Reporter de “razboi” in Grecia. Care e situatia de fapt in insulele grecesti

25. Mykonos

De saptamani bune, mass-media din intreaga lume (culmea, si de la noi, o mass-media in general dezinteresata de ce se intampla mai departe de violul zilei din Dolhasca sau de ce ineptie a scos pe gura cine stie ce parlamentar de la noi) dezbate problema crizei grecesti. Ma rog, criza greceasca nu este nimic nou, a izbucnit prin 2009 cand, dupa niste alegeri, partidul din opozitie a venit la putere si a descoperit adevarul crunt ascuns de ani buni de banditii de la putere. Grecia era indatorata pana peste cap, mult mai mult decat spuneau cifrele oficiale. O investigatie serioasa prin institutul de statistica a relevat ca chiar si cifrele macro-economice pe baza carora Grecia a intrat in zona euro (pentru a intra in zona euro, fusesera stabilite niste criterii clare) fusesera falsificate. Stirea ca Grecia era in buda a socat lumea si Europa, in special. Atunci a aparut si celebrul euro-grup care, alaturi de FMI a gandit un plan capabil sa-i aduca pe greci la excedente bugetare si la speranta ca isi vor plati datoriile cel putin mileniul asta, daca nu, in cel mai rau caz, in cel viitor. Evident, o parte din datorie a fost de asemenea stearsa. Masurile dure de reducere a evaziunii fiscale, dar si a aparatului de stat gigantic au dus Grecia intr-o criza economica fara precedent, reflectata de o scadere a PIB-ului comparabila doar cu cele ale unor tari aflate in razboi. Nu i-a surprins pe multi ca un partid de extrema stanga, unde coabiteaza stalinisti, maoisti, comunisti, fosti socialisti din PASOK, anarhisti sau visatori, a ajuns la putere si de atunci a inceput balul. Era februarie 2015.

De cand Syriza a ajuns la putere, noile autoritati de la Atena au jurat ca noul program de salvare a Greciei va anula masurile restrictive de reducere a birocratiei si combatere a evaziunii fiscale. Vom primi mai multi bani cu inca si mai putina munca, a promis Syriza… putinele rezultate macro-economice realizate de guvernele precedente au fost sterse cu buretele, iar criza s-a adancit cand cel de-al doilea program de salvare a Greciei s-a apropiat de sfarsit. Premierul Tsipras a taraganat negocierile, s-a considerat un mare jucator de poker care sa-i pacaleasca pe cei de la UE si la FMI, dar evident ca “geniul” lui Tsipras nu a dat rezultate, iar euro-grupul si FMI au refuzat sa mai subventioneze Grecia. Ce a urmat stim. Tara a intrat in incetare de plati, programul de ajutorare s-a terminat, Banca Centrala Europeana a incetat sa mai pompeze bani “fara numar, fara numar” in bancile grecesti, care se afla pe marginea prapastiei din cauza disperarii justificate a grecilor care isi expatriaza banii cu miliardele sau care si-i muta in cash in saltelele din ce in ce mai dolofane.

Ziua critica a fost atunci cand Banca Centrala Europeana a spus „stop” si nu a mai pompat bani in bancile care sangerau. In acest moment, pentru a evita colapsul, guvernul grec a introdus masuri drastice – localnicii nu puteau sa scoata decat 60 de euro pe zi de pe card, indiferent de cati bani aveau in cont, iar platile externe au fost interzise pentru a nu fugi chiar tot capitalul din tara. Evident, asta a afectat importatorii care nu pot sa-si plateasca importurile, dar si turistii greci care s-au trezit cine stie pe unde fara bani. Daca exista restrictii draconice cu privire la iesirea de bani din tara, in schimb intrarea de bani in tara continua sa fie la liber – turistii straini au putut sa scoata cati bani au vrut din bancomate (evident, in limitele stabilite de bancile lor de acasa, de exemplu eu am un plafon de 3.000 de lei pe zi, stabilit de BCR), iar exportatorii si-au putut incasa banii. Evident, a existat o panica justificata si numerosi greci au luat cu asalt supermarketurile si benzinariile pentru a-si face provizii. E un comportament social perfect normal in situatii de criza – se poate intampla si in caz de cutremur sau avertizare de uragan, nu numai in caz de catastrofa financiara. Evident, acest comportament a reprezentat deliciul mass-mediei – mii de poze si reportaje TV cu cozi la bancomate, rafturi goale si benzinarii fara benzina au aparut in toata lumea. Somalia se mutase in Uniunea Europeana. in coltul ei sud-estic.

Din nou, cozile, imbulzeala si lipsurile sunt normale in aceste zile. Niciun magazin nu isi face stocuri decat pentru un consum normal, nimanui nu-i convine sa-si tina banii in marfuri, asa ca in caz de vanzari-record fara a fi anticipate, rafturile se golesc. Dupa primul val de „lacuste”, lucrurile au intrat, evident, in normal. Evident, exista cozi la bancomate pentru tainul de 60 de euro pe zi (intre timp, unele bancomate nu dau decat 50 de euro, pentru ca s-au terminat bancnotele de 20 euro – cei 60 de euro erau livrati sub forma de 3 bancnote de 20 euro), dar cozile mai mari de 5 persoane sunt, probabil, doar in zonele foarte aglomerate din orase precum Atena sau Salonic. Cam acesta e inceputul povestii. Dar hai sa povestim ce am vazut.

Am ajuns, zilele trecute, in Mykonos. Presa prorocea sfarsitul turismului grecesc, milioane de turisti decizand sa-si anuleze brusc vacantele. Ei bine, sfarsitul lumii turistice nu a avut loc. M-am imbarcat la bordul unei curse charter a Paralelei 45 – Cocktail Holidays – Prestige Tours, operata de Tarom, si cam 90% din locuri erau ocupate. Deci nici romanii nu parea sa fi fost impresionati. Odata ajunsi pe aeroportul Mykonos, am sesizat ca numarul de turisti pare normal. Nu am mai fost in Mykonos, dar niciodata nu cred ca aici sa fi venit hoarde de turisti, astfel incat sa se calce in picioare. Mykonos este o destinatie exclusivista si destul de scumpa (cred ca este cea mai scumpa insula greceasca, iar unii localnici care lucreaza in turism mi-au spus ca e mai scumpa si decat Santorini), iar hotelurile sunt, in general, de dimensiuni modeste (nu, nu vei avea parte de blocurile gigantice gen Casele Poporului din Antalya, in Mykonos un hotel mediu are vreo 20 – 30 de camere, cel mai mare hotel de pe insula avand sub 200 de camere). O confirmare mi-a dat-o hotelul in care am fost gazduiti. Nu mai existau camere libere. Era totul full. Si nu era singurul hotel care anunta “no vacancies”.

Am vazut o stire recenta din seria Apocalypse Now, care spunea ca nu stiu cate mii de rezervari sunt anulate zilnic. Nu o pot nici confirma, nici infirma. Cei din Mykonos spun ca nu vad un declin mai mare de 5% din rezervari, iar marea majoritate a anularilor vine de la turistii greci. Hei, asta e normal. Daca tara ta se afla pe marginea prapastiei, tara e in insolventa si nimeni nu stie daca, peste o luna, salariile si zarzavaturile vor fi platite in euro, drahme sau bitcoini, nu-ti mai vine sa pleci in vacanta. Tii bani albi pentru zile negre si eventual te duci la plaja cea mai apropiata. Si imensa majoritate a populatiei Greciei beneficiaza de o plaja la cativa kilometri de casa.

Evident, primul lucru pe care am vrut sa-l fac a fost sa intru intr-un supermarket, sa vad cum stau cu aprovizionarea. Asa ca m-am dus la un Carrefour care se afla la doi pasi de hotelul nostru. Sa nu va ganditi ca era vreun hypermarket imens ca acasa. Dimensiunea lui era mai degraba ca a unui supermarket Mega Image de la noi. Nu se justifica sa construiesti ditamai hypermarketul intr-o insula care iarna nu are 10.000 de locuitori. Am intrat si am descoperit rafturi pline, tot ce trebuie. Nu, nu erau cozi cu sute de greci disperati de foame, erau cativa clienti care cumparau una, alta. Am intrebat daca pot plati cu cardul. Da, nicio problema. Chiar si cu carduri grecesti, nu numai straine. Nu a fost singurul supermarket in care am intrat. Am mai fost intr-unul independent din Ornos si situatia era fix la fel, rafturile gemeau cu produse. Iar miile de restaurante, patiserii, baruri si cafenele de pe insula erau pline cu clienti care nu pareau sa posteasca. Fripturile sfaraiau, salatele se mancau, iar fructele de mare… deh, nu mai spun nimic, stiti doar cum sunt fructele de mare in Grecia.

M-am dus apoi la banca. In cautare de cozi si de pensionari lesinati la coada (pensionarii care n-au carduri, si multi n-au, primesc zilnic 120 de euro de la banci). Bancile sunt inchise, doar unele filiale sunt deschise pentru ca pensionarii sa-si scoata banii (in Grecia, pensiile sunt platite in cont, nu sunt aduse de postas la usa). In cazul lui Mykonos, evident ca nu era mai nimeni. Coada-record de la bancomat era de 5 persoane (performera, o Alpha Bank) si n-am vazut niciun pensionar intrand pe vreo usa deschisa de la Piraeus sau Eurobank. E drept, suntem in Mykonos, o insulita cu o populatie foarte mica. Iarna, nu traiesc mai mult de 8.000 – 9.000 de suflete, dar vara, populatia rezidenta creste la 40.000 – 50.000, care nu sunt pensionari, ci oameni activi veniti aici sa munceasca. In schimb, am realizat ca Grecia are numeroase bancomate private, care nu tin de nicio banca. Exista companii de bancomate care accepta orice card si primesc un comision de la banca emitenta a cardului tau. Ei bine, grecii nu isi vor scoate banii de la aceste bancomate care au un comision, ci de la ATM-ul bancii la care au contul. De aici isi vor scoate banii strainii, care oricum platesc un comision, indiferent de unde il scot. Si la astfel de bancomate, rar vedeai cate un client.

M-am dus si prin benzinarii. Totul decurgea normal. Insula forfotea de masini, de ATV-uri (incredibil de populare in Mykonos) si de scutere, asa ca benzinariile erau in plina functiune. Nu pot zice ca am verificat toate benzinariile de pe insula, dar in cele, sa zicem, zece statii pe care le-am vazut, situatia era normala. Am intrat si in alte magazine, mi-am cumparat si un Strepsils de la o farmacie, totul parea ca si cum nimic nu s-ar petrece la Atena sau Bruxelles. Evident, asta daca erai un turist strain, venit aici o saptamana sau o luna si fara sa ai vreo durere de cap. Pentru greci, situatia e alta. Este apasarea asteptarii. De doua saptamani, tara este intr-un sah mat. A trecut si Greferendumul, Tsipras continua s-o frece, iar UE da deadline dupa deadline. Toti zic ca duminica este insa sfarsitul asteptarii si incertitudinii. Summit-ul la varf al celor 28 de tari ale Uniunii Europene va trebui sa rupa pisica – Grexit sau infuzie de euro contra reforme.

Am primit niste intrebari legitime de la unii dintre voi. OK, fain, acum totul e normal (pentru un turist), dar ce se va intampla in saptamanile urmatoare. Eu poate vreau sa plec in Grecia in august, ce se va intampla in august ?

Din punct de vedere macroeconomic, nu stiu. Nu stiu nici Tsipras, nici Juncker, nici Mama Omida. Va fi Grexit sau nu ? Habar n-am. Un lucru e sigur. Probabil, singura activitate economica producatoare de bani si aducatoare de euro in Grecia acestor momente este turismul. Insulele grecesti, dar si Grecia peninsulara forfotesc de straini care aduc si cheltuiesc euro, dolari, yuani sau lire sterline. Va fi protejata, iar grecii vor fi si mai ospitalieri, si mai draguti si se vor da nu de doua ori, ci de sapte ori peste cap ca acesti turisti sa se simta bine.

1. Va mai fi mancare? Da. Grecia este un mare producator de mancare, este o tara cu o agricultura robusta, iar pestele de aici e legendar. Am intrebat in stanga si in dreapta, cam toata lumea (chiar si cea debordand de pesimism apocaliptic) mi-a spus ca e destula mancare si ca nimeni nu va avea de suferit. De altfel, cu exceptia carnii, unde Grecia e cam deficitara si importa la greu, in rest se produce in Grecia si e garla.

2. Va mai fi benzina? Hellenic Petroleum a anuntat ca are benzina pentru 4 luni. Apoi a zis ca pentru 6 luni (cel putin, asta am citit pe undeva). Hai sa zicem ca minte. Dar nu vad cum o tara din UE, o tara dezvoltata, in ultima instanta, sa nu aiba stocuri de 2–3 luni. Benzina nu se rafineaza in 10 minute si nici nu se teleporteaza, dureaza, asa ca orice tara cat de cat organizata are rezerve de benzina.

3. Vor mai exista banci? Vor mai exista bani? Cum am mai scris si sustin in continuare, veniti cu cash. Veniti cu euro! Chiar daca grecii vor parasi zona euro si vor trece la drahme, bitcoini sau ruble transferabile, cu euro vei fi rege. Si euro ai tai vor fi foarte apreciati. Evident, orice comerciant grec ii va accepta cu mare drag. Intrebarea este daca economia va fi paralizata. Evident ca va fi afectata, nimeni nu poate contesta acest lucru, dar nu va muri. Grecia nu e in criza de doua saptamani, ci de sase ani, asa ca mai toti au banii fie prin strainatate (daca e mai smecher si mai bogat), fie la saltea. Fie ca e vorba de nea Giorgios tamplarul, fie de bacania din colt. Economia se va converti pe cash sau pe datorie.

4. Hotelurile vor mai fi deschise? Atat timp cat va exista cerere, ele vor fi deschise. Multe hoteluri au deja mii de nopti vandute in avans la agentii de turism din toata lumea. Confirmate si platite acum cateva luni. Pachetele vor fi onorate. Inclusiv catre agentiile de turism romanesti, rusesti, japoneze sau argentiniene.

Iar ca final, grecii, ca orice popor balcanic, sunt inventivi si adaptabili. Sarbii s-au adaptat la trei ani de embargo si nu au murit de foame, nu au mers pe jos si nici nu au stat la lumina lumanarii. Si, pe langa embargo, era razboi. De cand sunt aici, in Grecia, si vorbesc cu diversi, sunt din ce in ce mai sigur sa afirm ca, cel putin vara asta, nu va fi criza pentru turisti, iar vizitatorii nu vor duce lipsa de nimic. Sigur, vor auzi de criza, vor vorbi de criza, dar nu vor simti criza. Acum sunt pe drum, in ferry boat spre Creta. Creta nu e Mykonos, Mykonos e o rezervatie turistica, traieste prin si doar pentru turism. Creta, nu. Turismul e important, dar Creta este mare, este populata si multi locuitori traiesc din altceva decat gatit pentru turisti, inchiriat ATV-uri si dat muzica la maximum. O sa va povestesc ce am vazut si acolo… Dar intr-un alt articol.

Imagini Grecia

 

01. Tarom pe aeroportul Mykonos

Am aterizat la Mykonos 🙂

02. Plaja Mykonos

De ce vin lumea in Grecia ? De asta 😉

03. Ornos - Mykonos

A alungat criza turistii ? Se pare ca nu.

04. Plaja Ornos

Animatie pe plaja Ornos

05. Paradise Beach - Mykonos

Mykonos = party. Iar una dintre locatiile cele mai faimoase este Paradise beach

06. Plaja Super Paradise

Iar cealalta locatie faimoasa se numeste (foarte creativ) Super Paradise Beach

07. Super Paradise

08. Super Paradise Beach

Evident ca noaptea, vin mii si mii de oameni

09. Plaja Mykonos City

Aceasta este mini-plaja de langa Mykonos City, capitala insulei. Si pe aici e animatie 🙂

10. Morile de vant din Mykonos

Celebrele mori de vant din Mykonos City

11. Carrefour Mykonos

Deci, o fi mancare prin Mykonos ? Aici e un Carrefour mai mic

12. Carrefour in Mykonos

Zona de iaurturi si lapte

13. Fructe in Mykonos

Zona de fructe si legume

14. Supermarket in Mykonos

Sa nu credeti ca grecii au ramas nespalati 🙂

15. Supermarket

Un mic supermarket din Ornos

16. Legume Grecia

Grecia este un producator major de fructe si legume. Astia nu vor muri niciodata de foame 🙂

17. Bancomat Grecia

Exista numeroase bancomate private care nu apartin vreunei banci. Acestea se afla in zonele turistice si sunt folosite cu precadere de turisti. Evident, nu e imbulzeala 🙂

18. Plata cu cardul

Si cum ziceam, cardurile functioneaza. Evident, acolo unde au instalate POS-uri. De exemplu in Carrefour

19. Plata cu cardul in Grecia

20. Plata cu cardul in Mykonos

21. Preturi benzina Grecia

Daca va intereseaza cat costa benzina in Mykonos

22. Benzinarie Grecia

Iar benzina e …

23. Benzina in Grecia

Prin Corfu, de obicei se inchiriau masini si scutere. In Mykonos,ATV-urile sunt la mare moda

24. Ferry Mykonos - Creta

Si am luat ferry-ul spre Creta… Pare popular 🙂

Categorii:
Corespondențe · Grecia

Comentarii

  • Bine ai venit in Insula Minoica a Greciei, Creta.
    Barbu Vivi,
    Heraklion-Creta.

    Barbu Vivi 10 iulie 2015 15:22 Răspunde
  • In Mykonos scuterele sunt mult mai practice, decat pe alte insule, probabil de aia sunt „la moda”. 🙂 Drumurile sunt mult mai stramte si uneori extrem de abrupte, iar insula e relativ mica.

    luczian 10 iulie 2015 17:36 Răspunde
    • De acord, dar mi s-a parut ca majoritatea opteaza totusi pentru ATV-ur

      Imperator 10 iulie 2015 20:39 Răspunde
  • Everything here are totally normal, the sun is on the sky and our Aegean coast full of happy people. We are happy that our Romanian visitors prefer our region for their vacations . See more at our fb page : https://www.facebook.com/VisitEMT

    Thrace Greece 11 iulie 2015 9:22 Răspunde
  • Nu pe greci îi jeluiesc eu, ci tot pe noi… 🙁

    Ioana 17 iulie 2015 22:03 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii