De la Paralela 45 la paralela 38. Lisabona și plajele sale de la Cascais și Estoril

14. Port yahturi Cascais

Binecuvântate sunt marile metropole cu plajă proprie! Nu trebuie să te mai arunci în vreo mașină, autobuz sau tren să te duci la ore și ore distanță de casă, pentru un pic de baie și soare. Mă rog, Bucureștiul este cât de cât apropiat, Constanța e doar la 250 km, dar dacă e să ne uităm doar prin vecini, gândiți-vă cât de departe de litoral sunt Belgradul, Sofia sau Kievul. Mă rog, Budapesta are aproape litoralul ei, adica lacul Balaton. Dar ce-ar fi dacă litoralul ar fi la câțiva kilometri de Bucuresti? Uite, cum e la Lisabona, de exemplu. Prin Lisabona trece un fluviu, numit Tejo, care e destul de mare, dar și Atlanticul începe la câțiva kilometri de capitala portugheză. Lisabona nu are plajele ei, dar Estoril si Cascais, cele două orășele transformate în destinații de vacanță, suplinesc această lipsă.

Am fost de mai multe ori pe coasta Lisabonei, la Estoril și Cascais, atât în plin sezon, cât și iarna. Mi-a plăcut mai ales Cascaisul, care are și istoria de partea lui. Există un oraș vechi, e drept, destul de mic, dar care aduce acel aer de clasic. Există și o cetate în care astăzi se află un hotel din rețeaua Pousadas de Portugal, o rețea de hoteluri de lux care sunt găzduite exclusiv în clădiri istorice – fie că e vorba de cetăți, palate, foste mănăstiri, toate trebuie să fie o comoară istorică (mă rog, mai nou există și niște Pousadas în zone naturale deosebite, unde nu prea există castele sau mănăstiri, dar pentru că sunt plasate în zone de un pitoresc ieșit din comun, putem să-I iertam).

Estoril, pe de altă parte, a ieșit în evidență în ultima sută și ceva de ani ca fiind o destinație de mare lux pentru nobili și chiar pentru monarhi. Ca și în cazul orașului Monte Carlo, totul a evoluat în jurul cazinoului într-o vreme când acest tip de stabilimente nu erau admise în multe țări europene. Ca și în cazul micului principat de pe Coasta de Azur, cazinoul din Estoril a atras nobili, milionari, vedete, frumuseți. Cei mai cunoscuți rezidenți au fost însă lideri sau regi decăzuți de pe tron din cauza evenimentelor din Al Doilea Război Mondial. Pentru că Portugalia a avut un regim de dreapta, cu un statut de semiparia după al doilea război, dar având avantajul că s-a aliniat rapid politicii americane și nu era complet compromisă din cauza unei colaborări mult prea pe față cu Hitler, aici au ajuns foști lideri, cum ar fi Horthy (care a și murit aici în 1957) sau regi care și-au pierdut tronul, cum a fost cazul regelui Umberto al Italiei (deposedat în urma referendumului din 1946), al infantelui Juan I de Barcelona (tatăl viitorului rege Juan Carlos al Spaniei), dar și Carol al II-lea al României. Pare straniu, dar, iată, Horthy și Carol al II-lea au locuit în același oraș după război, au fost vecini și au și murit în Estoril.

Și că veni vorba de prezențe românești, cum spuneam, Regele Carol al II-lea al României și-a trăit ultimii ani de viață în Estoril (a murit în 1953, cu patru ani înaintea lui Horthy), dar și Elena Lupescu, celebra sa amantă (ulterior, după război, soție) a supraviețuit în Estoril până în 1977 (actualmente, reședința lor, numită “Mar e Sol” este un mic complex rezidențial cu apartamente). Iar dacă te plimbi prin centrul vechi din Cascais, vei descoperi o mică plăcuță care indică locul în care a trăit Mircea Eliade.

Dar, cum ziceam, imensa majoritate a turiștilor vine aici nu pentru Carol sau Eliade, ci pentru plaje. Există o plajă lungă, lungă, de-a lungul mării de la Cascais până la Estoril. Nu este foarte lată, dar este, cum ziceam, extrem de lungă, așa că poți găsi loc fără probleme. Și, evident, este bine pusă la punct – șezlonguri, umbrele, iar pentru cei înfometați se găsesc zeci de mici restaurante și baruri unde, evident, punctul forte îl reprezintă fructele de mare.

Cascais este, probabil, cel mai mare port de iahturi al Portugaliei. Nu, să nu vă așteptați că veți găsi iahturi precum cele din Monte Carlo, sunt ceva mai puțin pompoase, dar când descoperi superba panoramă cu sute și sute de ambarcațiuni, imediat ce treci de castel, nu se poate să nu pui mâna pe aparatul de fotografiat și să nu te visezi în larg.

Voi ați fost pe coasta de lângă Lisabona, în Estoril și Cascais? Cum vi s-au părut ? Ce v-a plăcut acolo?

 

Sejururi organizate la Cascais și Estoril

Pentru cei interesați de sejururi la Cascais și Estoril, puteți arunca o privire pe ofertele Paralela 45. Oferta cuprinde zboruri în fiecare luni și cazări la diverse tipuri de hoteluri din cele două localități, iar zilele acestea chiar există o reducere de 50 de euro de persoană.

 

Când să te duci în Cascais și Estoril

Realmente, nu există o perioadă proastă. Iarna este mult mai blândă și mai caldă decât la noi, primăvara și toamna sunt divine, iar vara nu este deloc atât de cald pe cât ți-ai închipui, datorită influenței Atlanticului. Evident, pentru plajă, vara este unicul anotimp când poți să și intri în apa uneori mai fresh a oceanului.

 

Cum ajungi la Cascais și Estoril

Cum am spus, cele două localități se află în proximitatea capitalei, Lisabona. La Lisabona poți să ajungi direct cu TAP, singura companie care zboară direct între România și Portugalia, dar, evident, poți să-ți faci și diverse alte combinații. De la aeroport, ia metroul până în centru la stația de tren Cais do Sodre, iar de acolo poți lua trenul până în Estoril și Cascais (stație finală). Evident, poți să iei și shuttle-uri sau taxiuri direct de la aeroport!

 

Ce să faci, în afară de plajă

Ohoho, poți să ai un sejur de șapte zile fără să pui piciorul pe plajă! Lisabona, care este un oraș fascinant, e la vreo 20 de minute cu trenul. Sari în autobuz și ajungi la Sintra, orașul regal, reședință montană, un oraș plin ochi de palate care musai trebuie văzute. Cabo da Roca este extremitatea vestică a Europei, iar apusurile de soare în Oceanul Atlantic sunt memorabile. Aici, nu poți ajunge decât într-un tur organizat sau cu mașina închiriată. Nu rata palatul Queluz. Se află pe calea ferată Lisabona Rossio – Sintra, deci îl poți vizita fie din Lisabona, fie din Sintra. Dacă alegi Lisabona, atenție, trebuie să schimbi gara (trenurile de Cascais – Estoril pleacă din gara Cais do Sodre, iar trenurile de Queluz – Sintra, din gara Rossio). Nu vă faceți grijă, între cele două gări sunt doar două stații de metrou sau, și mai bine, o plimbare de o jumătate de oră pe jos!

01. Plaja Cascais

Plaja din Cascais la apus de soare

02. Cascais vechi

Pe singura ulita linistita din orasul vechi

03. Casa lui Mircea Eliade

Aici e cladirea in care a locuit Mircea Eliade

04. Placa Mircea Eliade

Iaca dovada

05. Cetate Cascais

Cetatea din Cascais

06. Pousada Cascais

Pousada din cetate

07. Yahturi in Cascais

Portul de yahturi

08. Faleza Cascais - Estoril

Faleza care leaga Estoril de Cascais

09. Plaja Estoril

Iata plaja de la Estoril

10, Castelul Estoril

 

11. Langa castel

Era finalul zilei, plecasera turistii

12. Cazino Estoril

Cazinoul care a pus Estoril pe lista destinatiilor de fite

13. Gara Estoril

Gara cam retro din Estoril

Tripsta-logo
Categorii:
Paralela 45 · Portugalia

Comentarii

  • Sunt curse regulate de autobuze pe traseul Sintra-Cabo da Roca-Cascais si retur, din ora in ora. In septembrie 2014 am facut intr-o zi un scurt circuit Lisabona-tren-Sintra-autobuz-Cabo da Roca-autobuz-Cascais-pe faleza-Estoril-pe faleza-Sao Joao-tren-Lisabona.
    Apropos de intrebare: plaja este foarte-foarte ingusta si nu este continua. In momentul de maxim al fluxului mare parte din plaja este acoperita complet de ocean. Am vazut cu stalpii de la umbrele ieseau din apa oceanului.
    Este spectaculos sa prinzi valuri! In anumite portiuni cand se izbesc de faleza se inalta pana la 3-4 metri.

    Mihai 16 iunie 2015 15:17 Răspunde
  • Nu ai menționat nimic de „Boca do inferno” care e la vreo jumătate de ora de centrul orașului Cascais…

    Stefan 17 iunie 2015 13:36 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii