Astazi am avut un moment de bucurie si m-am gandit sa-l impartasesc cu voi. Pentru ca mi-am adus aminte de zilele studentiei cand gaseam tot soiul de seminare si scoli de vara si trebuia sa ma dau peste cap pentru ca sa gasesc bani de tren, ca pana la urma, cum necum, faceam intr-un final rost (de cele mai multe ori). Ei bine, intr-o buna dimineata prin aprilie, citind presa, am citit despre niste elevi de la liceul Tudor Vianu din Bucuresti care au castigat premii la un concurs mondial organizat de NASA si nu aveau bani pentru a zbura pana la Los Angeles unde sa-si savureze triumful la ceremonia de acordare a premilor. Dar pana sa pun mana pe niste telefoane, o prietena, Cristina care se coupa de marketingul de la Traveo vorbise deja la Traveo pentru ca sa le faca rost de bilete pana la Los Angeles. Au urmat alte cateva telefoane si cei de la KLM au raspuns „da” imediat. Cristina i-a contactat pe cei de la liceu, s-a vazut cu ei, iar Traveo si KLM au gasit biletele necesara pentru ca acesti elevi exceptionali sa ajunga la Conferinta Internationala pentru Dezvoltare Aerospatiala 2014.
Ce pot sa va spun este ca elevii de la Tudor Vianu au avut mai multe proiecte dintre care au fost premiate – s-au obtinut 2 premii 1, 2 premii 2 si un premiu 3. Premiile 1 au fost acordate proiectelor Selene Expandable Space Orbital Settlement (clasa XI) si The Honeycomb Space Settlement (clasa X) in care elevii au creat niste statii orbitale extraterestre. Ma rog, nu ma pricep nici eu prea mult (desi imi plac de mor Star Wars sau Star Trek), cert este ca intreaga descriere a cum sa creezi o statie orbitala i-a impresionat pe americani si proiectele romanesti au fost alese dintre nu mai putin de alte 500 si ceva de proiecte depuse. Aruncati o privire aici. Trebuie sa mentionez ca alaturi de elevii de la Tudor Vianu, au mai castigat premii si liceeni de la alte licee romanesti din Bucuresti, Constanta si Brasov.
Astazi liceenii romani au decolat in directia Los Angeles cu o cursa a companiei Air France si se vor intoarce peste cateva zile dupa o experienta de care in mod cert isi vor aduce aminte toata viata. Si e posibil ca in cazul unora sa le si canalizeze viata spre o anumita cariera in aero-spatiale.
Si inca odata, as dori sa multumesc sponsorilor KLM si Traveo.
Ma bucur sincer ca acesti copii exceptionali au gasit sponsori pentru a putea ajunge in State sa-si ia premiile. Am vazut in urma cu maxim 10 zile cum autoritatile noastre se ascundeau rusinos dupa nu stiu ce hartii, regulamente, etc. pentru a se justifica cumva ca nu pot trimite acesti elevii remarcabili sa-si ridice premiile NASA :-q
Felicitari celor de la KLM si Traveo !