Cele mai moderne țări, dar unde poți simți și rădăcinile istoriei – vizitează Japonia și Coreea de Sud în toamna aceasta

DAL Travel Japonia

Hai să începem cu un mic secret: toamna este una dintre cele mai bune perioade, poate chiar cea mai bună, pentru a vizita Japonia și Coreea de Sud. Motivul este simplu – nu sunt atât de mulți turiști ca primăvara, când milioane de turiști străini, dar și localnici, iau cu asalt principalele obiective turistice și se formează mulțimi imense. Iar vara, credeți-mă, este foarte cald, iar umiditatea este mult prea deranjantă. Mulți mi-au spus că toamna este cea mai bună perioadă de vizitare: numărul de turiști este mult mai mic, iar temperaturile sunt, fără îndoială, mult mai prietenoase cu vizitatorii veniți să descopere aceste meleaguri ale Asiei de Est.

Dar ce este special la aceste țări? În primul rând, Japonia și Coreea de Sud sunt printre cele mai avansate țări din punct de vedere tehnologic din lume. Și nu mă refer doar la Samsung, Toyota, Sony sau LG Electronics, ci la viața de zi cu zi. Ia la pas marile metropole ale celor două țări și vei descoperi tehnologie de vârf peste tot – de la trenuri care respectă orarele la secundă, multe dintre ele fiind fără mecanic, la roboți livratori, de la semafoare bazate pe inteligență artificială, care își calculează singure durata culorii roșii pentru a eficientiza traficul, până la stații de autobuz sterilizate cu raze ultraviolete. Lumea est-asiatică este fascinantă și merită descoperită. Cu ochii deschiși, cu ghizi care să vă indice lucrurile ce nu sunt evidente. De asemenea, pe lângă orașele futuriste, veți descoperi și rădăcinile acestor țări – temple, palate, religii care explică civilizația de astăzi, oaze de zen în orașe agitate și zone naturale ieșite din comun. Dacă nu ați ajuns vreodată aici, nu ratați Japonia și Coreea de Sud!

În această toamnă, agenția DAL Travel, specializată în programe de tip circuit în numeroase țări din lume, oferă un circuit complet în Japonia și Coreea de Sud, cu plecare pe 17 septembrie 2026.

Prima oprire va fi în Seul, capitala Coreei de Sud, orașul fundamental al țării – aproximativ un sfert dintre sud-coreeni locuiesc aici. Deoarece zborul este peste noapte, prima zi va fi dedicată acomodării, inclusiv cu fusul orar, dar și unei vizite în cartierul luxos Gangnam, considerat un adevărat Beverly Hills al Asiei și devenit celebru la nivel mondial datorită hitului „Gangnam Style”.

Evident, ziua următoare va fi dedicată descoperirii Seulului, alternând clădiri istorice, precum Palatul Regal Gyeongbokgung, cu zone moderne și comerciale, cum este Insadong. Cum spunea o reclamă de pe vremuri: „E greu să găsești un mix bun.” Ei bine, la Seul, programul DAL Travel chiar a reușit acest lucru.

Dacă te gândești la Coreea, este imposibil să nu-ți amintești că este una dintre ultimele țări divizate din lume. Este vorba, desigur, despre Coreea de Nord comunistă și Coreea de Sud democratică. Cele două sisteme antagoniste se privesc față în față de mai bine de 70 de ani, pe linia de armistițiu de la Panmunjom, unde soldații nord-coreeni și sud-coreeni se află la doar câțiva pași unii de alții. Este unul dintre acele locuri unde simți istoria pulsând. Istoria sângerosului secol XX.

Va urma o călătorie spre sudul țării, către Busan, al doilea oraș ca mărime al Coreei de Sud. Pe drum, programul include mai multe opriri în orașe și temple care reflectă istoria multimilenară a țării. După vizitarea Busanului, un oraș modern și plin de viață aflat pe malul mării, spre deosebire de Seul, va urma un zbor scurt către Fukuoka, în Japonia, unde va începe cea de-a doua parte a excursiei.

Prima oprire va fi într-un alt oraș care a fost victima sângerosului secol XX: Hiroshima, orașul distrus de prima bombă nucleară folosită în scop militar din istorie, în anul 1945. Veți fi impresionați de urmele bombardamentului nuclear, dar veți fi uimiți și de felul în care Hiroshima și-a revenit. Astăzi este un oraș înfloritor și plin de viață.

Veți experimenta apoi primul tren de mare viteză din lume, celebrul Shinkansen, trenul-glonț ale cărui prime linii au fost construite pentru Jocurile Olimpice găzduite de Tokyo în 1964. Veți ajunge apoi la Osaka, al doilea oraș ca mărime al Japoniei, unde veți avea parte de un mix perfect între istorie și modernitate: Castelul Osaka, cel mai mare castel al unui shogun din țară, și strada Dotonbori, care noaptea devine o feerie de lumini și culori de-a lungul canalului.

Urmează apoi câteva zile dedicate istoriei și delicatei arhitecturi tradiționale japoneze, în fostele capitale imperiale Nara și Kyoto. Nara vă va surprinde cu mulțimea de căprioare care trăiesc liber prin oraș, considerate în religia șintoistă drept mesageri ai zeilor, iar Kyoto vă va impresiona cu superbele sale temple și străduțe cu arhitectură tradițională.

Finalul apoteotic va fi la Tokyo, futurista capitală a Japoniei, unde veți descoperi ce îl face atât de special. Și, nu în ultimul rând, există și o excursie opțională de o zi pentru a admira Muntele Fuji în toată splendoarea sa. Trebuie să precizez că, deși trenul de mare viteză Osaka–Tokyo trece destul de aproape de Muntele Fuji, nu veți putea să îl vedeți decât pentru câteva secunde, din cauza vitezei trenului. Merită însă să îl savurați pe îndelete în cadrul excursiei dedicate. Va urma apoi zborul spre casă, cu inima și mintea doldora de amintiri memorabile.

Mai multe informații

Perioada de călătorie: 17 septembrie – 1 octombrie 2026.

Tariful: Atenție! În această perioadă există o reducere specială de preț, astfel că noul tarif este de 4.380 euro. În preț sunt incluse zborurile intercontinentale, zborurile interne, biletele pentru trenurile de mare viteză din ambele țări, transportul cu autocarul, toate intrările la numeroase obiective turistice, toate nopțile de cazare în hoteluri de bună calitate, clasificate la 4 stele, toate micul dejun, precum și 5 prânzuri și 2 cine, ghizi locali și însoțitor român de grup.

Atenție! DAL Travel are un program de fidelizare a clienților. Încă de la prima excursie efectuată cu DAL Travel, intri automat în programul DAL Travel Exclusive Club, unde acumulezi puncte care se transformă în vouchere de reducere pentru excursiile viitoare. Poți obține vouchere în valoare de până la 3% din prețul excursiei deja achitate, pe care le vei putea folosi la următoarele călătorii. În cazul acestui circuit, valoarea voucherului ce poate fi utilizat pentru o vacanță ulterioară este de 130 de euro.

Pentru toate informațiile despre circuit, accesați:
https://www.daltravel.ro/circuite-turistice/coreea-de-sud-japonia/4822

 Imagini Coreea de Sud si Japonia

Coreea de Sud

Asia de Est – modern si traditional la doi pasi unul de altul

Panmunjon

Panmunjon, granita celor 2 Coreei

Palat Regal Seul

Palatul Regal din Seul

Palat Regal Coreea de Sud

 

Fetita Coreea de Sud

In costum traditional

Busan

Plaja din Busan, al doilea oras ca marime al tarii

DAL Travel Japonia

Welcome to Japan !

Shinkansen Japonia

Shinkansen, faimoasele trenuri-glont din Japonia

Domul Atomic Hiroshima

Domul atomic din Hiroshima, singura cladire aflata fix sub bomba nucleara care a rezistat suflului (bomba atomica a explodat in aer, nu la contactul cu solul)

Ricsa Japonia

Ricse japoneze – azi doar pentru turisti

Dotonbori

Luminile din Dotonbori, unul din cartierele de noapte din Osaka

Dotonbori Osaka

Simbolul Dotonbori – reclama pentru Glico (producator de produse zaharoase cum ar fi Pocky). Este aici din 1935, evident, folosind diverse tehnologii

Caprioara Nara

Una din caprioarele sacre din Nara

Todai Ji Nara

Templul Todai-ji din Nara, una din cele mai mari cladiri de lemn din lume

Templul de Aur Kyoto

Templul de aur din Kyoto

Tori Kyoto

Coridorul format din tori (porti sacre) – Fushimi Inari Shrine din Kyoto

Japoneza in costum traditional

Loc favorit pentru poze instagramabile

Templu Kyoto

Kyoto, orasul a numeroase temple

Gion Kyoto

Gion, vechiul cartier din Kyoto

Ginza Tokyo

Ginza – paradisul cumparaturilor din Tokyo

Spre Fuji

Acest munte are charisma lui

Fuji Japonia

Fuji – simbolul Japoniei

Categorii:
Diverse

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest