Turkish Airlines, Kathmandu

„Iar te duci in Nepal! De ce ? Ai mai fost de trei ori…” „Pentru ca imi place. E o tara in care ma intorc de fiecare data cu aceeasi placere”. Cam asta a fost discutia cu un amic. Si, in plus, Andreea nu fusese niciodata in Nepal, asa ca decizia de a merge in statul inghesuit intre China si India de la picioarele Himalayei a fost simplu de luat pentru vacanta de primavara. Am prins si perioada de Pasti, cand e lunea libera si, incepand cu anul acesta, si vinerea, asa ca am incalecat pe un avion si am plecat spre Kathmandu!

Am fost in Nepal de trei ori. Prima oara, era inca Regat, iar tara era afectata de un razboi civil intre armata regala si militiile maoiste. Razboiul nu se simtea insa in valea Kathmandu, dar uneori autocarele erau oprite pe drum, mai ales spre Pokhara, iar turistii plateau 100 de dolari pe niste asa-zise bonduri maoiste care, cica, ar fi fost re-platite cand maoistii ar fi ajuns la putere. Pe atunci, pareau fabulatii, dar… la doar sase ani de cand am fost in Nepal prima oara, maoistii ajungeau la putere si proclamau republica… Atunci, in 2002, parea un lucru imposibil. Era iarna, am fost pe la sfarsit de decembrie, putini turisti, dar locul m-a fascinat. N-o sa uit niciodata cand am ajuns la „ora albastra” in Durbar Square venind dinspre Thamel, iar acoperisurile in trepte ale pagodelor de acolo pareau ca venite din alta lume. Da, era frig, Nepalul e o tara saraca si, in afara de locurile de mare lux, nu se face caldura, desi, noaptea, temperatura scade pe la zero grade Celsius, iar ziua nu prea sare de 15. Cu toate acestea. mi-a ramas in suflet. E una din top 10 tari ale mele.

Am revenit in 2011, de data asta, ca „sef de trib”, in primul tur din seria „Haideti cu Imperator”. Prilej sa-l cunosc pe Raj (cu care ma „intalnisem” pe Facebook) si sa fac un tur de neuitat – de la zburat cu un avionas de doua persoane spre Annapurna la rasaritul de soare ascuns de un mic nor de la Swayambunath, de la partida aia glorioasa de rafting pe Trisuli, pana la cautarea tigrului pierdut prin Chitwan… Am plecat incantat din nou de Nepal.

A urmat a treia excursie, in 2015, la doar cateva luni dupa ce cutremurul omorase 10.000 de nepalezi si distrusese o parte din tezaurul arhitectural al tarii. Slava lui Shiva insa, cutremurul a avut loc intr-o sambata la pranz, cand aproape toata suflarea tarii era pe afara, copiii nu erau la scoala ca, probabil, tinand cont de devastari, ar fi murit de cel putin cinci ori mai multi. Iar tezaurul arhitectural, in afara de un colt din Durbar Square-ul din Kathmandu, care s-a prabusit, era in picioare si in reconstructie. Dupa ce am inspectat Valea Kathmandu cu cele trei orase istorice, am plecat spre Tibet, acolo unde culorile sunt parca dintr-o alta lume.

Si iata-ma a patra oara, aliniat sa zbor spre Kathmandu. De data asta, urma sa zburam cu Turkish Airlines (care a introdus o cursa Istanbul – Kathmandu acum cativa ani) via Istanbul, probabil cel mai direct zbor intre capitalele Romaniei si Nepal, daca este sa ne uitam pe harta.

Desi aveam o conexiune mai scurta (Turkish Airlines zboara de nu mai putin de trei ori pe zi intre Bucuresti si Istanbul, iar in sezonul de vara, de doua ori pe zi cu un avion mare, Airbus 330, din acela cu doua culoare), am hotarat sa iau un avion mai devreme, pentru ca de mult nu am mai fost la Istanbul si mi se facuse un pic de dor pe la mustati de orasul asta fabulos si asa de aproape de noi.

Zborul a fost scurt, dar, din pacate nu am mai prins tururile din Istanbul. Ca veni vorba, daca aveti vreun tranzit mai lung de sase ore prin Istanbul si zburati cu Turkish Airlines, vedeti ca puteti beneficia de tururi gratuite de oras (cu tot cu pranz sau cina). Pleaca la diverse ore si se viziteaza diverse obiective turistice. Eu as fi vrut sa-l prind pe cel de la 12:00, dar am ajuns prea tarziu (pana cand se va da drumul la noul aeroport, in octombrie, intarzierile sunt relativ frecvente) si nu am vrut sa mai stau prin aeroport pana la urmatorul tur din Istanbul, de la ora 16:00, asa ca am luat metroul spre oras.

Si ca sa revin la tururile gratuite, cum ziceam, daca aveti la dispozitie mai mult de sase ore de stat prin Istanbul, uitati-va aici pe tururile de la TourIstanbul. Din cate inteleg, spre deosebire de Doha, unde e doar un microbuz, aici sunt autocare intregi cu turisti si sunt sanse foarte mari sa prindeti unul. Dar, evident, sa fiti cam cu 15 – 30 de minute inainte de ora plecarii. Nu se pot face rezervari in avans, doar trebuie sa te prezinti la un birou, care se afla dupa control pasapoarte si zona de bagaje, fix in sala de la sosiri. Este lipit de locul unde poti sa-ti lasi bagajele.

Cand am fost ultima oara in Istanbul, puteai calatori fie folosind un card care se poate incarca de la automate cam prin fiecare statie, fie cumparand niste jetoane. Jetoanele costau aproape dublu fata de calatoriile cu cardul. Eu, cum aveam un Istanbul Kart cumparat acum cativa ani, l-am adus de acasa. Mai aveam niste lire pe el, am mai pus cateva si am plecat. Istanbul Kart poate fi folosit pe orice mijloc de transport in comun din Istanbul – autobuz, metrou, tramvai, ferry, tren, funicular – si poate fi folosit pentru mai multe persoane. Noi eram doua, asa ca l-am folosit de doua ori de fiecare data cand am urcat in metrou sau tramvai. De cand nu am mai fost in Istanbul, s-au deschis mai multe linii de metrou, iar cele vechi s-au prelungit, asa ca arunca o privire pe harta. Din aeroportul Ataturk pana in centrul istoric (Sultananahmet), faci cam o ora, maximum. Daca vrei sa mergi in Taksim, ia mai bine unul dintre autobuzele directe, pe care le gasesti in fata aeroportului.

Ce am facut prin Istanbul? Nimic iesit din comun – ne-am plimbat prin zona istorica, am intrat in bazar, am fotografiat mirodeniile si dulciurile din Bazarul Egiptean (cel cu mancare), ne-am plimbat prin parcul de sub palatul Topkapi, care la inceput de aprilie era plin cu flori. Turcii se mandresc ca ei au adus laleaua in Europa (o lalea este pictata si pe avioanele Turkish Airlines), asa ca, cel putin pe la sfarsit de aprilie, centrul orasului este inundat cu lalele. Incepusera sa apara, ici si colo, intr-o sarabanda de culori… cred ca nu e perioada mai faina sa vizitezi Istanbulul decat primavara, cand este inundat de lalele.

Spre sfarsitul zilei, am plecat inapoi la aeroport, pentru a ne imbarca spre Kathmandu, zbor care decola undeva dupa miezul noptii. Turkish Airlines are zboruri spre zeci de destinatii peste mari si tari si multe dintre ele sunt dupa miezul noptii (cel putin eu, in ultimul an, am zburat dupa miezul noptii spre Jakarta, spre Kathmandu si ar fi trebuit sa zbor si spre Antananarivo, dar au fost probleme meteo), asa ca nu e o idee rea sa iei un zbor mai devreme si sa petreci o zi in Istanbul, inainte de lungul salt transatlantic.

Nu pot sa va spun mare lucru despre zborul spre Kathmandu. Desi aveam ecran personal incastrat in scaunul din fata (se afla pe toate avioanele mari ale Turkish), cu ‘jde filme, chiar daca urma sa vina cina, eram mult prea obosit, asa ca am adormit tun. Nu stiu ce mancare a fost, nu stiu ce filme au fost, am dormit tun, neintors. M-am trezit doar a doua zi dimineata, cand a venit micul dejun inainte de aterizarea la Kathmandu.

Desi am sosit la timp la Kathmandu, din pacate, aeroportul din capitala nepaleza are parte de mult prea mult trafic, mai mult decat poate sa-l dirijeze, asa ca numeroase avioane sunt puse pe hold – adica sa zboare in cerc deasupra sudului, deasupra Teraiului… pana la urma, dupa vreo jumatate de ora de hold, am primit acceptul de aterizare si, dupa ce am survolat numeroase cartiere, unele care pareau noi, ale Kathmandu-ului, am pus rotile pe vechiul aeroport Tribhuvan.

Ce e fain la Nepal este ca poti lua visa-on-arrival fara nicio procedura anterioara. E drept, nu te astepta ca lucrurile sa evolueze prea repede, vei petrece cam o ora pana cand sa o obtii. Mai intai, te prezinti la un automat unde iti vei completa datele (nume, numar pasaport etc.) si iti vei face o poza (nu te maimutari!). Automatul iti va tipari un bonulet. Acesta, impreuna cu disembarkation card (un formular pe care il vei primi in avion, de la stewardesele de la Turkish Airlines), te duci la o banca sa platesti taxa de viza (ca sa economisesti timp, daca sunteti mai multi, primul care a terminat cu automatul de viza sa se duca la coada la banca, sa tina locul si pentru ceilalti).

Viza costa dupa cum urmeaza: 15 zile – 25 de dolari, 30 de zile – 40 de dolari, 90 de zile – 100 de dolari. Vizele sunt cu intrare multipla, deci in perioada respectiva poti sa te duci si in Tibet, India, Bhutan sau unde vrei si sa reintri in Nepal fara sa mai platesti o viza noua. Atentie doar sa-ti numeri corect cate zile stai (inclusiv excursiile in tarile din jur). Viza se poate plati si in alte valute, cum ar fi euro, dolar de Hong Kong, dolar singaporez, yeni etc., dar nu garantez pentru rata de schimb, probabil nu e cine stie ce. Mai bine, aduci dolari americani. Apoi, treci pe la granita, unde de obicei am avut parte de ofiteri draguti si glumeti, si apoi cobori in haosul de la bagaje de cala.

Cel mai probabil, nu il vei mai gasi pe banda, exista numerosi angajati care coboara bagajele de pe banda si le grupeaza undeva pe langa banda pe care au venit, asa ca uitati-va in jur si nu va panicati. Un lucru foarte important – cand iesi din aeroport, eticheta de pe bagaj este controlata si trebuie sa arati si recipisa de bagaj pe care ai primit-o la Bucuresti, pentru a impiedica furturile de bagaje (nu stiu sa fie, sistemul asta exista si in 2003). Vei intra apoi in zona „comerciala”, unde poti gasi birouri de taxi, agentii de turism si, mai ales, sa-ti cumperi un SIM nepalez (in caz ca ai telefon necodat, merita sa dai cateva rupii si sa ai parte de net non-stop) si apoi iesi. In general, daca ai rezervat vreun hotel sau o agentie de turism nepaleza, cei de acolo te vor astepta la aeroport, ca sa scapi de problema transferului in oras.

Si, evident, nu mi-a luat decat cateva minute pentru a-l repera pe Raj, bunul meu prieten de la Good Kharma Trekking. Intre timp, Raj si-a deschis si un guesthouse, pe langa agentia de turism, asa ca urma sa stau la pensiune. De fapt, nu este chiar un guesthouse, este ceea ce englezul spune „home stay” – este un bloculet la doi pasi de marele templu budist de la Swayambunath (cunoscut si sub numele de marketing „Monkey Temple”), unde la parter locuieste Raj cu familia, la etajul 1, fratele lui Raj, iar urmatoarele doua etaje sunt camere pentru oaspeti… practic, stai la Raj acasa, poti interactiona cu o familie nepaleza, de fapt, cu doua, poti manca uneori cu ai casei, stai intr-un cartier nepalez, dar ai camera ta cu baie, balcon si toate facilitatile… In episoadele urmatoare, va voi povesti cum am regasit Nepalul, una dintre tarile care imi plac mult, mult de tot…

Am calatorit in Nepal cu sprijinul Turkish Airlines si al amicului Raj de la Good Kharma Trekking, cu care ne-am plimbat prin zona Kathmandu si in al carui homestay am stat.

Imagini Bucuresti – Istanbul – Kathmandu

Airbus 330 la Bucuresti. Turkish zboara de 2 ori pe zi cu acest avion din cele 3 zboruri zilnice.

Din filmele de la bord

Avion „wide body” – cu 2 culoare. Dupa ce Tarom a retras A310, Turkish este singura companie care zboara zilnic cu widebody-uri spre Bucuresti

Pe undeva pe langa Istanbul, nu stiu daca a fost Marea Neagra sau Marmara 🙂 Dar era frumoasa, nu puteam sa n-o pozez, mai ales ca am stat la geam 🙂

Am aterizat la Istanbul

Una din spectaculoasele moschei mai putin turistice ale Istanbulului

Marele Bazar

Pe drumul spre Sultanahmet

Lalelele, mandria Istanbulului

Bazarul de mirodenii sau Bazarul Egiptean

Mirodeniile Orientului ajung la Istanbul

Plecarea spre Kathmandu

Am facut poze asta, m-am asezat pe scaun (la geam) si am adormit instantaneu 🙂

Raurile care strabat Teraiul provenind din Himalaya

Si de sus, Kathmandu iti sugereaza un haos. Dar un haos care te incanta 🙂

Primii pasi la Kathmandu … de asemenea, avionul Turkish Airlines este cel mai mare care aterizeaza aici

Automatul de viza

Coada de la banca – unde platesti viza

E si o casa de schimb valutar. Nu stiu cat de buna e rata, eu am scos bani din ATM

Ultimul hop – sa luam bagajele de cala

Fiecare turist este asteptat de cineva