Acum cateva saptamani m-am trezit cu un mail de la Alitalia. N-am mai zburat demult cu Alitalia si ma intrebam ce vor de la mine. Dar nu aveau vesti proaste. Tocmai imi spuneam ca imi expira milele de pe programul lor de loializare (mile acumulate din vremuri imemoriale J) pana la 31 decembrie. Si cum puteam sa pierd niste mile? Aveam un pic peste 20.000 de mile si ma uit pe lista destinatiilor pe care le pot atinge cu milele… Italia. Hm, am mai fost. Algeria si Libia. Interesant, dar parca nu m-as duce in Libia chiar acum, Algeria, sun la Ambasada si vor pentru viza si pe mama, si pe tata. Albania! Tirana! Asta e! N-am mai fost de 13 ani in Albania, cred ca s-a schimbat totul! Pun mana pe computer, gasesc datele, imi emit biletul! Uraaaa… plec la Tirana!
Am fost la Tirana in 1999, de ambele dati cu serviciul. Prima data, intr-o zi de mai 1999, plecam pe lungul drum spre Tirana. Era a doua zi dupa ce papa Ioan Paul al II-lea parasea Romania dupa o vizita istorica. In invecinata Iugoslavie cadeau bombele, iar provincia sarba Kosovo fusese evacuata de locuitori, fiind zona de razboi. Aeroportul Rinas din apropierea Tiranei devenise obiectiv militar NATO si fusese inchis traficului civil. Sute de mii de refugiati albanezi erau cantonati in lagare in Macedonia si Albania. Poate multi ar fi evitat zona, mi-aduc aminte ca aveam colegi care nu voiau sa mearga la Timisoara, daca, Doamne fereste, cade vreo bomba. Si totusi m-am dus… Voiam sa asist la un eveniment de tip “history in making”… si, de ce sa n-o spun, eram gelos pe Mile Carpenisan, Dumnezeu sa-l ierte, care transmitea din Belgrad si pe Adelin Petrisor care pendula intre lagarele de la Blace si cele de la Kukes.
Cum ziceam, aeroportul din Tirana era inchis din motive razboinice, asa ca trebuia sa zbor indirect – la Bari via Milano si de acolo sa iau feribotul peste Marea Ionica pana la Durres, portul Tiranei unde ma astepta soferul. Evident, familia mea avea niste probleme tehnice cu ideea ca ma duc in zona frontului, dar c’est la vie – bombele cadeau in Iugoslavia, la Belgrad erau sanse mai mari sa-ti cada o bomba in cap decat la Tirana…
Cu o seara inainte urmarisem la televizor plecarea papei Ioan Paul al II-lea de pe aeroportul Baneasa. Acesta facuse o traditie din faptul ca atunci cand vizita o tara, ajungea acolo cu o aeronava Alitalia, dar la retur pleca cu o aeronava a companiei locale, asa ca drumul retur Bucuresti – Roma l-a efectuat cu o aeronava Tarom. Si, in timp ce imi faceam bagajele, aruncam un ochi spre televizor si am observat ca papa pleca cu aeronava Tarom botezata “Alba Iulia”. Un Boeing 737.
A doua zi dimineata, aeroportul Bucuresti – Otopeni (nu ii zicea inca Henri Coanda). Fac formalitatile de check-in, coada la pasapoarte, apoi ne imbarcam in autobuz sa mergem la avion. Cand ne apropiem de avion, ma uit din reflex la avion. Este Boeing-ul 737 “Alba Iulia”. Wow! Aeronava papala. Ma uit pe cotorul cartii de imbarcare. Am locul 1A (da, zburam la business!). Wow… pai aici, pe acest loc a stat papa! A stat in partea stanga a avionului pe primul rand la geam si facea cu mana camerelor TV si oficialitatilor de la aeroport! Eram primul pasager care ma asezam pe locul papei! Ei bine, o aura sfanta m-a invaluit brusc sa ma protejeze in Albania in razboi! Banuiesc ca aura a avut un efect indelungat, pentru ca, in general, nu am avut probleme in calatorii.
Dupa ce am schimbat avionul la Milano Malpensa, ajung la Bari, de unde urma sa ma imbarc pe un feribot spre Durres. Arhiplin, dar nu era lume pestrita, dimpotriva, doar cateva categorii de pasageri – corespondenti de presa, oameni cu ajutoare umanitare (inclusiv niste pompieri care duceau apa potabila lagarului din Durres unde apa locala era cam infestata de te miri ce), teroristi albanezi (tineri, tunsi scurt, cu pasapoarte iugoslave, priviri pierdute, putin comunicativi) si … eu :).
Noaptea, pe la vreo 2, niste bubuituri groaznice in tavan. Aveam cabina mea si voiam sa dorm in noaptea aia! Ies nervos sa vad ce badarani betivi se harjonesc in puterea noptii pe punte, dar ma linistesc brusc. Teroristii albanezi faceau culcaturi si salt-inainte. Hmmm… OK, baieti, continuati! Imi pun dopurile in urechi si ma culc.
Dimineata de mai, o vreme superba, de vara invaluia puntea feribotului care intra in portul Durres. Toata lumea pe punte zambea la soare. Si chiar daca as mai fi avut dopurile in urechi, tot as fi auzit ce urla in italiana un om de afaceri intr-un telefon mobil: “Quante ragazze vuoi?” (Cate fete vrei?). “Undici?” (11). “Va bene, quante bionde, quanti brune?” (Bine. Cate blonde, cate brunete?). “Va bene… e una ragazza vergine per voi? OK!” (Bine. Si o virgina pentru tine? OK!). Lumea de prin jur nu parea impresionanta. Doar vigili del fuoco fac niste ochi mari. Whatever, suntem in Albania!
In acel moment nu iesisem niciodata din Europa. Batusem batranul continent in lung si in lat, dar nu-l parasisem. Mai aveam insa cateva saptamani pana la vacanta in Maroc, prima mea iesire extra-europeana. Dar Albania mi-a sugerat imediat cum arata lumea de dincolo de Mediterana si de Bosfor. Eram intr-o alta lume, ma familiarizam rapid cu lumea ciudata, dar atat de atragatoare de pe alte meleaguri. N-o sa scriu prea multe despre escapada mea albaneza. A fost o calatorie memorabila – de la pistolul pe care l-am primit “just in case” la intalnirea cu marii moguli ai televiziunilor albaneze (intr-una din seri am vazut in prime time la TV primul film din seria Matrix care tocmai facea ravagii in cinematografele din intreaga lume). Am aflat de ce nu trebuie sa ai incredere in numeroasele indicatoare din Albania care indicau destinatii anapoda pentru a induce dusmanul in eroare (daca vedeai ca Tirana e la dreapta, 90% nu aia era directia!), la ce bun sunt milioanele de cazemate construite in intreaga tara, ce super-bogati sunt cei care locuiesc de la etajul 5 al vreunui bloc (pe vremea comunismului, Enver Hodja nu a construit blocuri mai inalte de 4 etaje pentru a nu le pune lift, economisind astfel curentul electric. In 1999, in cei opt ani de libertate, in Tirana aparusera cateva blocuri de 10 sau mai multe etaje, iar miliardarii albanezi locuiau musai in apartamente la ultimul etaj. Cand ghidul-soferul-body-guardul meu m-a intrebat la ce etaj locuiesc si cand i-am zis ca la 9, a facut niste ochi cat cepele si a exclamat “pai, ai o groaza de bani!”… o informatie care nu era bine sa fie cunoscuta in Albania de altfel… I-am explicat ca in Romania asta nu e o forma de status social si ca, oricum, stau intr-un apartament de 50 de metri patrati)… In fine, cred ca as scrie nu stiu cate povesti despre ce am trait si am vazut in Albania. A fost o calatorie memorabila si am venit cu amintiri foarte tari… de povestit…
Voi ajunge deci 13 ani mai tarziu. Nu voi mai trece cu bacul din Bari, ci voi ateriza pe aeroportul rebotezat “Maica Tereza” (in fine, pe Maica Tereza o chema Boiangiu, un nume foarte aromanesc, dar ma rog… sa zicem ca-i albaneza. Cum si primul conducator semi-independent al Egiptului, Mohamed Ali, este considerat albanez la origine, desi e nascut in Kavala, oras plin de aromani de unde se trag parintii lui Hagi!). De altfel, albanezii sunt un popor fascinant. E posibil sa fie singurul popor cu care suntem inruditi din partea dacilor. Traditia spune ca sunt urmasii ilirilor, dar ar putea sa fie la fel de bine urmasii tracilor… in mod cert, in limba albaneza sunt unele cuvinte comune cu romana. Jumatate dintre cuvintele romanesti de origine pre-romanica se regasesc si in albaneza (brad, manz, buza etc.), iar ascultandu-i pe albanezi am avut nu stiu de ce senzatia ca inteleg ce spun… desi nu intelegeam… dar parca era ceva familiar….
N-o sa stau prea mult la Tirana – doar doua nopti (efectiv, o zi si jumatate). Din pacate, nu am timp mai mult, dar cred ca destul pentru a revedea Tirana si a observa schimbarile, care cred ca sunt radicale… probabil voi regasi piramida urata care a jucat rol de mausoleu al lui Enver Hodja si care in 1999 era un mall de tip bazar…
Si pentru a termina, va invit sa ascultati imnul de stat al Albaniei… O sa vi se para familiar. Si este! Melodia este de la “Pe-al nostru steag e scris Unire” al lui Ciprian Porumbescu. Versurile apartin poetului aroman Alexandru Drenova si sunt aproape o traducere a versurilor romanesti scrise de Andrei Barseanu.
In curand… povesti din Albania de azi 🙂
Poate ajungi si la Kruje ca e aproape si am inteles ca e foarte frumos si oriental. Tirana, ca majoritatea capitalelor balcanice nu e deloc varful turistic al tarii, dar cred ca o sa fie foarte interesant ca si experienta. Sa faci poze blocurilor colorate ale lui Edi Rama – asta a fost 10 ani primarul Tiranei si a vopsit marea majoritate a blocurilor in toate culorile pamantului. Drum bun!
Anul trecut era in renovare tot centrul, sunt curios daca au terminat. Era o mare de praf din care iesea triumfator Skanderbeg. Restaurantele si barurile din Blokku sunt bestiale!
Albanian Fried Chicken exista in continuare, i-am tras si noi o poza!
Ti-as fi recomandat hotelul Baron, dar probabil ca ai plecat deja.
O sa radeti big time !
@Dudian – am fost la Kruja in 1999, nu stiu daca mai am timp maine s-o vad, dar nu se stie niciodata. Maine ma intalnesc cu un coleg de liceu pe care nu l-am vazut de vreo 5 ani si lucreaza aici. In schimb, am vazut si fotografiat Kruja din avion la aterizare ! Arata senzational din avion, mai bine decat de la sol
@Pitzifelnic – stai jos sa nu cazi. Ei bine, la hotel Baron stau ! Da, din cele nu stiu cate hoteluri din Tirana, stau la Baron. Arata super ok. Am aratat si fetei de la receptie comentariul tau si amandoi am ras… gand la gand cu bucurie. Fug in oras sa vad ce a spoit Rama !
@ Imperator 🙂 Foarte tare! Batranii vorbesc o franceza impecabila! Ne-a facut cu mana tot familionul in curtea hotelului cand am plecat cu masina de la ei.
@ Jerome: Noi am urcat la Kruja si ne-a placut. Drunul nu prea e marcat, mergi mai mult dupa nas pana acolo. Castelul e foarte prapadit, nerenovat, doar turnul sta practic in picioare. Muzeul facut de fiica lui Enver Hodja e chiar langa si-ti aduce aminte de vremurile de demult. Oaraselul in schimb e frumusel, multe mancatorii, suveniruri frumusele, etc… E deja cam turistic totul…
Uite ca in franceza nu am incercat, am vorbit doar in italiana cu batranii 🙂 Despre Kruja, mie mi-a placut. Nu stiu cat de semnalizata e ca nu am condus eu, ci un prieten, dar muzeul e chiar frumos facut. Din orasul istoric, nu a ramas mare lucru, dar panorama asupra intregii campii pana la Marea Adriatica face toate lekele ! Mai ales ca in stanga, spre Tirana se pusese o furtuna, iar in fata spre Durres, era un soare ! Ai mancat la barul George W Bush ?
Nu am fost la G W Bush. E ceva special acolo?
Nimica. Doar numele 🙂
Chiar ca ne-ai facut curiosi, cel putin pe mine, cu Albania.
E surprinzator ca o tara aflata la 2 plinuri de benzina de Romania sa fie atat de putin stiuta.
Imperator, asteptam relatari detaliate(ca de obicei ) si nu te zgarci la poze 🙂
Deja ma bate gandul ca prin iunie…., dar asta depinde si de urmatorul tau articol 🙂
E tare de tot chestia asta cu imnul albanez, nu o stiam! Astept sa vad si eu Kruje de sus, ca de jos l-am vazut si nu mi-a displacut:) Am si postat despre el. Mie Albania mi-a lasat o impresie foarte buna. Am plecat cu ce au incercat sa imi bage altii in cap si m-am intors cu impresiile mele, care spun ca ar trebui sa mai merg o data acolo:)
M-am uitat mai bine pe poza, nu era Kruja, dar era un turn foarte similar. Era o casa particulara, sau hotel construit in stilul turnului de la Kruja !
Jerome, ieri chiar am avut o zi minunata. M-am intalnit cu un fost coleg de liceu care lucreaza aici si am fost la 2 castele si la mare, la Durres. Foarte frumos ! Si mi-a mai povestit de multe alte locuri faine !