Calatorind prin cenusa vulcanului

La inceputul acestui blog, am inceput cu o poveste din anii 90 cand am calatorit cu trenul intre Chisinau si Odessa. Titlul post-ului a fost “Calatorind prin cenusa imperiului” datorita faptului ca atmosfera pe care am gasit-o in acea calatorie o simteam foarte apropiata cu cea pe care eu am perceput-o in filmul cu acest nume in care regretatul Gheorghe Dinica jucase un rol magistral… Nici dupa jumatate de an dupa ce am scris aceste randuri, dar la 13 ani de la acea calatorie, din nou Ucraina, din nou calatorie cu trenul, din nou cenusa… dar de data asta am calatorit prin cenusa vulcanului… stiti voi care.

Saptamana asta trebuia sa merg la Kiev… cu treaba, am un job prin capitala Ucrainei. Si dupa ce imi rezolvam treburile prin Ucraina, am planificat sa dau o fuga pana in Georgia intr-o escapada de o saptamana. Zborurile au fost rezervate si cumparate: mai intai Bucuresti – Munchen – Kiev (din pacate, zborurile directe nu incep decat peste o saptamana), apoi Kiev – Tbilisi si in fine la retur Tbilisi – Munchen – Bucuresti…

Dar… ei bine, undeva dincolo de Cercul Polar, in Islanda a erupt un vulcan cu un nume imposibil. Mai erupsese si nimeni nu se deranjase… Dar de data asta, a erupt puternic, iar emisfera nordica s-a acoperit cu un nor de cenusa vulcanica – nu e el prea vizibil, dar poate fi fatal pentru avioane… asa ca incepand de joi, marile aeroporturi ale Europei au inceput sa se inchida unul cate unul, blocand milioane de pasageri care pe unde a nimerit…

Ei bine, duminica si eu aveam zbor…. Bucuresti – Munchen – Kiev. Nu am mai asteptat pana duminica pentru ca Munchenul se inchisese de sambata dimineata, iar Bucurestiul dadea si el semne de inchidere, asa ca sambata dimineata m-am dus la Gara de Nord sa imi cumpar bilet – optiunea numarul 1 – trenul Sofia – Bucuresti – Kiev – Moscova – sa-l iau duminica dimineata la 6:25, si sa ajung la Kiev luni dimineata la 9:15 (deci 27 ore mai tarziu). Am avut eu un presentiment ca la casele de bilete sunt cozi kilometrice, asa ca m-am dus la agentia Wasteels cum intri pe poarta principala a garii, undeva in dreapta langa o shaorma. Aici surpriza – mi se spune trenul déjà se pusese in miscare de la Sofia (am mari dubii, se fac 12 ore de la Sofia) si diagrama nu mai era disponibila… recomandarea lor – sa vin duminica dimineata sa vorbesc cu nasul daca mai are sau nu vreun pat… Hmmmm…

Dau cu nasul pe la casele internationale… Nici la casele nationale nu am mai vazut asa omor de popor de toate nationalitatile si rasele. Renunt… O sa-mi zica acelasi lucru… Hai sa mai incerc intr-un loc. Asa ca ma duc la Agentia CFR de pe Brezoianu, agentie care e acolo de prin anii 90 (de acolo imi cumparam Inter-Rail-ul cu pile). Aici, dau peste o tanti care pare sa stie ce spune (spre deosebire de tipele de la Wasteels care cand le spusesem ca vreau bilet de Kiev, parca le cerusem un bilet de Kampala). Daca veneam cu o zi inainte si plateam 6 lei, se putea da un fax la Sofia si sa rezerv un pat direct de la Sofia (vagoanele din compunere sunt ucraineene si rusesti). S-a uitat pe situatia locurilor alocate Romaniei – toate erau date, asa ca recomandarea e aceeasi. Sa vin dimineata pe la 5 sa vorbesc cu nasul… Daca au loc bine, daca nu, iarasi bine… Ei, asta nu mai e bine, eu chiar trebuie sa fiu luni la Kiev !

Asa ca am mai stat putin sa ma gandesc si am gasit solutia – nu mai astept dimineata sa vad ce or avea pe trenul direct, asa ca plec din seara asta, sambata seara spre Suceava. Am verificat rapid solutia cu schimb in Chisinau (era riscanta pentru ca conexiunea spre Kiev era la doar o ora si oricum drumul e pe o ruta foaaaaate ocolitoare, pentru ca se evita Transnistria), asa ca am hotarat sa merg la Suceava.

Din nou, m-am intors la Gara de Nord si mi-am cumparat vagon de dormit pe trenul din noaptea respectiva spre Suceava. Trenul pleca la 23:40 din Bucuresti, urmand sa ajunga la Suceava la 6:30. Noaptea prin Gara de Nord e putin cam dubios … parcatori, aurolaci, diversi pierde primavara, taximetristi agresivi si neoane chioare. Parca curatasera astia prin Gara la un moment dat. Noroc cu McDonald’s-ul si KFC-ul – niste oaze de liniste in principala poarta feroviara a tarii.

Daca Gara era dubioasa, trenul nu era. Chiar si vagoanele de clasa mi s-au parut foarte bine intretinute (e drept, o parte din clientela era formata din baieti de baieti cu sacose de rafie si fete de fete de pareau gata sa se puna pe produs direct in Rapid), in schimb vagonul de dormit, jos palaria… nemtesc (CFR-ul nu s-a mai chinuit sa dea jos placutele in limba lui Goethe – poate mai bine ca nu le-au dat jos sa imprime un aer occidental), curat si uimitor… cu hartie igienica la WC. Am fost 2 in compartiment – eu si un baiat din Suceava venit sa faca parasutism la Clinceni dar caruia si lui i s-a taiat filmul prin inchiderea spatiului aerian datorita eruptiei.

Desi conditiile au fost foarte bune, nu prea m-am omorat cu somnul. Vagoanele or fi ele cum or fi, dar sinele sunt vai de steaua lor… si ai nostrii conductori se chinuie sa mearga tare, cel putin in Ucraina nu se chinuie sa bage mai mult de 30 – 40 km pe ora. Zorii ma prind pregatindu-ma sa ma dau jos… colocatarul din cuseta mea imi propune sa ma duca el pana la statia de autobuz…

Ma dau jos din tren in gara Burdujeni (statia terminus era Suceava Nord) si in doi pasi ajung in autobuzul 2 – pare o zi superba, soare, nici urma de nor pe cer, nici de vapori, nici de cenusa… iar spatiul aerian este inchis si sigilat. Ajung intr-un final in locul unde Lonely Planet spune ca pot lua ceva spre Cernauti – in parcarea din fata Pietei Centrale… autogara e doi pasi mai incolo, dar nu e decat un autobuz pe zi, ceva mai incolo, pe la ora 12…

Tipul care pazeste parcarea imi spune ca tocmai a trecut ceva minibus cu vreun sfert de ora. Dar sa nu ma ambalez, ca mai vine o alta ocazie. Asa ca ma pun la stat… Si astept… soarele e sus pe cer déjà, aproape se face ora 8:00 si Suceava doarme dusa… pana si la piata, cu chiu si vai incepe activitatea. Apar taximetristii – “hai domnu’ ca te duc pana in vama si de acolo gasiti”. Daca chiar nu apare nimeni, o sa recurg si la solutia asta. Oferta e “generoasa” – doar 80 lei pana in vama. Un drum spre Cernauti e 25 – 30 lei in mod normal. Cheia succesului este tot paznicul parcarii – dupa ce povestim despre subiecte arzatoare la ordinea zilei cum ar fi infrangerea lui Dinamo la Bistrita, meciul fetelor de la Oltchim cu Gyor, victoria lui Bute, accidentul lui Kaczynski, doliul de la polonezi, eficienta curei cu plante medicinale si alte cateva subiecte, tot baiatul ma rezolva… Face cativa pasi, se uita pe strada si cu un ochi format, “agata” o masina de Cernauti. “Bai, Bucuresti, vino incoa !”… un cetatean pasnic cu un Daewoo cam vechi cu numere de Cernauti se intoarce acasa… Paznicul ma ajuta sa-mi urc geamantanul in portbagaj, ii spune soferului ca nu o sa-i dau mai mult de 30 lei si pornim…

De la Suceava la Siret sunt doar 30 km. Sosea bunicica, trafic nu cine stie ce, doar cate un TIR bulgaresc, nimic de semnalat, poate doar un accident cu 2 morti la doi pasi de vama dupa Siret. Si vine vama… de unde dracu or fi aparut atatea masini ca pe drum nu era nici una !?! Si totusi, ai nostrii de la Vama sunt eficienti – dupa nici un sfert de ora, trecem de vama romana… ei bine, jalea incepe dincolo, la ucraineeni… si pentru ca tot sunt in drum spre Cernautiul eminescian, nu pot sa nu-mi aduc aminte de versurile “Din haos, Doamne-am apărut / Şi m-aş întoarce-n haos… / Şi din repaos m-am născut, / Mi-e sete de repaos” – pentru ca in vama ucraineaana desi sunt de trei ori mai multi indivizi imbracati in uniforma decat la romani, ai parte de o combinatie de haos cu repaos. Trecand peste faptul ca pasapoartele sunt colectate de o tanti care dupa aia nu se stie unde dispare, toata lumea incearca sa se bage prin fata, iar granicerii ucraineeni in ciuda sepcilor lor ridicol de mari (a la URSS), nu pot sa-si ascunda creierul lor sub-mediu… asa ca scapam dupa vreo ora si un sfert, intorsi din drum din nou ca nu mai stiu cine uitase sa puna stampila verde pe una din numeroasele hartii…

Sunt prima oara in Bucovina de Nord… si tinutul e magic, nu numai pentru ca este foarte frumos acum in mijloc de primavara, dar si pentru ca peste tot iti aduce aminte de istoria romanilor. Si cum sa nu iti aduca aminte cand la nici 10 km de granite, strabatem Codrii Cosminului, iar apoi la orizont, se profileaza urbea lui Eminescu si al lui Aron Pumnul, Cernauti.

Soferul ma lasa la autogara. Intru in cladire si ma uit pe orar…. La 9:40, a fost un autobuz spre Kiev care ajungea in capitala Ucrainei la 20:20. Ar fi fost perfect, dar acum e 10:30… Ma uit la alte optiuni – urmatoarele autobuze de Kiev pleaca seara si ajung dimineata. Dupa o noapte pe tren, nu am chef si de o noapte pe autobuz ! Ar mai fi o optiune, la 11:40 pleaca un autobuz spre Hmelnitchi care ajunge acolo la 17:00. Lonely Planet spune ca de acolo mai sunt 6 – 8 ore cu trenul spre Kiev. Depinde si pe la ce ora trec acele trenuri. Nici optiunea Camenita nu este mai buna, de acolo, trebuie sa merg din nous pre Hmelnitchi… asa ca probabil tot trenul.

Gara e insa la vreo 6 km de autogara, asa ca ma duc sa negociez cu soferii de taxi. Cum in autogara, toti vorbeau romaneste, negociez si in romaneste… Cat e pana la gara ? 30 hrivne (3 euro). Ofer 20. “Mai omule bun” imi spune sfatos unul din taximetristi “30 grivnia e un pret normal”. Aud cuvantul “normal” – asta imi da incredere, este un cuvant cheie in Ucraina. Cand il intrebi pe cineva ce face (“kak dela”), raspunsul este “normal”. Niciodata “haraso” (bine), tot timpul “normal”. Si daca e “normal” ce sa mai intrebi. Sar in masina si ii platesc 30 hrivne… pe o limba 66% romana, 33% rusa, soferul imi spune ca bunicul lui a fost in armata romana… in jandermerie, imi spune mandru… Ei, bravo !

Ajung la gara. Aici, din nou, niet trenuri pana spre dupa-masa… e unul la 16:40 care ajunge in Kiev la 8:00 dimineata. Altul e mai tarziu (cel care vine de la Bucuresti). Desi am vrut sa ma feresc de a doua noapte pe tren, ei bine, nu se poate… Cumpar biletul cel mai de lux – “coupe cetiri celovec” – “cuseta de 4 oameni” – 120 hrivne (11 euro). Platesc si plec in oras, lasandu-mi bagajul la garderoba garii….

Nu o sa scriu aici despre Cernauti… e un oras frumos care aduce a Ardeal (doar a fost timp de 100 si ceva de ani in Imperiu). Austriecii au ales Cernautiul drept capitala a Bucovinei pentru ca era un targ marginas, iar Suceava, adevarata capitala era prea legata de Stefan cel Mare si de Moldova. Asa ca austriecii s-au concentrat pe Cernauti sa faca din el o capital regionala, dar si un oras multi-cultural, o replica a multi-culturalului Imperiu. In 1930, dupa Unire, 37% din locuiltori erau evrei, 26% romani, 14% germani, 10% ucraineeni si restul polonezi, armeni, unguri si alte neamuri. Astazi, imensa majoritate sunt ucraineeni, apoi vin romanii si restul sunt istorie… o istorie care se simte din ziduri, se vede pe biserici si se invata din carti… pentru ca trebuie sa vizitezi Cernautiul dupa ce ai citit despre el intr-o carte sau pe un site romanesc… pentru ca nimeni nu o sa-ti spuna ca Universitatea este de fapt Mitropolia-resedinta a Mitropolitului Roman al Bucovinei unde s-a proclamat Unirea Bucovinei cu Patria-Muma, ca “Piata Centrala” este “Piata Unirii”, iar strada pietonala Olga Nustiucumvskaya este “Strada Iancu Flondor”… si ca undeva pe o straduta laterala, exista biserica Sf. Nicolae, o copie a bisericii de la Curtea de Arges. Dar despre Cernauti o sa scriu cu alta ocazie, merita un post separat.

Sfarsit de dupa-amiaza, revin la gara. Da, e Gara Regala construita de romani. Intre timp, tocmai a tras la peron, trenul “Bucovina” (desi oficial, regiunea poarta numele de “regiunea Cernauti”, prin Cernauti, sunt multe mentionari ale Bucovinei – principalul hotel se numeste Bucovina, de exemplu). La fiecare usa, stand drepti ca niste militari in front, ofiteri ai Cailor Ferate Ucraineene… printre ei si niste fatuci cu fustele lungi de li se vad bikini… Din pacate, nu am loc la un vagon cu insotitoare, ci doar cu insotitor.

Ma urc, gasesc un loc special creat pentru bagaje, fix sub banchete, spatiul este bine folosit. Peste tot, covoare, trenul este plin (eu am noroc ca nu mai e decat o singura persoana cu mine, la un moment dat, in mijlocul noptii mai apar insa celelalte doua), in schimb temperatura e de sauna – 31 grade indica un termometru pus la doi pasi de samovarul cu ceai.

Din pacate, daca trenul e frumos si curat inauntru, pe afara e super-jegos de nu poti vedea nimic prin geam… De abea disting campul, ceva sate si mai ales spectaculoasa vale a Nistrului – dealuri inalte, albie foarte lata (in manualele de geografie din anii 30, Nistrul era catalogat drept fluviu, nu rau si avea mare dreptate) Romania este tara marginita de trei fluvii – Dunarea, Nistrul si Tisa. Pe drum nimic de semnalat… doar lipsa de comunicare dintre oameni… in afara de o fetita care alearga pe culoar nimeni nu vorbeste cu nimeni… “Normal”…

Dimineata, ajung la Kiev. In fata garii, haos general. Toti parcheaza cum vor si pe unde vor, asa ca iesirea din parcarea necesita un oarecare talent la condus… Ca sa driblezi armata de Lexus-uri… Am driblat si eu norul de cenusa, am ajuns la Kiev la timp. Vineri am avion spre Tbilisi… acolo nu mai pot ajunge cu trenul, nu am viza ruseasca, si oricum granita ruso-georgiana e inchisa. Sa speram ca cerul se va elibera, iar Aerosvitul va zbura….

Biserica Sf. Dumitru din Suceava

Parcarea de unde pleaca minibusurile spre Cernauti

Biserica din Siret

Bucovina de Nord

Prin Codrii Cosminului

La orizont: Cernauti !

Intrarea dinspre UE e plina cu vile

Primul autobuz spre Kiev: la 19:25 !

Gara din Cernauti

Pe sine, e liniste si pace !

Piata Unirii si Primaria

Mitropolia Bucovinei (actuala Universitate)

Mitropolia Bucovinei

Biserica Sf. Nicolae – o replica a Catedralei de la Curtea de Arges

Fosta Strada Iancu Flondor

A sosit trenul in gara !

Rapidul Bucovina: Cernauti – Kiev

Culoar cu samovar la capat de tren

Piata Garii din Kiev

Etichete:
· · · · ·

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii