Era vara lui 1992. Dupa un an de bursa la Maastricht, o buna parte din visele si obiectivele mele se implinisera… Trecusem cu succes toate examenele, vizitasem o buna parte din Olanda, Belgia, Luxemburg si Germania, fusesem chiar si la Paris si in plus imi cumparasem si o masina la mana a doua. Avea 7 ani, deci puteam sa o inregistrez in Romania care interzisese importul masinilor mai vechi de 8 ani (una dintre putinele decizii admirabile ale guvernelor postdecembriste), un Fiat Ritmo smecher care primise numele de “Sageata visinie”. Cum nu aveam carnet si nici nu stiam sa conduc, m-am intors cu un coleg care a condus de la Maastricht la Bucuresti. Nu puteam insa rata niste stopuri pe drum… asa ca in Germania vizitasem orasele Köln, Bonn si Nürnberg (si bine am facut, ca din 1992-1994 nu le-am mai vizitat niciodata). Odata trecut in Austria, ne-am cazat la un var de-ai mei de gradul 6 sau 7, care emigrase in Austria si locuia intr-un sat de pe granite austriaco-germana… Ne-am lasat bagajele (care umplusera biata Sageata pana la refuz) si am zis sa dam o fuga pana la Salzburg… Auzisem eu ca orasul lui Mozart este un oras cu adevarat superb si nu puteam sa-l ratez, mai ales ca eram prin preajma.

Nu pot sa nu recunosc ca a fost dragoste la prima vedere… Stradutele romantice ale orasului vechi, pietele ample si catedralele care deconspirau iubirea episcopului-sef de oras pentru Italia, toate suvenirele cu Mozart care gravitau in jurul casei acestuia – actualmente muzeu – si, mai ales, coroana de piatra a fortaretei Hohensalzburg mi-au lasat o imagine de nesters… Da, imi placuse rau Salzburgul, eram sigur ca urma sa-l mai vad de cateva ori… mai ales ca vazusem doar o mica parte din el. Dar, vorba indienilor, kharma s-a opus… si de atunci, din 1992, nu mai calcasem prin Salzburg. Mai trecusem de vreo doua ori cu trenul de noapte si cam atat.

Iarna 2013. Ma pregateam de proiectul Imperator Ski Challenge impreuna cu cei de la Eximtur si Biroul de Promovare Turistica a Zonei Kaprun – Zell am See, aflat langa Salzburg. Cand discutam cu cei de la Eximtur despre cum sa ajung la Kaprun, am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa iau un Tarom pana la München. De acolo, Cristina de la Eximtur imi spusese ca imi vor oferi o masina inchiriata sa merg pana la Kaprun, dar si pentru a vizita zona. Ma rog, eu nu am inchiriat masini de ani de zile (si atunci in interes de serviciu), habar n-aveam care sunt procedurile. In fine, nici nu imi place sa conduc, dar asta e…

Cu doua zile inainte de plecare, ma suna Eximturul… “Sper ca ai carte de credit embosata”. “nu, ce sa fac cu ea ?”. N-am avut niciodata o carte de credit, doar de la job. Intotdeauna card de debit pe care il pot folosi in toata lumea, dar nu de credit. Ups… problem! “Pai nu poti sa iei masina”… asa ca trecem la planul B – voi lua trenul. Oricum, sunt fan tren :).

Dupa ce am aterizat la München si am recuperat un prieten care avea o masina rezervata, dar care nu a putut s-o ia ca nu-i mergea cardul de credit, am sarit in trenul de la aeroport si, dupa ce am schimbat in München Ost, am plecat drept spre Salzburg. Se fac cam doua ore de la München la Salzburg (ceva mai repede daca prindeam un Inter City, dar n-am prins), destul de repede. Apoi de la Salzburg mai era doar o ora cu trenul pana la Zell am See. Perfect! Era si o zi plina de soare, absolut superba, musai sa o fructific. Am lasat bagajele la gara si am taiat-o in oras.

Acum 21 de ani, intram cu masina, acum veneam dinspre gara… In ambele cazuri, atunci cand vezi citadela de pe deal si turlele catedralelor de dedesubt nu poti decat sa te opresti si sa pui mana pe aparatul foto. Acum, faceam din nou cunostinta cu Hohensalzburg de langa palatul si gradina Mirabel, fosta rezidenta de vara a episcopilor de Salzburg, construita de un episcop local pentru amanta sa (ma rog, un episcop catolic se presupunea ca nu poate avea o amanta, dar asta conta mai putin). Pana la urma, episcopul si-a pierdut jobul, amanta si-a pierdut palatul, iar episcopii urmatori s-au mutat ei in splendoarea baroca, mult mai simpatica decat austere Rezidenz de langa catedrala.

In 1992 inca imi aduceam aminte de scenele filmate aici din celebrul film “Sunetul muzicii” cu Julie Andrews si Christopher Plummer, pe care il vazusem de cateva ori la televizor in anii ’80… Acum, dupa 20 de ani, da, mi-au trecut prin minte acordurile Do-Re-Mi si cantecele de “auf Wiedersehen, good bye”, dar nu mai revedeam colturile parcului cu ochii mintii… Mai ales ca, spre deosebire de 1992, in acea zi de februarie cand calcam din nou prin Salzburg totul era alb, albul zapezii… chiar si multicolora gradina Mirabel era unicroma…

Ce m-a surprins in mod placut a fost zambetul oamenilor. Eram cu Narcisa de la Travel Girls si ne pozam unul pe altul… si ne trezeam cu cate o doamna zambitoare care ne intreba, in engleza, daca nu vrem sa ne faca o poza impreuna :)… Da, sigur, raspundeam mirati.

Am trecut podul peste raul Salzach, tapetat cu lacate de indragostiti (nimerisem, de altfel, in ziua de 14 februarie J) si am ajuns din nou in orasul vechi. L-am regasit neschimbat… Poate se mai schimbasera magazinele de la parterurl caselor, dar in rest, la fel… incepand cu culoarea galbena a casei lui Mozart pana la covrigii care se vand pe strada… asa ca am investit cativa euro intr-un covrig cu cascaval si sunca.

Din pacate, nu am avut nici acum timp de stat si de savurat orasul. As fi vrut sa intru in Residenz, fosta resedinta a episcopilor (Salzburg a fost un oras episcopal, condus de trimisii Romei timp de cateva secole), sa o vizitez – acuma este un muzeu de arta, dar se innopta si voiam sa urc musai pe fortareata. Asa sunt eu… daca gasesc un loc de unde sa am parte de panorama, ma catar…

Acuma, nu m-am catarat pe jos, din nou pentru ca se intuneca si se inchidea citadela. Asa ca am luat-o cu trenul cu cremaliera si am ajuns in cetate. In suma platita a intrat si un tur cu audio-guide prin cetate, dar mai ales am admirat panorama de care ma indragostisem acum peste 20 de ani. Ma rog, panorama de vara e mult mai frumoasa, cu verdele acela crud, cu culorile vii ale caselor, cu parcul Mirabel din departare, dar nici albul iernii nu e de lepadat…

Am fost printre ultimii care au parasit cetatea… Lacatele grele amintind de o alta epoca zanganeau in spatele nostru. Ora inchiderii e sfanta in Austria. Asa ca am luat-o catinel spre gara, aruncand cate o ocheada in spate spre citadela pentru a o vedea luminata… in amurg. Urma un drum cu trenul de vreo ora pana la Zell am See si cateva zile in care aveam sa ma dau pe partiile de schi pentru prima oara in viata :).

Proiectul “Imperator Ski Challenge” a fost posibil datorita sprijinului Eximtur si al Biroului de Turism al regiunii Zell am See – Kaprun carora le multumesc! Cu aceasta ocazie, am putut sa revad si orasul Salzburg dupa 21 de ani!

Imagini Salzburg

Gara din Salzburg – coborand din tren

Prima revedere cu citadela Hohensalzburg

Palatul si Gradina Mirabel

Prin gradina Mirabel

Orasul vechi Salzburg, incoronat de Hohensalzburg !

Multe, multe lacate… de 14 februarie 🙂

Intrarea in orasul vechi (cladirea galbena este locul unde s-a nascut Mozart )

Covrigi bavarezi pe strazile din Salzburg

Mmmm.. bun 🙂

Calesti domnesti si vizitiu cu prestanta

Catedrala

Spre citadela… de aici, porneste trenul

Panorama Salzburgului de pe cetate

In spatele cetatii, un mic palat

Prin castelul Hohensalzburg

In interior, portretele tuturor episcopilor

Si poza yola, de rigoare !

Aici m-am pozat acum 21 de ani… ma rog, ma cocotasem pe balustrada, dar acum parca e prea multa zapada !

Casa unde s-a nascut Mozart – aceeasi mega-atractie turistica din Salzburg

La revedere, Hohensalzburg !

Imagini Salzburg – 1992 🙂

Gradina Mirabel

Casa natala al lui Mozart – neschimbata !

Asta era poza cu mine calare pe balustrada 🙂