Pledoarie pentru Laos – episod 3

Astazi incheiem aventurile Varului prin Laos. El a venit mesmerizat din aceasta tara tacuta, linistita, necunoscuta. Dar cu un evanghelist al vacantelor in Laos precum Varu, in curand Laos ar putea fi luat cu asalt de turisti… Asa ca sper sa ajung si eu inaintea hoardelor 🙂 La finalul articolului, Varu va ve dezvalui de asemenea cum puteti ajunge pe malurile Mekongului. Multumesc frumos, Vere !

Cea mai romantica imagine din Asia

Nu se poate nimic mai frumos ca asta. Un ritual vechi si exotic unde in Laos se pastreaza in fiecare dimineata. E sublim si induiosator in acelasi timp sa vezi localnicii sculandu-se cu noaptea in cap (ora 5 dimineata), zi de zi, sa ofere cu piosenie si umilinta calugarilor mancare si sa ceara binecuvantare. Pentru calugari e singura masa a zilei cea pe care o primesc de la localnici. E imposibil ca turist occidental sa nu empatizezi la maxim cu astfel de gesturi atat de simple si de umane si atat de uitate prin alte parti ale lumii. Dupa ce am vazut in dimineata asta, cred ca religia ii face pe oameni mai buni. Cel putin pe oamenii astia religia ii face niste oameni mai buni.

Dupa ce isi iau mila de la localnici, calugarii se intorc pe stradute in temple sa se roage pentru sanatatea lor. In acelasi timp drumul turistilor ia sensul opus catre hoteluri. Si drumul meu va fi opus fata de cel al calugarilor. Ei o sa continue sa o ia in fiecare dimineata in acelasi sens, siguri de pasul lor, eu o voi lua in sensul opus fata de ei, mult mai dezorientat. Si mult mai departe.

Pha That Luang

Roma are Colosseum, Parisul are turnul Eiffel, Londra are Big Ben.
Vientiane are Pha That Luang.

Marea stupa si simbolul national al Laosului. Un fel de palatul patriarhiei din Laos. Un simbol religios si de unitate nationala deopotriva, avand in vedere ca apare inclusiv pe stema tarii, incadrata de secera si ciocan. Desi e un lacas religios.

Monumentul de azi e de fapt o restaurare din secolul trecut dupa o constructie originala ce dateaza de la 1566.

Constructia orginala a fost facuta pe ruinele unui templu khmer din secolul 13. In momentul in care regele Setthathirat a hotarat mutarea capitalei regatului Lan Xang (cum se numea Laosul in trecut) de la Luang Prabang la Vientiane a inceput si constructia monumentului. Pe la 1641 un olandez pe nume Gerrit van Wuysthoff a fost primul european care a ajuns prin partea asta de lume si a fost primit de rege si a vazut primul Pha That Luang. A fost uluit de opulenta constructiei placata in totalitate in aur ce stralucea sub razele soarelui. Era momentul de apogeu al regatului Lan Xang.

In secolul 18, istoria locurilor a luat o turnura tragica: invadati si cuceriti de birmanezi si thailandezi, Vientiane-ul a fost trecut prin sabie, abandonat, iar Pha That Luang-ul vandalizat si lasat in paragina. Pe la 1828, o a doua invazie a thailandezilor a avut loc cu consecinte la fel de tragice asupra templului.

Pe la 1900 colonialistii francezi au hotarat sa puna umarul la restaurarea constructiei. Rezultatul a fost unul dezamagitor pentru populatia locala, foarte sensibila la astfel de subiecte si care nu s-a regasit in restaurarea facuta de francezi. De abia in 1935 o ultima refacere a monumentului dupa schitele originale a multumit poporul laotian. Rezultatul acestei ultime restaurari este constructia de azi, ce avem azi in fata ochilor. Templul venerat zilnic de localnici si epicentrul budismului in Laos.

Pha That Luang, la fel ca si Borobudurul din Indonezia, e o cladire ce codifica in constructia sa mesaje din doctrina budista. E mai mult decat o constructie in sine, e un templu-simbol, un templu-poveste, un templu-mesaj. Arhitectura creaza mesajul. E destul de simplu de inteles, dar profund in acelasi timp. Si la fel ca la Borobudur mesajul se dezvaluie pe nivele, de jos in sus.

Priviti imaginea de sus si cititi in continuare:

Primul nivel e un patrat cu latura de 68 de metri in care sunt 323 de siimaa. O siimaa e piatra ornamentala ce apare pe gardurile ce strajuiesc templele sau chiar in temple.

Primul nivel reprezinta lumea materiala si pe fiecare latura e cate o usa pentru intrarea in lacasul de cult, usi pe unde credinciosii intra in templu sa se roage. Doua din aceste intrari se vad in imaginea cu templul de sus.

Al doilea nivel e un patrat cu latura de 48 de metri imprejmuit de 120 de petale de lotus. Deasupra petalelor de lotus sunt 288 de siimaa pentru nivelul doi si mai sus 30 de stupe mici, cate 7-8 pe fiecare latura. Cele 30 de stupe de la acest nivel reprezinta cele 30 de perfectiuni ce pot fi atinse in budism, incepand cu oferirea ofrandei catre calugari. Un fel de cele 10 porunci de la noi, indatoririle credinciosilor pentru a accede catre treapta superioara.

Urmatorul nivel e un patrat cu latura de 30 de metri ce gazduieste stupa centrala. Si la baza stupei centrale apar petalele de lotus. Cei patru pereti ondulati ai stupei centrale ce duc catre cer simbolizeaza impreuna o floare de lotus sau mai curand un boboc de lotus inainte de inflorire. Semnificatia intregii imagini de la acest ultim nivel e echivalenta intre lotusul care creste de la samanta si boboc pana la floarea de pe malul lacului si evolutia umana de la ignoranta catre iluminare in budism. Atingerea ultimului stagiu de iluminare, nirvana. Un alt simbolism al constructiei e dat de simetria perfecta. La fel ca si Borobudurul, de pe orice latura l-ai privi, arata la fel. Explicatia conform credintei budiste e ca in lumea asta nimic nu are un inceput si un sfarsit, ci totul se transforma in cicluri repetabile. Un suflet se reincarneaza intr-o viata viitoare.
De jos pana sus sunt 45 metri inaltime.

La fel ca si constructia ciclica a structurilor budiste gen Pha That Luang, acest templu a insemnat si pentru mine inceputul si sfarsitul calatoriei in Laos. Am inceput Laosul cu Pha That Luang, vizitandu-l in primele ore de la sosire, si am parasit Laosul in ultima zi vizitand in ultima seara din nou Pha That Luang. Un ciclu.
In prima zi a fost foarte comod, aveam cazarea intr-un guesthouse la 100-200 de metri de monument. Dupa o ploaie mocaneasca, soarele a rasarit timid si eu am putut sa ies din casa sa vizitez stupa. Cerul dupa ploaie la apus si linistea, calmul din jur au invaluit monumentul intr-o imagine romantica, plina de culori si nuante. Parca ajunsesem intr-un taram in care timpul a stat in loc.

Festival la Pha That Luang

In ultima zi am avut norocul sa nimeresc in mijlocul celui mai important festival anual din Laos, festivalul Pha That Luang ce celebreaza monumentul. Nu a mai fost linistea de la inceput. Au fost sute de oameni in interiorul templului si mii de oameni in afara lui, prin imprejurimi. Pentru o tara atat de linistita ca Laosul, festivalul asta e maximul de harmalaie ce se permite in tara asta. Este singura data in an cand partidul permite viata sociala pana dupa 12 noaptea. Si este singura data in an cand Pha That Luang-ul e luminat noaptea. Doar in saptamana cat dureaza festivalul. Asadar am avut un noroc imens si rar sa pot sa fac astfel de poze cu Pha That Luang luminat pe timp de noapte. Vorba lui Bradut, norocul calatorului.

In afara templului era un balci total, echivalent ca atmosfera cu zilele unui oras de provincie de pe la noi. Oficialitatile partidului, comercianti, vata pe bat, concerte si dansuri pe o scena, dulciuri, obiecte artizanale, CD-uri piratate cu manele nationale, tuica lor, bere si in loc de mici foodstalls cu carne ranceda, broaste, viermi, lacuste si alte delicatese pe care nu le mai tin minte.

Mult mai fascinant mi s-a parut ce se intampla in interiorul templului. O procesiune continua in care oamenii care veneau, inconjurau stupa de cateva ori la fel cum inconjuram noi biserica si depuneau flori de lotus si lumanari parfumate la baza templului. Cred ca are de a face cu cele 30 de perfectiuni budiste, cu indatoririle credinciosilor.

Calugarii erau prezenti peste tot, cativa dintre ei dormind peste noapte pe langa zidurile ce inconjoara templul, sub cerul liber.
Alti calugari adunau colecte pentru refacerea templelor de pe tot cuprinsul tarii si urau de bine mirenilor dupa ce primeau bani. Un fel de acatiste de la noi. Pe bune, desi departarea culturala si geografica a Laosului fata de noi e imensa, pentru fiecare gest religios al oamenilor alora puteam gasi o corespondenta in religia noastra. Sunt gesturi universale aplicate in alt context religios.

Va jur ca in toata harmalaia asta umana de mii de oameni nu am vazut mai mult de zece turisti straini, albi din rasa mea. Numai localnici. Eram o raritate, un unicat. Am platit o taxa si mi s-a pus un ecuson sa pot sa intru la manifestare. Nu stiu ce scria pe ecusonul ala, era in Lao. Poate ceva de genul „Strain. Cetateni Lao, aveti grija cum va purtati. Partidul va vegheaza.” Cert este ca eram cam singurul strain in jur si ma simteam singur in marea aia de oameni, intr-un loc la capatul pamantului, intr-o treaba atat de exotica la care foarte putini calatori au acces.

Eram stingher si nu stiam cum sa reactionez in fata oamenilor. Oare e cuviincios sa fotografiez calugari, oameni? Ce gandesc, ce simt oamenii astia acum, oare cum pot intra in contact cu ei ? Toate astea imi treceau prin minte in timp ce stateam deoparte pe o piatra. E momentul in care ceva miraculos s-a produs. Un calugar a venit la mine si a inceput sa vorbeasca cu mine. M-a intrebat lucruri banale despre viata mea si m-a rugat sa fac o poza cu el cu aparatul lui. Era mai mult decat mi-as fi dorit sau mi-ar fi trecut prin minte.

Dupa cateva minute experienta s-a repetat cu o intreaga familie. Am fost rugat de o fetita sa vorbesc cu ea in engleza sa ii raspund la niste intrebari pentru tema pentru scoala, sa faca o poza cu mine. Toti oamenii erau interesati de unde vin, vroiau sa afle cat mai multe despre mine. Eram imbratisat de caldura lor umana sincera. Oamenii astia nu vroiau sa le dau nimic, nu vroiau sa imi vanda, sa imi ofere nimic, doar sa ma cunoasca putin si sa faca o poza cu mine. Parca nicaieri nu am primit atata atentie si prietenie gratuita si sincera din partea oamenilor pentru mine, strainul, ca in aceasta tara. Era ceva magic, ca si cum Dumnezeu mi-ar fi ascultat inima si ar fi trimis gandurile prin acesti oameni.

Cei din jur traiau o experienta religioasa, eu una aproape la fel. Dar de cu totul alt tip.

Cum sa ajungi:

Laos nu este chiar destinatia care atrage cei mai multi turisti dintre tarile din Asia de Sud Est. De aceea nu exista un zbor direct din Europa in Laos. Ar fi variantele:

 sa zbori pana in KL si de acolo cu low-costul Air Asia pana in Vientiane (asa am facut eu)

 sa zbori pana la Bangkok si de acolo sunt mai multe variante de a trece in Laos – fie un alt zbor (Thai Airways, Bangkok Airways, Lao Airlines etc), fie terestru capitala Vientiane fiind despartita de nordul Thailandei prin Mekong.

Unde stai:

O veste proasta pentru calatorii mai pretentiosi: nu exista niciun hotel de 5 stele pe teritoriul Laosului. Niciunul. Laosul se prezinta ca un promotor al ecoturismului, asa ca cele mai numeroase si favorabile cazari se gasesc in vile, pensiuni, guesthouse-uri sau casele localnicilor. Ca preturi orientative, undeva pe la 15-25 USD camera dubla in Vientiane, pe la 20-30 USD in Luang Prabang. In afara acestor localitati preturile sunt infime.

Ce mananci si bei:

Bucataria lao preia si transforma cu valente proprii bucatariile popoarelor vecine Thailanda si Vietnam, asa ca multe preparate poarta aceleasi nume ca in Thailanda. De remarcat insa influenta franceza asupra gastronomiei locale. Nu e nimic anormal ca la micul dejun sa ti se ofere cam acelasi lucru ca la Paris: croissant, paine cu unt, fructe, cafea, suc de portocale etc.

Nu pot sa nu mentionez in final berea nationala BeerLao, preferata mea din Asia de Sud Est si una din cele mai bune beri din lume. Incercati-o, nu glumesc.