Idei de călătorie de 1 Mai

01. Catedrala Sf. Sofia - Istanbul.JPG

Anul trecut, 1 Mai a căzut chiar foarte bine… într-o joi. Oricum, nimeni sau aproape nimeni nu lucra joia, așa că am organizat o excursie din seria “Haideți cu Imperator” în Cappadocia să ne dăm cu balonul, dar unde am și descoperit un ținut ca de basm, care merită cu prisosință vizitat. Anul ăsta, 1 Mai pică vinerea, deci și acum va fi un weekend lung. Anul ăsta, 1 Mai mă prinde într-un alt tur, la Ashgabat, capitala Turkmenistanului, dar duminică voi fi acasă. Dar pentru mulți dintre voi, 1 Mai este, cum scriam, un weekend lung. Și dacă vreți și altceva decât grătar la iarbă aproape verde, m-am gândit să vă ofer niște sugestii. Nu foarte departe, aici, la doi pași, poți să ajungi și cu mașina, și cu autocarul, și cu avionul.

Istanbul – cred că ăsta este orașul pe care l-aș recomanda oricând, mai ales primăvara. Cred că primăvara este perioada cea mai frumoasă de vizitat orașul de pe Bosfor. Totul e verde, aerul e fresh după o iarnă de obicei ploioasă, simți zumzetul orașului și bucuria în aer. În trei zile, poți să descoperi o bună parte din orașul de pe Bosfor – zona istorică din peninsula cu Sf. Sofia, Moscheea Albastră, Bazarul, Cistern Basilica, să pufăiți o shisha la o terasă… Evident, nu puteți rata Palatul Sultanilor. Într-o altă zi, puteți trece cornul de aur pentru palatul Dolmabahce și zona pedestră (mă rog, aproape pedestră, mai trec mașinile Poliției și tramvaiul – Istiklal Caddesi) și, de ce nu, să dați o fugă prin Fanar. Și într-o altă zi v-aș recomanda să mergeți pe Insulele Prințeselor, pentru a descoperi un Istanbul altfel. Evident, chiar dacă ai avea o săptămână la dispoziție, tot nu te vei plictisi – poți ajunge la Edikule sau să descoperi ulițele dintre Sf. Sofia și Marea Marmara, poți vizita impresionantul Muzeu Arheologic, poți lua o croazieră pe Bosfor (fie o croazieră turistică, fie, pur și simplu, ferry-ul public, poți traversa Bosforul pe dedesubt cu metroul, poți descoperi marile malluri din zona asiatică sau să dai o fugă de o zi la vechiul Adrianopole, actualul Edirne).

Și în caz că nu vreți să vă bateți capul cu detalii organizatorice, puteți opta pentru o excursie programată special de 1 Mai, cum este cea oferită de cei de la Paralela 45.

 

Budapesta ‒ am fost în capitala Ungariei de peste 40 de ori, cred. La un moment dat, ajungeam aproape în fiecare săptămână, dar de fiecare dată nu puteam să stau în hotel, ci ieșeam imediat chiar și pentru o jumătate de oră de locuri faine. Dacă anul ăsta n-aș fi fost prin Asia Centrală, în mod cert aș fi fost de 1 Mai în Budapesta pentru că, de ceva timp încoace, an de an, de 1 Mai are loc o paradă aviatică deasupra Dunării, cu participarea a numeroase aeronave mari și mici – inclusiv avioane de pasageri. Cât timp Ungaria avea o companie aeriană națională, de 1 Mai un avion Malev survola Budapesta la joasă altitudine. Acum, locul Malevului a fost luat de Wizz.

Ca să vă dați seama ce se întâmplă, aruncați o privire aici

 

 

În caz că doriți să vizitați Budapesta cu ghid și într-un cadru organizat, puteți arunca o privire pe oferta excursiei cu autocarul a celor de la Paralela 45, fix de 1 Mai:

 

Viena  – o altă capitală aflată nu foarte departe de noi. Viena a fost capitala unui imperiu care s-a extins cam prin toată Europa și nu e o surpriză că toată bogăția a fost îndreptată spre ea – vei găsi urmele Habsburgilor peste tot – palate imperiale impozante, școala ecvestră, micile palate ale nobililor, acestea ornând centrul istoric, dar și Ringul, bulevardul circular cu clădiri monumentale (Primăria, Parlamentul, Opera etc.) care flanchează centrul vechi. Pe aici, înainte de Franz Josef treceau zidurile de apărare ale orașului, care au salvat Viena de multe atacuri, cel mai cunoscut caz fiind atacul otoman din 1683, ultima sforțare a turcilor de a pătrunde în forță în Europa Centrală. De atunci și până în secolul XX, turcii au bătut permanent în retragere, dar după Al Doilea Razboi Mondial, judecând după numărul de localuri turcești cu kebab pe care le vezi prin Viena, se pare că urmașii vizirului Kara Mustafa au învins :).

Viena nu seduce doar prin arhitectură și stil, ci și prin mâncare. Dacă ajungi la Viena, nu rata să mănânci un schnitzel, să bei un vin sau să te duci să iei un Sacher, tort adevărat fix de la hotelul Sacher, din spatele Operei. Aș adăuga ciocolatele Mozart și… trebuie să mă opresc. Nu de alta, dar mi se face o poftăăă, iar eu încă sunt pe cură :).

Viena nu e foarte departe, mai ales din Ardeal, și puteți ajunge acolo și cu mașina. Dacă însă optați pentru o excursie organizată de 1 Mai, puteți opta pentru o excursie combinată, în care să vedeți atât Viena, cât și Budapesta (ar fi cu adevărat păcat să treci pe lângă capitala Ungariei și să nu te oprești) și, ca bonus, poți vedea și Bratislava, capitala Slovaciei, aflată la o oră de Viena. Mai multe amănunte, aici.

 

Voi ce planuri aveți de 1 Mai?

 

01. Catedrala Sf. Sofia - Istanbul.JPG

Cele doua monumente definitorii pentru Istanbul – Catedrala Ortodoxa Sf. Sofia

02. Moscheea Albastra.JPG

Moscheea Albastra

03. Turnul Galata.JPG

Una dintre cele mai frrumoase panorame din oras – urcati-va in turnul Galata, nu veti regreta !

04. Dolmabahce Mosque.JPG

Moscheea Sultanului de la Dolmabahce pe malul Bosforului

05. Istiklal Caddesi.JPG

Istiklal Caddesi – mai trebuie sa spun ca e un loc foarte popular ?

06. Peste de vanzare in Istanbul.JPG

Aflata pe malul unei mari, nu se poate sa nu mananci peste in Istanbul

07. Mirodenii in Istanbul.JPG

Nu stiu cat folositi mirodenii, dar arata senzational 🙂

08. Parlamnentul din Budapesta.JPG

Budapesta – Parlamentul Ungariei

09. Parlamentul din Budapesta.JPG

Pe aici se intra

10. Palatul Buda.JPG

Palatul Buda… noaptea ai senzatia ca leviteaza

11. Dealul Gellert.JPG

Statuia Libertatii (fosta Statuia Eroilor Sovietici :))))

12. Hotel Gellert.JPG

Hotelul Gellert – multi ani, THE HOTEL in Budapesta

13. Lanc hid - Budapest.JPG

E musai sa te plimbi pe Podul cu Lanturi. Chiar daca esti mireasa 🙂

14. Placinte unguresti.JPG

Despre bucataria ungureasca, nu cred ca trebuie sa scriu prea multe. Ca mi se face pofta 🙂

15. Opera din Viena.JPG

Centrul intelectual al unui oras uber-intelectual: Opera din Viena

16. Muzeul din Viena.JPG

Muzeul de Istorie Naturala a Vienei

17. Monumentul ciumei.JPG

Monumentul Ciumei – ma rog, monumentul care sarbatoreste scaparea de doamna Ciuma 🙂

18. Catedrala Sf. Stefan.JPG

Catedrala Sf. Stefan – pe vremuri, cea mai inalta cladire din Viena

19. Hofburg.JPG

La palat, la Hofburg

20. Centrul Vienei.JPG

Pe strazile pietonale din centru… acolo unde simti izul Vienei imperiale

21. Ciocolata austriaca.JPG

 Sa va fac pofta ? Sa nu va fac ? Hai sa va fac 🙂

 

Tripsta-logo
Categorii:
Diverse · Paralela 45

Comentarii

  • Anul acesta de 1 Mai, Cinque Terre, dar mi-ai făcut o poftă de Orient…

    Marius W. 24 martie 2015 11:09 Răspunde
  • ce ai zice sa te ocupi un pic si de intern…..ca mereu de 1Mai este nebunie, lumea pleaca in toate directiile si este full in zonele cunoscute si pe drumuri. Poate ai niste idei originale, convenabile si kids friendly. Daca totusi nu te intereseaza poate ma redirectionezi catre alti bloggeri care se ocupa bine de ac subiect. mersi frumos

    florentina 25 martie 2015 1:22 Răspunde
  • Anul acesta 1 Mai ma prinde in Egipt, la scufundari. 🙂

    Adi 25 martie 2015 11:07 Răspunde
  • De 1 Mai o sa plec cu familia intr-o mini-vacanta in Austria si Germania. O sa stam undeva langa Innsbruck astfel incat sa putem vizita castele Neuschwanstein, Hohenschwangau, Linderhof si Herrenchiemsee, Munchen, Innsbruck, fabrica Swarovski de la Wattens si Salzburg.

    Miru 25 martie 2015 13:04 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii