De la 1 august, poti sa stai fara viza timp de 72 ore in Guangzhou

Pagoda din Canton

Mai asta-iarna va anuntam o stire foarte interesanta – romanii care se aflau in tranzit in China, mai precis prin orasele Beijing si Shanghai puteau sa intre in China fara viza daca stateau mai putin de 72 ore ! Si stiu pe cativa care chiar au folosit aceasta facilitate. Conditia era sa nu parasesti teritoriul oraselor in speta. Ei bine, iata ca un al treilea oras se adauga acestei liste cu incepere de la 1 august 2013 – este vorba de orasul sudic Guangzhou (cunoscut si sub numele de Canton), capitala industriala a Chinei… Toti stiti ca omenirea este inundata de produse de larg consum chinezesti. Ei bine, marea majoritatea a acestora sunt produse in provincia Guangdong, a carei capitala este Guangzhou.

Am fost in Guangzhou acum cativa ani, dar nu m-a dat pe spate. Nu este prea ofertant din punct de vedere turistic. Este, insa ofertant din punct de vedere business – aici se afla inima productiva a Chinei, iar targul de la Canton este probabil unul dintre cele mai mari din lume. Daca aveti ceva treaba la Guangzhou, tineti minte ca nu aveti nevoie de viza daca stati 72 ore (incepand cu ora 0 de a doua zi dupa ce ati aterizat. Daca aterizati pe 1 august la ora 10:00, puteti sta pana pe 4 august la ora 23:59). Atentie, trebuie sa intrati si sa iesiti doar prin aeroport. Oricum, aeroportul Guangzhou este unul dintre cele mai mari din China si Asia, iar compania China Southern, una dintre cele mai mari din lume are baza de operatiuni fix aici, la Guangzhou !

Alte conditii: trebuie sa aveti bilet de avion valabil cu data in urmatoarele 72 ore spre o alta destinatie, deci biletele de avion dus-intors nu sunt valabile (daca aveti bilet Bucuresti – Amsterdam – Guangzhou – Amsterdam – Bucuresti nu veti beneficia de scutirea de viza. Trebuie sa aveti un bilet Amsterdam – Guangzhou – Bangkok de exemplu). In cazul Guangzhou, nu sunteti „legati” sa stati in oras. In aceste 72 ore, puteti sa va duceti oriunde in provincia Guagdong).

Pentru mai multe informatii, va rog cititi informatiile furnizate de compania aeriana China Southern.

Categorii:
China

Comentarii

  • de fapt merge cineva dupa tine sa vada daca parasesti provincia respectiva sau orasul?poti s explorezi toata china la picior(daca te tzine,fireshte )))))))))))

    emil 15 august 2013 14:20 Răspunde
    • Ai probleme doar daca te intreaba politia de viza si te prind in afara orasului

      Imperator 15 august 2013 21:33 Răspunde
  • Tocmai am luat bilete pentru Hong Kong de la KLM. Oare are rost sa merg o zi pana in Guangzhou, am ce vedea? Daca da, am nevoie de viza? Cum e mai bine pentru viza, sa o cer acolo sau in Bucuresti. De asemenea m-ar interesa acelasi lucru si pentru Macau.

    Florin 19 septembrie 2013 12:54 Răspunde
    • Guangzhou – nu prea ai ce vedea. Iti trebuie viza, poti s-o iei si de la Bucuresti si de la Hong Kong. La Bucuresti, te duci la ambasada si iei viza, la HK, e mai bine sa lucrezi printr-o agentie de turism locala. Pentru Macao, nu iti trebuie viza.

      Imperator 19 septembrie 2013 13:28 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii