Top 5 gratis – Buenos Aires

06. Tango - Calle Florida.JPG

Există numeroase orașe legendare prin lume – de la Bangkok la New York și de la Tokyo până la Paris, dar majoritatea se concentrează în Euro-Asia și America de Nord. Africa nu a avut decât cu mici excepții mari civilizații urbane, iar în America de Sud nu sunt decât două orașe din lista celor care trebuie să le vezi înainte de a muri – Rio de Janeiro, orașul senzual al sambei, carnavalului, fotbalului și plajelor, și Buenos Aires, la fel de senzual, dar al tangoului, al lui Evita și al lui Maradona. Încă n-am ajuns la Rio (un bob zăbavă, vă rog), în schimb am fost la Buenos Aires, așa că m-am gândit ca articolul de azi din seria “Top 5 gratis” să fie dedicat capitalei argentiniene. Așa că…

  1. Du-te joi la ora 15:00 în Plaza de Mayo, pentru un crâmpei din istoria dureroasă a acestui oraș. În anii ‘70, Argentina s-a aflat sub o dictatură militară responsabilă pentru moartea a mai bine de 30.000 de oameni (oficial, dispăruți). Prima cărămidă a sfârșitului juntei militare de la Buenos Aires a fost pusă de un grup de mame ai căror copii “dispăruseră”. Din 1978, în fiecare joi, se strâng în Plaza de Mayo cu pozele copiilor. Au devenit cunoscute în timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Argentina, când mass-media mondială a primit acces în Argentina, și continuă să vină și în ziua de azi să-și comemoreze copiii. E foarte greu să nu verși o lacrimă când le vezi pe aceste bătrâne… Poți citi mai multe aici.
  2. Du-te la o milonga și dansează un tango. Argentina a dat multe lucruri culturii mondiale, dar, probabil, cel mai cunoscut produs cultural al țării este tangoul. Născut inițial ca un dans al plebei recent emigrate în America de Sud, azi tangoul este un dans de înalta societate. Nu și în Argentina, unde dansul are numeroși fani, chiar și printre hipsteri. Serile, apar tot soiul de milongi unde te poți duce să dansezi. Există localuri unde trebuie să plătești, altele, dimpotrivă, sunt moca. Unul dintre aceste locuri este în aer liber la Glorietta.
  3. Urmărește un show de tango. Nu știi să dansezi tango? Te simți penibil? No problem. Atunci e musai să urmărești un show de tango. Există tot soiul de teatre de revistă unde poți asista la un spectacol (pe bani), dar poți să asiști gratuit la o reprezentație, seară de seară, pe strada Florida, pietonala comercială din Buenos Aires. Să nu credeți că sunt dansatori “refuzați”. Dimpotrivă, sunt unii chiar foarte buni, pe care i-am văzut inclusiv pe scenele unor faimoase teatre de revistă. Evident, dacă vă place show-ul (și o să vă placă!), puteți lăsa niște bani artiștilor.
  4. Vizitează cimitirul Recoleta! Sună sinistru, știu. Să vizitezi un cimitir… da, dar nu pe unul oarecare. Recoleta este o carte de istorie a Argentinei, aici fiind “cazată” toata “crema” țării – președinți, generali, cărturari. Aici se odihnește și legendara Evita Peron. Capelele mărețe, de fapt, nici nu te fac să simți că te afli într-un oraș al morților, dimpotrivă, într-un oraș viu, cu o arhitectură cu care s-ar simți bine orice “oraș-muzeu” din lume.
  5. Descoperă graffitiurile orașului. Știți de ce orașele latino-americane arată bine? Nu pentru că au neapărat niște clădiri nemaivăzute, ci pentru că sunt colorate viu, vesel. La Buenos Aires, pe lângă culorile caselor din La Boca, vei descoperi graffitiurile pe pereți, adevărate opere de artă murală.

Voi, cei care aţi fost deja în Buenos Aires, pe unde aţi ajuns şi aţi avut o experienţă / vizită interesantă gratis sau poate doar pentru câţiva pesos? Vă mulţumesc pentru împărtăşirea ei :).

 Imagini Buenos Aires

01. Mamele din Plaza de Mayo.JPG

O joie impresionanta – demonstratia mamelor din Plaza de Mayo

02. Mamele din Plaza de Mayo - Buenos Aires.JPG

Cu pozele copiilor lor morti de mult

03. Milonga in Buenos Aires.JPG

Milonga

04. Tango Milonga in Buenos Aires.JPG

Tanar, batran, meserias sau mai impiedicat

05. Street dance in Buenos Aires.JPG

Tango pe Calle Florida… un adevarat show

07. Cimitirul Recoletta.JPG

Cimitirul Recoletta – istoria Argentinei e aici

08. Mormantul lui Evita.JPG

Aglomeratie la Evita

09. Graffitti in Buenos Aires.JPG

Graffitii in La Boca – amintind de perioada juntei militare

10. Maradona in Buenos Aires.JPG

sau de eroul de necontestat al Argentinei 🙂

Categorii:
Argentina · Top 5 gratis

Comentarii

  • ioan spune:

    In iunie ajung si eu in America de Sud,dar in Brazilia.As dori cateva informatii de la cititorii acestui blog despre Salvador(transfer aeroport -oras,cazare,locuri de vizitat).Multumesc!

  • Adina spune:

    Buna Ioan,
    ce vrei sa afli despre Salvador?ajungi in iunie?sezonul ploios a inceput in Salvador si ploua nu gluma,nu stiu in iunie cum o sa fie dar poate se termina sezonul ploios.
    De la aeroport pana in centru ai doua variante,autobuzul local daca pleci dw la aeroport poate nu este aglomerat dar ai nevoie de multa rabdare,face cam 1 ora pana la locul de cazare.
    O sa calatoriti singuri?nu stiu ce varsta aveti dar daca esti tanar iti recomand varianta hostel indiferent daca calatoresti singur sau nu,stiu un hostel dragut au camere cu mai multi in camera sau private.
    eu sper macar sa nu ploua cand esti acolo,este groaznic cand ploua un fel de iarna la noi,da este cald dar sa nu ploua torential si furtuna,sa nu poti sa vizitezi Praia de Forte la 85 de km,apoi Morro de Sao Paulo,probabil se poate vizita PN Chapada Diamantina,parcul se poate vizita oricand sepinde.
    Cate zile aveti in Salvador?decat acolo?sau cateva zile in Rio sau alte orase?

    • ioan spune:

      Multumesc Adina.In Salvador stau 4 zile, 3 zile in Foz do Iguacu si la final 4 zile in Rio.Sper sa fie vremea buna sau chiar de va ploua sa n-o tina lunga:).Pana acum am avut noroc de vreme buna pe unde am umblat,mai putin Kuala Lumpur unde a plouat in fiecare zi dar nu foarte tare.O sa merg singur.N-am incercat pana acum varianta hostel ,dar daca are si camere private nu-i rau.Daca ma poti ajuta si cu alte informatii sau recomandari iti sunt recunoscator.

  • Adina spune:

    Alte locuri Muzeu Carlos Gardel, a fost un actor si cantaret foarte cunoscutde tango,muzeul este situat intr-o casa foarte colorata si frumoasa,intrarea la muzeu este ieftina gen 5 pesos cred.
    Casa Rosada se poate vizita interiorul dar trebuie in weekend,un tur dureaza 30 de minute si ghid,este gratuit.
    Mi-a placut si gradina zoologica din Palermo,nu este gratis intrarea era in jur de 70 de pesos dar l-as trece pe lista de vizitat mai ales daca sunteti cu familia sau nu.
    In cartierul Palermo se mai afla un parc care merita vazut este situat langa gradinile japoneze,imi scapa numele dar o sa caut si revin.
    Langa Casa Rosada se afla un muzeu Bicenteranio,despre istoria orasului ,au gasit si niste ziduri vechi plus altele,este interesant si daca ploua in Buenos Aires merge sa stai cateva minute si aici.
    O sa mai caut pe unde am fost si revin cu informatii,nu degeaba am vizitat acest oras de 3 ori si m-as duce iar,imi place la nebunie acest oras♡♡♡

  • Adina spune:

    Sunt multe zile 4 in Salvador ce vrei sa vizitezi in zona?sau doar in Salvador?daca te duci singur eu iti recomand varianta hostel de fapt este varianta poshtel adica un hostel de lux,apoi eu am stat destule nopti singura in camera de 6 persoane doarece era low seson si ploua torential cateva ore nu gluma.
    Ai cumparat biletul de avion spre Salvador?in Rio nu stiu cum este vremea in iunie dar sunt asa multe de facut in Rio si mai bine adaugi mai multe zile,vrei sa ajungi in Morro de Sao Paulo este langa Salvador sau Praia de Forte?companie aeriana pentru zbor iti recomand probabil stii Tam,Azul,Avianca si Gol dar alege primele doua.
    De la aeroportul din Rio Galeao ai varianta autobuz premium ajunge in toate zonele Ipanema,Copacobana,Botafogo,Lagoa si altele,depinde la ce ora ajungi dar traficul este groaznic,poti face minim 1 ora.
    In Rio ce vrei sa vizitezi?bine Corcovado,Sugarloaf,Copacabana si Ipanema?cazare in ce zona?

    • cristian spune:

      Buna.. te deranjez cu cateva intrebari daca se poate. De 2 ani de zile incerc sa ajung in Brazilia.. Rio de Janeiro.. si ezit din cauza problemelor de securitate. Anul trecut in Argentina am discutat cu niste persoane din B.Aires de la o agentie de turism si m-a ingrozit de ce mi-au spus de Brazilia. Asa ca in acest an in locul lui Rio am fost in Singapore si Kuala Lumpur. Calatoresc impreuna cu sotia fara suportul agentiilor de turism de la noi. Cel mult iau de pe Viator.com excursii de o zi acolo unde consider ca e prea riscant sau prea dificil sa mergem de capul nostru. De aceea intreb:
      nu e prea periculos sa ne urcam in avion si sa plecam la Rio de Janeiro?
      nu e periculos sa mergi prin oras .. am inteles ca taxi-urile sunt f periculoase..cu ce te poti deplasa?
      cum am putea sa ne descurcam in Rio si de care lucruri trebuie sa te feresti acolo?
      Daca am dori sa ne miscam in alte zone din Brazilia (la Foc Iguazu am fost) e sigur? cum ar trebui sa facem si ce merita vazut…facut.. Pentru ca dorim sa conexam Argentina (aici am fost si e minunat) cu Brazilia.. dar avem mari ezitari fata de Brazilia.din cauza securitatii personale.
      Cu multumiri
      Cristian P

      • Adi spune:

        Am fost in Rio acum o saptamana… Daca nu mergi de capul tau prin Favelas si nu exagerezi noaptea, nu cred sa ai probleme… Eu am stat pe langa Copacabana… e mizerie, sunt cersetori, dar nu am avut nici cea mai mica problema… E dupa norocul fiecaruia, dar eu mai merg inca doua zile acolo si merg fara emotii… pentru deplasari am folosit taxiurile de companie si nici nu mi’am pus problema ca ar fi periculor, am fost si pe Maracana la un meci si a fost super…. Verifica sa stai intr-un cartier ok si sa nu exagerezi cu statul noaptea pe strazi… in rest cred ca poti veni fara grija…

  • ioan spune:

    Am luat bilete Buc-Salvador si Rio-Buc.Zbor cu Tap,iar in Brazilia cu Tam.Nu mi-am facut prea multe planuri in Salvador,mi-as dori sa ajung in Parcul National Chapada ,am vazut imagini superbe,dar nu cred ca-mi ajunge timpul.Cum se cheama hostelul la care ai stat?In Rio ajung in jur de ora 19,am rezervat o camera la un hotel in zona Gloria,dar il pot schimba.Ce nu trebuie ratat si ce trebuie evitat?imi poti raspunde si pe email ca sa nu fim off topic .adresa este ionu29g@yahoo.ro.Multumesc foarte mult.

    • ioan spune:

      Si inca o intrebare.Se poate folosi cardul in general,sau e bine sa fiu pregatit cu bani lichizi?

  • cristian spune:

    Am ajuns anul trecut in februarie in Argentina.. Buenos Aires si Iguazu. Cu siguranta daca vom fi sanatosi vom reveni. Sunt lucruri si mai putin placute.. de ex. grevele spontane care sunt zilnice.. inclusiv in aeroport la sosire am avut parte de una.. Multi te privesc ca pe un sac de bani in momentul in care realizeaza ca esti turist.. Dar.. Argentina e o bijuterie…oameni prietenosi, veseli, dornici sa uite de problemele economice. Tango-ul.. e ca mireasma florilor ce pluteste in aer. Muzica superba..dans divin.. am fost la 2 spectacole.. superb.. e pur si simplu arta iubirii si a dansului…Foarte multa cultura.. Au o librarie ce functioneaza intr-un fost teatru.. ceva divin. Opera.. teatrul Colon… ei spun ca ar avea cea mai buna acustica din lume..
    Iar friptura de vita si vinul rosu.. e o desfatare culinara deosebita.
    Despre Iguazu nu vreau sa spun banalitati.. e pur si simplu o farama de divinitate.. trebuie vazuta.
    Recomand tuturor Buenos Aires.. e mirific ca atmosfera..trebuie doar sa-l descoperi..

  • cristian spune:

    Era sa uit.. pentru cine ajunge… mergeti la o degustare de vinuri.. sunt f. bune iar ei sunt cu aderat profesionisti. E altceva fata de ce este degustarea de vinuri la noi. Ghinionul lor e ca sunt vecini cu Chile. Daca preferati vinurile rosii ceva mai tari Chile este raiul… absolutul. Va recomand Carmenere de Chile. Eu pur si simplu am devenit dependent..

  • Adina spune:

    Eu am fost singura in Brazilia,am vizitat Rio de Janeiro,Paraty,Sao Paulo,Belo Horizonte,Ouro Preto pana si Salvador un oras destul de periculos,daca nu umblam noaptea aiurea nu este chiar asa,seara se recomanda taxi si tot asa.
    Eu cred Rio de Janeiro nu este un oras foarte periculos,in orasele mari se pot intampla orice,cu anumite precautii o sa fie ok.O sa calatoriti impreuna cu sotia sau prietena asa ca sunteti doua persoane,ziua nu cred sa fie periculos ,in plus politia este prezenta in multe zone turistice din oras,in multe locuri exista camera video si tot asa.
    Buenos Aires este un oras mai sigur fata de Rio de Janeiro ,in schimb fiecare are farmecul lui,nu poti sa spu,i nu merg la Rio de Janeiro doarece este un loc periculos.
    Ioan o sa iti trimit un mail sa iti scriu mai multe despre locurile unde vrei sa ajungi.

  • una spune:

    libraria anfiteatro din buenos aires merita vazuta …..si e gratis

  • IULIA IONESCU spune:

    Buna, Cezar

    Urmeaza sa petrec doua zile singura in Buenos Aires. Ai vreun sfat pentru mine? Sunt putin speriata pentru ca am inteles ca e un oras periculos. As vrea sa vizitez La Boca.

    • Imperator spune:

      Buenos Aires nu este un oras periculos, exceptand o parte din cartierul La Boca. In La Boca sa te duci doar in timpul zilei (si eventual dupa 9:30 – 10 dimineata) si sa ramai strict in zona bantuita de turisti. In rest, orasul e destul de safe, atentie insa la hoti de buzunare. Evident, noaptea nu poti umbla chiar peste tot, dar te poti orienta la fata locului ce si cum. Dar, per ansamblu Buenos Aires nu e periculos.

  • lazar octavian spune:

    buna ziua, va urmez sfatul si in febr. a.c.(2020), vizitez rio si buenos aires, la pachet, de unul singur; as dori sa simt atmosfera unei (unor) localitati mici din apropierea buenos aires-ului; aveti vreo idee despre astfel de „orasele” (sate) ?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest