Sfarsit de octombrie, suntem in plina toamna. La Bucuresti, chiar a nins acum vreo doua saptamani, dar s-a topit repede spre norocul Primariei, surprinsa din nou ca, la sfarsit de an, culmea, intr-un oras tropical ca Bucurestiul mai si ninge, in timp ce undeva mai la vest, cam pe aceeasi paralela, era inca vreme de plaja. Da, daca nu va vine sa credeti, Ruse se afla la aceeasi latitudine daca nu cu Bucurestiul, atunci cu Giurgiu, dar temperatura este mult mult mai blanda. Noroc de Mediterana, noroc de Gulfstream, in timp ce noi suntem expusi crivatului politic si meteorologic al mamei Rusia. Am fost la sfarsit de octombrie pe Coasta de Azur, la Monaco, si apoi in weekend la Nice. La Monaco am fost invitat de APG la o conferinta a APG Network, o retea globala de agentii GSA.

Ce este GSA? GSA inseamna Global Sales Agent, sunt practic reprezentantii unor companii aeriene intr-o anumita tara sau regiune. Companiile aeriene nu pot si nici nu vor sa aiba birouri in toate tarile lumii, chiar si in tarile in care opereaza, asa ca prefera sa lucreze cu agentii locale de reprezentare care sa se ocupe de vanzari, marketing, operatiuni, legatura cu aeroportul, cazarea echipajului (daca e cazul) si altele. In Romania, companii precum TAP, Fly Dubai, LOT, Air Serbia si Fly Pegasus sunt reprezentati de GSA-uri, nu au birou local, dar chiar si alte companii care nu zboara in Romania sunt reprezentate la nivel local de GSA-uri cum ar fi China Southern, SATA, Brussels Airlines, Emirates, Qantas, Sri Lankan si multe altele. Ei bine, unele din aceste GSA-uri s-au unit la nivel global, formand probabil cea mai mare retea de GSA-uri din lume in reteaua APG Network, prezenta direct in 110 tari, dar acoperind 176 de tari si deservind mai bine de 200 de companii aeriene.

Ei bine, aceasta retea globala are cate un meeting anual, iar anul acesta el a avut loc la Monaco unde am fost invitat de reprezentantul roman al APG Network, domnul Dorin Ivascu, presedinte al Regional Air Support  si membru al boardului global al APG Network.

Facand toate aceste introduceri, iata-ma, dis-de-dimineata, la ora aia pe care o uram toti, in Otopeni, gata de decolare. Urma sa zbor spre Nice cu Alitalia, schimband la Roma Fiumicino. In ciuda reputatiei extrem de proaste a transportatorului italian (si pe buna dreptate de altfel), nu mai pot plange – zborurile s-au desfasurat la timp, bagajul a ajuns la Nice, desi am trecut prin ilustrul aeroport Fiumicino Leonardo da Vinci, cel prea usor pierzatorul de bagaje, iar business lounge-ul Alitalia a fost un loc de popas placut, cu croasante proaspete si internet care mergea ca ochii mortului. Dar ce mai conta? Vremea era minunata, am traversat un colt al Corsicii si, dupa nici o ora, coboram incet paralel cu Coasta de Azur, punand incet si sigur rotile pe aeroportul Nice – Côte d’Azur. Un soare splendid si o temperatura de 20 de grade ma asteptau. Verificasem starea vremii si toata perioada anunta soare si peste 20 de grade.

Dar partea cea mai tare urma sa se intample de acum incolo. Pentru ca printre sponsorii reuniunii se afla si compania de elicoptere Heli Air Monaco, distribuita prin APG Network, ei bine, toti cei 3–400 de participanti urmau sa fie transferati de la aeroportul din Nice pana pe heliportul Monaco cu elicopterul (micul principat nu are aeroport din lipsa de loc) desi sunt 31 km intre aeroport si hotelul Fairmont unde avea loc evenimentul. Daca de zburat cu avionul, am tot zburat, am peste 800 de zboruri la activ, ei bine, cu elicopterul nu am zburat decat o data in Caraibe. Si ce poate fi mai fitza decat un zbor cu elicopterul deasupra Coastei de Azur in drum spre principatul luxului, Monaco!

Zborul e scurt, nu dureaza decat 7 minute… Dar 7 minute intense, 7 minute in care minunata Coasta de Azur ni s-a infatisat din plin si in plin soare. O placere sa zbori cu elicopterul si sa observi de sus tarmul, vilele somptuoase si in final blocurile din Monaco. Am aterizat pe heliport, ne-am primit bagajul si imediat am fost bagati intr-un microbuz. In cateva minute eram in fata hotelului Fairmont, unul din hotelurile de lux din Monaco, si in mod sigur unul dintre hotelurile iconice.

Daca te uiti pe harta Europei, Monaco pare o anomalie, fiind mult prea mic. Este practic cea mai mica tara a Europei, exceptand Vaticanul. Desi toata lumea vorbeste franceza, zona Monaco este prin traditie italofona. Monaco a fost detinut de Genova pana in 1297 cand Francesco Grimaldi, unul din liderii unui partid aflat in opozitie in Genova, a cucerit citadela construita de genovezi pe stanca Monaco (unde acum se afla orasul vechi si palatul princiar). A facut-o prin inselaciune, deoarece el si garzile lui s-au mascat in calugari si asa au patruns in cetate fara lupta. Din acest Francesco Grimaldi poreclit “Malizia” – adica “Vicleanul” (ma rog, de la var-su, ca Malizia nu a avut copii), s-au tras toti principii de Monaco, inclusiv actualul principe Albert II Grimaldi. Monaco si familia Grimaldi au continuat sa fie vasali Genovei. De-a lungul istoriei, Monaco a fost independent, dar sub protectia unui stat mare din zona – de-a lungul secolelor acestea au fost Sardinia, Savoia si, in final, Franta, desi limba locala, monegasca, este mult mai apropiata de italiana (este, practic, genoveza foarte aproapiata de corsicana) decat de franceza. Desi “imbratisati” de regate italiene, familia Grimaldi si-a construit niste relatii excelente cu Parisul, taman pentru a putea sa-si pastreze independenta.

Evident, in perioade de razboaie continentale, Monaco a disparut de pe harta, dar de fiecare data a fost restaurat. Mai intai, Franta revolutionara si apoi napoleoneana a inghitit micul principat intre 1793 si 1814, dar, dupa infrangerea “capcaunului corsican”, principatul de Monaco a fost refacut sub conducerea familiei Grimaldi. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Monaco a fost ocupat de italieni (care primisera inapoi Nisa si Savoia pierdute in secolul precedent, iar dupa ce italienii au iesit din razboi in 1943, nemtii au luat locul italienilor). La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial si inceputul domniei lui Rainier III, Monaco era falimentar, rezervele sale de aur jefuite de ocupatie, iar principala sursa de bani, cazinoul, era cam pustiu. Europa era saraca lipita pamantului, orasele distruse, lumea buna scapatata. Asa ca Rainier III a venit sa salveze principatul – acesta urma sa devina un simbol al luxului, construit in jurul cazinoului, un centru tax-free unde sa se refugieze bogatii supra-taxati in restul Europei si o atractie turistica. Cine avea bani in anii ’50–’60? Pai, americanii, pentru ca europenii erau preocupati de reconstructie si de Razboiul Rece. Cum sa atragi bogatanii de peste Ocean intr-un principat minuscul complet necunoscut? Simplu, printr-o nunta a secolului, asa ca principele Rainier III a cerut-o in casatorie pe actrita americana Grace Kelly, laureata a Oscarului si principala vedeta feminina a Hollyowoodului. Nunta secolului a avut loc in 1956, asigurand publicitatea necesara principatului si valul de miliardari americani veniti sa descopere principatul mediteraneean si sa lase bani seriosi la cazinou.

Strategia a functionat. Astazi, Monaco este simbolul luxului in Europa, un lux de bun-gust, nu orbitor si trufas precum cel din Golf, un lux sofisticat care continua sa atraga miliardele bogatilor dornici sa evite taxele si pentru a juca, evident, la cazinou.

Hotelul Fairmont in care urma sa aiba loc congresul este cel mai mare hotel din Principat, un hotel cu mai bine de 600 de camere, aflat in imediata apropiere a cazinoului (intre timp, cazinourile au proliferat in Monaco, asa ca inclusiv hotelul nostru dispunea de un cazinou). Din pacate, camera nu era gata, dar nici o problema… Am lasat bagajele la hotel si am taiat-o in oras… de-a lungul coastei, pozand celebra stanca si apoi am urcat pana in orasul vechi.

Monaco – Monaco e doar stanca pe care este construit orasul vechi si palatul princiar. Zona cu blocuri cocotate pe deal se numeste Monte Carlo, dar sufletul principatului se afla pe stanca… printre ulitele inguste, in piata mare flancata de fatade italienesti, pe langa marele Muzeu Oceanografic din Monaco, fondat de printul Albert I in 1910, dar adevaratul parinte al colectiei este celebrul oceanograf Jacques- Yves Cousteau care a fost director al muzeului oceanografic din 1957 pana in 1988 (Printul Rainier III a stiut cum sa atraga celebritatile in Monaco).

M-am plimbat pe stradutele din Monacoul vechi, azi gazduind numeroase restaurante si magazine de suvenire, am explorat micile, dar pitorestile gradini de pe versanti si, dupa ce am aruncat un ochi spre zona noua a orasului Fontvieille, o zona construita recent pe un pamant “nou” smuls marii. A fost o placere sa ma plimb prin Fontvieille, trecand in revista incredibilele iahturi trase unul langa altul in portul cartierului si admirand cladirea Catedralei, dar si a Muzeului Oceanografic construite pe muchia stancii.

Din pacate, apusul soarelui vestea ca trebuie sa ma intorc de urgenta la hotel Fairmont pentru ca pe la 7 incepea receptia de bun-venit. Asa ca am luat-o la goana rapid, folosind si sistemul ingenios de lifturi publice (Monaco este cocotat pe stanci, si nu se poate ca onoratii cetateni, rezidenti sau vizitatori sa se oboseasca catarandu-se pe dealuri), am ajuns destul de repede la hotel. Camera era gata, asa ca am recuperate bagajele si a trebuit sa ma imbrac dupa vreun an si jumatate in costum de gala. Cam ciudat ma simt in costum, dar asta e. In ultimele cateva luni am slabit destul de mult, a fost o mica drama sa gasesc ceva costum pe masura, noroc ca le-am tinut pe unele mai vechi… in schimb foarte noi erau pantofii de la Why Denis care, desi vorba aia: niciodata sa nu imbraci pantofi noi cand te duci undeva, au picat perfect…. Moi, usori si gata de dans :). Noroc ca nu era un ceai dansant, ci doar o receptie cu mancaruri sofisticate, dar neindestulatoare (pana la urma, am dat iama de vreo 2-3 ori printre scoici, melci si tot soiul de vietati marine), unde care am cunoscut mai multa lume. Cei mai haiosi? Evident, cele mai haioase erau fetele din Georgia care pe vremuri lucrasera la compania lui Dinu Patriciu, Rompetrol, care facusera niste investitii mari prin Georgia si detineau numeroase benzinarii (le-am vazut cu ochii mei), asa ca fetele fusesera de multe ori la cursuri de pregatire si sedinte la sediul central din Bucuresti si, evident, invatasera si un pic de romaneste…

A doua zi, incepea conferinta APG Network, asa ca trebuia sa fiu la timp si la patru ace. Si venisem cu tot ce avea dulapul meu mai bun :).

Am fost la Monaco la invitatia Regional Air Support, reprezentantul in Romania al APG Network, si cu sprijinul Heli Air Monaco.

Imagini Monaco

Sa ne relaxam in business lounge-ul de la Roma (multumita cardului gold – Flying Blue)

In coborare, survolam Coasta de Azur (cred ca aici e Antibes)

Aeroportul Nice – Cote d’Azur

Spre check in-ul de elicoptere

Gata de imbarcare

Un nou survol al Coastei de Azur – ajungand la Monaco

Gata, aterizam pe heliportul din Monaco

Cu picioarele pe pamant 🙂

Gazda congresului – hotel Fairmont

la doi pasi de cazino

Dar sa lasam hotelul, sa trec la vizitat Monaco 🙂

Sporturile auto – o mare feblete a monegascilor si a familiei domnitoare

Pe acolo pe unde sunt tribunele de Formula 1, acum e un parc de distractii

Panorama tipica a principatului

Daca nu aici sa vezi yahturi, atunci unde ?

Muzeul Oceanografic construit pe muchia stancii

Catedrala din Monaco, unde sunt ingropati Rainier, Grace si numerosi alti principi din dinastia Grimaldi

Palatul principelul de Monaco. O parte din el se viziteaza

Statuia lui Francesco Grimaldi „Malizia”, fondatorul dinastiei

De cealalta parte a insulei, Fontvieille, orasul nou, construit pe un teren smuls Marii Mediterane

Unul din numeroasele ascensoare publice din Monaco

Nu mi-e rusine nici cu yahturile din Fontvieille

Tot aici e heliportul

Seara in Monaco

Nu poti sa parchezi orice in fata cazinoului 🙂

Casino by night

Inapoi la Fairmont

Cam asa arata camera

Monaco – o betie de lumini

Gata de receptie 🙂

Prietenia romano-georgiana 🙂