe lângă telecabină, muntele are numeroase rute de drumeție bine semnalizate (poți să și urci sau să cobori pe jos), iar panorama Mediteranei este absolut demențială. Tot de aici, poți să practici parapanta, să sari printr-un peisaj de vis, o combinație măiastră de munți și mare.
Orașul antic Arykanda – Poate puțini dintre voi știți, dar și în Antichitate erau orașe cunoscute pentru distracții și viață de noapte. Un soi de Ibiza sau Mykonos a Antichității. Aici, veneau locuitorii din întreaga Licie pentru distracție. Și, culmea pe atunci, turismul nu părea teribil de profitabil, dar locuitorii o țineau din distracție în distracție. La un moment dat, Arykanda a devenit teribil de îndatorat orașelor liciene și când au anunțat că închid party-ul și se apucă de muncă, toți locuitorii din Licia s-au revoltat – așa ceva nu se poate… așa că Arykanda a continuat să se distreze, să trăiască bine, să construiască un oraș extraordinar, până când i-a lovit cutremurul, cândva prin secolul III, și orașul a fost abandonat în urma distrugerilor. Astăzi, Arykanda este unul dintre cele mai conservate orașe grecești, liciene sau romane din Turcia de azi și merită vizitat cu vârf și îndesat. E un pic mai departe de Kemer.
Olympos – un alt oraș lician care a fost unul dintre cele mai șmechere. Aveau 3 voturi, nu 1, ca alte orașe în Liga Liciană și a fost foarte bogat. Astăzi este un oraș antic, cu niște ruine mai puțin bine păstrate față de alte locuri, dar plin mai ales de niște sarcofage extrem de spectaculoase de-a lungul unui pârâu care se duce încet-încet spre Marea Mediterană. Este un peisaj idilic, verde, plin de vegetație datorită pârâului și a devenit sediul Antalyei low-cost – aici se poate dormi la cort și în niște tree-house-uri ieftine. Este Antalya boemă și cea pe care ai fi șocat să o descoperi. Iar la capătul orașului se află plaja – nici gând de șezlonguri și umbreluțe, doar cearșaf pe pietriș (e destul de mărunțit) și uneori și un pic de topless de negândit pe alte părți ale coastei. Este Antalya hippie.
Myra, orașul-fagure. Dacă ați fost în Petra, ați fost uimiți de acele morminte gigantice, extrem de frumos ornate ale nabateenilor (la fel de frumoase, dar mai multe puteți găsi în mult mai puțin cunoscuta Al Ula din Arabia Saudită). Alte morminte spectaculoase încastrate în stâncă le poți vedea lângă Persepolis, în Iran. Dar și acolo se justifică aceste lucrări spectaculoase, pentru că au fost dedicate marilor șahi din Persia Antică. Ei bine, moda aceasta cu morminte încastrate în stânci nu sunt limitate la perși și la nabateeni, a fost preluată și de niște licieni, iar orașul Myra, aflat la vest de Antalya, este cel mai bun exemplu. Pe lângă teatrul antic extrem de spectaculos, se află o stancă destul de mare plină-ochi de astfel de morminte – și e de la sine înțeles că fiecare beneficiar a încercat să își facă locul de veci cât mai spectaculos. Mai există câteva răzlețe prin diverse colțuri ale orașului, dar cele centrale sunt cu adevărat un sit de neuitat. Myra a supraviețuit mai mult, a prins și perioada creștină, iar primul episcop de Myra se pare că a fost însuși Sf. Nicolae – prototipul foarte popularului Moș Nicolae și al și mai popularului Moș Crăciun. Moș Nicolae a păstorit pe aici, încercând să convertească populația locală (mai cu sabia, mai cu crucea). Din păcate, Sf. Nicolae, ca orice creștin pus pe distrugeri, a ras de pe fața pământului templul lui Artemis, probabil cea mai frumoasă clădire antică din întreaga Asie Mică, și nu a lăsat mare lucru în loc – biserica inițială a fost destul de pipernicită, iar cea construită în secolul al IX-lea este mare, impresionantă, dar departe de orice valențe artistice deosebite. Mormântul Sfântului este spart, moaștele lui fiind șparlite de niște negustori italieni în perioada tulbure a Regatului turcilor selgiucizi și duse, se zice, la Bari, în sudul Italiei, unde ar mai fi și astăzi în marea biserică San Nicola. Cu adevărat spectaculoase în Biserica Sf. Nicolae din Myra sunt frescele – au peste 1 000 de ani și sunt un testament al incredibilei arte de pictat biserici a Bizanțului.
Kekova – după atâtea orașe pe dealuri sau pe câmpii, cu clădiri mai bine sau mai prost păstrate, pentru variație, regiunea are și un oraș… scufundat. Kekova este, de fapt, o insulă, pe ea a existat unul dintre cele mai importante orașe liciene. Dar cum coasta este lovită din când în când de cutremure care au distrus multe orașe înfloritoare antice, și Kekova a dispărut de pe hartă din cauza unui cutremur. O parte din oraș a ajuns sub apele de turcoaz ale Mării Mediterane și este un sit antic unic – practic, te urci pe o barcă la Ucagiz, iar căpitanul te plimbă printre insule și îți arată în apa transparență a mării urmele unui oraș care a fost la un moment dat plin de viață.
Termessos – este extrem de aproape de Antalya, practic, urci (cu mașina) un deal și ajungi. Spre deosebire de altele, orașul Termessos , care a fost impresionant la un moment dat, cățărat pe dealuri pline de vegetație, este destul de distrus. Trebuie să urci ceva, printre urme arheologice, dar ce este cu adevărat special aici este Teatrul Antic – pare un adevărat Machu Picchu al Antalyei. Cățărat în vârful muntelui (și al orașului) în cea mai bună poziție (dovadă cât de importantă era instituția) cu un munte fix în spate care mi-a adus brusc aminte de Huayna Picchu – cum te uiți la scenă, în dreapta se vede albastrul Mediteranei, în stânga, verdele pinilor de pe muntele pe care se cațără orașul. O imagine de neuitat!
Perge – aflat la est de Antalya, este orașul cu cele mai multe coloane pe care le-am văzut vreodată în lume. Are zeci, poate chiar sute de coloane, nu am stat să le număr, doar am stat să le admir și să încerc să-mi imaginez cum treceau pe sub ele licienii, grecii și romanii care au locuit succesiv în acest oraș până în jurul anului 1 000. Sfânta patroană a orașului a fost o oarecare Sfânta Matrona care s-a îmbrăcat în haine bărbătești de călugăr, să scape de un soț abuziv care n-o lăsa să stea de dimineață până seara târziu la biserică, bănuind-o de dorințe nu tocmai sfinte. Pentru acest gest, a trăit 100 de ani și a ajuns într-un calendar bisericesc.
Aspendos – Am văzut nenumărate teatre antice în lume – la Pompei, la Arles, la Petra, la Jerash, la Timgad sau la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Cred că cel mai bine păstrat teatru greco-roman din perioada antică este la Aspendos, în Antalya! Nu spun mai mult. Doar că aici în perioada estivală sunt organizate concerte și spectacole ca și acum 2000 de ani – mă rog, gusturile s-au schimbat, acum sunt spectacole de la operă și balet până la… fado portughez.
Side – este un alt oraș antic, dar ale cărui ruine se găsesc nu într-un loc retras departe de lume, ci în mijlocul unui oraș modern, unul dintre cele mai importante orașe turistice de pe coastă. La intrarea în urbe, descoperi niște urme impresionante ale unui oraș greco-roman de prim ordin, dar, indiscutabil, vedeta este templul lui Apollo, unde iubitorii de apusuri de soare spectaculoase vin la ora la care trebuie pentru a savura acest moment romantic. Din păcate, restul orașului este un imens bazar cu chinezării ieftine (de la chiloți și sutiene la cămăși fake de branduri celebre), dar pe ulițele lăturalnice se află numeroase mici restaurante (gen taverne grecești), unde am mâncat probabil cea mai bună mâncare din tot sejurul – și am stat într-unul dintre cele mai scumpe all-inclusive-uri din Antalya!
Pe lângă aceste urme în special istorice (dar care majoritatea se află într-un cadru natural superb), mai există câteva alte locuri care merită vizitate – o cascadă numită Kursunlu, un râu pe care poți face rafting (nu am făcut, nu știu exact care e experiența), iar în Antalya City pe lângă orașul vechi, un oraș inundat de flori, cu căsuțe în stil balcanic, merită să vizitezi și Aquariumul, dar și Muzeul de Arheologie – este unul dintre cele mai bogate muzee grecești din lume, cu niște opere absolut sublime. Și, iaca, iar am dat pe la obiective turistice istorice. Pentru că pentru mine asta înseamnă mai degrabă Antalya decât munții de mâncare de la all-inclusive.
Cum poți să vezi aceste locuri ? Există foarte multe excursii oferite atât prin orașe ca Antalya sau Side, dar și în orice hotel all-inclusive de pe coastă. Cred că cel mai bine e să faci ce am făcut eu – să închiriezi o mașină (din nou, găsești agenții de închiriere mașini peste tot) și să te duci să vizitezi aceste locuri în ritmul tău. Poate exceptând Aspendos și, la o anumită oră, Myra, restul site-urilor sunt complet pustii. Am avut Termessos sau Arykanda aproape doar pentru mine! Și le-am savurat din plin.
Evident, o problemă în cazul în care mișuni cu mașina pe ici, pe colo este nevoia de comunicație, de conectivitate – în special pentru a folosi serviciile de tip GPS de pe telefonul mobil, dar și să rămâi în legătură cu prietenii sau în caz de Allah ferește! Pare straniu, dar Turcia este singura țară pe care am vizitat-o (și am făcut-o de câteva ori în ultimii ani) și nu mi-am luat un SIM, pentru că tot ce am găsit la aeroport – atât în Antalya, cât și la Dalaman – costa halucinant de mult. Așa că poate e o idee bună să iei în considerare ofertele de roaming ale companiilor de telefonie mobilă din România. Cum Turcia nu este parte a UE (și probabil nici nu va fi în timpul vieții noastre), regulile cu privire la roamingul în telefonia mobilă din UE nu se aplică și în Turcia, așa că poate e bine să te uiți la ofertele de roaming ale unor operatori cum este Orange.
De exemplu, Orange are o ofertă specială pentru Turcia, dar și pentru alte 23 țări din afara UE (cum ar fi Serbia, Muntenegru, Albania etc.) – dacă ai telefonul înregistrat pe persoană fizică, ți se activează automat și gratuit opțiunea Go World Promo și, în principiu, plătești 0,357 euro per minut pentru apeluri primite, sunat pe un număr românesc sau pe unul local (turcesc în Turcia, albanez în Albania etc.) și 0,0119 euro per MB de trafic internet. Pentru 7 euro, poți avea incluse 2 GB de date, iar pentru 15 euro, poți avea incluse 4 GB de date și 20 de minute de vorbit la telefon cu România / țara în care te afli sau SMS-uri.
Pentru toate informațiile, dacă ești abonat Orange, aruncă un ochi aici –-> https://www.orange.ro/roaming/turcia
Imagini Antalya
Olympos Teleferik – de la plaja sus pe munte
Tahtali, 2365 metri – statia terminus
Loc de tot soiul de sporturi
Arykanda, party-town-ul Liciei
Cine stie ce discoteca era pe aici 🙂
Olympos, o zona absolut superba
Peste tot, sarcofage antice
Iar la capatul orasului antic, o plaja fara sezlonguri
Myra, orasul-fagure
Si Myra a avut teatru, evident 🙂
Picturi bizantine de circa un mileniu in biserica Sf. Nicolae
Kekova – o parte din oras e sub apa, o alta a ramas pe uscat
Mini-croaziera spre Kekova
Urme ale orasului aflate sub apa
Termessos – peisajul e deosebit, dar din oras nu a mai ramas mare lucru
Dar iti imaginezi cum arata in vremurile lui bune
Cel mai bine pastrat monument – teatrul, in varf de munte, un soi de Macchu Picchu a Antalyei
Perge si padurea ei de coloane
Orasul coloanelor
Teatrul Aspendos, probabil cel mai bine pastrat teatru greco-roman pe care l-am vazut
Vara, aici au loc spectacole
Promenada din Side
Un oras plin de urme ale Greciei Antice
Templul lui Apollo
Si cascada Antalyei 🙂