Qatar Airways decupleaza Sofia de Bucuresti. De la 1 martie, zboruri zilnice Bucuresti – Doha

Qatar Airways.jpg

Se pare ca lui Qatar Airways ii prieste cursa de Bucuresti. Qatarul a venit in Romania acum 5 ani daca tin bine minte, mai intai discret, incercand marea cu degetul… 3 zboruri pe saptamana si zborul de Bucuresti era cuplat cu cel de Sofia. Dar avioanele au fost tot timpul pline si incet, incet, s-a ajuns ca cei de la Qatar sa zboare zilnic pe ruta Doha – Bucuresti – Sofia – Bucuresti – Doha. Incepand de la 1 martie 2015, insa zborurile de Bucuresti vor fi decuplate de Sofia si vor opera doar cursa directa Doha – Bucuresti – Doha si atat. Asta va insemna ca orarele zborurilor se schimba si apar oportunitati fie de noi conexiuni, fie de a vizita Doha in tranzit. Dar sa va dau detaliile

Deci, de la 1 martie 2015, orarul zborurilor va fi urmatorul:

 

Luni, miercuri, vineri, sambata

Doha – Bucuresti 7:30 – 11:40

Bucuresti – Doha 12:40 – 18:10

 

Marti, joi, duminica

Doha – Bucuresti 13:05 – 17:15

Bucuresti – Doha 18:15 – 23:45

 

Atentie:

Daca aveti tranzit mai lung de 8 ore, puteti beneficia gratuit de viza, cazare, masa si transfer aeroport – hotel – aeroport. Puteti beneficia de aceasta oferta daca aveti un bilet Qatar Airways si daca veti contacta biroul de la Bucuresti al Qatar Airways cu 72 ore inainte de zbor, Atentie, aceasta oferta nu este valabila daca tranzitul este dinspre sau spre Abu Dhabi, Bahrain, Dubai (ambele aeroporturi), Kuwait si Sharjah.

Daca aveti un tranzit de 5 – 12 ore si acest tranzit se desfasoara intre orele 4:00 si 19:00, puteti beneficia de un tur gratuit de oras (inclusiv viza) de 2 ore si jumatate. Trebuie doar sa va prezentati la biroul Doha City Tour cand sositi in aeroport si veti avea parte si de un ghid in limba engleza. Programul include vizitarea Muzeului de Arta Islamica, Centrului Cultural Katara, zonei Pearl-Qatar si a bazarului Waqif. Mai multe amanunte aici.

Categorii:
Tips & Tricks

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii