Basarabia – mic ghid de vizitare

15. Primaria Chisinau.JPG

In ultimele doua saptamani, am scris un intreg serial despre expeditia Drumul Vinului – 5 zile, am calatorit alaturi de 11 bloggeri basarabeni pe la diverse crame, vinarii, podgorii si fabrici de bauturi spirtoase din Republica Moldova. M-a impresionat foarte mult reactia unora dintre voi – am primit numeroase intrebari pe mail, Facebook sau blog despre cum sa calatoresti prin Basarabia, asa ca m-am gandit sa scriu o mica postare cu sfaturi practice. Si cum ziceam si intr-un episod – este un mare pacat sa nu vizitezi “cealalta Romanie”, aici la doi pasi… Chiar si intr-un city break. Dar hai sa trec la informatii.

Cum ajungi acolo

Cu masina personala – drumurile din Basarabia sunt inferioare celor din Romania. In afara de zona gagauza, unde sunt destule gropi, in restul Basarabiei soselele nu prea au multe gropi, mai degraba sunt crapate. Imbracamintea asfaltica este insa destul de dura, deci ai nevoie de suspensii bune. Daca ai masina de serviciu, iti trebuie o imputernicire notariala sa poti trece granita.

Cu microbuzul (rutiera) – numeroase microbuze (numite si “rutiere” in Moldova) leaga Bucurestiul, Iasiul si alte orase ale Romaniei de Chisinau. Microbuzele de la Bucuresti si Timisoara ajung in autogara centrala (sau “gara auto” cum i se spune in Basarabia), iar din celelalte destinatii trag la Gara Auto Sud.

Cu trenul – exista un singur tren pe zi – celebrul “Prietenia” care pleaca din Bucuresti la 19:40 si ajunge la Chisinau la 9:52. Trenul trece prin Buzau, Focsani, Iasi. La retur, trenul pleaca din Chisinau la 16:35 si ajunge la Bucuresti la 6:00. Vagoanele apartin Cailor Ferate Moldovenesti si sunt de tip sovietic, un pic retro-cool – cu samovar, dantele, mocheta pe pereti, dar confortabile. Nu exista vagoane de clasa, ci doar vagoane de dormit – clasa 1 (2 oameni in compartiment) costa circa 220 de lei romanesti. Clasa a 2-a, nu stiu exact, parca vreo 160 de lei. La Ungheni, vagoanele sunt ridicate de niste lifturi pentru a li se schimba boghiurile – CFM are ecartament larg ca restul URSS.

Cu avionul – atat Tarom, cat si Air Moldova zboara de la Bucuresti la Chisinau. Am vazut bilete la promotie la Tarom cu 99 de euro (dus-intors), dar, in mod normal, costa circa 150-200 de euro daca le iei in avans.

 

Cum calatoresti prin Moldova

Reteaua cailor ferate este relativ limitata, iar Chisinaul este probabil singura capitala (din Europa, sigur) care nu este un nod feroviar – este situat pe linia Ungheni-Tighina. Trenurile locale au fost modernizate la Pascani si, desi nu am calatorit cu ele, le-am vazut pe dinafara si arata similar cu Sageata Albastra din Romania. In schimb, rutierele merg peste tot prin Moldova. Puteti gasi orarul rutierelor pe site-ul autogara.md.

 

Pasaport / vize

Cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a vizita Republica Moldova. Au nevoie insa de pasaport (cartea de identitate nu este acceptata), valabil 3 luni din momentul in care intra pe teritoriul Moldovei. Controlul vamal este riguros datorita contrabandei cu tigari (tigarile in Moldova costa foarte putin comparativ cu Romania). Invers, cetatenii moldoveni au nevoie de viza de Romania. Circa 300.000-400.000 basarabeni si-au recapatat insa cetatenia romana.

 

Moneda locala

Moneda locala este leul moldovenesc. Un leu romanesc este aproape 4 lei moldovenesti (in jur de 3,95). In toate orasele veti gasi birouri de schimb valutar unde puteti schimba lei romanesti, dolari sau euro in lei moldovenesti (deci nu e nevoie sa mergeti cu euro sau dolari in Moldova). De asemenea, bancomatele sunt raspandite. Exista si BCR Moldova, eu am scos bani de la bancomat BCR din gara. Pentru schimb valutar la case de schimb, de obicei, nu e nevoie de vreun act de identificare.

 

Limba romana

In ciuda unor zvonuri rauvoitoare, 99% din afisajul public este in limba romana. Ici si colo mai sunt si insemne in rusa, dar de obicei secundar romanei. Fata de 2003, cand am fost ultima oara in Moldova, se vorbeste semnificativ mai mult romaneste in Chisinau. Daca, in anii ’90, rusa era preponderenta in Chisinau, acum pot spune ca, in 75-80% dintre cazuri, am auzit vorbindu-se in romaneste pe strada. In zona autonoma gagauza si in Transnistria insa, rusa este limba oficiala si probabil ca nu vei gasi vorbitori de romana asa de lesne.

 

Unde sa dormi in Chisinau

Exista hosteluri, hoteluri si apartamente pentru toate buzunarele. La hotelurile ieftine (de 2-3 stele), pretul unei camera este de 20-50 de euro pentru doua persoane. Puteti sa faceti rezervari pe marile site-uri de rezervari hoteluri (cum ar fi booking) fara probleme. Personal, nu am mai stat de mult intr-un hotel in Chisinau, dar va pot cita recomandarea lui Ciprian, un cititor al blogului care a scris la comentarii o serie intreaga de informatii la comentarii si ii multumesc: Pt cazare “low cost” recomand hostelul Trotter’s Den – e chiar in centru, pe bulevardul Stefan cel Mare, sau Tapok hostel, pe Str. Armeneasca, tot in centru – 30-35 de lei rom./pers – le gasiti pe mai toate site-urile de rezervari. Exista si hoteluri de lux si pentru clasa medie si apartamente in regim hotelier si hoteluri ieftine pt turisti care vor doar sa viziteze; dintre cele ieftine: hotelurile Chisinau si Zarea (1 stea), Turist, Cosmos, Sanrais, Imperial (2-3 stele) 100-150 de lei rom. /noapte”.

 

Mancare

Este foarte greu sa gasesti mancare proasta in Basarabia. Trebuie sa cauti din greu. Peste tot, exista restaurante si cafenele, asa ca nu vei flamanzi :).

 

Transnistria

De facto, Transnistria este o tara separata – cu presedinte, guvern, parlament, limba oficiala, moneda proprie (rubla transnistreana). Poti sa treci in Transnistria cu trenul (exista trenuri Chisinau-Tighina, in limba ruso-turca – Bender) sau cu rutiera din Chisinau. Se completeaza un formular in limba rusa sau engleza (eu l-am scris in romana) si vei primi o viza de 10 ore (adica o mentiune cu pixul stipuland ora la care trebuie sa parasesti teritoriul controlat de separatist). Am auzit ca unii cetateni romani au avut probleme sa intre in Transnistria, asa ca e mai bine sa te duci acolo cu un prieten basarabean.

 

Vizita la crame / podgorii

Daca ati citit serialul meu, am vizitat mai ales podgorii. Iata cum se pot vizita.

Milestii Mici  – Rezervarile trebuie facute din timp pe site-ul Milestilor Mici.  Exista o multitudine de pachete de vizitare (cu sau fara degustare, tipuri de vinuri etc.), preturile incepand de la 200 de lei moldovenesti (50 de lei romanesti) pentru o vizita de 40 de minute in subterane in timpul programului normal de lucru.

Cricova  – Exista mai multe optiuni, cea mai ieftina optiune este excursia de 1 ora numita “Orasul subteran”, care costa 250 de lei moldovenesti (62,50 lei romanesti). Pentru toate optiunile, uitati-va aici.

Château Vartely (Orhei) – Château Vartely are si un complex turistic foarte frumos in incinta fabricii. Pentru o vizita la fabrica + degustare de 4 vinuri si sampanie (minimum 2 persoane), pretul este de 440 de lei moldovenesti (110 lei romanesti). Cazarea intr-o camera dubla costa 1.360 de lei moldovenesti (340 de lei romanesti). Exista tot soiul de pachete si optiuni, aruncati o privire aici.

Vinaria Purcari – O camera dubla in castel costa 60 de euro (in zi de lucru) si 70 de euro (in weekend). Proprietatea arata insa excelent, cu terenuri de tenis, biciclete la dispozitie etc. Mai multe amanunte aici. Degustarile de vin costa 13-32 de euro, in functie de numarul de vinuri degustate.

Kvint Tiraspol –  Un tur de o ora si jumatate cu degustare de brady-uri costa intre 50 și 120 de euro, in functie de numarul de participanti. Mai multe informatii.

 

Agentie de turism

Nu stiu nicio agentie romaneasca care sa faca tururi in Basarabia, desi sunt sigur ca exista. Daca va simtiti mai confortabil sa folositi serviciile unei agentii turistice de la Chisinau, aruncati un mail la “Trip to Moldova”. Printre cei 11 bloggeri moldoveni cu care am facut ture la podgorii exista o bloggerita care lucreaza ca ghid la “Trip to Moldova”, asa ca intrebati cu incredere de Victoria :).

Imagini Basarabia

Tren Chisinau - Bucuresti

Trenul Prietenia leaga Bucurestiul de Chisinau

Vagon dormit clasa 1 Bucuresti - Chisinau

 Cam asa arata vagonul de dormit de clasa 1

Troleibuz Chisinau

Transport public prin Chisinau – troleibuze pe Bdul Stefan cel Mare si Sfant

 Autogara Cimislia

Autogara din Cimislia

Casa schimb valutar Chisinau

Peste tot, case de schimb valutar. Poti schimba si lei fara nici o problema

Hotel Cosmos Chisinau

Poti dormi ieftin la hotel Cosmos

Jolly Arlon Chisinau

sau scump la Jolly Arlon

Placinta cu branza in Basarabia

Nu rata sa mananci bunatati basarabene 🙂

Viza Transnistria

Asa arata viza de Transnistria. In josul paginii mentioneaza data si ora la care trebuie sa parasesc teritoriul secesionist (viza e de 10 ore)

Obiective turistice Basarabia: Milestii Mici

Milestii Mici – cea mai mare colectie de vin din lume – 1,5 milioane sticle

Obiective turistice Basarabia: Cricova

Faimoasa Cricova, orasul subteran

Obiective turistice Basarabia: Chateau Vartely - Orhei

Chateau Vartely

13. Castelul Purcari.JPG

Pe un picior de plai, pe o gura de rai la Purcari

14. Kvint Tiraspol.JPG

Muzeul fabricii Kvint din Tiraspol

16. Drumul vinului la Tiganca.JPG

 Echipa „Redescopera Moldova – Drumul Vinului” la Tiganca (Gitana Winery)

Categorii:
Moldova

Comentarii

  • Salutare!
    Foarte tare! De mult timp vreau sa ajung si eu acolo. Sper sa ajung anul acesta
    O mica precizare: Biletele spre Chisinau cu Tarom erau 99€ cu cateva saptamani inainte de lansarea promotiei. Eu doar pot sa sper ca preturile vor ramane scazute 🙂

    Ciprian 24 octombrie 2013 9:47 Răspunde
  • Frumos articol. Imi place vagonul acela de clasa I, are un farmec aparte. Cred ca e o experienta si drumul in sine, chiar daca ar fi biletul de avion la acelasi tarif cred ca merita incercata odata si calatoria cu trenul

    Spatarmircea.com 24 octombrie 2013 11:14 Răspunde
  • 1.pentru cei care circula cu masini inmatriculate pe firme nu este necesara imputernicire notariala , ci numai o delegatie din partea firmei , semnata , datata si stampilata de reprezentantul acesteia din care sa
    rezulte perioada , traseul si scopul vizitei .
    2.in general drumurile sunt inferioare din punct de vedere calitativ ,dar , de ex. , de la punctul de frontiera Albita-Leuseni pana la Chisinau soseaua este perfecta si nu trece prin nici o localitate .In Romania nu exista o astfel de sosea de la intrarea in tara si pana in capitala .
    3. in mod normal nu este nici un fel de problema de a traversa Transnistria , inclusiv cu autoturismul .Sunt situatii cand te mai provoaca psihic dar nu trebuie sa dai curs .
    4. oameni calzi , naturali , cu multe produse agroalimentare care au ramas naturale si multe , multe care ar putea fi spuse …..

    catalin 24 octombrie 2013 13:00 Răspunde
  • Am trecut recent vama cu un pasaport romanesc care expira in aproximativ o saptama si nu am avut nici o problema. Am sunat si la consulat mai demult sa intrebam despre asta si ni s-a spus ca e suficient sa ai pasaport valabil, nu exista un termen minim ca pentru Turcia (acolo e 6 luni parca).

    Nadia 25 octombrie 2013 9:55 Răspunde
  • Salut Cezar.Sa aduc niste completari dupa o vizita recenta in Basarabia.
    Pretul la tigari e halucinant dea dreptul – Galaxy 1.5 ron un fel de lights, Rothmans 2.5 ron, Davidoff 4 ron, la fel Cammelul, Kentul, Marlboro.
    Cazarea 300 lei moldovenesti (75 ron) dupa mici negocieri la Hotel Turist .,plus varianta ospilitatii basarabenilor ,fiind gazduit la Cahul de niste oameni de o rara caldura si gingasie.
    Dincolo de cuvinte , merita vazut si simtit la fata locului taramul de dincolo de Prut.
    Alte preturi : din autogara cursa Chisinau -Odessa 32 ron. Chisinau – Moscow 150 ron.

    SanLorenzo 25 octombrie 2013 22:55 Răspunde
  • @SanLorenzo
    Alte preturi : din autogara cursa Chisinau -Odessa 32 ron. Chisinau – Moscow 150 ron.
    Wow!!!! halucinante aceste preturi !!!

    shakuka 14 decembrie 2013 22:08 Răspunde
  • Mi-au placut mult explicatiile tale si fotografiile impecabile. Felicitari pentru echidistanta. Frumos din partea ta si pentru impresii si pt faptul ca ai pus accent pe frumusetea basarabeana,asa incat induci dorinta de a pleca „si miine” pe urmele pasilor tai.
    Si cine stie… poate ca da.

    veronica 31 ianuarie 2014 12:53 Răspunde
    • Multumesc frumos de cuvintele frumoase 🙂 Si sper ca da 🙂

      Imperator 1 februarie 2014 16:44 Răspunde
  • As vrea sa petrec un weekend prelungit in Republica Moldova (vineri-luni).
    Ma gandesc sa vizitez vreo 2-3 podgorii. Sa merg pe varianta „clasica” Milestii Mici si Cricova (chiar tb facute rezervari?) sau sunt altele mai interesante? In afara de varianta de mers cu masina proprie, se mai pot vizita convenabil si altfel ca sa pot face linistit si degustare?
    In afara de Orheiul Vechi si Manastirea Capriana ar mai fi ceva interesant de vazut in jurul Chisinaului?

    Zola 17 octombrie 2014 13:14 Răspunde
  • In ultima perioada au aparut cateva noutati in transportul feroviar dintre Romania si Moldova; aceste informatii cred ca sunt importante pt turisti si ar trebui sa apara si pe site-ul tau:
    – Trenul International nr. 821/1051 Chisinau – Iasi-Socola circula zilnic, pleaca din Chisinau la 06:43 si ajunge in gara Iasi-Socola la 10:56; gara Socola se afla in Iasi, langa pasarela Bucium, fiind cea de-a treia gara ca marime din Iasi; legatura cu centrul orasului este asigurata de autobuze speciale; itinerariul cursei speciale pentru calatorii care sosesc cu trenul de la Chisinau este urmatorul:
    *ora 11,14 Gara Socola – Casa Sindicatelor – campus Tudor Vladimirescu (Iulius Mall) – Hotel Europa – Moldova Center – Sala Polivalenta (Palas Mall); Tariful unei calatorii este 2 lei romanesti, iar plata se poate face in mjlocul de transport destinat acestei curse speciale.
    – Trenul International nr. 822/1052 Iasi-Socola – Chisinau, circula zilnic si pleaca din Iasi, gara Socola la ora 17:12 si ajunge la 21:13 in Chisinau; itinerariul cursei speciale pentru calatorii care pleaca cu trenul la Chisinau este urmatorul:
    *ora 16,10 campus Tudor Vladimirescu (Iulius Mall) – Hotel Europa – Moldova Center – Sala Polivalenta (Palas Mall) – Podu Ros (magazin 1001 Articole) – Casa Sindicatelor – Gara Socola; Tariful unei calatorii este de 2 lei romanesti, iar plata se poate face in mjlocul de transport destinat acestei curse speciale.
    Preturile biletului de tren pe ruta Iasi-Chisinau/Chisinau-Iasi sunt:
    – clasa I – 173 MDL (36 RON)
    – clasa a II-a – 148 MDL(31 RON)
    – clasa a III-a – 132 MDL (28 RON)
    Biletele se cumpara de la casele garii, in Chisinau si de la personalul de tren, in Iasi.
    ** TRENUL INTERNATIONAL „PRIETENIA” CHISINAU-BUCURESTI/BUCURESTI-CHISINAU CIRCULA DIN NOU ZILNIC:
    – Trenul international nr. 105/401 Chişinău – Bucureşti Nord; pleaca din gara Chisinau la ora 17:00 si opreste in Ungheni, Iasi-Nicolina, Iasi, Roman, Bacau, Focsani, Buzau, Ploiesti-Sud si ajunge in Bucuresti-Nord la 06:04; Vagoanele sunt de tip cuseta cu locuri la clasa I si a II-a, trenul are in componenta vagon-restaurant;
    – Trenul international nr. 106/402 Bucureşti-Nord – Chişinău, pleaca din gara Bucuresti-Nord la ora 19:15 si opreste in Ploiesti-Sud, Buzau, Focsani, Bacau, Roman, Iasi, Iasi-Nicolina, Ungheni si ajunge in Chisinau la 09:06; Vagoanele sunt de tip cuseta cu locuri la clasa I si a II-a, trenul are in componenta vagon-restaurant.
    Daca aveti nevoie de un ghid individual pt Chisinau, Tiraspol, Soroca, Balti, Tighina/Bender, Odessa, Cernauti, Liov etc, ma puteti contacta la 0722363643 sau cipriancristea_2000@yahoo.com – Ciprian.

    CIPRIAN 22 decembrie 2015 0:00 Răspunde
  • Trenuri directe intre Romania si Moldova si retur:

    1. – Trenul IR nr. 821/1051 „Unirea” Chisinau – Iasi-Socola, circula luni, vineri, sambata si duminica, pleaca din Chisinau la 06,43, opreste in Ungheni (9,35) si Iasi-Socola (10,59); gara Socola se afla in Iasi, langa pasarela Bucium; legatura cu centrul orasului este asigurata de autobuzul nr.51 – ora 11,14 plecare din Gara Socola pe traseul: Casa Sindicatelor – campus Tudor Vladimirescu (Iulius mall) – Hotel Europa – Moldova Center – Sala Polivalenta (Palas); biletul costa 2 lei romanesti, plata se poate face in autobuz;
    – Trenul IR nr. 822/1052 „Unirea” Iasi-Socola – Chisinau, circula luni, vineri, sambata si duminica, pleaca din Iasi-Socola la 17,12, opreste in Ungheni (18,57) si Chisinau (21,13); traseul autobuzului nr.51, special pentru gara Socola, este: ora 16,10 plecare din campusul Tudor Vladimirescu (Iulius mall) pe traseul: Hotel Europa – Moldova Center – Sala Polivalenta (Palas) – Podu Ros (magazin “1001 Articole”) – Casa Sindicatelor – Gara Socola; biletul costa 2 lei romanesti, plata se poate face in autobuz;
    Preturile biletului de tren pe ruta Iasi-Chisinau/Chisinau-Iasi sunt: clasa I – 173 lei moldovenesti (37 lei romanesti); clasa a II-a – 148 lei moldovenesti (31,50 lei romanesti); clasa a III-a – 132 lei moldovenesti (28 lei romanesti). Biletele se cumpara de la casele garii in Chisinau si de la personalul de tren in Iasi.
    2. – Trenul IR nr.105/401 „Prietenia” Chişinău – Bucureşti-Nord, circula zilnic, pleaca din Chisinau la 16,45, opreste in Ungheni (20,39), Iasi-Nicolina (22,12), Iasi (22,18), Bacau (0,58), Focsani (2,40), Buzau (3,48), Ploiesti-Sud (5,06) si Bucuresti-Nord (6,04); vagoane tip cuseta, clasa I si a II-a, vagon-restaurant;
    – Trenul IR nr. 106/402 „Prietenia” Bucureşti-Nord – Chişinău, circula zilnic, pleaca din Bucuresti-Nord la 19,15, opreste in Ploiesti-Sud (20,06), Buzau (21,29), Focsani (22,44), Bacau (0,29), Iasi (3,09), Iasi-Nicolina (3,17), Ungheni (5,02) si Chisinau (9,06); vagoane tip cuseta, clasa I si a II-a, vagon-restaurant.
    3. – Trenul Regio nr.1062 Iasi – Ungheni, circula zilnic, pleaca din Iasi la 4,51, opreste in Iasi-Nicolina (4,58), Iasi-Socola (5,04) si Ungheni (6,55);
    – Trenul Regio nr.1061 Ungheni – Iasi, circula zilnic, pleaca din Ungheni la 7,55, opreste in Iasi-Socola (9,35), Iasi-Nicolina (9,41) si Iasi (9,51);
    4. – Trenul Regio nr.1064 Iasi – Ungheni, circula zilnic, pleaca din Iasi la 13,12, opreste in Iasi-Nicolina (13,22), Iasi-Socola (13,28) si Ungheni (15,05);
    – Trenul Regio nr.1063 Ungheni – Iasi, circula zilnic, pleaca din Ungheni la 17,00, opreste in Iasi-Socola (18,18), Iasi-Nicolina (18,24) si Iasi (18,30);

    Pt excursii in Moldova (Chisinau, Tiraspol, Soroca etc) sau Ucraina (Cernauti, Liov, Odessa etc) si servicii de ghid individual, va stau la dispozitie, tel. 0722363643 sau cipriancristea_2000@yahoo.com – Ciprian.

    CIPRIAN 12 februarie 2016 19:17 Răspunde
  • Multumim!
    Foarte util.

    Adrian 6 decembrie 2016 20:04 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii